Un tablou abstract cu galben și albastru:
Untitle.
Ici colo se zăresc tancuri.
S-a spus despre pandemie că ar putea fi al treilea război mondial – un inamic care atacă când nu te aștepți. Invizibil.
Forma de luptă – distanțarea – străzi goale à la Chirico – spitale pline – sicrie.
Atingerea și îmbrățișarea – Interzise.
Un război ca pentru mileniul trei.
Andra tutto bene
Tonul: „Din tot ce-am spus, din tot ce vrem…”
(Ion Caraion, Epitaf)
Să rămână doar vocea, ca dintr-o cămașă de in cheotoarea,
cât să-și poată da seama, cu ochii închiși – bărbătească?
femeiască? –, oricine-o descheie – mai strâmt primul O, mai lărgită
c-un diftong, OA, silaba deschisă –, și dacă e parte
femeiască, născut în cămașă oricui i-i dat s-o!
Citește în continuare →
trupul din jurul sufletului
sufletul dinăuntrul trupului
cine este prizonierul și
cine – temnița necruțătoare?
Citește în continuare →
Am fost invitat să citesc poezie unor tineri de la o școală de surdo-muți
un interpret în limbajul mimico-gestual trebuia să facă înțeleasă poezia mea pentru cei care s-au născut fără mierea sau fierea cuvântului pe buze
li s-a explicat în limbajul semnelor că în fața lor este un poet
adică cineva care lucrează cu materia cuvintelor ca să recompună lumea de sunete din jur
în tipare noi,
că poezia este ceea ce eliberează cuvintele atunci când o presiune interioară prea mare le face să sufere, un fel de geamăt,
un fel de țipăt,
Citește în continuare →
***
lui Liviu Ioan Stoiciu
Ce era cu câinele acela nu știu
dar câine era și nu cal
iar strada se numea Mihai Eminescu-poet.
Mergeam pe strada Mihai Eminescu-poet
ziua-n amiaza mare cu gânduri la ce am să scriu
pentru o revistă din Ardeal, când deodată,
Citește în continuare →
Lui Al. Cistelecan
Acum sunt sigur că voi muri, dar nu e deloc sigur
că voi şi dispărea.
Încă doi-trei ani, ca la tata, apoi la mama.
Citește în continuare →
Cînd privești înainte
viața pare făcută din întîmplări
dar într-un tîrziu
întorcînd capul
vezi cum toate se leagă
ca într-o țesătură fir cu fir –
Citește în continuare →
La mijlocul zilei, în furia de cascadă a orașului
pe un trotuar plin de lume
Să te surprindă senzația bruscă de lipsă, de dor –
ca și cum te-ar cuprinde o foame bizară, care nu vrea mâncare
ai suferi de o sete teribilă, care nu vrea lichide
ca și cum ți-ai aminti de o pierdere, dar nu e vorba de cineva
ci de ceva prețios care te-a părăsit cândva, nu știi ce, nu știi când
și-ți lipsește
Citește în continuare →
Te lași în voia blîndei trestii
Și dacă nu bate vîntul
Totul ți se pare absurd
Comparația mai ales
Veghea studiul voința lipsită de șansă
Citește în continuare →
revistavatra.org 