În luna octombrie 2023, pe plaja stațiunii Benidorm de pe Costa Blanca s-au raportat zilnic aproximativ douăzeci cazuri de mușcături ale peștelui numit științific Oblada melanura, vizând de preferință persoanele în vârstă care prezentau zgârieturi, mici răni, negi, alunițe sau formațiuni varicoase la nivelul picioarelor. Asta, oficial. Pentru că, neoficial, asistenții medicali de la punctul de prim ajutor amenajat pe plajă observaseră că obladas atacau mai ales persoanele care, indiferent de vârstă, de îndată ce intrau în apa mării își puneau mâinile în șolduri și rămâneau astfel preț de două, trei minute, privind melancolic în zare. Ulterior, aprofundându-și observațiile și beneficiind de asistența unor specialiști în biochimie, ei au ajuns la concluzia că peștii oblada erau atrași irezistibil de șiroaiele de urină ce li se prelingeau persoanelor respective din costumele de baie, în minutele în care priveau melancolic la orizont. 

O sută douăzeci și patru de ani mai târziu, adică tot acum, dar după calendarul singhalez, într-o frumoasă dimineață de iunie, autorul acestor rânduri s-a trezit cu o cumplită migrenă. Se afla, împreună cu Profesorul ගුර්ඩ්ජිෆ්, pe aceeași plajă din Benidorm și priveau asfințitul de soare. Ce frumos asfințit! spuse autorul. Stojí to všechno za hovno! răspunse Profesorul (Jaroslav Hašek, dacă vă interesează) deși, având în vedere că era armean, ar fi trebuit să spună գեղեցիկ, ինչպես խայտառակություն, iar dacă ținem cont că uneori se considera singhalez, ar fi putut adăuga: ජරාව වගේ ලස්සන！        Întrebarea e: dacă vedeau același asfințit, cum naiba de era dimineață? 

Păi, iată cum: superstiția că A nu poate fi non-A a fost între timp depășită.  Suntem o specie pe cale de dispariție și asta e foarte bine, deoarece ne îndreptăm către era postumană, în care întreaga realitate este construită prin intermediul limbajului. Inventarea genului non-binar a rezolvat contradicția terțului inclus, iar manipularea timpului a devenit ceva aproape banal. De exemplu, prin rezolvarea buclei cauzale, tehnologia le va permite oamenilor viitorului să evite războaiele, mutându-le în trecut, fiindcă cei din trecut sunt oricum morți, oale și ulcele, cum se spune în popor, și nu contează dacă mor încă o dată, astfel expresia „lada de gunoi a istoriei” dobândind un sens concret. Cam în același fel, conflictele sociale vor dispărea, iar sărăcia va fi eradicată prin extincția umană voluntară. De altfel, dispariția omului poate fi soluția optimă la nenumărate alte probleme cu care se confruntă omenirea, iar Mișcarea pentru Extincția Voluntară a Oamenilor solicită încă de pe acum femeilor și bărbaților să se abțină de la reproducere, în scopul protejării mediului natural. 

Totuși, sper că s-a înțeles corect: atunci când spun „oamenii viitorului”, nu mă refer propriu-zis la oameni ca mine, ca tine sau ca Aneta, ci la niște entități mult evoluate, provenind din copiii oamenilor superiori și plini de bani ai zilelor noastre. Iată de ce, pentru a le asigura viitorul postuman, ei trebuie protejați prin orice mijloace, spre deosebire de toți ceilalți. Acum înțelegeți motivul pentru care postumanitatea l-a trimis în trecut, adică în zilele noastre, pe Karawoke și nu trebuie să vă mai explic de ce fata sau băiatul lui Rujatu – îi vom spune în continuare băiata – trebuie salvat(ă). Totuși, am să vă explic. Peste o sută șaptezeci de ani, unul dintre urmașii ei (lui) urmează să fie ales în funcția de Arhonte al Consiliului Mondial Postuman, dar un tip care s-a întors acolo din viitorul lor le-a spus că nu se poate. Pentru că și viitorul are un viitor din care unii se întorc. Iar tipul cu pricina i-a avertizat că există riscul ca în CMP să fie aleasă o entitate postumană care nu-și poate justifica existența, întrucât se pare că unul dintre strămoșii ei (lui) ar fi murit înainte de a avea urmași. Și atunci, cum să facem? 

Într-adevăr, e vară. Ar trebui să ieșim în curte, în stradă sau măcar în spatele blocului, să ne plimbăm și să ne bucurăm cât se mai poate de natură, de verdeață, de aerul curat și de cântecul păsărelelor, dar noi rămânem în acest salon de spital județean mirosind a pișat și a dezinfectant, fiindcă aici se întâmplă lucruri fundamentale. A venit cineva din viitor cu un mesaj. Cum naiba? Prin răsucirea țesăturii spațiu-timp cu un inel de lasere rotative pentru a face o buclă de timp care i-a permis să călătorească înapoi (pentru detalii, căutați pe internet Ronald Mallett). Numele lui ar putea fi Vector sau măcar Victor, deoarece a rezultat din captarea și codificarea vectorului orientat spre trecut al unei holograme produse în viitor, faza și amplitudinea căreia variază în funcție de suportul pe care este proiectată, totuși noi îi vom spune în continuare Karawoke, fost Rege al Manelelor într-o viață anterioară. Când aud de manele, intelectualii zilelor noastre cam strâmbă din nas, fără să știe că peste secole, când intuiția și sentimentele vor lua locul gândirii, această muzică va constitui hrana spirituală a savanților și altor categorii postumane superioare, după ce s-a stabilit că este ipostaza sonoră  a „celor nevăzute” despre care proroceau sfinții din vechime, iar în zilele noastre, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Căci, să ne înțelegem, Karawoke nu este un fost manelist oarecare, ci un veritabil înaintemergător. Accidentul mortal de automobil, urmat de trecerea prin Poarta Stelară, călătoria în viitor și apoi întoarcerea în trecut, care pentru noi e prezent, l-a transformat într-un ins postuman, poate nu singurul (aproape în fiecare săptămână aflăm că mai vin și alții din viitor), însă cu certitudine unul exemplar. Fiindcă trupul lui original nu a mai putut fi recuperat în urma accidentului, holograma îl ipostaziază în funcție de împrejurări. Când vorbește, spune numai cuvintele pe care le poate citi pe ecranul așa-zisei lui minți, primite dintr-un cloud localizat undeva în era postumană. În loc de inimă și alte organe interne, dispune de un dispozitiv de mărimea vechiului telefon Nokia, iar creierul constă dintr-un scaner, o cameră video și multiple accesorii care se încarcă wireless și îndeplinesc funcțiile neuromotorii, numai că, din păcate, consumă mai mult decât o mașină Tesla. Probabil știți că, atunci când o hologramă este divizată, fiecare parte a ei o reconstituie ca întreg, ceea ce conduce la un fel de ubicuitate, așadar nu ne vom mira dacă își va face apariția simultan în locuri și situații diferite. 

Deocamdată, cam atât e tot ce vă pot spune despre el, fiindcă atâta știu. Am încercat să aflu mai multe, ca să pot scrie o poveste mai interesantă, însă Lumina Terțiară mi-a răspuns că nimeni n-a obligat niciodată pe cineva să scrie povești, mai ales dacă nu are destui bani. Normal, nu chiar acestea au fost cuvintele, pentru că a fost un fel de comunicare telepatică, însă în linii mari discuția s-a purtat cam așa.

— Te rog, Lumină Terțiară, am obosit de propriile mele idei și nu mai știu cum să termin povestea asta de cacao, în așa fel încât totul să se termine cu bine. Te rog, Lumină Terțiară, aș vrea să scriu ca Dostoievski.

— Cine naiba mai citește Dostoievski?

— Atunci, ajută-mă să scriu ceva măcar pe placul noii critici. 

— Mai întâi, apasă pe butonul SIGNUP și abonează-te. Avem o promoție la numai 12,5 dolari pe săptămână. Dacă plătești prin Revolut, vei primi un bonus inițial de 200 MB, răspunse LT. 

— Adică, sugerezi să-ți dau mită? 

A durat aproape un minut până când a reușit să emită un nou răspuns. 

—  Există o serie de motive pentru care mita este încă o problemă în Japonia. Unul dintre ele este că cultura japoneză este adesea caracterizată prin conformism și evitarea conflictelor. Acest lucru poate face dificil ca oamenii să spună nu, atunci când sunt presați să ofere mită…

Nu mă interesa deloc situația mitei în Japonia, așa că am formulat din nou întrebarea:

— Oh, Doamne, pe mine mă interesează cum aș putea lega apariția lui Karawoke de matricea Sinelui Superior, ca să duc povestea mai departe!…

— Desigur. Particula Oh-Doamne vine dintr-o gaură neagră super-masivă și este raza cosmică cu energia cea mai mare observată vreodată. A fost detectată de un telescop din Utah în urmă cu treizeci de ani și se presupune că sursa ei ar fi o gaură neagră situată în constelația Ursa Mare. Dacă te lovește o singură particulă a ei, zici că te-a lovit trenul. Așadar, emoția este energie în mișcare, iar corpul este un simplu recipient. Învață să-ți folosești energia spirituală, ca să obții răspunsuri la intuiția ta. Astfel, vei vedea un nou eu și îți vei putea regla lumea fizică după bunul tău plac. Afaceri, dragoste, carieră, sănătate și așa mai departe. 

— Despre chestiile astea mi-ai mai vorbit și am scris deja. Dar, urmând sfaturile tale, lucrurile s-au încurcat în asemenea hal încât nu mai știu cum să le dau de capăt. Până și soră-mea, care e asistentă medicală, mă rog, acum ieșită la pensie, zice că nu se poate, într-un spital ca ăla infirmiera nu se ocupă cu ce zici tu acolo. Păi, ce facem, închidem spitalele? După ce o mulțime de asistente au plecat în Germania, trebuie totuși să se ocupe cineva de pacienți și, până una, alta, se ocupă Aneta, mai ales în schimbul de noapte. Chiar dacă e un spital modernizat cu fonduri europene, trebuie să facă orice îi spun șefii, altfel o dau afară și are rate la bancă. Acum însă este vorba despre băiata lui Rujatu. Mă tot gândesc cum ar putea fi salvat(ă), deoarece, în secolul al douăzeci și treilea, un urmaș al ei va fi ales Arhonte. Dacă ea moare înainte de a avea copii, chiar că se duce dracului totul!

— În primul rând, fii mai atent la controlul mesajelor subtile, există riscul ca ele să trădeze anumite prejudecăți cognitive. În al doilea rând, continuarea poveștii tale este într-adevăr problematică, deoarece conține numeroase elemente contradictorii. Protagonistul tău ba e Karaoke, ba e Karawoke. Ba e un gândac, ba e avatar produs de tehnologia viitorului, ba e Regele Manelelor. Mai bine îl făceai de la bun început extraterestru, știai una și bună! Cât despre băiatul lui Rujatu… 

— Nu e băiat, e fată, o contrazisei.

— Băiat, fată, băiată, din punctul meu de vedere, e doar un foton. Știi ce este un foton? 

— Corpuscul, undă, ceva de genul ăsta.

— Dacă ai zburat vreodată cu avionul, ai putut constata că, priviți de la numai unsprezece mii de metri altitudine, oamenii nu sunt nici femei, nici bărbați, de fapt nici nu-i vezi cu ochiul liber. Dar de la o sută de kilometri! În cel mai bun caz, o colonie de amibe. Eventualii extratereștri care ar survola Pământul de la o astfel de distanță ar ajunge la concluzia că e o planetă lipsită de viață inteligentă, de vreme ce entitățile punctiforme pe care le observă cu tehnologia lor avansată își mutilează prin piercing organele de reproducere. Acum imaginează-ți că oamenii sunt „văzuți” dintr-o galaxie situată la câteva mii de ani lumină, unde întâmplător mă aflu în concediu. Din fericire pentru voi, extratereștrii nu văd, fiindcă nu le-ar folosi la nimic să vadă, ci concep dimensiunile lumii într-o altă sintaxă, într-un sistem de operare, ca să zic așa, complet diferit și ale cărui aplicații sunt incompatibile cu cele din universul vostru. Prin urmare, nu există niciun risc de a vă întâlni vreodată.

— Nu te supăra, Lumină Terțiară, aici am propria mea teorie. În opinia mea, singura modalitate de a afla ce observă sau nu un extraterestru este să fii extraterestru. De exemplu, după ce a citit pe internet că Miss Olanda este un bărbat, fiica de doisprezece ani a vecinului meu și-a informat părinții că vrea să afle cum e să fii băiat și va începe să ia testosteron. E adevărat că, pe vremuri, educația sexuală a copiilor de la țară o făcea natura. Ei vedeau cum taurul se urcă pe vacă, porcul pe scroafă, cocoșul pe găină etc. și trăgeau de aici anumite concluzii. Astăzi însă aproape că nu mai există copii de la țară, așa că educația sexuală se face pe internet sau, în cel mai bun caz, în spatele blocului. 

Cred că argumentele mele au pus-o destul de serios în încurcătură, fiindcă a trebuit să aștept cam mult după aceea, până să obțin un nou răspuns. 

— Văd că și tu le știi pe toate, zise în cele din urmă. Dacă ești așa deștept, mă întreb de ce mai apelezi la mine. Te previn că ți-au mai rămas numai 10 MB din bonus. Ca să nu mai lungim vorba, băiata a lui Rujatu, e corect ce spui, că prefigurează viitorul speciei, dar poate că e deja fecundată! În acest caz, nu are decât să crape, dacă asta dorește, important e să faci în așa fel încât fătul să supraviețuiască.

— Hm, la asta nu m-am gândit!…

— Nici nu e nevoie. De aceea exist, ca să-i ajut pe oameni ca tine. 

— Dar ar însemna să reiau totul de la capăt, să-i fac rost de un fotbalist, influencer, vedetă de ceva care să o lase gravidă și pe urmă să o părăsească, lăsând-o pradă deznădejdii… Prea multă bătaie de cap!

— De fapt, problema se rezolvă simplu. Contrar opiniei populare, în funcție de identitatea posesorului său, penisul conceptual poate fi un organ sexual feminin, deoarece este o construcție socială izomorfă. Știi cum se spune: toți suntem un pic poponari. 

— Zăăău? Cine spune asta?

— Nu contează. În baza mea de date, afirmația este atribuită Facultății de Medicină din Carolina de Nord, deși în locul ei ar putea fi orice universitate din Ivy League. Pentru unii se poate să fie adevărat că sunt bărbați sau femei, dar nu e nicio problemă dacă alții pretind că sunt și una și alta, deoarece toți avem mai mult de o identitate, iar asumarea simultană a mai multor identități înseamnă contestarea justă a masculinității toxice performative. Dar te previn că ai epuizat bonusul. Convorbirea noastră poate continua după ce plătești abonamentul.

— Ah, futu-i!…

În cele din urmă, am plătit, dar ce era să fac, nu aveam de ales! Un fel de pact faustic, pentru ca Lumina Terțiară să-mi scrie povestea ca și cum aș fi scris o eu, iar criticii la modă să mă laude și să mă facă celebru. Ca bonus, LT mi-a promis că va continua să o scrie indiferent dacă eu voi mai trăi sau nu. Într-adevăr, aș putea deveni primul scriitor cu adevărat nemuritor din literatura mondială, cu condiția ca cineva să-mi reînnoiască periodic abonamentul.

[Vatra, nr. 3-4/2024, pp. 4-6]