A intrat cu un scop clar în minte, se putea citi în ochii lui asta, fiindcă întotdeauna urmează să se întâmple ceva, deși nici mie nu mi-e prea clar ce anume și cum. Însă, odată ajuns cam la jumătatea distanței între C1 și C2, domnul Desiderio se opri, pentru a evita să ia o decizie pripită. Încă nu era sigur că ajunsese acolo unde își propusese să ajungă. Ținând cu o mână coarnele trotinetei electrice, și-a dus cealaltă mână la borul pălăriei și s-a înclinat în semn de respect, salutându-i astfel pe cei prezenți și privindu-i cu o curiozitate sinceră, fără să-și fi luat în prealabil bilet de ordine. Simțea cum circulă printre ei sentimentul reconfortant al solidarității umane.

— Bine v-am găsit, frați ai destinului! Spuneți-mi, ce v-a adus astăzi aici? Poate așteptați un răspuns la frământările voastre secrete… Își roti privirea pentru a cuprinde cât mai mulți dintre cei prezenți, apoi ridică numai puțin vocea: Vă luptați cu îndoiala de sine, frica, vina sau vreun defect personal? Care sunt conflictele voastre interne? îi întrebă.

— Pentru scopurile științei, pentru umanitate și pentru salvarea de vieți, veni un răspuns dinspre cei de la ușa cabinetului C1. Însă eu personal am venit special pentru domnul doctor Pantelimon. Am auzit că e cel mai bun și nu cere șpagă. 

Cel care îi răspunsese era un fan activ al Modelului Teoriei Spirituale a Totului (STOEM), care ne încurajează să reflectăm profund asupra naturii Universului, a locului nostru în cadrul acestuia și a interacțiunii între fizic și spiritual. Dar în urma expunerii la un câmp cuantic deosebit de puternic dobândise o afecțiune psihică numită apophenia. Unii dobândesc această boală din naștere, iar alții, ascultând prea multe slujbe religioase la radio, după care văd peste tot icoane cu Iisus, cu Fecioara Maria sau cu alți sfinți mai mărunți, întâmplător chiar și într-o felie de salam. El însă, fiindcă uitase cum îl cheamă, auzea voci care îl strigau pe nume și primea mesaje încifrate din talk-show-ul de pe Antena 3, intitulat Sinteza zilei. 

Dinspre cabinetul C2 se auzi un cu totul alt răspuns.

— Am citit recent o carte despre intersecționalitatea universurilor. Nu chiar toată, ci doar ideile principale. Și într-adevăr, în viitor femeile vor purta barbă, dar numai cele inteligente. Cele mai puțin dotate de la natură vor continua să poarte fustă și coc, vor găti și se vor mărita cu niște bărbați la fel de proști ca ele. 

Cel care vorbise avea numărul șaizeci și doi. Până atunci nu participase la discuție fiindcă, având vată în urechi, nu auzea decât niște șoapte nedeslușite. Nu că asta ar conta, dar lângă el se aflau doi bulgari, deținători ai numerelor cincizeci și unu, respectiv doisprezece, sosiți cu puțin timp înainte domnului Desiderio. Cum ajunseseră acolo și în ce scop e foarte dificil de stabilit, totuși tăcerea lor enigmatică indica destul de clar că nu prea înțelegeau despre ce e vorba. 

— Poate că și eu am suferit anumite traumatisme în copilărie, pe care nu mi le mai amintesc. De ce n-aș avea anumite drepturi? insistă fanul talk-show-ului Sinteza zilei. Oamenii sunt un fractal al propriei realități, la fel ca celulele noastre. De aceea intențiile tale îți modelează experiențele. Te trezești dimineața, deschizi ochii și vezi o lume pe care tu însuți ai creat-o, deoarece conștiința interacționează cu ea însăși. Pe de altă parte, nu știu ce să mai cred, fiindcă studiile genomului uman au demonstrat că suntem șoareci în proporție de nouăzeci și doi la sută.

 — Este complet greșit ce spuneți! protestă preotul sub al cărui anteriu se ascundea cel care își ascundea fața. Dumnezeu este totdeauna în viitor și de acolo ne decide viitorul. Personal, sunt pregătit să depun mărturie, fiindcă de acolo am venit.

În momentul următor, femeia cu binoclu, al cărei parfum mai slăbise între timp, începu să cânte cu o voce subțire și cam stridentă, oferindu-le celor prezenți o fărâmă din sufletul ei bipolar, ceea ce îl obligă pe bărbatul care vorbea în șoaptă să-și ducă mâinile la urechi. El îi recomandase în șoaptă un vers secret, alcătuit din cincisprezece cuvinte și care ar fi urmat să blocheze karma rea, în schimb femeia începu un cântec melancolic despre copilăria fericită, pe dealurile cu multe podgorii din Republica Moldova, pe vremea când viața părea simplă și nesfârșită. Deoarece îl cânta în limba găgăuză, e greu de spus câți dintre ei înțelegeau propriu-zis mesajul. Totuși, sinceritatea intonației părea să-i impresioneze, iar unul dintre bulgari își șterse pe furiș o lacrimă.

Iată, spre exemplificare, câteva versuri ale cântecului, traduse de mine cu ajutorul Chat GPT:

Sub ceruri de vis și idealuri,

Lumea noastră strălucește în culori vibrante,

Fiecare zi ne aduce oportunități,

Să ne urmăm visele și să ne împlinim dorințele.

Cu fiecare pas pe care îl facem,

Descoperim frumusețea din jurul nostru,

Împărtășim zâmbete și momente de bucurie,

Construind împreună o lume mai bună.

— Căutați pe cineva? îl întrebă pe domnul Desiderio, după ce termină de cântat.

— Bună ziua, suflet minunat! Este o bucurie să te întâlnesc, răspunse domnul Desiderio apropiindu-se de ea și ținând strâns de coarnele trotinetei. Îți mulțumesc că exiști și dă-mi voie să-ți cer o favoare. Te rog să te iubești ca pe tine însăți și să fii fericită. 

— Mă aflu aici în cu totul alt scop, îl contrazise femeia parfumată, fiindcă miliardarii viitorului au nevoie nu doar de piese de schimb, ci și de relaxare. Dar dacă e să-ți cer și eu ceva, dă-mi voie să te întreb: de ce exiști?

— Pentru a mă bucura de prezența mea și pentru că mi-am propus să lupt împotriva nefericirii universale, răspunse fără să ezite domnul Desiderio, legănându-se și totodată legănându-și trotineta, ca și cum ar fi alintat-o. Vreau să ajut cât mai mulți oameni posibil. Cred că fericirea, abundența, liniștea sufletească și adevărata stare de bine ar trebui să fie accesibile tuturor oamenilor din lume, indiferent de nivelul veniturilor. Deși am observat că atitudinea mea pozitivă îi influențează nu neapărat în mod pozitiv. Dimpotrivă, uneori îi deprimă. Totuși, eu personal gândesc în continuare pozitiv. Cu tot respectul, mi-am trăit mai mult de jumătate din viață printre idioți, ceea ce e aproape distractiv, fiindcă trebuie să le spui numai ce le place să audă, ca să nu-i afecteze emoțional, dar asta nu mă împiedică să am în continuare încredere în destin. Inclusiv fosta mea soție m-a anulat prin divorț, după ce a luat un împrumut de la bancă pe numele meu. Pe urmă, în timp ce urma un curs de respirație neurodinamică, a încercat să-și facă un selfie pe o locomotivă electrică, ceea ce s-a dovedit tot un fel de anulare. Probabil ați aflat că respirația neurodinamică îți deschide porțile către stări de conștiință extinsă.

— Nu e legal să intri cu trotineta într-o instituție publică. Mai ales în condițiile în care porți pantaloni scurți. În altă ordine de idei, nu-mi place deloc pălăria dumitale cu panglică mov, obiectă la rândul ei femeia parfumată și, pentru a fi mai convingătoare, începu să-l studieze privindu-l prin binoclu.

— Este cu adevărat unică. Am cumpărat-o de la un domn care a fost în Mexic cu niște treburi și se spune că ar fi aparținut unui maya Balam, dar recunosc că este doar un mod de a privi lucrurile. Port această pălărie din simplul motiv că sunt chel. Ea mă protejează nu doar de razele ultraviolete, ci și de senzația de oboseală inexplicabilă sau descurajare profundă, care poate fi un semn că am fost expus la energii negative. S-a constatat că pălăriile cu panglică mov au abilități de relaxare și îți ridică vibrația, dacă panglicii i se aplică corect niște magneți care reorientează câmpurile energetice, accelerează procesarea informațiilor și îmbunătățesc coerența interhemisferică. 

Bărbatul căruia îi plăcea să respecte regulile își pipăi cu vârful limbii dinții falși, probabil amintindu-și că încălcase regula de a-i spăla în fiecare seară și în fiecare dimineață, apoi îi șopti la ureche bărbatului care tăcea în șoaptă cu ajutorul batistei: 

— Întreabă-l de unde are această frumoasă trotinetă.

— Nu contează de unde o am, răspunse domnul Desiderio, ceea ce înseamnă că avea un auz foarte fin. Omul acela mi-a făcut un mare bine. Îl tot caut de câteva săptămâni, pentru a-l învăța cum să transforme gândurile în lucruri, după ce, din cauza unor evenimente, și-a pierdut energia și speranța. Vreau să-l găsesc și, în semn de recunoștință, să-l recompensez oferindu-i tot ce merită mai bun. Pentru mine este o mare responsabilitate. 

— Nu cumva ai anumite gânduri ascunse? Dacă vrei să-i înhați apartamentul, ai face bine să te răzgândești, fiindcă nu se știe niciodată ce urmează, îl avertiză, de sub anteriul presupusului preot, o voce malițioasă.

— Nicidecum. Misiunea mea este să înalț întreaga omenire la frecvența iubirii. Sunt aici să ajut, să ghidez și să fac responsabil pe oricine a pornit în călătoria sa transformativă.

Fanul activ al teoriei STOEM ar fi avut, de asemenea, ceva de spus, știind prea bine, din lectura postărilor pe Facebook, că vibrațiile energiei pure, odată ieșite din sursa lor originară, călătoresc în dimensiuni cu plus și cu minus. El însuși, la ieșirea dintr-o viață anterioară, evitase tunelul entităților deghizate, reușind să circule liber în Astralul Universal, în căutarea altor energii care aveau același scop. Însă nu mai apucă să-l contrazică pe domnul Desiderio, fiindcă, în chiar acel moment, pe ușa de la intrare își făcu apariția femeia însoțită de fiica ei imaginară, în vârstă de opt sau nouă anișori. Oricum, nu mai mult de unsprezece, chiar dacă, de vreme ce era imaginară, vârsta aproape că nu contează. Se vedea clar că venise cu un scop precis, ca toți ceilalți, de altfel. Era slabă, îmbrăcată într-o rochie veche, lungă și cam prea largă, pe cap purta cu demnitate un batic tradițional, ca acela al Sofiei Vicoveanca, iar pe unul dintre umeri îi atârna o sacoșă încăpătoare de rafie, plină cu hăinuțe și alte obiecte necesare fiicei sale. Își ținea strâns de mână fiica imaginară și părea foarte grăbită, dar după primii câțiva pași se opri, căutând cu privirea în toate părțile ceva ce nu găsea, așa că domnul Desiderio îi ieși în întâmpinare. A urmat ceea ce va rămâne cunoscut drept Prima și Ultima Întâlnire între Bărbatul cu Pălărie Sombrero și Femeia cu Fetiță Imaginară. 

— Ești o binecuvântare în viața noastră, îți mulțumim că ne-ai surprins cu venirea ta și că ne faci să ne simțim mai bogați și împliniți sufletește. Fiecare dintre noi poartă în interiorul său un univers de posibilități. Învață să-ți deblochezi potențialul mental și să transformi fiecare emoție într-o forță vindecătoare. Te vei elibera de umbrele trecutului și vei îmbrățișa o viață plină de sănătate și echilibru. 

Însă femeia îi răspunse cu o voce tărăgănată și obosită.

— Vin dintr-un sat de munte al unei comune de la marginea unui județ. Acolo oamenii sunt foarte necăjiți, foarte necăjiți…, fiindcă viața este foarte grea, foarte grea…, oamenii n-au asfalt, n-au curent electric, n-au apă caldă, n-au canalizare, n-au lemne de foc…, au numai o cârciumă și un primar care o regulează pe directoarea școlii gimnaziale…, iar dumneata îmi spui că te bucuri de o anumită prezență chiar și atunci când afară e frig și bate vântul. Dar vântul bate când vrea el, nu când vrem noi. 

Ținută strâns de mână de către mama sa, fetița se întorcea și urmărea cu o privire serioasă pe fiecare dintre adulții care vorbeau sau tăceau, însă dacă înțelegea sau nu ceva din discuția lor, și ce anume, numai ea ar fi putut spune. Nu părea foarte inteligentă, obrajii ei aveau o paloare ca de ceară, iar pleoapele ușor coborâte făceau impresia că ar putea ațipi dintr-o clipă în alta. Pentru a o mai înviora, maică-sa scoase din sacoșa de rafie o păpușă Barbie foarte uzată, de asemenea imaginară, și i-o dădu fetiței să se joace.

— Da, înțeleg, e dureros, admise domnul Desiderio, totuși după aceea adăugă: Îmbrățișează-ți vindecarea dincolo de durere și acceptă-ți emoțiile fără a încerca să le schimbi. Nu contează ce ți se întâmplă, ci cum reacționezi la ceea ce ți se întâmplă. Trebuie să deblochezi puterea ascunsă în tine. Cu yoga ai încercat? 

— Nu știi ce vorbești, răspunse femeia cu batic bucovinean și aproape că râse. După multe experiențe neplăcute, mi-am dat seama că numai praful Miau-Miau ajută. La început este foarte bun, ține de foame și îți dă așa o energie încât îți vine să dansezi fără lăutari, însă mai târziu te ia cu amețeală și un țiuit prelung în urechea stângă. 

Cealaltă femeie nu mai era parfumată deloc. Ținea binoclul cu ambele mâini și asculta tot mai încruntată niște zgomote care veneau din interiorul propriului său eu. 

— Cu astfel de lucruri nu e de glumit, o avertiză pe femeia cu batic, fiindcă l-ar putea supăra pe domnul Gaby. Văd că despre durerile de burtă nu spui nimic. 

— Dar în schimb domnul Gaby este un om foarte bun, foarte bun și ne dă tot ce avem nevoie, se grăbi să adauge femeia cu batic.

— Poate că și eu simt uneori oarecare indigestie, însă nu m-am plâns niciodată, nimănui, reluă femeia care nu mai era parfumată. La momentul potrivit, medicii nu-și fac decât datoria. Întorcându-se apoi către bărbatul care vorbea și tăcea în șoaptă, îi adresă unele reproșuri. Mă piș pe toate vrăjile tale telefonice! Trebuia să-mi fi spus că, dacă te parfumezi de fiecare dată după ce îți faci nevoile, în cele din urmă parfumul miroase a căcat. Am luat hârtia și am desenat un fluture și am scris sub el: Aș dori ca Viorel să mă sune, iar după aceea am ținut hârtia deasupra capului, așa cum m-ai învățat, dar nu s-a întâmplat nimic! Pesemne că îngerul meu păzitor doarme sau ceva de genul ăsta, așa că pachețelele vor putrezi în mine.

— Ai confundat vrăjile de atracție cu vrăjile de gelozie, presupuse bărbatul care vorbea în șoaptă. Așa că l-ai invitat pe Succubus, în loc de Incubus și, pe deasupra, nici nu ai telefon. Dar normal că cineva trebuia să te contacteze… Mă mir!

Între timp, fără să ia în seamă ce spuneau oamenii mari, fetița imaginară se juca cu păpușa ei, de asemenea imaginară, pe care voia să o facă balerină, atunci când va ajunge mare. O învăță, pentru început, șpagatul, pirueta și rond de jambe, dar când ajunse la pozițiile și mișcările mai complicate, începu să-și piardă răbdarea. Entrechat, de exemplu, nu-i ieșea deloc, ca să nu mai vorbim de cabriole sau coupejeté. În cele din urmă, se plictisi și aruncă păpușa cât colo. Maică-sa, observându-i gestul, ridică cu grijă păpușa, apoi îi cârpi o palmă după cap fetiței, care făcu doar un pas înainte și rămase ușor aplecată. 

— Ce ți-am spus eu? o întrebă cu această ocazie. 

Fetița nu răspunse, probabil că nu-și mai amintea, așa că nimeni n-a putut afla ce îi spusese mama ei. Dar, fiind obișnuită cu astfel de corecții, nici nu începu să plângă. Iar după ce primi din nou păpușa din mâinile maică-sii, reîncepu exercițiul de balet, cu mișcări tot mai haotice. Era clar că, în acele momente, suferea de o tulburare de anxietate socială, iar pentru acest lucru nu era nici vina ei și nici a vreunuia dintre cei prezenți acolo. Ca s-o consoleze, bărbatul care vorbea în șoaptă se aplecă și o întrebă, șoptindu-i la ureche:

— Ce vrei să te faci când vei fi mare?

— Nu mai vreau să fiu fată, răspunse în șoaptă fetița. 

— Toată lumea are nevoie de terapie, insistă bărbatul care vorbea în șoaptă. Poate că în ultima vreme ai simțit că ar fi mai bine pentru tine și pentru mama ta dacă ai fi moartă. Te-ai gândit vreodată să te sinucizi? 

Probabil că domnul Desiderio auzise măcar o parte din ce vorbeau ei acolo, fiindcă interveni, lansând o serie de afirmații cu caracter general, fără să fie clar dacă se adresa femeii cu binoclu, femeii nou venite, fetiței ei imaginare, păpușii, bărbatului care vorbea în șoaptă sau oricui altcuiva. 

— Visurile tale nu au termen de expirare! Degeaba cauți claritatea, direcția și liniștea sufletească, dacă nu înveți mai întâi să-ți asculți Intuiția. E timpul să-ți revendici dreptul la fericire și la o viață trăită cu demnitate și respect. Dă-mi voie să-ți dăruiesc Promisiunea care îți va înălța sufletul la frecvența Iubirii! Fiecare dintre noi poartă în interiorul său un univers de posibilități, dar prea des suntem împiedicați să le realizăm.

— Ei, pe dracu! strigă de sub anteriu bărbatul care își ascundea fața, apoi recită la întâmplare câteva versuri din poezia La Steaua, de Mihai Eminescu, precizând în final că această poezie genială a anticipat ecuația lui Einstein. 

Din fericire, nimeni nu îndrăzni să-l contrazică, pentru că, dacă l-ar fi contrazis, tragedia care se va produce jumătate de oră mai târziu s-ar fi produs în chiar acele momente. Dimpotrivă, femeia cu binoclu remarcă: 

— Superb! 

— Respect! zise la rândul său, cu voce tare și ușor îngrijorată bărbatul care de obicei vorbea în șoaptă.

— După cum a demonstrat o persoană importantă din Cluj, geniul lui Eminescu provine din ADN-ul său geto-dacic, adăugă recitatorul. Fapte confirmate de însemnarea de pe o amforă aflată în Italia, la muzeul din Cagliari, scrisă în limba română, dar cu alfabet fenician. De altfel, se știe că primii faraoni egipteni aveau ochii albaștri!

Pe urmă, atât la ușa cabinetului C1 cât și la cea de la cabinetul C2 se produse un fel de freamăt însoțit de oarecare derută, când unii dintre pacienții care urmăreau mișcările tot mai confuze ale păpușii imaginare se așezară direct pe pardoseală. Pesemne că obosiseră stând de atâta timp rezemați de pereți.

— Caut o toaletă pentru fetița mea, mărturisi în cele din urmă femeia cu batic bucovinean. Nu știți unde aș putea găsi? La cofetărie nu ne-au lăsat, au zis că mai întâi trebuie să cumpărăm o prăjitură sau măcar un suc. Dar de unde bani?

— Îți voi spune ceva destul de neconvenabil, o anunță preotul, și e valabil pentru toți ceilalți. Pe acest hol nu există nicio toaletă. Toaletele se află în cabinetele de partajare a compasiunii, dar pentru a intra acolo îți trebuie de bilet de ordine. Mergi să-ți iei un bilet de ordine, iar când îți va veni rândul, vei putea intra.

Fanul doctorului Pantelimon profită de ocazie pentru a face un act de caritate. 

— După ce îți iei bilet, putem face schimb, fiindcă nici eu nu mă grăbesc, zise. De altfel, din câte îmi dau seama, domnul doctor Pantelimon încă n-a ajuns la serviciu. Este singurul în care am încredere.

— Aici nu lucrează niciun doctor Pantelimon, îl corectă cam supărat cel care respecta atât regulile, cât și adevărul.

Tocmai în acel moment, vocea sintetică de la C1 anunță numărul optzeci și cinci, pe care nimeni încă nu și-l asuma, dar fetița imaginară, văzând clipul video cu prăjituri și baloane colorate derulându-se pe ecranul C2, o trase pe maică-sa într-acolo. O trase atât de energic încât femeia se împiedică în rochia ei lungă și largă, iar sacoșa de rafie îi căzu de pe umăr, împrăștiindu-i averea pe pardoseală. 

— Na, ce-ai făcut! Idioato! o certă pe fată. 

În biroul său de la etaj, aflat pe un fotoliu în fața Oglinzii Magice, Profesorul Gurdiev surâse aprobator și își frecă satisfăcut palmele. „Vă mulțumesc pentru toate acestea și vă mulțumesc că existați, domnule Profesor. Mă simt reînnoit!”, rosti încet și fără a se bâlbâi câtuși de puțin, privind cu recunoștință la ecranul CCTV, devenit cumva oglinda fidelă a propriilor gânduri. Totul decurgea conform planului, chiar dacă rezultatele concrete întârziau să apară. Lumea era plină de potențial, iar el era hotărât să-i încurajeze și pe alții să-și urmeze propriile căi. Conversația și întâmplările din holul de la parter promiteau într-adevăr evoluția spre o abordare profitabilă financiar, iar scepticismul inițial din comportamentul lor făcea tot mai mult loc unui sentiment de împuternicire și claritate. Cuvintele și gesturile lor aparent fără sens, modul în care își mișcau sau nu mâinile, grimasele și ticurile lor creau un mediu în care empatia se exprima în deplină autenticitate, întărindu-i convingerea că puterea conexiunii rămâne cea mai valoroasă resursă pe care umanitatea o are la dispoziție. Aproape că vizualiza emoția care se construia în timp ce ei își imaginau cu candoare și optimism un viitor al reînnoirii, al conexiunii și autenticității. Dacă s-ar fi gândit mai mult la asta, ar fi înțeles că legătura lor era nu doar regeneratoare, ci și inspirațională. Era vorba despre crearea unui sentiment de apartenență. Era vorba despre recunoașterea și sprijinirea reciprocă în călătoria oarbă, totuși energică și hotărâtă, prin labirintul vieții, către era transumană, de altfel inevitabilă. Dar tocmai în momentul când se simțea pregătit pentru o astfel de abordare, șirul gândurilor îi fu întrerupt de soneria interfonului. 

— A sosit domnul Gaby, îl anunță cu o voce abătută secretara, de altfel vocea ei obișnuită.

[Vatra, nr. 12/2024, pp. 5-6]