(Discurs la primirea Premiul No/Bel pentru PoErezie)
Majestet
Dine kongelige Høyhet
Mine Damer og Herrer
Oameni buni
Sînt desigur copleșit de onoarea ce mi se făcu
(Folosesc anume perfectul simplu pentru a preciza zona de unde provin)
Acest premiu este nemeritat avînd în vedere cîți poeți români
îl pot ridica
Citește în continuare →
Goat brain
Am citit odată despre Andrew Wylie, agent literar, zis Șacalul
N-am ajuns artist multichanel jongleur de cărți podcasturi netflix
Priap al emisiunilor unde îmi țin pantofii pe mese și puținele idei în congelator
Poet timid care scandează versurile maeștrilor cu voce amanetată
Dar uite chiar acum trece șacalul prin casele voastre
Aruncă o privire-năuntru nu e nimic de furat dar viețile voastre
Sînt deja de colecție
Citește în continuare →
Argument
Ioan Es. Pop este un poet al viziunilor acute, reprezentate într-o scriitură alertă, în tonuri agresive, scrâşnite din care reiese o expresivitate radicalizată, suferinţa nefiind transferată în ornament metaforic, conservându-şi, adică, întreaga ei sugestivitate etic-existenţială. Umanitatea figurată în poeme este una a „periferiei”, a maladivului, e o umanitate deviantă, având ca emblemă suferinţa, alterarea identitară, lumea întreagă fiind transpusă fragmentar într-un limbaj poetic sugestiv pentru relevarea răului ontologic, a negativităţii. Se poate spune că nesaţiul idealităţii e contrazis cu metodă de poet, ce redă o realitate anihilantă, versurile infirmând orice iluzie a redempţiunii, orice şansă de mântuire prin frumuseţe. Poetul exprimă o stare de epuizare, de izolare, simţindu-se captiv într-un spaţiu infernal, marcat de traumă, cu efecte în articularea versurilor, lipsite de rafinament convenţional, anticalofile, de simplitate maximă, cu un desen sumar şi culori dispuse agresiv. Cuvintele, dispersate semantic, exprimă trăiri diverse (ura, durerea, iubirea, răul existenţial şi cel moral, chinul de a trăi şi neputinţa elanului utopic), împletite într-o viziune de radicală luciditate.
Citește în continuare →
Frumusețe cafea
I.
Îmi spui să-ți scriu ce mai fac cum se adună zilele
după ce anii s-au scăzut dintr-un depozit
unde paznicul nu lasă pe nimeni să pătrundă
o misiune care umflă de rîs broaștele pe lîngă zid
în așteptarea ploii: un copil cu stropitoare coif și
o elice de unde porni vîntul ce doborî Troia.
Citește în continuare →
Marian Victor BUCIU
Cu predicat și atribut
1. Eu nu știu câte reviste literare apar acum în România. Scriu literare, dar ar trebui să scriu, dacă nu „literare” (nu!), atunci măcar „culturale”, „de cultură”. Dar nici așa nu e exact, ele cuprind și alte arte. Deci, de literatură, alte arte și de cultură (se presupune în general) – dar să nu confundăm artisticul cu culturalul. Ca să ne apropiem de realitate, de adăugat că aceste reviste numite literare au și rubrici filosofice, lingvistice, științifice, ba chiar sportive. Nu le lipsește reflectarea politică. Dacă am glumi, am spune: doar horoscoape nu publică. Am cunoscut și reviste doar literare, dar cu o calitate artistică în scăzută. Nu sunt însă un cunoscător al revistelor tinerilor scriitori, ele fiind pasămite eminamente literare. Ca interes și valoare, clasarea revistelor la noi le-ar găsi de toată mâna, dacă nu chiar de ambele mâini. Malițios, s-ar spune că, pe ici, pe colo, par scrise și cu picioarele. Toate reprezintă, în bine sau în rău (pozitiv e să spunem: în mai puțin bine!) spiritul critic-creator al redacțiilor și autorilor textelor. Aici simt nevoia să spun scurt și banal că înțeleg calitatea critică în primul rând (restul e secundar, nu neglijabil) drept laudă pur și simplu: lăudăm ce și pe cine ne reprezintă înțelegerea. Ce e critica dacă nu evaluare după argumentare? Întâi predicat, apoi atribut. Strânsa legătură dintre cele două, mereu nelipsite, conferă temei criticii.
Citește în continuare →
Cunoscut pentru activitatea sa poetică, Nicolae Coande publică recent Mansarda Europa, volum care permite o incursiune în activitățile desfășurate în perioada rezidențelor sale literare în străinătate. Acesta reunește însemnările din perioadă și postinterpretări, în încercarea de a reda impactul pe care îl are contactul cu Occidentul asupra sa, „omul din pod”, scriitorul tratat cu indiferență în România.
Citește în continuare →
Cristian STAMATOIU
Interregn
Liviu ANTONESEI
revistavatra.org 