Goat brain

Am citit odată despre Andrew Wylie, agent literar, zis Șacalul

N-am ajuns artist multichanel jongleur de cărți podcasturi netflix

Priap al emisiunilor unde îmi țin pantofii pe mese și puținele idei în congelator

Poet timid care scandează versurile maeștrilor cu voce amanetată

Dar uite chiar acum trece șacalul prin casele voastre 

Aruncă o privire-năuntru nu e nimic de furat dar viețile voastre

Sînt deja de colecție

Mărunțișuri de care mai tîrziu te descotorosești 

Un fast-food al minții care-ți golește sămînța din mațe

Unde comanzi goat brain ți se aduce capul tatălui tău

Bătrînul care te-amenința cu degetul și te lovea cu coada 

Altfel n-ai ajuns departe futut agent literar 

În Midtown Manhattan unde ai nevoie de labe puternice

Ca să te cațări pe geamuri de sticlă

În camere unde se vinde se cumpără se listează faima la negru

Rege peste coperte aprinzi un trabuc comanzi o fasole

Ceri pipota broaștei țestoase ocrotite de lege

E ziua iertării

Dar în suburbii nu departe de-aici Jack Spintecătorul te-așteaptă.

Și creierul tău îi place cuiva.

*

Rău de Românie

Nu îmi place Românialor. Viața ei de moluscă.

Nu îmi plac miliardarii ei falși. Banii lor calpi.

Nu îmi plac judecătorii ei severi. Sentințele lor triste.

Nu îmi plac oamenii ei secreți. Secretele lor dure.

Nu îmi plac oamenii ei cultivați. Nu cultivă decît dispreț.

Poeții ei turnători. Tot ce-au turnat. De-ar ști mamele lor. 

Nu îmi plac popii ei afumați. N-a mai rămas nimic neafumat.

Geamurile ei sparte. Au spart tot ce se putea sparge.

Nu-mi place că toți vor o viață mai bună și emigrează din proasta asta.

Nu-mi plac cei care mai rămîn pe aici.

Nici nu știi ce e mai bine – să rămîi sau să pleci.

Nu-mi place că mă tot gîndesc la șoarecii

Din grădina noastră națională. La pisicile care nu-i mai mănîncă.

La copiii pitici pe care îi cresc ăștia de la o vreme.

La poveștile scrise pentru roboți. La cititorii tot mai debili.

Măi, citiți dracului ceva.

Muzica ei populară teatrul ei ieftin mallurile pline de grași.

Sărăcia ei pe o sută de ani festivalurile ei triste. Decorațiile ei false.

Chiar nu îmi place ce gîndesc despre ea. Dar trebuie spus asta.

Nu mai am dinți în gură dar trebuie să spun asta.

Rău de România lor.

*

Singurul pe pămînt

Noapte bună, draga mea, de fapt el nu a înviat cum tot o țin ziarele

Pentru că nici n-a murit asta o știu și dușmanii lui care nu sînt puțini

Ca la un stadion cînd dă pe dinafară și atunci se ridică la cer

De fapt așa a fost și atunci dar s-a interpretat eronat

Ignoratio elenchi ar spune bătrînii dar ia-i pe bătrîni de unde nu sînt

Îți spun pentru că știu asta am fost acolo lucrurile au stat chiar invers

Oamenii aceia s-au dus deodată ridicați de un vînt

Ca o parașută care a pornit invers

Iar el îi privea cum se făceau tot mai mici

Cîțiva pantofi au căzut de sus să fie martori la ridicare

Unii ar spune abducție dar nu credem noi în teoria extratereștrilor 

Asa a rămas el singurul pe pămînt lîngă grămada de umblători

Istoria e uneori tristă nu mai sînt oameni s-o scrie 

De aceea totul este pe dos

El aici jos noi aici sus unde nimeni nu știe cum am ajuns

Și cui folosește că ne-am înălțat

Toți visăm o coborîre care va fi o dată grozavă

La singurul de pe pămînt care poate încă ne-așteaptă.

De aceea vezi mîna lui dreaptă cum ține între degete

Scara pe care am putea reveni

Cînd cerul unde stăm înghesuiți azi se va plictisi.

*

Cablograma

La coborîrea în infern nu este nimic de spus dar cel care a fost lovit

Poate folosi cablograma replica secretă pe care mîna lui încă vie

Poate aplica o artă a morții un antidot la forța vicleană care l-a anihilat

Dacă va scrie cu viteza fulgerului un blestem eficace o contra-moarte

Odată trimisă prin cablogramă ea îl atinge fin pe cel de sus

Care tocmai savura prăbușirea vechiului inamic

Căderea este instantanee aproape în același timp cu cel anihilat primul

O fulgerătoare lovitură atacul scorpionului cum un mare maestru mută

Tocmai cînd adversarul vedea victoria cu ochii minții.

Cu aceiași ochi cel viu vede cum moartea vine printr-o cablogramă

În clipa neagră a fericirii. 

Este indescifrabil dar poți citi uluit mesajul.

Teme-te la 5 secunde după moartea celui pe care l-ai urît.

*

Securea bunului simț

Dansează în ritmul lucrurilor nu vei fi niciodată dezamăgit

Nici în trecut cînd nu existai nici în viitor cînd nu vei fi

Nici atunci cînd se termină brusc ceva ce putea să continue

Și nici nu observi de fapt nu ai percepția esse est percipi

Nu pricepi că se termină abrupt că viața e întreruptă

Crezi că este un final strălucit tăietura maestrului 

Ce tai nu se vede acum se va vedea cîndva o incizie curată

Cum ai privi soarele fără lumină dar acum vezi însorirea

O plimbare a unui pierde-vară prin grădina plăcerilor

Gîtul său galben tăiat fin de soarele galben

Finalul unui poem care promitea sclipirea unui cuțit 

Ritmul în care dansul continuă și după ce dansatorul a obosit

Îți place să joci pînă la capăt rolul naivului care face lumea să rîdă

Cu lacrimi chiar cînd capul tău cade sub securea bunului simț.

[Vatra, nr. 1-2/2024, pp. 21-22]