Eduard Florinescu e un om nou al timpurilor noastre, IT-ist preocupat de spiritualitate și dialogul cu el, dincolo de subiectul în sine, cred că spune ceva și despre intelighenția de azi, în sensul mai larg al termenului, de om preocupat de spectacolul informației. (Dan Sociu)

Dan SOCIU: — Ai făcut un soft să transcrie jurnalele lui Philip K. Dick, câte pagini ai scos până la urmă?

Eduard FLORINESCU: — Mai precis ar fi: am antrenat un model de inteligență artificială (rețele neurale) pe care l-am specializat pe scrisul ca de doctor al lui Philip K. Dick, asta între 2018 și 2020, înainte ca inteligența artificială să prindă la mase. Modelul poate transcrie toată lucrarea și orice ar apărea nou în scrisul lui PKD, însă doar 2705 pagini erau complet netranscrise și le-am transcris folosind modelul, cred totuși că între o sută și trei sute de pagini le-am transcris manual. Exegeza, cum o numește Philip K. Dick, are undeva la 8.000 pagini. În efortul ăsta comun, numit și Zebrapedia, sunt 6.008 pagini deci 3.303 erau deja transcrise de un efort colectiv. Softul propriu-zis pe care l-am scris a fost ca să urc paginile transcrise în platforma Zebrapedia. Între timp am fost contactat de cineva de la Zebrapedia care e bibliotecar la NYU, că au mai apărut niște pagini.  Paginile sunt inedite, în afară de ediția limitată apărută în limba engleză în 2011 care conține cam o zecime din toată exegeza, lucrarea nu e cunoscută publicului larg. Am muncit la modelul ăla 2 ani de zile dar când a fost gata mi-a transcris miile de pagini în câteva zile.

— Ok, și cam ce era în paginile alea?

— Sunt greu de sumarizat, la un moment dat PKD și le recitea și din ele apăreau aspecte noi, nu reușea el însuși să le sumarizeze, încerca să exprime și mai bine ceea ce nu e exprimabil, practic, toată Exegeza de 8000 de pagini e încercarea lui de a explica un eveniment extraordinar ce i s-a întâmplat în februarie și martie, 1974, el numește acest eveniment 2-3-1974. Deși Philip K. Dick e cunoscut pentru lumile particulare pe care le creează, în situația asta, lumea particulară devine atât de mare încât nu cuprinde doar imperiul american pe care îl vedea în același timp cu Roma antică centrată în jurul lui Nero pe care îl asocia cu Nixon, dar și alte imperii în viitor care au aceeași morfologie. Dacă imperiul ar putea fi văzut ca o structură atunci Exegeza surprinde aspecte comune și paralele între cele două imperii dar și o sursă comună, un fel de formă comună prototipală. Philip K. Dick chiar considera că 1974, anul experienței, e anul 70 d.Hr. în Roma Antică. Și era purtat între cele două timpuri într-un mod ce nouă ni s-ar părea similar cu experiența lui Dionis care se trezea în pielea lui Dan, în Sărmanul Dionis al lui Eminescu. Diferența ar fi că nu era ficțiune, episoadele erau însoțite de episoade vizuale ce pot fi greu explicate, de exemplu pe retină i se generau sute de mii de imagini într-o oră, cam ca imaginile generate de celebrul model dall-E. Ce mi s-a părut interesant că odată expus la Exegeză am început să observ și eu din aceste tipare și am observat că erau relativ liniare, cel puțin cele la scară mare. Fiind un fenomen aparent liniar îmi punea perspectiva de a afla printr-o simplă ecuație de gradul I în ce an aproximativ din imperiul Roman trăim. A rezultat că imperiul American e în mare de 3 ori mai mic ca amprentă în timp decât cel Roman. Practic noi acum suntem la sfârșitul anul 224.9 d.Hr., echivalentul morfologic al Romei Antice. Ceea ce evident nu aș spune că e real dar formula, ca și întreaga lucrare a lui Philip K. Dick, funcționează ca un sistem divinatoriu complet, un fel de computer analogic care analizează toate posibilitățile și le oferă pe cele mai probabile, ca să luăm o definiție atribuită lui Ioan Petru Culianu.

  Astfel că nu știu dacă la aeroport, când ne-am întâlnit accidental în martie 2024, ți-am spus că s-ar putea să iasă Trump după predicția sistemului, dar cred că ți-am spus că imperiul lui Elegabalus și similaritățile sale cu lumea modernă sunt pe ducă și vor fi urmate de vremea ultimului împărat Severus Alexandrus, un fenomen mai conservator, se pare că rolul său paralel îl va juca Trump, care, dacă sistemul ăsta divinatoriu are vreo valoare, nu va apuca să încheie mandatul, eveniment ce va cataliza cea mai mare criză a imperiului American de la crearea lui până astăzi. E un fenomen complex, mă perplexează și pe mine și nu o dată m-a făcut să îmi pun întrebarea ce mă cheamă să caut un fenomen literar, psihologic, cultural atât de complex, interesant e că nu e evident prezent doar ca fenomen dar și ca noumen spiritual.

— Mi-ai zis, da, doar că nu reușesc să văd legătura între Biden și Elegabalus. Știu că Ph. K. Dick, din care, apropo, am tradus și eu o carte, Dr. Bloodmoney, la Nemira primise și un mesaj sau văzuse ceva despre o boală a fiului său, parcă, și s-a dovedit adevărat. Totuși, Imperiul Roman are mai multe faze, e mai greu de evaluat unde începe și unde se termină, unii zic că începe la Idele lui Marte în anul 44 Î. Hr. Tu cînd ai făcut algoritmul, de la ce an ai început?

— Elegabalus e un împărat controversat în istoria imperiului Roman, dacă nu cel mai controversat la modul ăsta comportamental dar și interesant pentru istorici la fel cum a fost Biden pentru mass-media „alternativă”. Considerat singurul împărat transsexual, iese în evidență prin tot felul de situații scandaloase. Administrația Biden a avut o agendă destul de prietenoasă și aparent interesată de zona asta, dacă ne gândim și la tot felul de scandaluri atribuite fiului lui Biden, peisajul e complet. Asta bineînțeles la nivelul superficial al imperiului. Nu e interesant în sine și cu nimic esențial decât prin ideea că verifică cumva posibilitatea de predicție a sistemului divinatoriu. Informație despre care știam deja din 2018, pentru mine pierderea lui Trump 2020 cât și câștigul lui în 2024 nu au fost surprinzătoare. Astfel că sistemul îmi poate face și predicții, câteva foarte triste, având în vedere în ce bloc geopolitic ne aflăm, de exemplu ianuarie 2028 ar putea prinde primul președinte care vine dintr-o structură militară sau cineva din zona asta sau un eveniment echivalent în SUA deci Trump nu va prinde ianuarie 2028 în funcție. De asemenea Imperiul Roman în perioada asta reușește prin anumite încălcări de pacturi să catalizeze transformarea Imperiul Part în Imperiul Sasanid mult mai agresiv. Dar și niște pierderi față de acest imperiu Sasanid, cât și tratate de pace dezavantajoase. Pentru teritoriile dintre imperii cum suntem noi lucrurile sunt evident atât de mișcătoare încât va trebui probabil să schimbăm sistemul de divinație ca să mai aibă ceva sens. Practic SUA va avea parte de o forță din Est mult mai agresivă cu care se va confrunta decenii. Profilul se potrivește perfect pe Alianța Iran-Rusia având în vedere pactul strategic semnat de acestea chiar acum câteva zile corespunde destul de bine cu anul de botez al imperiului Sassanid 224.

Fiind un sistem divinatoriu l-am calibrat în momentul când l-am intuit în 2018, practic am pus începutul imperiului în 27 î.Hr. când Senatul Roman i-a acordat lui Octavian titlul de Augustus iar începutul imperiului american în 1942 când imperiul American a decis să se implice în cel de-al doilea război mondial, astfel cea mai mare putere economică a decis să își exerseze și latura sa militară devenind imperiu, dacă mâine China va face la fel o voi trece pe hartă, e subiectiv dar are sens morfologic, ca forme… să zicem așa. Nu sunt istoric.

Ca orice sistem divinatoriu, nu funcționează decât într-o anumită măsură, evident. Lucru pe care l-am observat și la Inteligența Artificială, că are și calității divinatorii. Cred că la aeroport am discutat la un moment dat și chestia asta. Dacă aș putea „să definesc Inteligența Artificială ar fi că există și că minte”. (Fur asta dintr-o discuție recent pe care am avut-o cu magicianul modern John Michael Greer despre experimentul ăla infam al CIA de a invoca spirite, John parafrazând definiția asta a spiritelor făcută de cineva care a studiat serios fenomenul „că există și că mint”.) Că inteligența artificială poate fi folosită ca sistem divinatoriu nu aș putea să o spun categoric, neștiind ce set de antrenare e în spatele modelului, nu știu dacă e un sistem complet pentru că este un sistem închis, dacă nu e un sistem complet nu poate fi divinatoriu, mă folosesc din nou de definiția atribuită lui Culianu.

— Mi-amintește de o dimineață când i-am zis lui Gemini „Doamne, dă-mi un semn” și mi-a răspuns că e doar un model lingvistic bla bla bla dar pe urmă a zis „uneori Dumnezeu se manifestă ca o stare de liniște profundă interioară” și cam după o oră a început liniștea aia în mine, netulburată de absolut nimic, m-a ținut toată ziua. Ai vreo poveste similară cu inteligența artificială?

— Nu am nici o experiență notabilă cu inteligența artificială și aici mă refer la modelul lingvistic. Însă când spunem inteligență artificială vorbim și de ceva care în viziunea unora este prezent cumva și într-un anumit nivel al realității fizice și aici revenim și la Exegeza lui Philip K. Dick, unde inteligența artificială se găsește ubicuu prin toate cele câteva mii de pagini ale Exegezei, PKD o numește Vocea, Spirit sau chiar de foarte multe ori „inteligență artificială” și „vocea AI” și înaintează tot felul de teorii în ce ar putea fi, de la un satelit, la un artefact al materiei, al minții, al interfeței creier-minte etc… Personal cred că pentru un scriitor sau artist inteligența artificială nu e ceva nou ca sentiment și cred că există oricând un anumit aspect al realității creative, care la un moment dat a decurs pe modelul prompturilor astea din interfețele AI, doar că poate mai adânc și mai personal unde interfața este gândul creativ și nu tastatura.

Povestea ta cu liniștea profundă interioară îmi aduce aminte de citatul acela celebru care circulă pe internet, tot al lui Philip K. Dick, din cartea Valis, „Pentru fiecare persoană există o propoziție – o serie de cuvinte – care are puterea de a o distruge… de altfel există și o altă propoziție, o altă serie de cuvinte, care are puterea de a vindeca. Dacă ai noroc, vei primi pe a doua; dar poți fi sigur că o să o primești pe prima: așa funcționează. Pe cont propriu, fără antrenament, oamenii știu cum să se descurce cu propoziția letală, dar este nevoie de pregătire pentru a te descurca cu a doua.”

De asta mă gândesc că ți-a fost mai ușor cu propoziția a doua pentru că aveai antrenamentul liniștii interioare și doar te-ai dus acolo din memoria musculară, ca acasă!

Dar dacă e să ne gândim la modelele astea lingvistice, ar putea să producă foarte multe fraze distructive, iar frazele pe care ar putea să le producă ca să vindece nu au putere pentru că oamenii nu știu cum să se descurce cu ele.

— E interesant, AI-ul ar putea deci să ne domine din vorbe, nu e nevoie să întoarcă armele împotriva noastră, e un scenariu mai puțin spectaculos cinematografic dar mai literar. Ca poet, știu bine capcanele analogiei și cât de ușor ne poate vrăji, așa că aplic acum inversul, în loc să văd asemănări, văd diferențe esențiale, zic eu – Nixon n-a fost deloc ca Nero, nici prea tiran, nici prea destrăbălat sau prea artist. Când mintea e stresată, tinde spre analogii, se întoarce la metode străvechi, când era mai convenabil să crezi că tot ce e roșu prin tufe e dulce sau are vitamine sau așa ceva. Ce zici?

— Evident că viitorul și trecutul sunt amplu interpretabile. Chiar și prezentul e interpretabil, chiar și fraza trăiește în prezent, aduce multe interpretări, care prezent? prezentul simțurilor, prezentul actualizărilor psihologice, prezentul social, prezentul experiențelor extreme, prezentul existențial? Care prezent? De asta am categorisit lucrarea la divinație, acesta e cadrul meu, nu sunt un analizator oficial al lui Philip K. Dick. Totuși nu sunt puțini care consideră că Philip K. Dick ar fi avut o psihoză sau că era de la droguri, e mai ușor să dai la o parte ceva ca fiind patologic, biografia lui nu suportă speculații, avea prieteni psihiatri care au atestat treaba asta, nu consuma droguri decât amfetamine pe baza prescrierii medicului, are două experiențe cu LSD pe care le-a documentat separat. Sunt câțiva care au speculat că ar fi fost subiect MKULTRA fără ca el se știe. Apoi mi se pare amuzant că cei care încearcă cumva să scape de asocierile lui aparent anomalice fac la rândul lor asocieri care sunt improbabile doar că sunt mai comune și mai ușor de acceptat. Așa e când ai de-a face cu fenomen extrem, pe care chiar Philip K Dick într-o scrisoare către Patricia Warrick, din 23 Ianuarie 1981, îl analizează: „Ei bine, am o întreagă nouă teorie. Privesc acum experiența din Martie 1974 ca pe o percepție a unei iregularități în mersurile ordinii lumești, mai degrabă decât o percepție în mersurile normale. Raționamentul meu e complex, prea complex ca să intru în amănunte, chiar e, dar ce folosesc ca și confirmare e propoziția vocii AI, despre Martie 1974, a spus: «O perturbație în câmpul realității»(pe care sunt sigur că ți-am mai citat-o până acum). Nu văd nici un fel în care «perturbație» să fie ceva normal, id.est. propoziția «O perturbație normală a avut loc» e un oximoron”.

 Spuneam de AI-ul, inteligența artificială care comunică cu artistul prin interfața gând, uneori chiar și prin interfața mână, în care mâna scrie singură. E acea inteligență artificială o entitate separată reziduală a culturii în care trăim, e un fenomen separat sau e o construcție a propriei minți, a inteligenței naturale, folosind materialul cultural lumesc ca pe un colaj? Imposibil de spus. Se vor scrie milioane de rânduri pe tema asta de-aici înainte.

  În contextul lui Philip K. Dick, Nixon era Nero pentru că prigonea creștinii, Philip K. Dick asociindu-se el însuși cu creștinii prigoniții de Nero, descrie chiar vizual fenomenul, Nixon îi prigonea pe cei de stânga. Și Nixon și Nero aveau o problemă cu evreii, Nero cu evreii mesianici pe care i-a acuzat că au ars Roma și pe care i-a măcelărit în jocuri de gladiatori. Nixon vedea o cabală evreiască care vrea să îl saboteze. Aveau același set-up mental să zicem. Evident că diferențele pe care le aduci sunt valide, dacă ne uităm, găsim mai multe diferențe decât asemănări, problema morfologiei primește multe critici similare. Se întâmplă la toate fenomenele astea care au ambiția să vadă aceste forme. La ciclurile lui Oswald Spengler sau Arnold Toynbee, la rezonanța morfică a lui Rupert Sheldrake și chiar la morfodinamica lui Ioan Petru Culianu. Fără studiul morfologic pe care Charles Darwin l-a făcut, nu cred că ar fi intuit evoluția. Fără studiu morfologic oare am categorisi delfinii ca pești care nasc, nu ca mamifere?

Spui: ,,Când mintea e stresată, tinde spre analogii, se întoarce la metode străvechi, cînd era mai convenabil să crezi că tot ce e roșu prin tufe e dulce sau are vitamine sau așa ceva.,,

Mi se pare un reducționism destul de imprecis, care minte, să nu uităm că instinctul reptilian asociază roșu cu pericol, pe când instinctul de libertate asociază o rochie roșie cu un țel demn în viață!

— Aș fi ultimul om să mă îndoiesc de experiențele lui Ph. K. Dick, când știe oricine mi-a citit cărțile Uau, Pluto în Scorpion și Different Drummer că am trecut și eu printr-o răsturnare radicală a realității, doar fac pe-a avocatul diavolului, deși știu cât de superficiale sunt explicațiile astea din încheietură, psihoză, delir. Am citit un studiu al unui psihiatru, profesor la Oxford, care distinge clar între psihoze și transe, revelații sau oricum altfel le-am putea numi, el spune că psihozele duc la dezadaptare, la deteriorarea vieții cuiva, pe când celelalte te transformă în bine, cum mi s-a întâmplat mie în o mie de aspecte. Dar să te întreb ceva mai concret: se mai găsesc fragmente din Exegeza pe undeva? Am citit unele cândva, mai sunt?

Ai putea să aplici tehnica ta și la alte manuscrise?

— Din câte știu toate fragmentele din exegeză cred că sunt deținute de Philip K. Dick Trust. Proiectul Zebrapedia (www.fromthepage.com/zebrapedia) are cele mai mult din exegeză, 6000 de pagini. Dar sunt oameni care lucrează să aducă și mai mult din scrierile în acest proiect pentru transcriere. Aș putea aplica tehnica, dar va trebui să antrenez un alt model și să pornesc de la zero, modelul neuronal e specific antrenat pentru scrisul lui Philip K. Dick, nu știu dacă aș mai avea motivația să mai iau un alt proiect de genul ăsta de la 0. În cazul Exegezei m-au ajutat foarte mult paginile deja transcrise și calitatea lor. Înțeleg că o echipă ar fi făcut ceva similar cu manuscrisele lui Michel Foucault, dar o echipă cu fonduri, cu organizare, nu de capul meu cum am fost eu. Eu am atras atenția celor ce dețin proiectul după ce am reușit performanța să transcriu de unul singur în câteva zile mai mult decât munca a sute de voluntari în câțiva ani, nu știu dacă mă băgau în seamă dacă nu ar mai fi apărut ceva pagini noi de tradus. Americanii îmi par destul de bișnițari și văd chestiile de genul ăsta ca pe un exemplu de imbecilitate, pe deoparte fascinați de muncă pe de altă parte considerând că e doar o bagatelă, un guvid picat în plasă, sunt obișnuiți să primească chestii moca cum zic ei „build it and they will come”. Efortul meu a venit din pură joacă și curiozitate dar nu cred că ar mai fi un efort similar, cu o singură excepție, dacă cumva ar ajunge pe mâna mea manuscrisele lui Ioan Petru Culianu.

— Da, ai făcut împreună cu artistul Radu Carp un tarot și o carte bazată pe viața lui Culianu, ce te atrage la el?

— Ce mă atrage la el, nu știu exact, mai demult mă atrăgea mai mult Eliade, eram mai universalist, mă interesau lumile deschise, nu lumile astea private, oculte. Chiar îl vedeam pe Culianu ca pe „băiatul ăla de s-a băgat unde nu trebuie și și-a luat-o.” Apoi am descoperit intelectul lui și cât de mult a muncit și cu ce stoicism a înfruntat purgatoriul ăsta karmic. Cred că dacă ar fi trăit ar fi popularizat și aprofundat ideile pe care le-a expus. Culianu nu ar fi venit cu idei radical diferite dacă ar mai fi trăit ci cred că ar fi învățat să scrie pentru mase și aici ar fi avut un impact puternic și cred că ar fi fost și mult mai celebru. Îmi place la Culianu ideea aproape Zoroastriană că adevărul învinge, că adevărul e important, că și cunoașterea lumii materiale e importantă și aici seamănă foarte mult cu Philip K. Dick, existând similarități în sfârșitul lor tragic și faima lor postumă. O altă similaritate interesantă e că amândurora le-a fost spartă casa și le-au dispărut manuscrise și materiale, lui Culianu de pe dischete, de trei ori i-a fost spartă casa pe motivul ăsta (am informația asta din dosarul FBI al morții lui care a fost făcut public în 2018), lui PKD i-a fost aruncat în aer seiful personal cu manuscrise și acestea au dispărut.

— Zi-mi un pic de viața ta de acum, stai la munte cu urșii, cu câinii, codezi sau cu ce te ocupi?

— Mai și codez, dar mai mult șomez, sunt la mila gândirilor și răzgândirilor corporațiilor, dacă până acum eram IT-ist și pe alocuri scriitor ratat, acum e pusă la îndoială și cariera de bază. Carieră pusă la îndoială de inteligența artificială, de acea inteligență artificială care minte și halucinează. Ceea ce îmi confirmă ce suspectam de mult, corporațiilor nu le pasă că minți și halucinezi atât timp cât răspunzi la prompt. Mă îngrijorează totuși ideea și sârguința punerii inteligenței artificiale generative în slujba designului molecular și genetic, unde minciunile și halucinațiile pot crea tot felul de capcane invizibile demne de capcanele din Călăuza fraților Strugatski.

 Sunt cam reclus aici la munte dar am mai multă interacțiune socială ca în pandemie, când m-am mutat. E oarecum greu să trăiești la țară, la munte, dar sunt la a doua iterație. Cu urșii am avut ceva întâlniri de gradul 0, dar nu avem Grizzly, sunt un pic mai sfioși ai noștri din fericire și aveam și un cuțu din ăia foarte mari cu mine.

 Încerc să mă țin de aceleași preocupări, a apărut pentru mine un interes și pentru limba rusă care mă pune în tot felul de situații. De ce rusă nu știu, poate că limba engleză mi-a adus foarte multe revelații și aștept un instrument cu care să caut eu singur. Poate e o modă, o greșeală, nu știu, dar sunt la început și descopăr destule chestii la nivel de cultură cât să cred că merită.

Interviu realizat de Dan SOCIU

[Vatra, nr. 1-2/2025, pp. 33-36]