Câțiva exegeți străini

Interpretarea mea asupra poemului Ulise de Benjamin Fondane mizează pe un colaj hermeneutic între biografia lui Fundoianu-Fondane, aceea a lui Rimbaud (filtrat prin filosofia lui S. Kierkegaard și Lev Șestov) și a lui Ulise în ipostaza de existențialist ca evreu rătăcitor. Din bibliografia critică axată pe poemul Ulise de Fondane am selectat aici câțiva autori străini ale căror opinii se suprapun, parțial, cu analiza mea sau o îmbogățesc, prin alte idei adiacente analizate, de interes pentru ideatica mea.

John Kenneth Hyde consideră că volumele Ulise (1933) și Titanic (1937) trebuie analizate împreună, căci sunt foarte înrudite, ambele fiind poeme filosofice, dar care nu găsesc o soluție pentru tensiunile filosofice pe care le problematizează¹. Kenneth Hyde consideră că cele două poeme oferă, fiecare, două perspective: cea a vederii (ochiul-martor) și cea a viziunii, ultima fiind dominantă²; în același timp, își completează analiza prin a clasifica trei cadre de referință prin care poemele sunt angrenate: lumea exterioară a realității, prezența fizică a poetului-călător, imersiunea psihologică a poetului-călător³.

Criticul american stabilește vocabularul-cheie al celor două poeme. În cazul poemului Ulise (de precizat, autorul lucrează pe prima versiune a poemului fondanian, cea din 1933), cuvintele cele mai folosite sunt: carne (apare de 58 de ori), plânset (apar de 41 de ori), urmate de încă optsprezece cuvinte utilizate frecvent (pleoapă, măruntaie, a suspina, rinichi, sânge, nisip, ocean, pământ, a striga, foame, fluviu, sete, somn, gură, apă, solitudine, angoasă, mare)⁴.

Kenneth Hyde analizează în mod special fragmentul poetic dedicat lui Lev Șestov din Ulise: subliniază din nou diferența între vedere și viziune și se concentrează pe ideea că misiunea poetului e aceea de a fi martor și de a avea o reacție în fața finitudinii umane, această reacție fiind un strigăt care poate fi înțeles, de fapt, ca poezie profetică⁵. Aș merge mai departe decât criticul american și aș afirma că Fondane își asumă trecerea de la vedere la viziune și, chiar dacă se consideră a fi doar un martor, el devine în cele din urmă un profet și un vizionar. Sunt întru totul de acord cu Kenneth Hyde că poemul Ulise este un text despre funcția poetului și a poeziei, având inclusiv o dimensiune teoretică⁶.

La finalul analizei sale pe cele două poeme, Kenneth Hyde sintetizează benefic, prin comparație, teoria și practica poeziei fondaniene, respectiv corelează ideile din teoria despre poezie cu cele din poezia concretă scrisă de Fondane. În acest sens, criticul american stabilește patru corespondențe între teoria și practica poeziei, după cum urmează: 1. poetul participă la realitate printr-o poezie de tip strigăt (adică printr-o violență intenționată); 2. poezia concretă e ombilical legată de inspirație, nu înseamnă nicidecum teorie liricizată; 3. poemul nu este un răspuns la realitate, ci un conținător de realitate sau o punte dinspre realitate către cititor; 4. valoarea primordială a poemului este una existențială, prin aceasta validându-se inclusiv estetic textul poetic⁷. Captivantă e și concluzia criticului american legată, finalmente, de a patra corespondență între teoria și practica poeziei –, și anume că textul poetic fondanian (în Ulise și totodată în Titanic) are ca scop să materializeze și să transmită o experiență non-verbală, nicidecum să clameze ori să edifice un statut estetic excepțional: „The poem is useful in conveying the non-verbal experience and it claims to do nothing else: it is not intended to be a monument of poetic expression.”⁸

X

Monique Jutrin, în Benjamin Fondane ou Le Périple d’Ulysse, caută rădăcinile gândirii poetice ale lui Fundoianu și mai ales ale lui Fondane, autorul în întregul său multifațetat (ca poet, filosof, eseist, teoretician) fiind proiectat ca Ulise. Când se ocupă de analizarea credinței în poezie a lui Fondane, Monique Jutrin punctează viziunea autorului de a percepe în poezie o formă de rugăciune, un protest, un act magic, o mărturie sau chiar o profeție.⁹ Cartea conține o selecție de citate emblematice din textele teoretice despre poezie ale lui Fondane, comentate în șir progresiv și cronologic, etapizat. M. Jutrin consideră pe deplin întemeiat că poezia lui Fondane reprezintă o bătălie existențială¹⁰ și radiografiază propensiunea scriitorului pentru Rimbaud și Baudelaire ca gânditori-poeți, așa cum și Fondane este. Hermeneuta franceză constată influența tehnicii cinematografice asupra poeziei lui Fondane, Ulise, de pildă, fiind considerat un poem aproape filmic.¹¹ Cea mai interesantă idee a lui Monique Jutrin este aceea de a lansa ideea că pentru noul Ulise nu atât teritoriul, nu atât pământul este cel căutat și râvnit, cât limba, cercetătoarea franceză constatând că poezia lui Fondane este marcată de „nostalgia după o limbă pierdută” (aceasta fiind, poate, ebraica).¹² Sunt de acord că tânjirea lui Fondane este după o limbă originară, a începuturilor, iar ebraica este o astfel de limbă, dar cred că miza lui Fondane este și mai profundă: ceea ce râvnește scriitorul este o limbă poetică universală și totodată individuală care să poată exprima condiția omului modern. Desigur, noul Ulise este poetul (așa cum speculează M. Jutrin), dar eu aș merge mai departe și aș nuanța ideea că Ulise ca nou poet intermediază o discuție filosofică și existențială-existențialistă despre condiția creatorului modern, în special a poetului ca martor (tulburat) al acestei condiții pe care vrea să o împărtășească lumii. M. Jutrin intuiește că e vorba, de fapt, despre o artă poetică ulisiacă (sau ulisiană): „Autour de la figure d’Ulysse se cristallise un art poétique. L’esthétique d’Ulysse combine l’esthétique du «risque poétique» avec celle du «métier acquis». Elle comporte deux «pôles» entre lesquels le navigateur semble devoir louvoyer.”¹³ 

X

William Kluback face legatură între poemul Ulise de Fondane și povestirea Vânătorul Grachus de Franz Kafka, văzând în Ulisele fondanian un Iov¹⁴.

Kluback consideră că, după Șestov, următoarea influență decisivă pentru Fondane a fost personalitatea și gândirea lui Gaston Bachelard, respectiv dubla formație a acestuia ca om de știință și totodată ca gânditor și teoretician al imaginarului, foarte sensibil la poezie¹⁵. În opinia lui Kluback, Bachelard îl deblochează pe Fondane din etapa Șestov și îl face să meargă mai departe, să se dezvolte ideatic singular¹⁶.

X

Jad Hatem leagă ombilical poezia de maturitate a lui Fondane (prin urmare, inclusiv poemul Ulise) de o dimensiune mesianică angajată, care asumă combaterea (prin poezie) a maleficiilor din lumea contemporană (aceasta conține în marsupiul ei și lumea veche) – războaie, persecuții, masacre. În acest sens, Jad Hatem utilizează termenul mesianitate, ca pe o conștiință activă care suferă durerea lumii și înscenează o plângere a istoriei și un strigăt etic amplu în replică.¹⁷ Fondane are o dotare literară (și filosofică) vocațională pentru mesianitate mai ales în ultimele poeme (re)scrise înainte să fie deportat și să piară într-un lagăr nazist. El este un semănător mesianic, iar instrumentul său e poezia, întrucât poezia poate fi o adecvată conținătoare de mesianitate.¹⁸ Într-o carte anterioară (dedicată mai multor autori, între care și Fondane), Jad Hatem se ocupă în mod minuțios (filosofic) de cântecul sirenelor și de reacția noului Ulise fondanian de a nu refuza cântecul lor. Hatem consideră că Ulise se expune intenționat cântecului sirenelor, iar această expunere reprezintă o formă intensă de viață, mai exact o formă dionisiacă de viață, opusă formei apolinice raționale.¹⁹

X

Mă întâlnesc în destule nuanțe și puncte cu interpretarea lui Olivier Salazar-Ferrer din cartea sa dedicată lui Fondane. Dar punctul-cheie cel mai important pe care îl avem în comun este interpretarea legată de finalul poemului Ulise. După Salazar-Ferrer, „Ulise este un anti-poem în care țâșnește imposibilitatea lirismului însuși /…/”2⁰. E foarte elocvent acest termen de anti-poem, iar el ar trebui probabil legat de o revoltă șestoviană implicită și explicită asumată de Fondane, care constă în gândirea neliniștită, în răzvrătirea împotriva rațiunii și mai ales în îndoiala filosofică. Rațiunea, înțelege și învață revoltându-se Fondane, este o cușcă și o formă de mortificare, iar maestrul său Șestov, discută categoria imposibilului care duce la divinitatea ininteligibilă și, implicit, la stigmatul morții. Dacă scrii și asumi ca autor un anti-poem, din start revolta este nu doar conținutistică, ci și la nivel de formă, iar acest anti- va fi vizibil în multe din componentele poemului Ulise.

„Întoarcerea este nu doar imposibilă, ci și refuzată de poet”; „În plus, în Ulise, nicio recunoaștere etică, nicio justiție umană, niciun tărâm natal nu îl așteaptă pe călător”;„Acest Ulise evreu caută să înfrunte extrema revoltă împotriva rațiunii, a necesității și istoriei”²¹. Evreul rătăcitor care a devenit Ulise iese din rasa lui, o depășește și devine o entitate universală. E un paradox aici, căci Fondane mizează pe această evreitate socială a lui Ulise, dar, în același timp, construiește o evreitate metafizică plasată dincolo de evreitate. Ce îl interesează pe Olivier Salazar-Ferrer este subversiunea: la nivel de mit, de autor (homeric), de condiție auctorială și personaj, vorbind nu în zadar de „subversia ontologiei homerice”²² și de felul în care Fondane subminează „urzeala homerică”²³. Totuși, cel puțin elementul acvatic e prezervat în Ulisele fondanian, iar acvatismul din Ulise va fi continuat în alte două poeme ample, Titanic și Exod, între cele trei texte funcționând o legătură omibilicală: în Ulise și Titanic se manifestă un heraclitism oceanic, în Exod, un heraclitism fluvial²⁴, Salazar-Ferrer făcând astfel puntea măcar parțial odiseică) între cele trei mari poeme de la sfârșitul prematur al vieții lui Benjamin Fondane.

M-a marcat în mod special picturalitatea tulburătoare, a corporalității, pe care a detectat-o Salazar-Ferrer care constată, cu sensibilitate și profunzime, felul în care corpul ulisiac regenerat de zei (la Homer) devine ori rămâne, în poemul lui Fondane, un corp macerat și destrămat, precum în picturile tulburătoare, cu făpturi rahitice și aproape dezmembrate, ale lui Egon Schiele²⁵. Această observație nu este una oarecare, ci limpede țintită: corpul destrămat al noului Ulise și al evreilor persecutați ori emigranți pe care îi observă el ca un raisonneur și ca rămășiță a unui cor antic este corpul descompus, descărnat, scheletic al deținuților din lagărele naziste.

X

Gisèle Vanhese îi dedică lui Fondane o carte profundă de analiză și expertiză abisală (lucrând pe imaginar și folosind concepte și metode preluate de la Gaston Bachelard și Gilbert Durand) în Benjamin Fondane. Dialogue au bord du gouffre. G. Vanhese percepe o mișcare dublă, centrifugă-centripetă în felul în care mitul lui Ulise este prelucrat și reinventat: „Fondane reprend au noyau archétypal de l’Odyssée, pour les intégrer à son mythe personnel, les deux postulations du personnage qui lui assurent son dynamisme et sa vitalité: l’élan centrifuge du voyage et le repli centripète sur le foyer intime.”²⁶ Cercetătoarea se axează pe analiza felului în care Ulisele fondanian suferă o formă de blocaj ori paralizie la întoarcerea acasă, dat fiind că întreaga sa condiție existențială îndură o metamorfoză anume, cea catalizată de moartea (nu doar nietzscheeană a lui) Dumnezeu. Într-un asemenea context cultural și metafizic, post-nietzscheean de fapt, Ithaca e o utopie intangibilă, iar condiția nouă a exilatului și a rătăcitorului vizează o structură generală (sau generalizată) a condiției umane moderne. Fondane nu e singurul care asumă această perspectivă: „Comme chez Apollinaire, Larbaud, Cendrars, l’émigrant et l’exile deviennent, dans l’Ulysse de Fondane, le symbole même de la condition humaine dans le monde moderne après la disparition de Dieu. «Homo viator», passager éphémère sur cette terre.”²⁷ Mitul lui Ulise devine central ca paradigmă definitorie a condiției moderne (traumatizate) a făpturii umane în rătăcire, sens asumat decisiv și tensionat de Fondane – în acest punct nodal, interpretarea mea este aceeași cu a Giselei Vanhese: „Chez Fondane, le mythe ullysien va devenir un nouveau paradigme spirituel et esthétique qu’il développe dans son essai Baudelaire et l’expérience du gouffre”; „Fondane établit en effet un parallélisme entre la condition poétique et l’errance ullysienne, qu’il assimile à la «condition diasporique».”²⁸ Gisèle Vanhese face de altfel niște paralele excelente între Ulisele fondanian și poezia (de sorginte ulisiacă) semnată de Paul Celan, Yvan Goll ori Alfredo Gangotena. Și, de asemenea, detectează influența poetică și filosofică a lui Fondane asupra lui Yves Bonnefoy (probabil cel mai marcant poet francez în a doua jumătate a secolului XX). Călătoria Uliselui fondanian se dovedește a fi o questa, o inițiere și o căutare identitară în care nu e vorba, însă, doar de identitatea umană, ci mai ales de identitatea poetică: „Ithaque apparait comme le point d’aboutissement d’une quête poétique”²⁹. Dar cum finalul poemului este ambiguu în mod intenționat, iar întoarcerea acasă nu e întru totul așa ceva, ci rămâne o rătăcire prin labirintul mărilor (poetice) sau cel puțin o căutare fără sfârșit sau un blocaj în căutare, ceea ce reiese este că nu e vorba neapărat și de o finalizare a questei, prin urmare condiția poetică modernă fie nu e înțeleasă întru totul, fie nu e explicată până la capăt (întrucât nu este cum). Cel puțin aceasta este percepția mea hermeneutică, un adaos nuanțat, de fapt, la concluzia Giselei Vanhese.

X

La final, menționez și volumul colectiv, coordonat de Ramona Fotiade – The Tragic Discourse. Shestov and Fondane’s Existential Thought ³⁰ pentru cei interesați de magistrul lui Fondane și de marca lui Lev Șestov asupra scriitorului româno-francez.

Note:

[1] John Kenneth Hyde, Benjamin Fondane. A Presentation of His Life and Works, Genève, Librairie Droz, 1971, p. 86.

2 Ibidem.

3 Ibidem, p. 87.

4 Ibidem, pp. 94-95.

5 Ibidem, p. 107.

6 Ibidem.

7 Ibidem, p. 124.

8 Ibidem, p. 125.

9 Monique Jutrin, Benjamin Fondane ou Le Périple d’Ulysse, Paris, Librairie A. -G. Nizet, 1989, pp. 75-81.

1⁰ Ibidem, pp. 83-84.

1¹ Ibidem, p. 123.

1² Ibidem, pp. 109, 110.

1³ Ibidem, p. 80.

1⁴ William Kluback, Benjamin Fondane. A Poet in Exile, New York, Peter Lang Publishing, 1996, p. 87.

1⁵ Ibidem, pp. 99-111.

¹⁶ Ibidem, p. 109.

1⁷ Jad Hatem, Semer le Messie selon Fondane poète, Bruxelles, Editions La Part de L’Oeil, 2004, pp. 67-73.

¹⁸ Ibidem, pp. 74, 83.

1⁹ Jad Hatem, Soleil de nuit. Rilke, Fondane, Stétié, Tuéni, IDLivre, 2002, pp. 167. 168.

2⁰ Olivier Salazar-Ferrer, Benjamin Fondane, traducere din limba franceză de Elena Tudorie, Iași, Editura Junimea, 2005, p. 101.

2¹ Ibidem, p. 109.

22 Ibidem, p. 110.

2³ Ibidem, p. 113.

2⁴ Ibidem, p. 178.

2⁵ Ibidem, p. 111.

2⁶ Gisèle Vanhese, Benjamin Fondane. Dialogue au bord du gouffre, Rubettino Editore, 2018

 p. 126.

²⁷ Ibidem, p. 127.

2⁸ Ibidem, pp. 128, 129.

2⁹ Ibidem.

3⁰ Ramona Fotiade (ed.), The Tragic Discourse. Shestov and Fondane’s Existential Thought, Bern, Peter Lang International Academic Publishers, 2006.

Bibliografie

Ramona FOTIADE (ed.), The Tragic Discourse. Shestov and Fondane’s Existential Thought, Bern, Peter Lang International Academic Publishers, 2006

Jad HATEM, Soleil de nuit. Rilke, Fondane, Stétié, Tuéni, IDLivre, 2002

Jad HATEM, Semer le Messie selon Fondane poète, Bruxelles, Editions La Part de L’Oeil, 2004

Monique JUTRIN, Benjamin Fondane ou Le Périple d’Ulysse, Paris, Librairie A. -G. Nizet, 1989

Monique JUTRIN, Cu Benjamin Fondane dincolo de istorie sau Carnetele lui „Ulysse” (1924-1944),Prefață de Ion Pop, Traducere de Gabriela Cocora și Țicu Goldstein, București, Editura Hasefer, 2018

John KENNETH HYDE, Benjamin Fondane. A Presentation of His Life and Works, Genève, Librairie Droz, 1971

William KLUBACK, Benjamin Fondane. A Poet in Exile, New York, Peter Lang Publishing, 1996

Olivier SALAZAR-FERRER, Benjamin Fondane, traducere din limba franceză de Elena Tudorie, Iași, Editura Junimea, 2005

Gisèle VANHESE, Benjamin Fondane. Dialogue au bord du gouffre, Rubettino Editore, 2018

[Vatra, nr. 1-2/2024, pp. 14-16]