Petru Cimpoeșu – Povești înfricoșătoare cu flexuri

Într-o dimineață a anului 1995, McArthur Wheeler, un american din Pittsburg, a hotărât să jefuiască o bancă. În acest scop, și-a uns mai întâi fața cu suc de lămâie. Citise pe undeva că sucul de lămâie este folosit ca cerneală simpatică, scrisul devenind vizibil numai dacă este expus la o sursă de căldură. Logic, câtă vreme nu este încălzit, sucul de lămâie rămâne invizibil, deci și fața pe care va fi aplicat va rămâne invizibilă. Prin urmare, după ce și-a boit fața cu suc de lămâie, McArthur putea jefui liniștit orice bancă ar fi vrut, căci nimeni n-avea cum să-l recunoască. Cam asta era percepția lui despre lume. Din păcate, nu tocmai adecvată. Când polițiștii i-au sunat la ușă, s-a mirat foarte tare – cum de aflaseră atât de repede? Apoi, când a văzut înregistrările camerelor video ale băncii pe care o jefuise, cu imagini în care figura lui apărea cât se poate de clar, a fost de-a dreptul contrariat. Citește în continuare →

Mihaela Vancea – Relatări acute

Petru Cimpoeșu propune, fără îndoială, o formulă interesantă pentru ultimul său volum care cuprinde deopotrivă o serie de semificțiuni, articole publicate în Vatra, dar și patru proze scurte urmate de texte scrise în blogul ziarului Adevărul și articole de atitudine publicate pe alte platforme literare.

Bărbați fără degete este un titlu despre impostură, o trimitere la picturile rupestre din grotele franceze reprezentând amprente ale unor mâini incomplete, cu degete deliberat amputate în semn de ofrandă. Însă degetul oferit ca talisman, un gest de afecțiune a îndrăgostitului pentru persoana iubită, devine pretextul unei proze scurte, o parodie a gestului preistoric. De altfel, toată structura acestui volum, fie că e vorba de semificțiuni, proză scurtă sau articole cu miză culturală, relevă talentul acestui scriitor de a jongla cu fapte, idei, teorii și de a le aplica întâmplărilor din spațiul cotidian românesc. Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Am fost în cel mai nasol oraș din Anglia

La un moment dat, era cât pe ce să ajung actor. Pe la jumătatea anilor ’70, eram în Ploiești, student la Institutul de Petrol și Gaze, iar una din sălile noastre de curs funcționa la Palatul Culturii. Și am văzut un afiș acolo, cum că se organizează un curs de actorie condus de actori de la Teatrul de Stat. Nu te primea oricum, trebuia să dai mai întâi un examen. Pentru acel examen am pregătit o recitare din „Surâsul Hiroșimei”, de Eugen Jebeleanu.

 

Ca un pumnal ce sfâșie o piele,

un avion alunecă pe cer. Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Cât costă să nu fii rasist

Traducerea în Italia a romanului Simion liftnicul s-a bucurat de oarecare succes. Nu e cu totul exclus ca și biserica greco-catolică de la noi să fi avut un rol în acest sens. A nu se înțelege că aș fi greco-catolic, Doamne ferește! Am însă câțiva prieteni de această confesiune. Unul dintre ei a aranjat cu Papa, i-a dat un telefon și i-a spus, uite, avem aici un scriitor foarte talentat, ar merita să fie tradus în italiană. Nu era Papa de acum, era altul. Pe urmă, cartea a fost nominalizată și la Premiul Strega Europeo, care în acel an mi se pare că nu s-a mai acordat. Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Sfârșitul iluziilor

Timp de vreo zece ani, am tot avut oferte de ecranizare a romanului Simion liftnicul, m-au căutat numeroși regizori (iar după o vreme, am început să-i caut eu), pentru ca în cele din urmă să nu se întâmple nimic. Unul dintre aceștia este Marian Crișan. Mi-ar fi plăcut să lucrez cu el, nu doar fiindcă are talent cu carul, ci și fiindcă mi s-a părut că deține acel dar al subtilității modeste și tăcute, al cărei efect te surprinde cu întârziere, provocându-ți ceva ca o mică revelație. Cel puțin așa mi s-a întâmplat după ce am văzut unul din filmele sale de scurtmetraj, intitulat Amatorul. Îl mai găsiți pe internet, dacă vă interesează. Dacă nu, am să vă spun eu cam despre ce e vorba. Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Oameni, fapte, întâmplări

Tocmai am terminat de scris o poezie inspirată din realitate. Se intitulează „Oameni fapte întâmplări” deoarece mai demult era o rubrică în ziarul „Scânteia” cu acest titlu. De altfel, o rubrică foarte apreciată de cititori. Iată poezia:

Doamne Dumnezeule probabil

Noul Testament nu mai este valabil

Pe cale de consecință a început exodul

de medici și ne moare cu zile norodul

Numai popii au rămas ca să ne cânte prohodul Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Tăierea nasului. Frumoșii ani ’90

cimpoesu

În 1991, după ce îl alungasem pe Ceaușescu de la putere, l-am servit câteva luni pe Regele Mihai, îngrijindu-i Palatul Elisabeta. După aceea, democrația a făcut în așa fel încât am rămas fără serviciu. Am fost unul din primii șomeri ai României postcomuniste. Fără indemnizație, se înțelege. Ca să mă ajute, Mircea Nedelciu mi-a dat să distribui niște reviste franțuzești la librăriile din județele Moldovei. Erau reviste glossy returnate din rețeaua de distribuție franceză, el le primea gratis, trebuind să plătească doar camionul cu care le aducea din Franța, și încerca să le vândă în România. Adevărul e că afacerea mergea destul de bine. După ce mi-am făcut treaba, Nedelciu mi-a dat o sumă frumușică, pe care m-am gândit să o investesc într-un bar. Citește în continuare →