De mii de ani, șamanii manipulează Timpul Sacru și termină treburi nerezolvate din trecut, iar ceilalți oameni trăiesc de parcă asta n-ar avea nicio importanță. De parcă timpul ar fi linear, deși curge clar în mai multe dimensiuni. Maya Balam, de exemplu, este astăzi un modest hotel de trei stele și cu toaleta pe hol, din mica localitate mexicană Xipujil, dar maiașii Balam de altădată stăpâneau arta de a păși dincolo de infinit ori de câte ori li se oferea ocazia, pentru a reduce facturile la gaze sau la curentul electric, ceea ce înseamnă că și acum ar putea fi printre noi, deghizați în experți guvernamentali. Din păcate, oamenii de știință, preocupați de chestii neînsemnate, abia încep să deslușească în ce fel unele probleme pot fi rezolvate înainte ca ele să apară. Ce spun eu aici nu e doar teorie, este o practică dovedită eficientă de-a lungul mileniilor, iar ca să vă convingeți de asta trebuie doar să faceți clic pe un anumit buton de pe un anumit website și să începeți Călătoria, pentru a vă crea un destin armonios. Nu altfel a procedat cândva savantul american Edgar Cayce, chiar dacă pe vremea aceea nu exista internet, citind o mulțime de cărți în somn și punându-și mintea în contact cu Conștiința Universală, care îi oferea acces la tot Timpul și la tot Spațiul, numai că după aceea, când se trezea, nu-și mai amintea unde e localizată Atlantida. Și probabil că într-un mod oarecum asemănător a procedat, în zilele noastre, domnul Desiderio, obținând acces la înregistrările akashice care conțin codurile planului de existență ascuns în vidul cuantic, cu toate consecințele de rigoare ce decurg de aici.

Încă nu știți mai nimic despre domnul Desiderio, dar veți avea ocazia să aflați.

În timp ce, la ușa  cabinetului Compasiune-2, bărbatul care vorbea în șoaptă căuta, în batista pe care o ținea la ureche, puterea de a rămâne prezent, iar falsul preot îl consola pe bărbatul care își ascundea fața, îndemnându-l să nu și-o mai ascundă, un etaj mai sus, în vastul său cabinet directorial, Profesorul Gurdiev își punea semnătura pe un ultim document, iar după aceea închise mapa cu un gest tacticos și privi melancolic pe fereastră, contemplându-și parcă nesfârșitul confort interior. Prima parte a zilei trecuse fără niciun eveniment notabil. Urma să apese pe butonul interfonului și să o cheme pe secretară, care ar fi intrat tiptil, ar fi luat de pe birou mapa pentru semnături și tot așa ar fi ieșit, fără a spune un cuvânt și fără a face nici cel mai mic zgomot. Dacă ar fi intrat. Deocamdată, nu.

Ar fi exagerat să presupunem că Profesorul era un om complex. Totuși, uneori avea gânduri și sentimente, iar în astfel de momente nu trebuia deranjat. De exemplu acum, în timp ce privea melancolic pe fereastră, se întrebă dacă e adevărat că locuitorii insulei Ikaria trăiesc o sută de ani fiindcă mănâncă măslinele cu tot cu sâmburi. Poate că tocmai de aceea amâna să o cheme pe secretară. Sau poate că motivul era cererea de concediu a acelei infirmiere de la Secția ATI, care susținea că, din cauza salariului mic și a schimburilor de noapte prelungite, începuse să vadă fantome și să vorbească cu ele. Ceea ce ar fi putut însemna că o altă specie de fotoni își făcuse apariția pe holurile spitalului. Fiindcă în lumina produsă de fotonii obișnuiți vedem doar obiectele opace, adică pe acelea care o reflectă. Dacă nu ar reflecta-o, nu am vedea lucruri, ci prin lucruri, iar atunci când totul e transparent, lumea devine invizibilă. Din păcate, ideea nu-mi aparține, a fost atribuită mai demult savantului britanic C. S. Lewis, plecând de la observația elementară că, pentru a vedea dincolo de geam, e suficient să nu vezi sticla. În schimb, contribuția mea este că a vedea fantome presupune capacitatea de a opaciza transparența, dar în acest caz iar nu mai vezi nimic, fiindcă și spațiul gol dintre obiecte devine opac. Și atunci, cum să facem? Promit să mă gândesc la asta și să vin cu o soluție, pornind de la însăși fantoma Regelui Manelelor.

Oftând și parcă obosit de atâtea gânduri, Profesorul pusese în grabă rezoluția Se amână și semnase fără a mai citi restul scrisorii, având alte lucruri mai importante de făcut, dar, după ce se ridică de la birou și ajunse în fața Oglinzii Magice, descoperi că de fapt nu avea nimic altceva de făcut. Oglinda Magică fiind, în cazul de față, ecranul unui sistem CCTV de ultimă generație, care monitoriza activitatea saloanelor și a cabinetelor spitalului. Dar totodată și oglinda gândurilor sale, în fața căreia, meditând, mintea lui declanșa fluxul de unde Theta. Se știe că aceste unde stau la baza introspecției și a comunicării telepatice. Căci fiecare ființă umană are o poveste, iar dincolo de aparențe stă ascuns un univers de emoții, speranțe și temeri la care uneori putem ajunge chiar și întâmplător. Într-o lume în care comunicarea devine din ce în ce mai superficială, introspecția ne ajută să navigăm prin labirintul vieții, căutând în continuare răspunsuri la întrebările care ne frământă pe toți – și așa mai departe.

Privind cu duioșie la imaginile transmise din holul în formă de T de la parter, Profesorul se întrebă dacă, după ce va mușca din plăcinta cu brânză, bărbatul care își ascundea fața îl va întâlni pe Elvis Presley. Oare bătrânul cu ochelari cândva aburiți și-ar putea vedea visul cu ochii, devenind el însuși câine? Oare femeia care privea lumea prin binoclu avea rude, prieteni, copii care să se intereseze de soarta ei? Și, dacă da, ce răspuns vor primi aceștia de la Ministerul Familiei, în afară de asigurarea că exitus-ul nu a putut fi evitat și, bineînțeles, transmitem condoleanțe familiei?…

Întrebări care pluteau indecise în aer, reflectând provocările existenței umane și nevoia noastră fundamentală de conectare.

Într-adevăr, în graba de a inaugura, într-un alt corp de clădire, noua și moderna Unitate de Primiri Urgențe sau UPU, cum i se mai spune, responsabilii de proiect au neglijat sau poate au uitat să schimbe vechea placă Primiri Urgente, de la intrarea secundară în spital, deși între timp aici fuseseră înființate cabinetele Compasiune 1 și Compasiune 2 (le vom spune, pentru simplificare, C1 și C2), iar consecințele nu au întârziat prea mult să apară. De fapt, au început să apară după numai câteva zile – și vă voi explica chiar acum în ce fel.

Prin alinierea energetică a evenimentelor și oportunităților, se deschid anumite blocaje, imposibilul devenind posibil și presărând viața de zi cu zi cu mici miracole. Ghidați de o intuiție greșită și poate derutați de câmpul vibrațional local, unii șoferi și ambulanțieri veniți din alte județe, și care nu erau familiarizați cu ultimele actualizări procedurale, își depuneau încărcătura la vechea intrare, convinși că în acest fel le-ar asigura pacienților o tranziție fluidă și o vindecare rapidă. Și, într-adevăr, de îndată ce ajungeau în C1 sau în C2, norocoșii pacienți erau supuși unei terapii de curățare energetică a spațiilor interioare, urmată de explorarea percepției șamanice asupra timpului, și totul decurgea atât de puternic, atât de frumos și atât de adevărat încât în scurt timp se trezeau într-o altă realitate, oferindu-le posibilități nelimitate. Sau, mă rog, uneori limita era eternitatea însăși.

De prisos să mai adaug că rezidenții Fundației pentru Reinventarea Omului (FRO) aveau prioritate în acest spațiu privilegiat, în virtutea relației amicale și de afaceri pe care domnul Gaby o avea cu Profesorul Gurdiev încă de pe vremea când amândoi urmau cursurile la distanță ale prestigioasei Atlantic University din Virginia. Numai că, în timp ce Profesorul Gurdiev a preferat Studiile transpersonale, din dorința de a înțelege aspectele spirituale și psihologice ale existenței umane și de a explora experiențele umane dincolo de limitele obișnuite ale percepției, domnul Gaby a optat pentru specializarea Leadership și transformarea conflictelor, care ulterior i-a permis să-și construiască o reputație solidă și să facă o avere considerabilă din afacerile cu statul profund, așa, în general. Cele douăzeci de centre de asistență filantropică ale FRO, situate în județele învecinate și în care accesul persoanelor vulnerabile emoțional sau cu posibilități limitate era gratuit, furnizau, cum s-ar zice, materia primă. Astfel, cei doi parteneri ar fi putut demonstra că leadership-ul eficient și empatia pot merge mână în mână, cu beneficii despre care sper că vom mai avea ocazia să vorbim.

Deocamdată, să ne întoarcem la cererea de concediu a Anetei, sâcâitor de lungă și cu unele observații personale privind activitatea din secția ATI. Nu cumva ea disimula un denunț viclean? În loc să se limiteze la formularea sinceră vă rog să-mi aprobați trei zile de concediu fără plată, fiindcă am început să văd fantome și să vorbesc cu ele, infirmiera făcea afirmații care îi depășeau atribuțiile stabilite prin fișa postului, cum ar fi, de exemplu, faptul că pacienții din salonul trei se sufocă și mor la câteva ore după ce sunt aduși din blocul de operație, fiind apoi transferați de către brancardieri în secția F, despre care noi încă nu știm mare lucru, însă personalul spitalului știa că înseamnă Frigorifer. Ar fi trebuit să o cheme și să-i ceară o notă explicativă, apoi să-i aplice o penalizare de cincisprezece la sută? În căutarea unui răspuns, ochii Profesorului rămaseră agățați de numeroasele diplome și atestate profesionale care ornau peretele din spatele biroului său, având în centru tabloul primit cândva de la un pacient între timp decedat; îl reprezenta pe Profesor, într-un impecabil halat alb, efectuând cu succes o operație de transplant. Pacientul acela fusese într-adevăr un optimist incurabil, din păcate. În rest, mobilierul din lemn masiv, în stil italian, rafturile burdușite cu tratate de medicină, cele două fotolii pentru oaspeți, așezate în fața biroului, apoi masa de consiliu, cu zece scaune perfect ordonate în jurul ei, toate într-o combinație riguroasă de eleganță și funcționalitate, dar și perspectiva întâlnirii cu domnul Gaby, prietenul și partenerul său de afaceri, îl predispuneau la reflecții mai degrabă pesimiste.

Încă ezita să o cheme pe secretară. Aștepta ca bărbatul care își ascundea fața să-și termine spovedania și după aceea să intre în cabinetul C2. Până atunci, se întoarse din nou către fereastră, pentru a-și odihni privirea în peisajul de afară. În lumina indecisă a după-amiezii, de-a lungul străzii, pe culoarul special amenajat pentru bicicliști, se apropia, legănându-se pe lângă trotineta sa electrică, un cetățean cu o pălărie sombrero pe cap, și nu era deloc greu de prevăzut că se îndrepta către ușa de la intrarea secundară în spital, cu un scop ce urmează să fie descifrat mai târziu. Deocamdată, să presupunem că era un donator voluntar, ceea ce îi provocă Profesorului oarecare îngrijorare, căci insul acela mai purta și niște pantaloni scurți, deși vremea era destul de răcoroasă.

— Nu cumva a fost trimis cu un scop secret? gândi Profesorul.

Bine, nu am de unde să știu ce gândea propriu-zis, însă pot presupune, gândind eu în locul lui.

Dacă n-ar fi fumat, domnul Desiderio (căci despre el este vorba) ar fi fost un om aproape fericit. În mod normal, numele lui ar fi trebuit să simbolizeze ceva, fiindcă la un moment dat, din pură întâmplare, urmase pe internet un curs pentru deblocarea celui de-al treilea ochi, deși nu simțea nevoia unui ochi în plus. Pur și simplu, nu-l preocupa chestia asta. În schimb, și-ar fi dorit să nu mai fumeze. Aflase întâmplător, cum am aflat și eu de curând, că nu contează câte cărți citești, fiindcă nu cărțile ne fac deștepți, ci activarea unui mic ou din creier, de mărimea unui sâmbure de prună, denumit hipocamp și care zace acolo nefolosit la nouăzeci și opt la sută din populație. Atâta timp cât acest sâmbure, pe care budiștii îl consideră al treilea ochi, este inactiv, nu vei elibera adevăratul tău potențial cognitiv, dar după ce îl activezi, emite niște unde cerebrale atât de puternice încât îți trezește din somn întreg intelectul latent, după care știi aproape orice despre orice. Sau, dacă nu știi, poți învăța în câteva minute. De exemplu, eu am învățat imediat că hipocampul și glanda pineală sunt același lucru, iar după aceea am aflat că sunt totuși componente anatomice diferite. Sau, ca să revenim la domnul Desiderio, poți chiar să te dezveți, cu ușurință și aproape instantaneu, de cele mai toxice obiceiuri, deoarece, pentru a debloca puterea ascunsă în tine, tot ce trebuie să faci este să-ți pui căștile la urechi și să asculți timp de șapte minute ceea ce, cu o frumoasă metaforă, a fost numit „cântecul de greieri al căluțului de mare”. În acest fel, sufletul este conectat la copilul interior, adică partea noastră autentică și pură, care convertește întunericul în lumină, vindecă orice traume și îți deschide inima către o nouă înțelegere a vieții.

De fapt, inițial domnul Desiderio descoperise hipocampul căutând cu totul altceva, iar asta face ca povestea să fie un pic mai lungă. Aflase, dintr-un articol publicat în revista România literară, că într-o anumită porțiune din creier se află centrul credinței în Dumnezeu. Poate vă întrebați: cum e posibil așa ceva? Uite că, dacă ai cu adevărat voință, poți! Iar despre asta ne învață Neuro-Teologia, care a trasat de curând chiar și o hartă religioasă a creierului. Singura problemă este că acești „centri nervoși ai rugăciunii” se mută, cu vârsta, dintr-un loc în altul și la un moment dat li se pierde urma. Iar pentru asta sunt făcuți vinovați preoții, cum că ar fi prea lacomi – în mod greșit, după părerea mea. Dimpotrivă, în astfel de situații, pentru a restabili legătura cu Dumnezeu, ai nevoie de ceva diferit, iar acest „ceva” constă în așa-zisa Undă a Geniului, pe care toți sportivii și muzicienii o caută înnebuniți și pe care, potrivit experților de la NASA, numai hipocampul o poate genera.

Și, dacă nu vă supărați, ar mai fi o mică problemă. Ca să activezi în întregime potențialul hipocampului, trebuie să plătești, pe un anumit website, modica sumă de șaizeci și cinci de euro, cu precizarea că nu e păcăleală, ci neuroștiință. Dar asta chiar că nu e deloc o problemă. Sau nu era, pentru domnul Desiderio, dacă ținem cont că prețul unui singur pachet de țigări depășește deja trei euro și va continua să crească.

Se poate să fi avut o mică ezitare? Desigur, ca orice om normal, era conștient că percepem și procesăm cu cele cinci simțuri o parte limitată a realității, chiar dacă eu personal aș ridica unele obiecții privind utilizarea cuvântului realitate în acest context. Dar nu înțelegea cum un ochi în plus ar schimba situația, iar despre cele patru canale psihice ale clarviziunii și deschiderea conștiinței către percepția extrasenzorială, care promiteau să-i transforme radical viața, nu avea propriu-zis nicio opinie, fiindcă nu știa ce însemnau. Pe de altă parte, în momentul când a plătit, pentru a-și trezi abilitățile și a-și îndeplini cele mai profunde dorințe, a trebuit să facă un mare efort ca să-și descopere vreo altă dorință în afară de aceea de a renunța la fumat. S-a gândit ce s-a gândit și în cele din urmă a hotărât că nu asta era adevărata lui dorință. Mai bine și-ar vinde garsoniera de la parter, prost luminată, mereu umedă și igrasioasă, și s-ar muta undeva la etaj, într-un apartament cu două camere, deși nu era convins că asta l-ar face mai fericit. Tocmai văzuse un anunț deosebit de îmbietor, cu un apartament foarte ieftin oferit prin vânzare viageră, și chiar s-a mirat că e atât de ieftin. Mă rog, formula corectă și legală este: Contract de rentă viageră. Trecem peste faptul că nu știa ce înseamnă „credirentier”, „debirentier” și alte asemenea, pe care numai avocații le pricep, cum și domnul Desiderio a trecut… Dar astfel riscăm să intrăm în tot felul de încurcături, cum și el a intrat, parțial din cauză că, între timp, „cântecul de greieri” al hipocampului își făcea liniștit treaba, încât cele patru canale psihice ale clarviziunii și deschiderea conștiinței către percepția extrasenzorială aproape că îi permiteau să vadă în viitor. Și ce anume a văzut el în viitor? poate mă veți întreba. Tot ce vă pot spune deocamdată este că, dacă a văzut ceva, nu a văzut suficient de clar.

Pentru început, iar asta ar fi trebuit să-i servească drept avertisment, s-a confruntat cu dificultatea de a înțelege  în ce fel vechea silabă sacră OM (sau AUM, dar în sanscrită se scrie ओम्) este simbolul indescriptibilului, conținând toate sunetele prin care universul se manifestă. Așa că, deschizând motorul de căutare Google, în speranța că va afla câte ceva despre legătura dintre înțelepciunea șamanică, mecanica cuantică și vindecarea energetică, a nimerit întâmplător pe site-ul ziarului România Misterioasă. Din păcate, la întrebarea: pe ce continent au aterizat, în urmă cu opt sute de mii de ani, primii pledaieni care, împreună cu alte câteva rase stelare, au decis să migreze pe Pământ, răspunsul corect se găsește, de asemenea, cu ușurință pe internet. După cum am menționat cu altă ocazie. Încât, pentru a câștiga Marele Premiu, domnul Desiderio a îndeplinit o simplă și, am putea spune, birocratică formalitate. Abia astfel înțelegem cum Unda Geniului l-a transformat în deținătorul unei trotinete electrice de ultimă generație, cu care nu prea avea ce face, așa că mergea pe lângă ea, respectând aproape toate regulile de circulație.

Iată-l, așadar, pe acest bărbat trecut de cincizeci de ani, potrivit de înalt, blond și abstinent sexual, dar ușor supraponderal, încât se temea că, dacă s-ar urca pe trotinetă, aceasta ar ceda sub povara celor o sută treizeci de kilograme, apropiindu-se hotărât de intrarea secundară a spitalului, deși nimeni nu-l chemase acolo, și apoi intrând pe holul în formă de T de la parter. Despre pălăria lui sombrero nu am nimic special de spus. Era doar o pălărie sombrero ieftină, făcută din paie de secară, foarte răcoroasă și având marginea borului tivită cu o panglică mov. Șnurul pălăriei, trecut pe sub bărbie, era de asemenea de culoare mov și se afunda plăcut în stratul de grăsime de acolo.

[Vatra, nr. 10-11/2024, pp. 5-7]