Ce mai rămâne din Mai ’68? (9/12)

the-hippie-movement-of-the-1960s

Alexandru Matei

Mai 1968 românesc pentru nuli

Din principiu, nu o să aleg să scriu, eu, de aici (Constanța, lângă plajă, dar în camera de cămin), despre mai 1968 la Paris sau aiurea în Occident, și nici despre mai 1968 în China, acolo unde profii și-au luat-o rău, dar cu ordin de sus (acest sus încercând să se pretindă jos, cu ura celui care știe că dușmanul tocmai a pierdut partida și așteaptă cuminte să fie schingiuit cât mai puțin insuportabil). Nu voi scrie despre interpretările Ross versus Aron, sau stânga militantă (s-a luptat de fapt pentru egalitate și emancipare) versus liberalii (gen Lipovetsky, al cărui mai 1968 e nedureros și hiper-deschis) versus neoconii (n-a fost nimic, adică a fost o prostie). Pentru că mai 1968 nu s-a terminat încă, pentru că a fost toate astea, adică de la Revoluție la nimic, și devine foarte aiurea să scriu așa ceva, banal și inutil. În plus, vuiește literalmente Occidentul de conferințe despre Mai 1968, la ce bun aș mai scrie eu în general despre asta? O să mă reorientez și o să încep cu această întrebare. Citește în continuare →

Dialog cu Ştefan BORBÉLY: „Postmodernul e mai arhaic decât se doreşte el să fie…”

stefan borbely 4

Vă propun un dialog niţel mai neconvenţional, prin care să scoatem la suprafaţă „secretele” omului retractil care sunteţi. Aveţi secrete? Lucruri despre care nu v-a întrebat nimeni până acum?

„Omul retractil” la care faceţi referire derivă din „impersonalitatea” teoretizată de către T.S. Eliot, despre care se spune că nu mânca niciodată în public, pentru a nu le oferi indiscreţilor din jur gesturi intime, neobiective. Ne vorbeau despre ea Ioana şi Liviu Petrescu, ilustrând-o prin comportament personal. Acesta a fost motivul pentru care m-am supărat atunci când jurnalul Ioanei Em. Petrescu a fost făcut public: arunca o lumină indiscretă asupra omului pe care cei doi doreau să-l facă uitat atunci când creau.

La mine, retractilitatea se combină în adâncime cu timiditatea, aliajul rezultat nefiind, de fiecare dată, dintre cele mai fericite. Citește în continuare →

Țintă fixă: Ştefan Borbély (5/5)

stefan borbely 3

Comentarii la cărţi de critică de întîmpinare

  

Al. CISTELECAN

Frivolităţile unui erudit

Dintre toţi echinoxiştii, Ştefan Borbély e cel care se plimbă pe cele mai mari suprafeţe şi prin cele mai diverse locuri. E probabil şi singurul dintre ei predispus – şi abilitat – la/în erudiţie. Cărţile lui – cu vremea destul de multe – sunt, în principiu, de două feluri: unele „solide”, de explorare cu mirajul exhaustivităţii, altele „frivole”, amestecînd comentarii literare cu eseuri de actualitate social-politică ori cu intervenţii de atitudine. După cum e firul bibliografic, par a alterna într-un ritm programat: după o carte de exegeză care tinde să istovească tema, una care strînge articole cît mai apropiate de – şi implicate în – ipostazele actualităţii. E ca şi cum Borbély s-ar relaxa, între o carte „grea” şi alta, cu specii de glose mai libere, incitat de realitatea imediată, fie literară, fie meta-literară. Cu toată această alternanţă, Borbély e unul din cronicarii literari cei mai devotaţi, consemnînd literatura la zi cu normă întreagă (de nu şi mai mult). Citește în continuare →

Țintă fixă: Ştefan Borbély (4/5)

Stefan Borbely 2 2017

 

Comentarii de carte

 

Georgeta MOARCĂS 

Ştefan Borbély şi calea dionisiacă

În cele peste cincisprezece cărţi publicate din 1995 până astăzi, Ştefan Borbély este acelaşi comparatist egal cu sine însuşi, care a ales, cu maturitatea unui debut de excepţie, perspectiva critică, metoda, traseul hermeneutic ce va fi doar adâncit, extins, ramificat în volume cu tematică diversă. Eseistul şi-a stabilit din start uneltele sau armele cu care va aborda literatura. Prezente în primul volum deja într-o proporţie semnificativă, cele două concepte nietzscheene, apolinicul şi dionisiacul devin căi de lectură în întâlnirea cu operele unor mari scriitori, printre cei aleşi numărându-se Thomas Mann, Hermann Hesse, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu. Dar ele nu sunt doar instrumentele preferate în exegeza literară, ci acţionează insidios pentru modelarea viziunii existenţiale a scriitorului. Influenţa gândirii nietzscheene e difuză şi seducătoare, semnalând nu doar o alegere raţională, ci devoalând şi resorturi de adâncime. Dincolo de afinitatea pe care Ştefan Borbély ar putea-o avea cu spaţiul cultural german, crepuscul, decadentism şi vitalism, dincolo de dimensiunea catalitică a unor interpretări ale literaturii române dintr-o perspectivă comparativistică firească, am considerat provocatoare încercarea de a reconstitui ipotetic motivaţia alegerii acestor arme şi unelte. Citește în continuare →

Ţintă fixă: Ştefan Borbély (3/5)

Sofer de ocazie

Comentarii globale şi tematice

 

Mircea MUTHU

De ce are Cenuşăreasa pantofiori de sticlă?”

Un comentariu sistemic grefat, eventual, pe straturile tematice din eruditele pagini imprimate periodic sub apostila colegului şi profesorului Ştefan Borbély – astăzi un veritabil doctissimus, la meridianul nostru, în mitologie, psihoistorie şi comparatistică (nu numai) literară – ar fi necesar să circumscrie, în primul rând, eşafodajul teoretic şi, implicit, metodologic al acestora. Autorul Civilizaţiilor de sticlă (2013) sau al Eseurilor biblice (2015) trăieşte şi astăzi, după debutul editorial din 1995, „bucuria descoperirii cotidiene prin lectură”, îl atrage „misterul intelectual al detaliului, provocarea hermeneutică de a înţelege şi de a descifra ceea ce pare sibilinic”. Nu este „profesorul pedant şi scrobit”, prins în captivitatea bibliografiei de-a dreptul enciclopedică, deşi cărţile sale, variate ca subiect şi perspectivă de tratare, sunt încheiate la toţi nasturii conexiunilor şi argumentărilor cu finalităţi prioritar conceptuale. Citește în continuare →

Țintă fixă: Ştefan Borbély (2/5)

Evocări, portrete

stefan borbely 

 

Cătălin GHIŢĂ  

Portretul intelectualului la maturitatea deplină:

Ştefan Borbély şi meritele investigaţiei comparatiste

 

Iniţiativa revistei Vatra şi a profesorului Virgil Podoabă de a-i consacra un întreg număr lui Ştefan Borbély constituie un gest de echilibru în estetica receptării autohtone, reparând o mare lacună şi rectificând o crasă neglijenţă din partea criticii noastre, fiindcă o figură de prestigiul său nu a beneficiat, din păcate, de primirea pe care o merită. Ştefan Borbély este unul dintre cei mai importanţi comparatişti români lansaţi după 1989. Intelectual de forţă, autor de volume de eseu şi critică literară, eminent profesor şi conducător de doctorat la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, el este, fără nicio exagerare, unul dintre motoarele intelectuale ale cercetării filologice de la noi şi chiar din Europa răsăriteană. Citește în continuare →

Ţintă fixă: Ştefan Borbély (1/5)

Cu Virgil Podoaba la Neptun, 2010

 

Virgil PODOABĂ

 

De dinafară

 

Aproape o monografie

Întrucît revista Vatra a omis – din motive de neînțeles, însă numai pentru că, în situația dată, nu e bine să fie scotocite prea insistent – să comenteze pînă acum vreuna din cărțile, deja foarte numeroase (aritmetic: 17 cărți proprii +3 colective), ale lui Ștefan Borbély – deși unii dintre redactorii și chiar conducătorii ei de ieri și de azi, ca sus-semnatul, i-au fost colegi de facultate sau la Echinox –, instituția și-a propus, în sfîrșit, să dreagă cît de cît această eroare prin omisiune față de acest autor – de  fapt, un polihistor al umanului în genere – de-o erudiție ieșită din comun și de-o anvergură și valoare de mult bătătoare la ochi. Cum? Printr-o reparație tardivă, meritată cu prisosință, constînd în intenția, finalmente, realizată aproape integral, de a-i comenta, într-o Țintă fixă, toate cărțile, dar care nu a exclus nici alte moduri de lectură critică decît comentariul de carte, precum abordarea tematică sau chiar cea de ansamblu a operei sale, dar și forme de lectură îndreptate spre momente din biografia subiectului care scrie sau chiar spre figura sa însuși, precum evocarea sau portretul autorului. Portițe deschise, acestea din urmă, care se vor dovedi, finalmente, benefice pentru înțelegerea mai complexă și mai adecvată atît a acestui autor foarte special, fie și numai prin condiția sa lingvistică și culturală (1), cît și a cărților sale!

Citește în continuare →