Prima secvență, rămasă memorabilă, a serialului Twin Peaks (Aprilie 1990 – Iunie 1991), realizat de David Lynch și Mark Frost, e consecința unei violențe. Trupul fără viață al unei fete foarte frumoase, învelit în plastic, plutește alene pe undele unui râu, cadavrul fiind descoperit ulterior de către unul dintre locuitorii mai bătrâiori ai urbei, blândul Pete Martel, care nu e numai un pescar renumit, ci și campionul de șah al regiunii, antrenat îndelung pe partidele lui Capablanca. Chiar dacă, pe moment, calitățile de șahist ale lui Pete pot scăpa atenției spectatorului, ele se vor dovedi a fi esențiale de-a lungul primelor două sezoane, fiindcă va deveni limpede, prin retroactivare, că descoperirea șocantă a cadavrului reprezintă prima mutare a unui joc de șah cu implicații inițiatice, la care participă și alte ființe decât cele terestre, tabla însăși prelungindu-se într-un spațiu extrateritorial misterios, numit de către oamenii zonei The Black Lodge (Loja Neagră), contrapondere malefică a unei The White Lodge (Loja Albă), aflată și ea într-un loc greu definibil.

Dar să nu anticipăm, întrucât graba este meteahna principală a tuturor celor care s-au apucat să descifreze Twin Peaks, prin combinarea simbolurilor și secretelor de care serialul nu duce lipsă, unele dintre ele rămânând, până la capăt așa cum trebuie ele să fie, adică incomprehensibile. În ultimă instanță, așa cum a arătat și Hobsbawm în faimoasele sale exegeze dedicate banditismului și infracționalității criminale, consumismul violent agreat de telespectatori se împarte între violențele de tip detectivistic, relativ ușor descifrabile, și cele a căror motivație rămâne obscură, neștiută. Cele dintâi dispun de o „biografie”: se „nasc” atunci când actul delincvent este descoperit și „mor” odată cu elucidarea cauzelor și prinderea răufăcătorilor de către investigatori, întru liniștirea publicului, convins că vigilența Statului și a organelor sale este mereu la datorie, orice disfuncție a ordinii indusă de crimă neputând fi decât vremelnică. Dimpotrivă, violențele obscure apar mai rar pe scenă, întrucât ele generează neliniște socială și rămân „vii”, în pofida intervenției prompte a autorităților. Twin Peaks face parte din această a doua categorie, coșmarul declanșat de serial fiind cât se poate de prezent și astăzi, și nu doar în imaginația fanilor serialului, în marea lor majoritate geeks, adică supraspecializați în științe interpretative capabile să combine simboluri sau domenii oculte aparent incongruente, ei fiind, în plus, și cei care te asigură, cu un irațional împins până la voluptate sardonică, îngândurată, că nu e bine să te aventurezi în adâncul unei păduri fiindcă există acolo forțe care te-ar putea resorbi și păstra captiv, sau că iubita noastră cafea neagră, fără de care n-am fi putut scrie textul pe care tocmai îl citiți, poate reprezenta și altceva decât un necesar aport de cafeină.

Realizatorii și-ar fi dorit ca misterul serialului să rămână neelucidat până la capăt, numai că asta nu s-a putut din cauza presiunii exercitate de către public, așa că autorul terestru al crimei este dezvăluit în partea secundă a sezonului 2, numeroase detalii rămânând, totuși, în suspensie. Pentru a satisface curiozitatea publicului, David Lynch și Mark Frost au turnat un film de lung metraj, Twin Peaks: Fire Walk With Me, lansat în 1992, el reprezentând, sub aspect temporal, o anticipare cronologică (prequel) a evenimentelor din serialul de bază, acțiunea fiind împinsă înapoi în timp înspre moartea unei fete, Teresa Banks, petrecută altundeva cu un an mai devreme decât crima căreia i-a căzut victimă Laura Palmer, și înspre relatarea ultimelor șase zile ale acesteia din urmă, marcate, cu preponderență, de un comportament schizoid. Semnificativ, pentru Fire Walk With Me, este că agentul FBI trimis să investigheze dispare fără urmă în spațiul extrasenzorial și că inelul purtat de Teresa Banks reapare peste un an pe degetul Laurei Palmer, deși cele două fete nu se cunoșteau, localitățile în care trăiau fiind, și ele, la o distanță geografică apreciabilă.

Câteva dintre fragmentele de peliculă nereținute pentru forma finală a serialului, respectiv a filmului, ca și unele reelaborate sunt incluse într-un film din 2014, intitulat Twin Peaks: The Missing Pieces. Reelaborările indică faptul că realizatorii expandau febril, obsesiv, „domeniul Twin Peaks”, noul scenariu materializându-se în luna Mai a anului 2017 printr-un Sezon 3, Twin Peaks: The Return, format din 18 episoade, îndeajuns de bulversant pentru marele public, întrucât acțiunea lui se concentrează, în marea sa parte, pe avataruri, sosii, măști și materializări necurate ale unor personaje cunoscute din primele două sezoane. Dublurile (Doppelgänger), aflate în număr mare în sezonul al treilea, i-au bulversat pe spectatori, nemulțumiți și de faptul că acțiunea, desfășurată la Las Vegas și în alte locuri ale Statelor Unite, i-a pus într-o situație de „înstrăinare” sau „defamiliarizare” față de Twin Peaks, știut fiind faptul că termenii reprezintă transpunerea engleză aproximativă a unei experiențe existențiale și artistice speciale, ostranenie, teoretizată în 1917 de către Viktor Șklovski ca definind, în esență, ansamblul reacțiilor atipice, marcate de stranietate, pe care le experimentează cineva scos în afara mediului familiar cu care este obișnuit. Sunt convins că, dincolo de dorința de a reface legătura cu serialul, autorii au avut în vedere și un experiment psihosocial de dimensiuni planetare, a cărui reușită așteaptă încă să fie evaluată.

 Pentru ca efectul de stupoare să fie complet, acesta e și sezonul în care fundalul mistic, teosofic, tibetan e cel mai prezent, el fiind, în consecință, definitoriu, inclusiv prin retroactivare,  pentru gândirea criptografică vizualizată de către David Lynch și Mark Frost, exegeza fenomenului umplând, până la saturație, toate cotloanele Internetului. Multe mostre sunt duse cu pluta, fumegoase și excedentare (junk), însă există printre ele și capodopere de hermeneutică foarte subtilă. Mi-aș îngădui să-i recomand cititorului doar una dintre aceasta, de pe Youtube: Twin Peaks Actually Explained (No, Really), realizată de Rosseter (cunoscut și ca Twin Perfect) în 2019, cu avertismentul că decriptarea, formidabil făcută, durează 4 ore și 35 de minute (!). Rosseter e prezent și cu un interviu pe SoundCloud, care merită de asemenea urmărit.

Să ne întoarcem, însă, cuminți, la primele secvențe ale serialului de bază. Pentru elucidarea condițiilor în care a avut loc crima și identificarea făptuitorului, la Twin Peaks este delegat detectivul FBI Dale Cooper, primit cu brațele deschise de către șeriful local Harry S. Truman și de către asistenții săi, Tommy „Hawk” Hill și Andie Brennan, cărora li se adaugă mignona Lucy Moran, dispecera secției, ea ilustrând efigia stranietății benigne, de tip infantil, în contrast cu alte localnice, cum e Nadine Hurley, femeia cu un singur ochi, care sunt de partea stranietății maligne. Undeva la mijloc se află Doamna cu Butucul (The Log Lady), acaparată integral de facultăți mediumnice, premonitorii. Doamna Margaret Lanterman (așa se numește) umblă, neliniștitor, cu un butuc de lemn în poală, ținut ca un copil, prin intermediul căruia tălmăcește mesajele pădurii sau ale Lumii de Dincolo.

Prima satisfacție de care agentul FBI Dale Cooper are parte în Twin Peaks este una gustativă. Cafeaua, furnizată de către Double R Diner, un mic restaurant aflat în proprietatea Normei Jennings, e divină. Expresia „damn good coffee” a intrat în folclorul internautic, laolaltă cu gustul cu totul deosebit al brioșelor locale (donuts) și al tradiționalelor plăcinte cu cireșe (cherry pies). Singura problemă este că Double R Diner este o locație banală, obișnuită, lipsită de standarde. La un moment dat, proprietara, Norma Jennings o ferchezuiește din dorința de a obține o notă favorabilă din partea unui evaluator gastronomic secret, a cărui apariție este anunțată. Sosind în persoana… mamei proprietăresei, cu care ea nu ține legătura, Norma are parte de un calificativ decepționant. Așadar, cum se explică, totuși, apariția pe lista de bucate a unor produse „divine”? Într-un singur mod: au un gust care nu aparține „lumii noastre”. Deslușirea se va produce cu prilejul vizitei pe care Dale Cooper o va face în Camera Roșie, când Piticul distrofic, îmbrăcat în stacojiu (Omul de Altundeva: The Man from Another Place) îi oferă o tratație cu cafea, a cărei consistență (lichidă, vâscoasă, solidă, după caz) e controlată de Lumea de Dincolo.

 De topografia localității Twin Peaks se mai leagă o cascadă superbă, care apare pe fiecare generic; în spatele ei se ridică hotelul rustic The Great Northwestern, aflat în proprietatea magnatului local Ben Horne, care mai deține în secret și bordelul One Eyed Jacks, aflat dincolo de graniță. Alături sunt un gater și o fabrică de cherestea, deținute de către frumoasa Josie Packard, din Hong Kong, restaurantul Double R Diner, al Normei Jennings, frumusețea care a câștigat acum 20 de ani titlul de Miss Twin Peaks, și o pădure de nepătruns, înfricoșătoare, căreia localnicii îi atribuie virtualități malefice. La marginea orașului se află benzinăria lui Big Ed Hurley, om în esență cumsecade și mereu dispus să ajute, numai că bunătatea lui se estompează fără voia lui cu timpul, din cauza unei căsătorii greșite cu bizara Nadine, pentru grațiile discutabile ale căreia Ed își părăsește în mod inexplicabil iubirea de o viață, pe Norma Jennings.

Nadine Hurley este una dintre cele mai bizare făpturi din Twin Peaks, ea fiind o propunere criptografică greu de descifrat. Pentru a putea merge mai departe, se cuvine, așadar, să lămurim sintagma și s-o extindem la nivelul întregului serial, fiindcă Twin Peaks reprezintă o propunere criptografică lansată de către David Lynch și Mark Frost, din care spectatorul obișnuit, grăbit, zărește doar o parte, în vreme ce adevărata vizionare, care nu se poate face decât pe îndelete, presupune oprirea fiecărui cadru și inventarierea tuturor elementelor pe care el le conține.

Realizatorii au înscenat, în primul episod al filmului intitulat Twin Peaks: Fire Walk With Me (1992), și un proces de criptografiere corporală, ca și cum ar fi dorit să le reamintească spectatorilor – la un an după terminarea sezonului 2 – că esențialul nu este ceea ce ei văd, ci ceea ce ei sunt capabili să descifreze. Fire Walk With Me duce acțiunea înapoi în timp, înainte de moartea Laurei Palmer, oferindu-le spectatorilor acele circumstanțe motivaționale și de context „logice” pe care ei le-au așteptat degeaba în primele două sezoane, rămânând cu inevitabile fisuri de înțelegere. Scenariul din Fire Walk With Me începe cu o anticipare a uciderii Laurei Palmer, o fată, Teresa Banks, fiind găsită plutind fără suflare, învelită în plastic, pe un râu din Deer Meadow, exact așa cum se va întâmpla ulterior și cu cadavrul Laurei Palmer. Intenția realizatorilor a fost, desigur, aceea de a scoate moartea Laurei Palmer dintr-un regim de excepționalitate (unicitate) și de a o înscrie în categoria evenimentelor de serie. Prin asta, conotația malefică a violenței nu face decât să se agraveze: fiind vorba de ceva serial, ea sugerează logică, premeditare, dar și faptul că se poate reproduce din nou, ca iminență.

E poate locul să deschidem din nou o paranteză și să menționăm că serialul e plin de femei superbe. Pe rând, Donna Hayward, fiica unui doctor, prietenă de suflet a Laurei și „dublură” erotică a acesteia, Audrey Horne, fiica magnatului Ben Horne, sau Shelly Johnson, chelneriță la Double R Diner și angajata fostei Miss Twin Peaks, Norma Jennings, configurează un cerc de grații pe care, văzându-l, e inevitabil să nu te întrebi cine urmează după Laura. Să revenim, însă, la scena criptografică din Fire Walk With Me, pe care o anunțasem. După ce cadavrul Teresei Banks este descoperit, șeful regional FBI Gordon Cole, același care îl va superviza și pe Dale Cooper, ordonă chemarea la locul faptei a detectivului Chester Desmond, căruia i se face o succintă inițiere în sarcina pe care o primește (briefing), dar nu pe cale verbală sau factuală, prin arătarea unor dovezi, ci prin intermediul unei… dansatoare destul de stranii, numită Lil (Lil the Dancer), care execută câteva mișcări coregrafice nu neapărat unduitoare, ci grotești, într-o costumație stacojie ornată cu un trandafir albastru. Părul și pantofii îi sunt, de asemenea, de un roșu strident. Spectatorului obișnuit scena i se va părea bizară, cel mult excentrică, așa cum de altfel o receptează și agentul FBI Sam Stanley (un novice promițător, distins deja cu alte prilejuri), adus ca partener de investigație și ca legist, numai că Chester Desmond descifrează fără dificultate sintaxa criptică a mișcărilor și costumației dansatoarei, traducându-i-o și lui Stanley, cu excepția semnificației trandafirului albastru, pe care o declară secretă.

Criptograma coregrafică e foarte sofisticat realizată, deși, ca timp, ea durează mai puțin de două minute. Lil are fața boțită (semn că FBI-ul va întâmpina rezistență din partea autorităților locale), ține o mână în buzunar (semn că e un secret la mijloc, dincolo de actul ca atare al homicidului), se bâțâie pe picioare (semn că investigația va presupune multe deplasări pe teren, pe care autoritățile locale vor încerca să le saboteze), rochia ei prezentând și urmele unei rupturi recente, remediată la repezeală cu o ață de altă culoare, care, în sintaxa criptică a FBI-ului, înseamnă o acțiune care implică și droguri. Trandafirul albastru de la rever trimite, desigur, la secretul investigației Blue Rose, despre care, deocamdată, novicele Sam Stanley nu are voie să afle.

În relația generală dintre spectatori și producători, aceasta este scena-cheie care explică sensul întregului serial: sub veșmântul unei investigații polițienești, cu care v-au obișnuit până la saturație serialele de gen de pe micul ecran (NCIS, 007, Sherlock Holmes, Miss Marple, Agatha Christie etc. etc.) veți vedea o foarte sofisticată paradă criptografică, compusă din elemente reale și suprareale, din teritorii cunoscute și geografii extrateritoriale, extrasenzoriale, în perimetrul cărora nu veți fi niciodată siguri că ceea ce vedeți este aievea, întrucât vor fi multe personaje care nu sunt altceva decât dubletul spectral – sau masca – celor reale. Cooper înțelege repede că o forță uriașă, malefic-violentă plutește pe deasupra locuitorilor din Twin Peaks, în căutarea unor „gazde” în care să se sedimenteze.

A sosit, așadar, și momentul să explicăm proveniența ei și topografia de care ea se leagă. Am amintit deja că pădurea este percepută ca fiind funestă de către localnici. Două spații se disting ca fiind cu totul speciale în pădure. Cel dintâi e Peștera Bufniței, ornată cu petroglife stranii, dispuse cartografic, cea principală circulând și sub forma unui inel purtat de Teresa Banks și de Laura Palmer în momentul trecerii lor în lumea de dincolo. În cele din urmă, spectatorul va afla că inelul respectiv provine din Camera Roșie, că îi aparține Piticului stacojiu (Omului de Altundeva), care îl trimite ocazional în lume, însemnându-i pe cei „aleși”, a căror sosire „dincolo” este așteptată. Fără să dispună de o valoare financiară deosebită, de fiecare dată când inelul începe să circule în lumea noastră, semnul gravat pe el declanșează fenomene paranormale. În primele secvențe din Fire Walk With Me, de pildă, cel dintâi detaliu pe care legistul Sam Stanley îl remarcă la cercetarea cadavrului Teresei Banks este lipsa inelului, confirmată nu numai de către urma nebronzată lăsată pe deget, ci și de o fotografie, în care Teresa apare purtându-l. După ce Stanley transportă cadavrul în vederea unor investigații de laborator, Chester Desmond decide să mai rămână în localitate pentru a mai arunca o privire, moment în care Stanley pune un semn de echivalență între inel și trandafirul albastru purtat de Lil, pe care Desmond nu îl contestă. Convins fiind că investigația trebuie să continue în parcul de rulote, destul de sordid, în care locuia Teresa, Chester revine acolo, descoperă inexplicabil de ușor inelul (ca și cum ar fi fost pus dinadins acolo, pentru el, în plină vedere) și dispare într-o dimensiune extrasenzorială, cu tot cu rulota sub care se afla inelul.

Cel de-al doilea spațiu special din pădure e Grosvenor Grove: o rotondă cu miros sulfuros, de ulei industrial, străjuită de 12 platani, despre care se spune că ar marca intrarea în Lumea de Dincolo. Mark Frost și David Lynch par să ne întindă, și prin intermediul acestei rotonde, o cursă zâmbitoare, menită să ne verifice vigilența. Unii spectatori și exegeți au fost de părere că ei au avut în vedere sycomore trees, niște smochini, pe când, în realitate, copacii sunt sycamore trees, adică platani, mai apropiați de biodiversitatea septentrională a regiunii. Localnicii din Twin Peaks știu că în pădure dispar oameni, sau că rămân captivi pentru o bună bucată de vreme, lucrul acesta fiind confirmat, între alții, și de către Maiorul Garland Briggs, despre care nu prea știe nimeni cu ce se ocupă în mod precis, cu excepția detaliilor pe care le furnizează singur și care trimit înspre investigații ultrasecrete legate de modul de manifestare al fenomenelor paranormale. Spectatorul cade imediat în capcană, crezând că este vorba de Project Blue Book [Proiectul Cartea Albastră], un program de identificare și inventariere a OZN-urilor, derulat de către aviația americană în perioada Martie 1952 – Decembrie 1969. În realitate, în Twin Peaks este vorba de un program secret local, intitulat Blue Rose [Trandafirul Albastru], care reprezintă „masca” de acoperire (sau codul) sub care i se prezintă publicului cercetările derulate pentru descoperirea cauzelor paranormale din pădurea de lângă orășel.

Tradiția locului mai spune că în momente astrale bine precizate, cum ar fi conjuncția planetelor Iupiter și Saturn, rotonda celor 12 platani se deschide, lăsându-l pe cel care se află acolo să pătrundă în Loja Neagră (The Black Lodge), contrapartidă funestă a unei Loje Albe (The White Lodge), cea Neagră, care găzduiește și Camera Roșie (The Red Room), fiind drapată cu perdele grele, stacojii, și locuită de către un pitic distrofic, Omul de Altundeva (The Man from Another Place), de ajutorul acestuia, un uriaș, care se și materializează în diferite momente și locuri din serial, pentru a transmite mesaje, și de BOB, ipostazierea stihială a răului și a violenței, a cărui funcție este aceea de a-i parazita pe muritori și de a-i face să comită crime abominabile.

Ca actant funest, parazitar, al violenței destructive extreme, esența lui BOB e de natură ignică, posesivă, ceea ce explică două dimensiuni simbolice esențiale ale întregului serial, cea a focului și cea a ipostazierii sale „reci”, a electricității, pe care insistă foarte mult și Rosseter în Twin Peaks Actually Explained. Rămâi surprins, urmărind filmele de la un capăt la altul, de nenumăratele secvențe cu stâlpi și fire electrice. Investigând uciderea Teresei Banks, privirile detectivului Chester Gordon (cel care dispare într-o altă dimensiune în chiar clipa în care găsește inelul) rămân agățate, obsesiv, de stâlpii de electricitate din parcul cu rulote. Cu câteva clipe mai devreme, în anticamera șerifului din Dear Meadow, un ajutor trebăluiește la un circuit electric și acesta pâlpâie. Scintilațiile luminoase (flickering) sunt omniprezente în serial, lumina stingându-se și aprinzându-se în mod repetat de fiecare dată când bănuim că Entitatea Malefică se manifestă.

Redundanțele ei reprezintă și un omagiu secret pe care David Lynch și Mark Frost i-l aduc faimosului sociolog Theodore Roszak, inventatorul termenului de „contracultură”, care are și un roman criptografic cinematografic intitulat Flicker, despre care la noi a scris Constantina Raveca Buleu în Studia Universitatis Babes-Bolyai. Philologia, nr. 1/2019. El nu e singurul „omagiu” de acest fel al realizatorilor, serialul fiind măiestrit lucrat și ca discurs de intertextualizări, într-un climat interrelațional des practicat de către scenariștii și regizorii hollywoodieni, Twin Peaks devenind, și el, obiectul unor asemenea referințe încifrate.

Dacă ar fi să sintetizăm tabla valorilor din Twin Peaks, absența unei Instanțe Supreme a Binelui (ca să n-o numim Dumnezeu) e cea care sare în ochi la prima vedere. Dimpotrivă, Răul e omniprezent, triumfă, ucide, violentează, funcționând teleologic. Diferența dintre cele două spații extrasenzoriale, paranormale, Loja Albă (The White Lodge) și Loja Neagră (The Black Lodge) e explicată de către ajutorul șerifului Harry S. Truman, amerindianul Tommy „Hawk” Hill, cu referință la mitologia indienilor Blackfoot din zonă: în drumul lor spre desăvârșire, toate ființele trebuie să treacă prin Loja Neagră pentru a-și confrunta sinele tenebros. Tot acolo, și-n Camera Roșie care o precede, se făuresc strategiile întunecate ale lumii, este orchestrat BOB (de către Omul de Altundeva) și se făuresc sosiile (Doppelgänger), una dintre acestea fiind cea a lui Dale Cooper, reținut captiv în Camera Roșie în ultimul episod al sezonului 2.

Încercând să definim identitatea Spiritulul Malefic Primordial BOB, epifanic în primele două sezoane, înțelegem și faptul că ecuația Răului teleologic concepută de către producători nu este de esență freudiană sau jungiană, așa cum au sugerat numeroși interpreți, fiindcă Răul nu este ceva imanent oamenilor și lumii, ajungând la suprafață prin intermediul unei traume sau al unui eveniment cataclismatic. Răul nu aparține subconștientului, așteptând să fie „decorticat”, ci vine exclusiv din afara ființelor și a lucrurilor, pe logica unui dualism de tip oriental, potrivit căruia orice ființă sau lucru dispune de un dublet întunecat, cu care trebuie să se reunească pentru a-și atinge desăvârșirea. Ceea ce ne prezintă Twin Peaks e o teologie a echilibrului cosmic. Puternici și feriți de pericole, în măsura în care acest lucru este posibil, sunt doar cei care izbutesc să controleze echilibrul celor două identități, așa cum o face Piticul stacojiu, Omul de Altundeva, cu BOB și cu lumea, limitând în acest fel declanșarea unui exces cu efecte iminente, destructive.

De această semnificație se leagă atât forța de disciplinare a electricității, de care am vorbit, preluând sugestiile lui Rosseter (în sezonul al treilea, în momentul în care curentul electric scapă de sub control, îl ucide pe Richard, fiul Doppelgänger-ului Dale Cooper), cât și simbolistica focului din întregul complex. Fire Walk With Me, subtitlul filmului din 1992, își propune să explice tocmai acest lucru: cât timp un personaj izbutește să îmblânzească focul, făcându-l să „pășească” alături de el sau să „danseze”, echilibrul existenței sale este menținut. În schimb, dacă focul este lăsat liber, efectul lui devine devastator.

Doctrina de ansamblu a serialului explică și suprasaturația dubletelor din el. Nu există lucru sau ființă care să nu dispună de un dublet, simbolul central fiind acela a tablei de șah, pe care se rostuiesc, în mod egal, pătratele albe și negre. Masa Omului de Altundeva, din Camera Roșie, are o tăblie reproducând jocul de șah. Pescarul Pete Martell, cel care descoperă cadavrul Laurei Palmer, este, așa cum am amintit deja, cel mai bun șahist al regiunii. De șah se leagă și contraponderea funestă a lui Dale Cooper, fostul agent FBI Windom Earle, care nu numai că este obsedat de ezoterisme de tot soiul – tot așa cum Cooper nutrește o obsesie pentru Tibet –, dar, sosind la Twin Peaks cu intenții declarat criminale și inițiatice (caută calea înspre Loja Neagră, unde va pătrunde în ultimul episod al sezonului 2), el se erijează cu succes într-un soi de Păpușar Întunecat, ghidându-i mișcările lui Cooper prin intermediul unui joc de șah la distanță.

Earle e de o violență ieșită din comun, scenariile sale de schingiuire având tăria intelectuală a lamei care secționează o felie de creier. În ierarhia diferitelor forme de violență, atrocitățile lui subtile, mentale, se află pe treapta cea mai de sus. Omul e un artist cinic, calculat: nu ucide la întâmplare, ci elevat, ca și cum ar lucra la o operă de artă. E supărat pe Cooper atunci când intuiește că el nu calculează de unul singur mutările de răspuns ale partidei de șah, ci se folosește de iscusința educată a lui Pete: procedura nu i se pare doar o înșelătorie, ci de-a dreptul o culpă mentală. De Cooper pe Windom Earle îl mai leagă și cel mai traumatic eveniment al vieții sale, relația adulterină dintre Caroline, fosta sa soție, și Cooper, pe care o „rezolvă” ucigând-o pe Caroline cu o ferocitate calculată ieșită din comun, care are în vedere nu numai pedepsirea celei care a greșit, dar, în primul rând, traumatizarea fostului său coleg, scos în afara serviciului timp de câțiva ani, până când rana sufletească i se cicatrizează. Nu e, așadar, deloc întâmplător că Windom Earle devine dubletul întunecat al lui Cooper, unele dintre crimele sale fiind comise gratuit, exclusiv din dorința de a-l pune pe acesta în fața unor enigme.

Dubletele fac legea în Twin Peaks. Lumina și întunericul se învecinează simetric în numele gemelar al localității, pe tablele de șah ale lumii, de aici și de dincolo, în virtualitatea accesării celor două loji. Donna Hayward are doi tați, unul de adopție, luminos, pe când cel real, biologic, e neliniștitor, manipulativ, mereu dedat la tertipuri (dar ea află despre acest dublet doar într-un târziu), restaurantul Normei Jennings poartă două R-uri în denumire (nu se știe de ce) și lista ar putea continua cu numeroasele „forme mentale” sau „forme materializate, vizualizate” (tulpas) care populează sezonul din 2017, termenul tulpa, folosit des de către teosofi (apare în diferite ipostaze într-o carte din 1905 a lui Annie Besant și C.W. Leadbeater, Thought Forms) fiind împrumutat din misticismul tibetan. Impresia mea este că David Lynch și Mark Frost au recurs doar în subsidiar la accepțiunea teosofică a termenului (de „corp emanat” în lumea reală de către gândire, de formă materializată, senzorializată a acesteia), ceea ce i-a interesat cu precădere, dacă pornim de la intenția inițiatică a scenariului, fiind sensul buddhist al termenului, de „ființă aflată în așteptare”, tulpa fiind, în mistica buddhistă, proiecția de sine intermediară, pre-nirvanică, pe care Buddha o trimite în lume pentru a se putea adresa discipolilor săi.

Este, în acest sens, BOB, entitatea malefică parazitară din primele două sezoane din Twin Peaks și din Fire Walk With Me, o tulpa? Numele lui se supune regulii, indicând o gemelaritate: două litere identice (BB) creează, prin reflecție reciprocă, o dublă copie spectrală (o nonexistență), indicată prin litera O, care este, de fapt, dubletul cifrei 0 (zero). În opinia mea, BOB (ortografiat mereu cu majuscule de către producători), ar trebui citit B0B (BzeroB), el corespunzând numeroaselor cifre 8 din serial, care pot fi, de fapt, 8-uri culcate, adică semnul infinitului, fără să uităm faptul că 8 e și semnul hermetic central, reprezentând caduceul zeului. Celor care vor spune că m-a luat din nou valul pasiunii pentru abscons, le pot răspunde că avem, chiar la noi, o analogie ezoterică, de tip arhitectural de data aceasta, a fenomenului. Pe când finisa detaliile celebrului castel de la Câmpina, Hașdeu primește din partea fiicei sale Iulia porunca de a așeza la intrarea în clădire, una în fața celeilalte, două oglinzi mari, care se reflectă reciproc. Rolul lor este acela de a „absorbi” ființa materială a celui care intră, lăsând să treacă dincolo de prag doar dubletul lui dematerializat, spiritual. A scris despre acest lucru tot Constantina Raveca Buleu, într-un studiu din Splendor singularis. Studii despre esoterism (2021).

E de precizat, în încheiere, că „forța negativă extremă” (extreme negative force) pe care sosia lui Dale Cooper o caută în sezonul al treilea, din 2017, se numește Judy. E limpede că, în logica intrinsecă a serialului și a filmelor sale conexe, B0B e, și el, doar un Doppelgänger: o „mască” sau dubletul lui Judy. Așa se explică și faptul că epifaniile sale pot fi controlate, strunite de către Omul de Altundeva, locatarul pipernicit al Camerei Roșii. Judy cea dezlănțuită, incontrolabilă, se află în altă parte și pretutindeni, continuând să ne bântuie, nevăzută, prin toate locurile pe unde mergem.

[Vatra, nr. 9/2024, pp. 71-74]