Etichetă / Stefan Borbely

de VATRA

Ștefan Borbély – Salinger după Holden Caulfield. Contextul indian și Familia Glass

După întoarcerea de pe frontul european al celui De-al Doilea Război Mondial, unde a trecut prin momente cumplite, marcate și de o spitalizare la Nürnberg, cauzată de o cădere psihică, J.D. Salinger se retrage definitiv din viața publică autoexilându-se pe o proprietate personală achiziționată la Cornish, New Hampshire și se dedică textelor sapiențiale indiene, frecventând regulat Centrul Ramakrishna-Vivekananda, care funcționează și azi în zona de nord-est a New Yorkului. El continuă să scrie, dar se abține să mai publice după Hapworth 16, 1924, publicat în revista New Yorker în data de 19 iunie 1965, motivația de profunzime constituind-o o idee preluată din Bhagavad-Gita, unde Krishna îi explică eroului Arjuna că una dintre condițiile înțelepciunii este aceea de a făptui fără să te bucuri de consecințele faptei. Se realizează, astfel, o „negativizare” existențială propice „despărțirii” de lume și „renunțării”.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Martin 80 (partea V)

 

Mircea MUTHU                                                   

Pledoarie pentru echilibru

O vîrstă rotundă este de obicei sumativă și în același timp anamnetică pentru că se face bilanțul împlinirilor sociale și a celor eminamente spirituale cum sînt cele artistice. Pentru Mircea Martin „dicțiunea ideilor”, un sublimat asumat al avatarurilor publicistice și titlul unui volum (1981, 2010), leagă de fapt seria de cărți de la Generație și creație (1969) cu aparițiile editoriale mai recente. In momente confesive teoreticianul evocă nu doar o dată reperul intelectual, un model al cărui portret conține și intarsii autobiografice : „Efortul lui Tudor Vianu de a aduce experiența subiectivă la o rigoare impersonală m-a fascinat întotdeauna. Nu pentru ceea ce este  claritate rece și precizie neutrală în încheieturile sale, ci pentru acea emanație originară, infinit decantată, dar totuși păstrată, pentru accentul confesiv involuntar, pentru pateticul personal ce izbucnește pe alocuri făcînd demonstrația abstractă să fie mai convingătoare”. Citește în continuare →

de VATRA

Ştefan Borbély – Iris Murdoch: Ucenicul filosofului

Ennistone e, după spusele vocii narative din The Philosopher’s Pupil1, romanul din 1983 al scriitoarei britanice Iris Murdoch, un oraş balnear aflat în sudul Londrei, care a cunoscut odinioară o glorie similară cu aceea a Karlsbadului sau a altor staţiuni din Europa, decăzând ulterior într-un decent hedonism provincial lipsit de pretenţii, în climatul căruia localnicii merg zilnic la „Institutul Balnear” pentru a se bucura de binefacerile apelor termale şi de boarea voluptoasă a bârfelor care circulă cu aceste prilejuri, ambiţiosului ziar Ennistone Gazette revenindu-i, ocazional, doar privilegiul de a pune în circulaţie picanterii senzaţionaliste, fiindcă adevăratele ştiri lumea le află plutind lasciv în diferitele bazine ale stabilimentului. Citește în continuare →

de VATRA

Cărţile anului 2019 (anchetă)

La sfârşit de an, revistele culturale întocmesc topuri, clasamente, liste mai mult sau mai puţin relevante. Revista „Vatra” şi-a propus şi ea să alcătuiască o listă a celor mai bune cărţi apărute în 2019. Am solicitat unor critici, eseişti, scriitori să întocmească o listă alcătuită din cinci titluri (dispuse în ordine valorică) a celor mai importante cărţi din literatura română apărute în 2019, dar şi o opţiune, motivată, pentru cartea anului 2019. Fără să fie un an al insurgenţelor, al experimentelor şi inovaţiilor de mare calibru, anul 2019 a adus cu sine nuanţări, continuităţi şi consolidări ale unor formule sau ipostaze auctoriale. A fost, cu alte cuvinte, un an bun pentru literatura noastră. Redăm mai jos răspunsurile primite, mulţumindu-le călduros celor care au avut amabilitatea de a contribui la această anchetă de bilanţ.

 

                                                           Revista Vatra Citește în continuare →

de VATRA

Școala de la Brașov (ep. 5)

 

Portrete, evocări, amintiri

 

Viorel MARINEASA 

Bodiu la Timișoara

Nu cred că au fost prea fericiți anii pe care Andrei Bodiu i-a petrecut la Timișoara. Fusese student aici între 1984 și 1988. Ani urâți, cu ceaușismul în criză agresându-te în toate cele. Îl trimisese Sandu Mușina aici, cu gândul (poate) că merge la sigur cu intrarea la facultate, dar și având în vedere strategia „maestrului”, una care presupunea expunere diversă pentru învățăceii din școala mașscriistă. Însă mai toți nemții din Aktionsgruppe Banat (AgB) se tiraseră în Deutschland. Helmuth Frauendorfer, un emul al lor, tocmai încasase de la securiști scatoalce zdravene pentru că publicase în Forum studențesc versuri de genul: „Stau cu încălțările-n pat/ Și spun bancuri cu Bulă”, iar organul care citește gândurile i-a reproșat că făcuse trimitere la tovarășul Nicolae Ceaușescu; în plus, pusese în scenă cu studenții un text subversiv al uneia (Herta Müller) care abia debutase cu proză în volum (Niederungen/Depresiuni). (Cu așa ceva Andrei avea să se familiarizeze. „Aseară am băut o sticlă de vin cu Marius.//…/ Azi mi-a spus că tot ieri l-au bătut doi tipi./ Seara tîrziu. Pe stradă./ Poate erau grăbiți/ să-i scoată poezia din cap și/ s-o atîrne pe sîrmă/ ca pe o rufă albă în bătaia vîntului.” – „despre cum se poate citi o poezie”, în AB, Cursa de 24 de ore, Marineasa, Timișoara, 1994.) Citește în continuare →

de VATRA

Ştefan Borbély – Cealaltă Maitreyi

În pofida aparentei sale simplităţi, Maitreyi, de Mircea Eliade (1933) este, în mod incontestabil, unul dintre cele mai răstălmăcite romane ale literaturii române. Cooptarea sa în programa şcolară a generat un dezastru. Zeci de generaţii de elevi şi de eleve au fremătat sentimental la translarea subiectului în lumea superioară, de dincolo de contingent, a Absolutului, construindu-şi un mit erotic sublim şi eterat, care nu are nimic de-a face cu realitatea. Restricţiile pudibonde ale moralei comuniste, în care era o blasfemie să vorbeşti de „seducţie”, au contribuit din plin la acreditarea unei fantasme cu tentă exotică, prin intermediul căreia Orientul se „nuntea” fericit cu Occidentul, generând, în cele din urmă, simbioza extatică îndelung aşteptată de către Istorie. Flatant se dovedea şi faptul că nuntirea implica un viitor istoric al religiilor (la data scrierii romanului), pornit pe calea unei sinteze spirituale absolute. Citește în continuare →

de VATRA

Ce mai rămâne din Mai ’68? (9/12)

the-hippie-movement-of-the-1960s

Alexandru Matei

Mai 1968 românesc pentru nuli

Din principiu, nu o să aleg să scriu, eu, de aici (Constanța, lângă plajă, dar în camera de cămin), despre mai 1968 la Paris sau aiurea în Occident, și nici despre mai 1968 în China, acolo unde profii și-au luat-o rău, dar cu ordin de sus (acest sus încercând să se pretindă jos, cu ura celui care știe că dușmanul tocmai a pierdut partida și așteaptă cuminte să fie schingiuit cât mai puțin insuportabil). Nu voi scrie despre interpretările Ross versus Aron, sau stânga militantă (s-a luptat de fapt pentru egalitate și emancipare) versus liberalii (gen Lipovetsky, al cărui mai 1968 e nedureros și hiper-deschis) versus neoconii (n-a fost nimic, adică a fost o prostie). Pentru că mai 1968 nu s-a terminat încă, pentru că a fost toate astea, adică de la Revoluție la nimic, și devine foarte aiurea să scriu așa ceva, banal și inutil. În plus, vuiește literalmente Occidentul de conferințe despre Mai 1968, la ce bun aș mai scrie eu în general despre asta? O să mă reorientez și o să încep cu această întrebare. Citește în continuare →

de VATRA

Dialog cu Ştefan BORBÉLY: „Postmodernul e mai arhaic decât se doreşte el să fie…”

stefan borbely 4

– Vă propun un dialog niţel mai neconvenţional, prin care să scoatem la suprafaţă „secretele” omului retractil care sunteţi. Aveţi secrete? Lucruri despre care nu v-a întrebat nimeni până acum?

– „Omul retractil” la care faceţi referire derivă din „impersonalitatea” teoretizată de către T.S. Eliot, despre care se spune că nu mânca niciodată în public, pentru a nu le oferi indiscreţilor din jur gesturi intime, neobiective. Ne vorbeau despre ea Ioana şi Liviu Petrescu, ilustrând-o prin comportament personal. Acesta a fost motivul pentru care m-am supărat atunci când jurnalul Ioanei Em. Petrescu a fost făcut public: arunca o lumină indiscretă asupra omului pe care cei doi doreau să-l facă uitat atunci când creau.

La mine, retractilitatea se combină în adâncime cu timiditatea, aliajul rezultat nefiind, de fiecare dată, dintre cele mai fericite. Citește în continuare →

de VATRA

Țintă fixă: Ştefan Borbély (5/5)

stefan borbely 3

Comentarii la cărţi de critică de întîmpinare

  

Al. CISTELECAN

Frivolităţile unui erudit

Dintre toţi echinoxiştii, Ştefan Borbély e cel care se plimbă pe cele mai mari suprafeţe şi prin cele mai diverse locuri. E probabil şi singurul dintre ei predispus – şi abilitat – la/în erudiţie. Cărţile lui – cu vremea destul de multe – sunt, în principiu, de două feluri: unele „solide”, de explorare cu mirajul exhaustivităţii, altele „frivole”, amestecînd comentarii literare cu eseuri de actualitate social-politică ori cu intervenţii de atitudine. După cum e firul bibliografic, par a alterna într-un ritm programat: după o carte de exegeză care tinde să istovească tema, una care strînge articole cît mai apropiate de – şi implicate în – ipostazele actualităţii. E ca şi cum Borbély s-ar relaxa, între o carte „grea” şi alta, cu specii de glose mai libere, incitat de realitatea imediată, fie literară, fie meta-literară. Cu toată această alternanţă, Borbély e unul din cronicarii literari cei mai devotaţi, consemnînd literatura la zi cu normă întreagă (de nu şi mai mult). Citește în continuare →

de VATRA

Țintă fixă: Ştefan Borbély (4/5)

Stefan Borbely 2 2017

 

Comentarii de carte

 

Georgeta MOARCĂS 

Ştefan Borbély şi calea dionisiacă

În cele peste cincisprezece cărţi publicate din 1995 până astăzi, Ştefan Borbély este acelaşi comparatist egal cu sine însuşi, care a ales, cu maturitatea unui debut de excepţie, perspectiva critică, metoda, traseul hermeneutic ce va fi doar adâncit, extins, ramificat în volume cu tematică diversă. Eseistul şi-a stabilit din start uneltele sau armele cu care va aborda literatura. Prezente în primul volum deja într-o proporţie semnificativă, cele două concepte nietzscheene, apolinicul şi dionisiacul devin căi de lectură în întâlnirea cu operele unor mari scriitori, printre cei aleşi numărându-se Thomas Mann, Hermann Hesse, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu. Dar ele nu sunt doar instrumentele preferate în exegeza literară, ci acţionează insidios pentru modelarea viziunii existenţiale a scriitorului. Influenţa gândirii nietzscheene e difuză şi seducătoare, semnalând nu doar o alegere raţională, ci devoalând şi resorturi de adâncime. Dincolo de afinitatea pe care Ştefan Borbély ar putea-o avea cu spaţiul cultural german, crepuscul, decadentism şi vitalism, dincolo de dimensiunea catalitică a unor interpretări ale literaturii române dintr-o perspectivă comparativistică firească, am considerat provocatoare încercarea de a reconstitui ipotetic motivaţia alegerii acestor arme şi unelte. Citește în continuare →