Potrivit unei cutume larg acceptate, odată cu apariția zorilor, fantomele trebuie să plece de unde au venit, altfel s-ar putea să aibă probleme. Într-adevăr, nu e chiar așa! Normal că ele „părăsesc scena”, cum s-ar  zice, însă nu e obligatoriu să se întoarcă pe un improbabil tărâm al fantomelor, despre care nici măcar fantomele însele nu știu dacă există cu adevărat și, dacă da, unde e situat. Mai corect ar fi să presupunem că, în zori, deși rămân cu noi, fantomele preferă să tacă, iar din acest motiv lasă impresia că au plecat nu-se-știe-unde. La fel cum, atunci când ne trezim din somn, avem impresia că visul a încetat, deși el rămâne la locul lui, în așteptarea următoarelor ocazii de a se remarca.

Dacă e să fim sinceri până la capăt, nu ne trezim propriu-zis niciodată, ci orbecăim prin viață într-o neîntreruptă rătăcire hipnotică din care abia moartea dacă ne trezește cât de cât. Din cauză că ne credem altceva decât o formă între altele de mișcare a materiei. A spus-o adânc, în urmă cu mai bine de o sută de ani, George Ivanovici Gurdiev sau Giurdiev (sau Gurdjieff?), un grec armean, rus după nume și în cele din urmă francez, care în tinerețe prindea vrăbii, le vopsea cu galben și pe urmă le vindea drept canari. „Mașina se naște mașină și moare mașină”, a spus el. 

Luați seama la ce se întâmplă atunci când privim la televizor. Cu cât suntem mai atenți la ce se întâmplă acolo, cu atât mai dispuși să credem că se desființează pensiile speciale. Dacă, dimpotrivă, televizorul e undeva mai departe – să presupunem că te afli în sala de așteptare a unei policlinici – și în preajma lui are loc un incident oarecare, de exemplu se iau la bătaie doi pensionari care inițial așteptau cuminți să intre la cabinetul de urologie, atunci emisiunea despre pensiile speciale nu mai interesează pe nimeni, hipnoza ei nu mai funcționează. Woke tocmai asta își propune: să ne trezească, dracului, înainte de a fi prea târziu. În acest context, adepții și mai ales partizanii woke au declanșat ceea ce oamenii superiori numesc Războiul Cultural. Chiar dacă numele lui Karawoke ar putea sugera vag așa ceva (persoane lipsite de empatie susțin că, atunci când nu e un simptom psiho-nevrotic al adepților săi, mișcarea woke se rezumă la o strategie parșivă de marketing), vă rog să rețineți că acest război nu are vreo legătură nici cu povestea noastră, nici cu versurile imnului Deșteaptă-te române și, în general, nu ne privește. Astfel, vrând-nevrând, ne întoarcem de unde am plecat.

Deși, în respect față de tradiție, Karawoke a părăsit secția ATI în zori (bineînțeles, cu promisiunea că va reveni), lăsând-o pe Aneta cu o monedă de cincizeci de bani în mână, efectul apariției sale a persistat mult timp după aceea, sub felurite ipostaze – și, cine știe, poate că pentru unii persistă până în zilele noastre. Pentru că, la ora vizitei de dimineață, aproximativ zece și jumătate, când Aneta însăși ajunsese acasă și, dacă nu dormea, probabil gătea, pentru ca băieții ei să aibă ce mânca atunci când se vor întoarce de la școală, în salonul numărul trei și-a făcut apariția nu doar echipa de medici și asistente, condusă de Profesorul 

ගුර්ඩ්ජිෆ්, ci și Karawoke însuși, travestit în tehnician IT. Fără ca nimeni să observe că nu avea ce căuta acolo? Da, exact, fără! Atât de obișnuiți erau cu schimbarea permanentă a tehnicienilor IT, care își părăseau jobul după numai câteva săptămâni, preferând activități mai bine remunerate. Încât stai și te întrebi: dacă tot aveau de gând să plece, de ce se mai agitau inutil pe aici? Poate pentru CV.      

Dar oare chiar existăm? Mai degrabă, trăim într-o realitate simulată, iar Profesorul ගුර්ඩ්ජිෆ්, care în armeană se scrie Գյուրջիև, fiindcă, deși era grec, bunicul său după mamă fusese armean, știa asta, mai ales că în tinerețe practicase el însuși spiritismul cu ajutorul unei tablete Ouija (un fel de iPad al acelor vremuri) așa cum, în zilele noastre, largi categorii ale populației află chestii și comunică cu spiritele pe TikTok. Astfel a ajuns la convingerea aproximativă că bunicul său, între timp plecat într-o realitate simulată mai bună, fusese de fapt singhalez. Fiindcă, de fiecare dată când îi invoca numele, spiritul vorbitor al tabletei îi răspundea în limba singhaleză. Se poate să fi avut decodorul semantic setat greșit, se mai întâmplă. În orice caz, urmare a numeroase interacțiuni cu bunicul său, prin intermediul tabletei Ouija, sau poate din simplul motiv că îi plăceau literele singhaleze frumoase ca niște floricele înșirate pe un fir de ață, tânărul Գյուրջիև dobândi unele cunoștințe de limba singhaleză și se identifică drept singhalez, schimbându-și numele în ගුර්ඩ්ජිෆ්, ceea ce înseamnă cam același lucru. Prima dintre consecințe a fost aceea că nepotul a moștenit de la bunicul său nu doar un chioșc la care se vindeau covrigi și popcorn, ci și convingerea că, prin concentrarea gândurilor, ar putea genera niște vibrații care să modeleze universul fizic în funcție de propriile dorințe, deoarece emoția este energie în mișcare. În termeni aduși la zi, chestia se numește Legea Atracției. Savantul american Jeffrey Allen a descoperit că, pentru mai multă sănătate, bogăție, dragoste, pace interioară și claritate este suficient să-ți descoperi sinele non-fizic și a pus la punct patru tehnici energetice simple, dar puternice, oferindu-le oricărui doritor pe baza unui abonament lunar de numai douăzeci de dolari. Suma poate să pară unora cam pipărată, însă țineți cont că această metodă te învață să obții răspunsuri la intuiția ta și îți curăță blocul energetic numărul unu în doar șapte minute. Pe Գյուրջիև sau, cum își va spune el însuși mai târziu, ගුර්ඩ්ජිෆ්, aceste tehnici l-au ajutat foarte mult în viață. Mai întâi, l-au ajutat să intre la Seminarul de Teologie, unde l-au primit pe motiv că era bâlbâit. Într-adevăr, atunci când bunicul său îi spusese, prin intermediul tabletei Ouija, că, pentru a se iniția în budismul Theravada, trebuise să plece din orașul indian Thiruvananthapuram în orașul Galle (se scrieගාල්ල) din Sri Lanka, tânărul, pe atunci, ගුර්ඩ්ජිෆ් dăduse în bâlbâială, nereușind nicidecum să pronunțe un nume atât de lung precum Thi-ru-van-an-thapuram, o bâlbâială de care nu va mai scăpa tot restul vieții, dar care, cum vom vedea, prezintă și avantaje. 

Mai ales după Revoluția din 1989, când discriminarea pozitivă i-a oferit nu doar indemnizația de handicap din partea statului, ci și certificatul de revoluționar cu merite deosebite. Pe urmă, lucrurile au intrat pe făgașul normal, în sensul că, abandonând cariera eclezială, s-a înscris la Facultatea de Management Agroturistic din Slobozia, din cadrul prestigioasei universități BIOTERRA, iar ulterior la toate celelalte facultăți ale aceleiași instituții, fondată pentru un învățământ aplicativ dinamic, creativ și pragmatic. După ce i-a oferit, în numai șase luni, diplomele de licență, masterat și doctor ale tuturor celor cinci sau șase facultăți de la BIOTERRA, tableta Ouija i-a dezvăluit secretul că, pentru a modela universul fizic în funcție de propriile dorințe, trebuie să se înscrie în Comitetul Oamenilor Indignați (COI), al cărui președinte a devenit în scurt timp, așa că ගුර්ඩ්ජිෆ් și-a vândut chioșcul de covrigi și s-a lansat în viața politică, iar cu ajutorul Legii Atracției și al câtorva prieteni a ajuns, prin votul popular, consilier local al municipiului Constanța, pe vremea când primar al acestui fabulos oraș era celebrul Radu Mazăre, iar Constanța tindea să-și declare independența față de restul țării.

Și iată cum, doar câteva luni mai târziu, după ce a înființat Institutul de Prelungire a Vieții, la care îmbina hipnoza cu medicina ancestrală, a fost propulsat în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, apoi Secretar de stat în Ministerul Românilor de Pretutindeni, în guvernul Vioricăi Dăncilă, pentru care, ținând cont de cunoștințele sale de limba singhaleză, era cât se poate de potrivit. Se poate ca între timp să mai fi ocupat și alte demnități. Dar a intervenit o criză de guvern și a trebuit ca ministrul de atunci al Sănătății să-și dea demisia, iar ca interimar a fost propus ගුර්ඩ්ජිෆ් (parcă v-am spus că deținea numeroase diplome de doctor). Cu această ocazie, tehnicile energetice simple însușite de la Jeffrey Allen, pe de o parte, și metoda letting go a lui David Hawkins, pe de altă parte, i-au făcut rost de alte două diplome academice și așa se face că, la încheierea interimatului, a plecat în Statele Unite, la Washington International University. Această prestigioasă instituție fără frontiere din spațiul cibernetic, care servește clienți din 112 țări, i-a acordat, după un stagiu de trei săptămâni, titlul Erou al Justiției Sociale și Medalia pentru merite deosebite în Acțiunea Afirmativă, ceea ce a suscitat, bineînțeles, presupunerea rezonabilă că ar fi un geniu. Zvonul că ar fi fost propus la Premiul Nobel nu a mai surprins pe nimeni, în schimb i-a asigurat postul de director al spitalului (unde, prin bunăvoința cititorului, tocmai ne aflăm) și porecla de Profesor, de fapt o simplificare derivată din împrejurarea că niciun angajat al spitalului nu cunoștea (și nu cunoaște) limba singhaleză, pentru pronunța corect: ගුර්ඩ්ජිෆ්.

Dar să revenim cât de cât în prezent. Nu era ceva obișnuit ca însuși Profesorul să participe la vizita medicală de dimineață. De obicei se ocupa cu lucruri mai importante, iar vizita o făcea șeful de secție sau chiar vreun medic rezident, dar mai ales nu se făcea deloc. Dacă, de această dată, însuși Profesorul ගුර්ඩ්ජිෆ් apăru în pragul salonului, împreună cu o echipă de numeroși medici și asistente, înseamnă că pacienții de acolo erau niște persoane deosebite. Sau măcar unul/una dintre ei/ele, presupun că ați ghicit cine. Pesemne că nu degeaba Rujatu colindase târziu în noapte holurile spitalului, chipurile căutând toaleta, până când ajunsese, în sfârșit, la sala de operație unde, într-o totală discreție, Profesorul asista la prelevarea ficatului unui donator. 

Intrând în salon, în fruntea numeroasei echipe despre care tocmai ziceam, Profesorul fu neplăcut surprins de mirosul de medicamente și de urină, despre care n-am putut afla alte detalii, iar ochiul stâng i se făcu așa de mic încât aproape că nu mai vedea cu el. În schimb, obrajii lui proaspăt bărbieriți răspândeau un parfum Isey Miyake pe care asistenta șefă îl identifică imediat, fiindcă, la fel ca toate celelalte asistente, era expertă în parfumuri.

– Ia să, ia să, ia să vedem…, vedem, ce avem, aimin, ce avem, avem, avem aici? 

Spunând acestea, prinse o muscă în zbor, care tocmai trecea pe lângă el, și o zdrobi între degete. Într-adevăr, avea niște reflexe remarcabile. Apoi luă de la asistenta șefă un clișeu cu rezultatul CT, îl flutură puțin prin aer și îl dădu mai departe medicului stagiar, aflat din întâmplare în preajmă. 

–  Fractură de coloană vertebrală la nivel lombar…, recită acesta ezitant, copleșit de onoarea pe care Profesorul i-o acordase. Prin flexie, extensie, rotație și compresie, cu tasare la  nivelul corpului vertebral fracturat, fragmente osoase migrate în canalul medular, traumatism cranian de forță medie…  Necesită stabilizarea focarului de fractură cu realinierea coloanei, precum și decompresie medulară.

Profesorul făcu un semn cu degetul prin aer, ca și cum ar fi desenat ceva, apoi rosti o cugetare culeasă de pe Facebook.

– Ghm. Mda… Aimin, nu pare, nu pare, aimin, să nu uitați, nu pare, pare, prea grav. Toți suferim, toți, toți su, de aceeași, aceeași, aceeași boală numită, aimin, numită, numită viață. 

În semn de respect, medicii și asistentele rămaseră tăcuți câteva momente, căutând să-și aprofundeze emoția. Era rândul tânărului medic internist să se remarce, făcând dovada competențelor sale. De altfel, se mai remarcase și cu câteva zile în urmă, lansând ipoteza revoluționară potrivit căreia constipația se poate combate foarte simplu cu un bețișor de curățat urechile. Mânuit cu pricepere, acest bețișor poate activa niște conexiuni în creier, astfel relaxând sfincterul. Singura problemă este că, de asemenea, poate să nu o facă.

– Fractura  parenchimului, cu traiect neregulat și devascularizarea țesutului hepatic… avulsie hepatică cu biliragie și numeroase hematoame… Se recomandă hepatectomie totală cu transplant, răspunse internistul, cu bunăvoința unuia dispus să-ți demonstreze că știe totul despre orice.

–  Aimin, te rog, aimin, te rog fără, aimin, fără promisiuni făcute, aimin, făcute destinului! răspunse sever Profesorul. Preferi să mori, aimin, de sete sau, aimin, sau, sau înecat? – fără ca răspunsul să-l intereseze câtuși de puțin. Ia să, ia să, aimin, ia să vedem, aimin, vedem cu abdomenul… 

Se prea poate ca modul extravagant de lucru al Profesorului să-i surprindă pe cititorii mai gingași, însă experții susțin că fracturile de logică răspund frecvent nevoilor emoționale umane și contribuie astfel, prin starea de flux sau hiperfocalizare, la rezolvarea celor mai dificile probleme ale muncii în echipă. Ce vă spun eu aici se numește coaching, adică psihologie pozitivă aplicată, o industrie de ordinul a sute de miliarde de dolari la nivel global. Știu asta de la Lumina Terțiară.

– Din antecedentele heredo-colaterale reținem faptul că mama pacientului are sau a avut reflux esofagian, iar tatăl a fost hipertensiv, adăugă medicul rezident.

– Febra, aimin, febra este, aimin, reacția, reacția, reacția sănătoasă, aimin, a organismului bolnav, remarcă Profesorul.

Asistenta șefă crezu că a sosit momentul să se remarce și ea un pic.

– Profesore, tu le știi pe toate! exclamă uimită.

– Bineînțeles, ești frumoasă, aimin, frumoasă când ai, aimin, aimin, când ai încredere, încredere, încredere în tine, răspunse galant Profesorul, o remarcă aparent sexistă, având în vedere că asistenta șefă era de fapt pitică și grasă, însă cuvintele Profesorului se încadrau perfect în tonul optimist al oricărei reclame de cosmetice. Neu, neu, neu, aimin, neurologic? întrebă în sfârșit.

– Traumatism cranio-cerebral cu un placard excoriat sângerând la nivelul regiunii păroase a capului, la nivel temporo-occipital drept, cu hematom epidural parietal, hematom subdural bazal stâng, hemoragie subarahnoidiană temporală dreaptă și temporo-parietală stângă, hematom intraparenchimatos temporal stâng și arii de contuzie cerebrală… – recită trist medicul neurolog, căci în urmă cu numai șase luni se căsătorise cu holograma unei cântărețe pop celebre, dar între timp software-ul soției sale expirase. 

Ochiul stâng al Profesorului se făcu din nou mic. Poate că îl supărase ceva sau, cine știe, doar obosise. 

– N-am, n-am, n-am, aimin, n-am înțeles nimic, recunoscu în sfârșit Profesorul. Aimin, să gândim, să gândim repede și pe urmă, pe urmă, pe urmă, aimin, încet. Unui prost, prost, prost, aimin, prost inteligența nu i-ar folosi, aimin, la nimic.

Apropo de coincidențe, știți cum se citește în limba japoneză numele ăsta,  ගුර්ඩ්ජිෆ්? N-o să vă vină să credeți: Gurdjieff! Și știți cumva ce înseamnă? Că eu habar n-am.

[Vatra, nr. 1-2/2024, pp. 4-5]