La unele ieșiri în aerul serii

cred că mi s-a dat Cheia

la altele că mi s-a dat o cheie

să mă plimb haihui prin ospiciu. 

M-am îmbrăcat colorat țipător

ca o salamandră pusă pe omor

și prietenul meu tînjea cu toată

ființa lui să-l scap de viață.

I-am văzut în ochi

a fost dezamăgit cînd m-am oprit

tot ce era cerea nimicire, îl măcina.

Și mărinimia și nemernicia mea

sînt minciuni. 

Prin livada uscată 

a trecut mai devreme o fată

și-a lăsat parfum de măr verde

ea nu se mai vede

dar parfumul e așa de prezent

parcă m-ar fi luat la dans. 

Seară de seară apusul de soare

stă frumos la pozat, de unde știe

să stea. Ce tristeți, ce îndoieli

se ascund după orizontul oranj. 

Frumusețea ni le-a ascuns.

Iartă-mă iubita mea cu ochi de pisică

știu că ești și tu doar un om

dar frumusețea te ascunde prea bine. 

Afară, în iarnă, omul străzii

imită alarme de la mașini

sau se-aud alarme de la mașini. 

Ca un pianist pictat de Picasso

își privește trist degetele groase

degerate, nici nu ți-ar simți gîtul

cald cînd l-ar strînge.