
Amicii noştri, arheologi precum noi doi, ne porecliseră Kore şi Korin. Drept care nu voi spune nici eu care sunt numele noastre reale, ca să rămânem doar Kore şi Korin. O pornisem într-o călătorie care speram să fie de pomină.
– Ahoe, de trei ori ahoe! ne strigă Aris cel mic de statură, cu chelia de călugăr dominican şi ochelarii săltăreţi pe nas, când am ajuns cu vaporul din Tomis la Pireu. Ia su,strigă el. Hai, repejor, trebuie să vă mut de urgenţă pe vaporul spre Cythera, nu-i vreme de alte vorbe acum.
Aris se repezi la noi, noi la el, şi ne puparăm. Şi-apoi fuga-fuguţa spre celălalt vapor, deşi eram sătui de orice fel de corăbii şi platforme plutitoare.
– Îs doar vreo cinci ore până în Cythera, zise el, dar v-am luat o cabină să dormiţi, că sunteţi deja morţi de vii, după cum bănuiesc.
Am dat din cap, şcolăreşte, şi eu, şi Korin.
– Las’ că povestim după ce vă hodiniţi, zise Aris, care vorbea perfect româneşte și chiar ardelenește, fiindcă îşi făcuse studiile, odinioară, în România.
Acolo ne şi împrieteniserăm la toartă, în facultate, deşi era mai mare decât noi cu mai bine de zece ani.
Citește în continuare →