Ioan Radin Peianov – Oficiul poştal (farsă tristă)

ioan radin

Ioan Radin Peianov, scriitor și traducător bănățean de origine sârbă, e autorul a două volume de proză scurtă, Aventurile tânărului Serafim (1976) și Schiță de portret (1986). La acestea se adaugă și alte bucăți de proză publicate în revistele literare Echinox, Vatra, Steaua, Orizont. A tradus mult din limbile română și sârbă, preocupându-se ca scrieri românești și sârbești să fie cunoscute în România și în țările fostei Iugoslavii.

Ioan Radin Peianov a scris și scenariile TV: Nouă secvenţe din interior (1992); Oficiul poştal (1992), cu care a participat la concursul ATPR. Pentru primul scenariu a primit mențiune. Citește în continuare →

Alexandru Vlad – Eu și chiriașa dinaintea mea

Notă: În articolul pe care îl scrisese pentru numărul special al Vetrei apărut după moartea lui Alexandru Vlad (7-8/2015), Marius Jucan amintea de un episod de tinerețe în care, cu ocazia unei întâlniri la scurtă vreme după terminarea liceului, prozatorul îi citise, în mod surprinzător (pentru că se arătase mai degrabă ca fiind animat de ambiții poetice), câteva pagini dactilografiate dintr-o povestire. Textul de mai jos, una din primele încercări de acest gen ale autorului Aripii grifonului, o reproduce în întregime, după ce Alexandru Vlad o prelucrase parțial pentru un fragment din proza Exit, apărută în volumul Viața mea în slujba statului (2006). Mulțumiri dnei. Vlad pentru accesul la dosarele aflate în arhiva familiei. (Andreea Pop)

***

alexandru vlad pip Citește în continuare →

Horia Corcheș – Vineri, după-amiază

horia.corches

Când se trezește, în fiecare dimineață, privește în primul rând ecranul telefonului. A scris? S-a trezit și ea? E online? De obicei nu scrie ea prima, deși aproape întotdeauna se trezește înaintea lui. Nici acum nu i-a scris, avea doar mesajul de aseară, noapte bună. Zâmbește și se ridică pe marginea patului, cu gândul să fugă la duș. Oboseala din ultima vreme i se pare devastatoare, iar ultimele zile au fost prea de tot, întinse până la ore cu o singură cifră din noapte. Aseară a lucrat cu colega lui, corecturi peste corecturi la carte, cu presiunea termenului strict stabilit de editură – ora opt dimineața, până când ceața de pe ochi a devenit o pâclă imposibil de limpezit. Citește în continuare →

Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (5/5)

SAM_0085.a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

Cristina TIMAR

De la criza doctoratelor la criza literaturii carcerale postdecembriste

  1. În căutarea „adevăraților Arnoteni”

Teza de doctorat, romanul masiv al lui Caius Dobrescu, și Celălalt Simion, romanul lui Petru Cimpoeșu, deși apărute la o respectabilă distanță de opt ani unul de celălalt (2007, respectiv 2015), și aparținând unor scriitori atât de diferiți, par totuși să fi fost scrise unul în continuarea celuilalt. Afirmația poate părea hazardată, căci dacă e să stabilim un tandem, cel care ni se impune din start este între cele două romane ale lui Cimpoeșu, care-l au ca protagonist pe Simion liftnicul și reversul său, Simion decăzutul. Dacă Cimpoeșu își gândește cele două romane în opoziție, cel puțin la nivelul actanților principali, o neașteptată și nepremeditată continuitate regăsim între opul voluminos al lui Dobrescu și cel mult mai subțirel cantitativ al lui Cimpoeșu. În linii mari, fiecare din cele două romane decupează o etapă a tranziției românești, augmentând literar și tratând în cheie satirică o anumită patologie socială, a infractorului devenit… scriitor, dacă o cere conjunctura. La ambii scriitori, observația necruțătoare bate imaginația, depășită binișor de o realitate consternantă și absurdă. Citește în continuare →

Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (4/5)

IMG_0245.a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

 

KOCSIS Francisko

Între avers şi revers

Petru Cimpoeşu ţine să ne prevină de la bun început, într-un scurt excurs explicativ, nici prea echivoc, nici deloc, ce conţine volumul Nouă proze vechi • Ficţiuni ilicite* şi cum au luat naştere povestirile pe care le vom citi; la o primă vedere, pare un apel la indulgenţă, ceea ce, să recunoaştem, n-ar da prea bine, de aceea nici nu mă las cu toată greutatea pe scaunul acesta şubred, măcar că sunt de bună credinţă şi nu-l suspectez de nici o tentativă de mistificare pe hâtrul autor moldovean, îl cred că încearcă să scuze stângăciile tânărului autor care, e de presupus, a făcut în anii formării sale tot felul de exerciţii de păcălire a cenzurii pe lângă micile concesii voite şi nevoite inerente, s-a molipsit de formule ori a căutat să-şi uşureze în vreun fel calea spre debutul editorial, lucruri cu totul de înţeles şi care nu merită să li se acorde o atenţie peste măsură de mare. Citește în continuare →

Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (3/5)

SAM_0071.a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

Claudiu TURCUȘ

 Simion Liftnicul, după 15 ani

Perioada de tranziție a societății românești dinspre comunism spre un capitalism haotic și ambiguu a fost marcată nu doar de lentoarea ineficientă a creării unor instituții democratice, ci și de o dinamică gradată a reprezentărilor identitare. În anii nouăzeci, pe fondul euforiei postcomuniste, dar și în absența unor edituri profesioniste și a unor mecanisme coerente de finanțare, literatura a fost lăsată în urmă, ca preocupare secundară. Cultura română avea o treabă mai importantă: trebuia să își confrunte – cum era oarecum normal după patruzeci de ani de comunism – trecutul. Efectul acestei datorii morale a însemnat un aflux de memorialistică. Citește în continuare →

Un prozator par excellence: Petru Cimpoeşu (1/5)

CARICAT (1).a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

Argument

 

Întâmplarea face ca dosarul tematic al primului număr al Vetrei pe anul 2018  să coincidă cu aniversarea prozatorului Petru Cimpoeșu (n. pe 20 ianuarie 1952), căruia îi este dedicat. Și momentele aniversare solicită, de regulă, retrospective și bilanțuri, iar dacă privim asupra celor aproximativ 35 de ani de activitate literară, materializați în nouă volume de proză publicate până în prezent, două de proză scurtă și șapte romane, ai scriitorului stabilit în Bacău, descoperim o operă de o certă greutate valorică, de o uimitoare coerență internă dar și oferind dovada incontesatabilă a capacității lui Cimpoeșu de a se reinventa de la un roman la altul, de a explora noi tehnici literare, păstrându-și nealterată freatica de fond și stilul atât de caracteristic. Citește în continuare →