1. Eu nu știu câte reviste literare apar acum în România. Scriu literare, dar ar trebui să scriu, dacă nu „literare” (nu!), atunci măcar „culturale”, „de cultură”. Dar nici așa nu e exact, ele cuprind și alte arte. Deci, de literatură, alte arte și de cultură (se presupune în general) – dar să nu confundăm artisticul cu culturalul. Ca să ne apropiem de realitate, de adăugat că aceste reviste numite literare au și rubrici filosofice, lingvistice, științifice, ba chiar sportive. Nu le lipsește reflectarea politică. Dacă am glumi, am spune: doar horoscoape nu publică. Am cunoscut și reviste doar literare, dar cu o calitate artistică în scăzută. Nu sunt însă un cunoscător al revistelor tinerilor scriitori, ele fiind pasămite eminamente literare. Ca interes și valoare, clasarea revistelor la noi le-ar găsi de toată mâna, dacă nu chiar de ambele mâini. Malițios, s-ar spune că, pe ici, pe colo, par scrise și cu picioarele. Toate reprezintă, în bine sau în rău (pozitiv e să spunem: în mai puțin bine!) spiritul critic-creator al redacțiilor și autorilor textelor. Aici simt nevoia să spun scurt și banal că înțeleg calitatea critică în primul rând (restul e secundar, nu neglijabil) drept laudă pur și simplu: lăudăm ce și pe cine ne reprezintă înțelegerea. Ce e critica dacă nu evaluare după argumentare? Întâi predicat, apoi atribut. Strânsa legătură dintre cele două, mereu nelipsite, conferă temei criticii.
Cunoscut pentru activitatea sa poetică, Nicolae Coande publică recent Mansarda Europa, volum care permite o incursiune în activitățile desfășurate în perioada rezidențelor sale literare în străinătate. Acesta reunește însemnările din perioadă și postinterpretări, în încercarea de a reda impactul pe care îl are contactul cu Occidentul asupra sa, „omul din pod”, scriitorul tratat cu indiferență în România.
Care vi se par cele mai importante „realizări” ale teatrului românesc de după 1989?
Care vi se par spectacolele cu adevărat remarcabile din ultimii 30 de ani?
Cum vedeţi rostul si importanţa criticii de teatru, astăzi?
Care este condiţia teatrologiei, ca disciplină, în ansamblul culturii umaniste româneşti contemporane?
Cristian STAMATOIU
Interregn
1. Interregnul, ca formă de sincronizare empirică la noi cu avalanșa postmodernismelor de-a gata, dar și de supunere mercantilă față de anticultură (iar nu contracultură!). La acestea se mai adaugă și incapacitatea funciară de a se genera linii strategice de forță chiar și în orizont teatral. O expresie plastică a nestării acestei stări ar fi invocarea evoluției de la starea „de molfete spre cea de solfete” apud N. Stănescu…
Musai să fie o seducţie a lecturii, altfel am cădea în plasa ei? Citim pentru că suntem transportaţi cu viteze supersonice în locuri unice, fără ca prin asta să ieşim din noi. Un fel de transă, însoţită de o telepatie care activează întreg ansamblul numit trup şi suflet uman, un unic supersalt în propria minte şi imaginaţie potenţate la puterea a o mie de sori. Cald, cald – şi totuşi atât de uman. Fiind ea feminină, lectura e poftită de toţi cei cu simţuri solare: promite briza răcoritoare şi calmul pe care doar miezul torid al furtunii îl poate da. Avem alchimia transmutaţională a plăcerii, care activează datoria de a fi în alterspaţiul nostru, în ceva ce este mai mult decât noi şi, totuşi, din noi emană. Suntem îndrăgostiţi de noi când citim, de mâna care răsfoieşte cartea, o femeie şi ea, şi de şansa de a ne dovedi… bărbaţi până la capăt. Nu vreau atingerea rece a arhivarului, ci blândeţea răspunsului pe care pagina de hârtie ajunsă la mine cu scris o răstoarnă cu delicateţe în simţurile mele. Căci suntem inundaţi de ceva care ne răcoreşte simţurile în alertă şi ne prilejuieşte desfătări pe care şi mintea vrea să le priceapă. Suntem răpuşi în duhul lecturii – şi nu protestăm: singurul arest care nu ne este ostil. Stranietatea şi neajunsul de a nu fi unici ne cheamă la prospectarea celuilalt, prin antenele scrisului său în care ghicim latenţe care ne pot scăpa. Nu încetăm să ne mărim rezervele de frumuseţe, pentru că cele de disperare sunt deja uriaşe. Dar, probabil, ştiţi asta. Citește în continuare →