Nicolae Silade

ninsoarea cea mare de pe muntele mic

ninge ca într-o simfonie de mozart ca într-un tablou de da vinci picasso matisse ninge ca într-un poem de silade în timp ce te privesc ca pe o minune căreia îi sunt martor în timp ce beau un vin frizante secco bianco și fumez havana da și vă vorbesc despre ninsoare pentru că-mi plac zăpezile zăpezile din copilărie zăpezile de pe kilimanjaro zăpezile de la stâna de vale

și mă bucur ca un copil pentru că trebuie să fii un copil ca să poți intra în împărăția cerurilor acum când se întorc zăpezile de altădată acum când se întorc clepsidrele când se albește veșnicia ninge ninge ca în fotografia făcută în cimitirul catolic acum treizeci de ani când aveam treizeci de ani și spuneam că morții sunt ca fulgii de zăpadă care se topesc în palmă și spuneam

că viii sunt ca fulgii de zăpadă care se topesc în palmă și ne plimbam prin ninsoare și ne pozam printre cruci printre morți printre vii amintiri amintiri ale vieții și morții vei spune peste care ninge ninge ca în visul unei nopți de iarnă ninge ca într-un film de spielberg ca într-un documentar national geographic ninge ca în albă ca zăpada și cei șapte pitici ninge ninge ninge

[insert]

în parcarea din fața blocului sosesc întruna limuzine bmw audi opel volkswagen și dacia roțile lor desenează un labirint pe zăpadă și zăpada îngheață în acel labirint prin care trece femeia care se întoarce de la muncă femeia de șaizeci de ani și bărbații care se întorc de la muncă bărbații de șaizeci de ani pentru ei ninsoarea e o precipitație obișnuită urmele lor pe zăpadă sunt doar niște urme iar zăpada o altă formă a apei care circulă în natură și dă viață vieții și îngheață cum îngheață toate când dispare lumina când dispare căldura când dispare speranța înghețat e și scrâșnetul roților pe zăpada înghețată înghețat și mersul femeii de șaizeci de ani și sunetul pașilor ei și lătratul câinilor de cartier și cântecul cocoșilor care anunță primăvara dar cine se gândește la primăvară când ninge și ne înzăpezim în ninsoare și ninsoarea continuă da continuă

[off]

v-am introdus în peisaj dar peisajul e off pentru cine nu iubește zăpada cine nu iubește zăpada nu iubește puritatea îmi spun în timp ce-mi setez ca desktop background un slideshow cu imagini de la muntele mic iată bradul alb o minunăție cu vârful în cerul alb altă minunăție iată liniile de înaltă tensiune albe și antenele de telefonie internet tv albe până și wi-fi-ul e alb

cel mai greu este să scrii despre alb îmi spun [negru pe alb despre alb] despre o pustietate albă în care totul e alb și nu se întâmplă nimic și până și nimicul e alb pentru că din alb pornește totul spre alb îmi spun dar sunt eu oare atât de alb [vorba vine] ca să pot vorbi despre alb și în atâta alb cum te poți murdări mă întreb de n-ar fi gândurile negre gândurile gri

apropo de peisaj e aici un peisaj interior pe care vă invit să-l urmăriți cu atenție dacă vreți să rămâneți în peisaj dacă vreți să rămâneți pentru că în alb nu rămâne decât albul albul începutului și albul sfârșitului albul etern care acoperă totul așa cum uitarea acoperă toate albul etern în care suntem ca fulgii de zăpadă care se topesc în palmă în palma cui în palma cui

[on]

să știți că acum când vă vorbesc despre ninsoare nici măcar un fulg nu se ninge dimpotrivă dar pentru că toți văd totul în negru eu vreau să vă vorbesc despre alb despre albul unor zăpezi ce au fost [où sont les neiges d’antan?] albul unor zăpezi care vin pentru că secolul douăzecișiunu va fi religios sau nu va fi deloc [andré malraux] și vreau să vă-ntreb în ce secol trăim în ce viață în ce moarte și ce urme lăsăm în albul etern care acoperă totul așa cum uitarea acoperă toate când noua zăpadă se așterne peste cimitirul catolic peste toate cimitirele ca o amintire a vieții ca o amintire a morții asta e întrebarea nu a fi sau a nu fi dragă will lgbt bullshit hai să punem punct acestei filosofii hai să ne bucurăm de albul zăpezii câtă vreme suntem ca fulgii de zăpadă care se topesc în palmă câtă vreme suntem ca fulgii de zăpadă în marea ninsoare de pe muntele mic

siebenbürgen

este momentul să ne cunoaștem (pe noi înșine și unii pe alții) să intrăm în ținutul silvan siebenbürgen cum îmi place să-i zic (veți vedea mai târziu de ce) ne adunăm așadar în brașov la un cocktail party bun venit în transilvania zice cavalerul medieval un pahar de tărie românească și gustări din silvania și cazare la un hotel 7 stele cine vrea poate să doarmă sub ele dimineața

suntem fresh cu toții glumim fumăm și bem cafele în gara brașov ne îmbarcăm în sunetul fanfarei în transilvania train pornim spre haferland țara ovăzului (o țară a văzului nu există încă) timp de trei ore călătorim ne împrietenim unii cu alții și toți laolaltă cu vinurile românești cu brânzeturile și cașcavalul afumat ascultăm poveștile transilvaniei primele și cele de pe urmă trecem

prin defileul racoș pe lângă vulcan ne continuăm drumul spre așezarea secuilor debarcăm în gara mureni și iată haferlandul țara ovăzului cu bisericile ei fortificate saschiz viscri și criț timp încremenit și locuri de poveste care își spun în tăcere istoria

ce bogat era acest ținut și ce desbogățit masă de prânz în haferland apoi explorarea haferlandului localnicii se bucură noi ne

bucurăm cu localnicii și ne mirăm ne minunăm de povestirile lor dar trebuie să mergem mai departe departele e întotdeauna atrăgător părăsim așadar haferlandul țara ovăzului ieșim din mirajul ei și ne îndreptăm spre sighișoara o cetate cum nu s-a mai văzut după un tur al orașului și o cină de taină cu bucate alese ne cazăm la un hotel 7 stele cine vrea poate să doarmă

sub ele dar dimineața când reîncepe viața ne îndreptăm spre gară unde ne așteaptă transilvania train gata de plecare pornim  spre mediaș și iată-ne la bordul trenului cu trei patru beri la bord pradă poveștilor și peisajelor din ținutul silvan siebenbürgen cum îmi place mie să-i zic în gară ne întâmpină grupuri mici de localnici calfe zidari și meșteri populari ne conduc la ateliere

aici meșterim împreună și ne întrecem în meșteșuguri țiglărie sticlărie etc. țesătorie secrete păstrate de generații și generația noastră fără secrete spre seară ne îmbarcăm în transilvania train călătorului îi șade bine cu drumul și ce suntem noi altceva decât drum și călători deopotrivă pornim spre alba carolina garda cetății ne așteaptă la gară se trag salve de tun în onoarea

noastră dar suntem noi oare învingători umili urmași ai celor care au scris istoria care au făurit unirea suntem noi oare mai uniți îți trebuie o zi întreagă pentru turul cetății pentru că în alba carolina trecutul e viu prezentul înalt și viitorul abia așteaptă un moment memorabil după atâtea momente memorabile când memoria e ca peronul gării alba iulia unde transilvania train e

nerăbdător să ne poarte spre mullbach sebeșul medieval biserica evanghelică de aici își deschide porțile și orga din veacul trecut răsună peste vreme un concert unic dezvremenitor sunt multe de văzut de auzit dar cine are timp să stea să înțeleagă

gătim gustăm bucate transilvane și ne îndreptăm spre mărginimea sibiului prin nemărginirea frumuseții ce ne înconjoară apoi

urmează sibiul cu puternicele fortificații care țineau piept atacatorilor ne plimbăm pe străduțele și prin piețele orașului unde viori și violine ne îmbie la terase orașul de sus și orașul de jos învăluit în arii din opere urmează cetatea făgărașului cu mirajul și miracolul ei după care din nou în transilvania train pe drumul de întoacere memorând toate cele văzute și nevăzutele și

calea victoriei

I

de ziua franței iată-mă în micul paris bucuros să vă văd din nou să revăd vechile parcuri clădirile vechi cișmigiu herăstrău lacul tei casa scânteii casa poporului casele o iau pe magheru pe dorobanți spre calea victoriei și iată doamnelor și domnilor calea calea victoriei this way ladies and gentleman da pe aici urmați-mă și vă voi arăta calea vă voi arăta totul vă voi povesti totul

ești sigur că știi totul mă întreabă țiganca de la magazinul din colț ești sigur că știi mă întreabă stând ciuci pe un covor de semințe fumând havana și scuipând semințe ești sigur că știi ce vorbești și despre ce ne vorbești nouă care știm să citim în ghioc nouă care știm să ghicim viitorul știu cum să nu știu dar eu vă arăt prezentul i-am răspuns eu vă arăt calea

calea victoriei da ascultă din cinci în cinci minute sună sirena salvării și mă gândesc la cei bolnavi la cei răniți la cei morți la cei la care nu se mai gândește nimeni e o căldură infernală aici mă așez la o masă pe terasa belvedere și văd totul și comand (cine sunt eu să comand?) o sticlă de fanta zic vine zice barmanul 9 lei zice e o căldură infernală aici e chiar infernul

mă răcoresc și văd și aud alături arabii vorbesc de afaceri 9 milioane de euro zice unul 9 milioane de euro zic eu și mă mir și mă gândesc la cei fără bani fără casă la cei singuri mai ales la cei singuri în postcomunism postmodernism postumanitate din cinci în cinci minute sună sirena salvării pe calea victoriei afacerile arabilor înfloresc europa hotel sir hotel elis grand hotel

aici unde mă aflu e super e intim dar fumatul e interzis trebuie să ies pe balcon să fumez și să beau ăștia vor să facă din infern paradis sărind peste purgatoriu jos în birt doi țigani se ceartă pe un bilet de avion el vrea la londra ea la paris el își face vânt cu evantaiul ea e grasă până peste poate își flutură întruna poalele rochiei e o adevărată șatră aici un spectacol fără

gypsy queen și iar se aude sirena salvării pe calea victoriei din cinci în cinci minute se aude și mă gândesc la cei fără mâini fără picioare la cei fără cap fără suflet am văzut animale cu trup mai frumos decât trupul omului mai inteligente decât omul mai sensibile mai altruiste vai ironia noastră cea de toate zilele vai răutăților noastre am văzut păsări cu zbor mai frumos

decât zborul gândurilor noastre gândim din cinci în cinci minute iubim din cinci în cinci minute și ne urâm tot timpul și pe calea victoriei vine salvarea din cinci în cinci minute vine e o zăpușeală infernală aici e chiar infernul și mă gândesc la cei plecați dintre noi la cei de sub pământ la cei ieșiți din pământuri la cei înălțați la cer dar lumina soarelui ne împiedică să vedem

lumina am văzut o femeie frumoasă care își pierdea frumusețea am văzut femei urâte câștigând frumusețe laudă generozității îmi vine să zic laudă iubirii da calea victoriei este calea iubirii vino pe calea victoriei vino pe calea iubirii cum? tu ne chemi în infernul de pe calea victoriei întreabă cineva da vă chem în infern în purgatoriu în paradis altfel cum vreți să fiți

veniți pe calea victoriei doamnelor și domnilor să mergem la academie la parlament la președinție să mergem la monarhie să mergem să trântim politichia în boscheții din parcul gării de nord unde vine prostituata să se culce cu tine tocmai când vrei să te trezești și din cinci în cinci minute sună sirena salvării pe calea victoriei vrea cineva să fie salvat? vrea cineva să fie?

II

am spus că trebuie să ne întoarcem la natură înainte ca natura să ne întoarcă în natură cum a făcut-o în șaptesprezece septembrie douămiișaptesprezece când ne-a trântit la pământ șandramaua pentru că nu mai știm să prețuim frumusețea nu mai știm să prețuim adevărul e de ajuns să se-ntrerupă curentul e de ajuns să se oprească apa gazul internetul

și ne trezim rupți de lume ce ne vom face noi fără curent fără apă fără gaz fără net în această beznă prin care orbecăim cu lanternele telefoanelor descărcate în această beznă în care așteptăm să răsară soarele și el nu mai răsare și ne rugăm să răsară și el nu mai răsare pentru că i-am ignorat răsăriturile și apusurile și am uitat cu totul binefacerile lui doamne

dar lumina soarelui ne împiedică să vedem lumina și în a opta zi în al cincilea anotimp trebuie să fii ca un bebeluș care vine pe lume și lumea îl ridică în slăvi & slava lui se pierde în lumea în care vine în ziua a opta te vei vedea așa cum ai fost la facerea lumii și în al cincilea anotimp îl vei vedea pe cel care ești și-l vei cunoaște pe cel ce te cunoaște

să nu te temi de moarte nu pentru că moartea a murit de mult și dacă ești viu ești viu pentru că trăiești într-o țară moartă în țara uitării în țara nepăsării ce importanță are dacă mori de moarte naturală sau luat de uraganul irma sau ucis în nu știu ce război pentru putere sau de o boală incurabilă sau împușcat din gelozie mortul nu mai știe că e mort

păcatul nostru doamne iartă-ne e că nu vrem să știm că există un timp al sosirii un timp al plecării nouă ne place să zăbovim să zăbovim între timpul sosirii și timpul plecării să chefuim să iubim să urâm să ucidem dar din timpul zăbovirii să faci timpul izbăvirii ehei din timpul zăbovirii să faci timpul izbăvirii de timp asta e o artă doamnelor și domnilor

III

ce să-i mai spui acestei lumi care știe atât de multe dar cunoaște atât de puțin că nu poți să nu te gândești la nimic nu poți să nu simți aerul tare al dimineții de vară cum îți inundă încăperile nu poți să nu vezi cum se face ziuă între cinci și șase când ieși pe balcon la o cafea dallmayr la o țigară sobranie nu poți să nu-i spui că nimic nu se compară cu liniștea înviorătoare a zorilor

și ce poate fi mai frumos după o noapte de dragoste decât o zi care începe la fel ca prima zi a lumii ce poate fi mai frumos după un concert de greieri decât o liturghie de păsări migratoare sau sunetele de clopot ale unei biserici elvețiene în duminica schimbării la față a domnului ce poate fi mai frumos după ieșirea din ape decât un răsărit de soare din mări la fel ca întâiul

răsărit când nu te gândești la mișcarea de rotație a pământului nici la întâia zicere a lui dumnezeu dar începi să vezi pentru că se face lumină și începi să vezi lumina începi să te luminezi și realizezi că ești singur da la fel ca dumnezeu înainte de facere la fel ca dumnezeu după apocalipsă începi să înțelegi de ce el care ne vede pe toți el care se vede pe sine nu poate fi văzut

nu poți să nu te întrebi dimineața de unde vine acest aer curat după atâta poluare nocturnă de unde liniștea asta înviorătoare după atâta forfotă a zilelor și nopților te speli pe ochi pentru a vedea mai bine îți speli ochelarii pentru a vedea mai bine dar creierul tot îmbâcsit o mulțime de gânduri gândite de alții o mulțime de gânduri negândite și negre și albe străine mărunte

spală-te pe creier așadar scapă de gândirea inutilă de conjugările lui a avea și a ști înlocuiește-le cu a iubi a cunoaște a fi

aerisește-te în întregime înnoiește-te ca să poți iubi și să te bucuri de iubire să poți cunoaște și să te bucuri de cunoaștere

să poți să fii și să te bucuri de ființă altceva ce ce să-i mai spui acestei lumi care știe atât de multe dar cunoaște atât de puțin

IV

și iată-ne în bucurești doamnelor și domnilor iată-ne în capitală pe calea victoriei da de la națiunile unite în sus iată muzeul de istorie și istoria muzeelor și caru’ cu bere și biserica zlătari și banca comercială română mai departe sens unic mai departe da intersecția cu lipscani și magazinul victoria blocul rosenthal și raiffeisen bank centrul vechi și valea regilor un facebook urban

cu taguri și taguri iată strada doamnei biserica doamnei grand hotel boulevard și bulevardul regina elisabeta fântâna sărindar și brd capșa capitol majestic iată palatul telefoanelor și pasajul englez farmacii cazinouri terase piața revoluției și palatul regal statuia ecvestră a lui carol întâiul și memorialul renașterii (despre care vom vorbi mai încolo) gucci athénée palace și muzeul

literaturii române biserica albă și grădina eden și ne grăbim puțin nu pentru că traseul nu e important ci pentru că nu traseul acesta e cel mai important iată casa monteoru palatul ghica casa vernescu palace casino usr câteva clădiri urâte pe strada frumoasă o scurtă oprire la magazinul de trabucuri la ted’s cofee și iată-ne în piața victoriei la intersecția marilor bulevarde

pe aviatorilor începi să te gândești la zbor nu-i așa? la înălțare dar am înțesat destule simboluri aici pentru un drum care a fost drumul brașovului și ulița mare și podul mogoșoaiei drumul de poduri al lui constantin brâncoveanu căci tot drum e și podul podul între tine însuți și tine între cel care ești și cel care este dar destule simboluri aici pentru un drum care a fost

drum de case boierești biserici hanuri prăvălii drum luminat cu șomoioage de păcură stradă domnească și drumul armatei române intrând triumfală în capitala țării române și războiul de independență a fost tot un drum și independența o cale calea pe care mergem acum din noi înșine spre noi înșine spre monumentul renașterii momentul despre care vorbeam mai sus

V

hotel marconi padova piața san marco veneția și patru anotimpuri într-o singură zi și toată viața într-o singură clipă așa să trăiești spune un poet suedez cu dorul ironic după o vecie ironică după lucrul în sine și materia indestructibilă cu ura împotriva prostiei generale a statului și a legilor cine să-l contrazică? fii calm și taci și așteaptă mai spune el gunnar ekelöf și mai zice: 

așteaptă mântuirea ce vine când nu mai e vreun izbăvitor […] când soarele va intra în pământ și luna în piatră da trebuie să speri sau să crezi sau amândouă altfel e greu pe pământ cum spune bacovia și viața ta nu e viață e moartea ce se ispășește trăind cum a spus ungaretti dar să revin am pornit așadar pe un drum singurul drum care duce din noi înșine spre noi înșine

era primăvară când am pornit și am ajuns primăvara după zece ani zece zile zece ore zece minute la fel ca ulise cel de nota zece dar nu timpul nu el e important aici nu timpul ci să ajungi la timp sau înaintea timpului cu patru anotimpuri într-o singură zi zi de toamnă ploioasă la szeged și iarnă de vis în slovenia vară în piața san marco și ploaie de primăvară în padova da

ai văzut cum ne culcă luna la pământ cum ne ridică soarele din ape și dumnezeu din cuvânt spre cuvântare și binecuvântare dacă ai văzut patru anotimpuri într-o singură zi și ziua aceea e a opta zi și anotimpul în care ajungi e al cincilea anotimp atunci înseamnă că semnele s-au adeverit înseamnă că ai înțeles neînțelesurile și mai înseamnă că ești cel care trebuie să fie

și nu mai urmează decât învierea acea înviere despre care toți vorbim acea înviere în care toți credem dar nimeni nu vrea să o mărturisească să o încerce pentru că e un excercițiu spiritual la urma urmei doamnelor și domnilor și îți arde creierul îți arde sufletul în timp ce trupul tău călătorește prin cele patru anotimpuri padova san marco liubliana și szeged și calea victoriei

***

Miruna Mureșanu

Gânduri neduse până la capăt

clipa se-ndoaie greoaie sub vremuri

eu vreau să pun busuioc în mâncare

la televizor moderatorul își mișcă nervos ochelarii

anunțând ritos apocalipsa care (ne) lipsește

orhideea mea albă-l privește din fereastra închisă

prin întunericul orgolios și profund

cancelarul ține în dinți gândul absurd

de-a ne pune bețe în roate

Schengen rămânând cum un nod gordian

de care mă-mpiedic aproape mecanic

când vreau să trec imaginară granița-n țară

tu îmi repeți că busuiocul nu-ți place

nici eu nu mai știu de ce voiam să-l pun în mâncare

e seară iar seara noi nici nu mâncăm

demult în locul moderatorului venea îngerul

să stingă lumina

un gust de măr putrezit încearcă să-mpace tristețea cu mine

deloc generos cu ideea de pace

târziul îmi spune că pacea e încă foarte departe de lume

îngerul nu spune nimic și plânge încet

adormind într-o frază a mea privind filosofia erorii

pe care eu nici n-o prea înțeleg

ea prinde însă contur într-un real impur cu susul în jos

încât mi-e tot mai greu să accept lumea de azi

care-i deschide inimii mele o ușă într-un zid de cenușă

cu o cheie a niciunui timp

ca lacrima mea în formă de om

să adoarmă într-un cufăr diform

la o graniță de nicăieri a luminii care (de)plânge greșelile lumii

eu nu mai știu dacă ninge

posibil numai în închipuirea mea

așa încât vreau să mai pun busuioc în mâncare

de care tu nici nu vrei să auzi

cum nici de moderatorul care-și mișcă nervos ochelarii

sau de cancelarul cu gândul lui absurd

de-a ne pune mai departe bețe în roate

oricum noi bine nici nu mai știm

dacă și când vom mai trece reală granița-n țară

tristețea face oricum și aici casă bună cu mine

prin umbrele venite întruna de-acasă

sa se-nfrupte aici dintr-o viață

care se-ndepărtează de mine încet

prin lacrima în formă de om

ascunsă cândva într-un cufăr diform

                        *

un întuneric statornic colindă

o ușă de vânt care țipă

imitând lipsa de sens a unui gol

la îndemnul unei nopți fără lună

care-a semnat cândva cu mine – un protocol

poate degeaba poate

învățându-mă resemnarea ușii de vânt care țipă

într-o lume plictisită de bine și rătăcită de sine

a cărei rațiune simplă de-a fi

e compromisul unui înveliș palid de carne

cu lumina stinsă din candelă

printr-o ușă de vânt care țipă

sub o poartă neagră de nouri

acolo unde inima lumii se lovește de beznă

vestind încă o răstignire desigur nu ultima

sub pielea încrețită a cuvintelor mele

care ezită să mai spună ceva

din care nimic nu mai vrea să se nască

prin patima oarbă a lumii

doar o ușă de vânt care țipă

salvând îmbătrânit un demult

prin resemnarea unui perete căzut

                        *

gândul unei plecări îmi așează adesea

o pereche de aripi pe umeri

chiar dacă strada prin care privesc departele-n ochi

se termină brusc în casa vecinilor mare și albă

încât renunț să mai plec lunecând spre (ne)liniște

atunci memoria-i adaugă tristeții câteva litere

să refacă parcă un drum înapoi în oglinda din hol

în care noaptea se piaptănă odată cu mine

lipsind de protocol un murmur haotic al inimii

sub perechea imaginară de aripi care rescriu

din umerii mei obosiți același drum înapoi

dar el se termină brusc în casa vecinilor mare și albă

de care spânzură acum inoportun un zadar

lipit de ochii mei când vreau să cobor înspre liniște

între pereții casei noastre micuțe și galbene

de unde Doamne încep atâtea priveliști

mișcând perdelele beznei spre strada speranței

care pare că nu se mai termină

din ea crește însă rugoasă o iarbă-a primejdiei

scrijelindu-mi genunchii și coastele

ea mă împinge-n neștire spre margine

încât renunț să mai privesc departele-n ochi

și refac drumu-napoi în oglinda din hol

                        *

vocea carnivoră și aspră a nopții

pare-a schimba cu totul rostul întoarcerii

înveșmântată într-o haină veche  a mea

cum o simplă răsfrângere a unei lumini de cândva

care nu-mi mai promite nimic

înveșmântată într-o haină vechea-a iluziei

eu dansez fără mine de altfel pe un mal imprudent

unde visam altădată să ridic un imperiu

fără să știu că nu va fi niciodată al meu pe de-a-ntregul

că din el întunericul tânăr mă va privi mereu peste umăr

mângâind cu o duioasă ironie

creștetul clipei care mă-nghite de vie

încât nu pot în apărarea mea să mai adaug acum ceva

viața dansând fără mine de altfel

îmi va călca cenușa-n picioare-ntr-o zi

amestecând în ea semne barbare și nouri lacomi de ploaie

în jur nimeni din lumea rămasă

roasă de moliile flămânde-ale veacului

din care cândva visam să ridic un imperiu

fără să știu că nu va fi nicodată al meu pe de-a-ntregul

că în el întunericul tânăr

                        *

sub ungherul umbros de sub pleoape

cum un hotar impalpabil

păsări care nu m-au uitat

îmi măsoară cu țipătul lor bătăile inimii

prin care mă împuținez aproape constant

învățând în zadar alfabetul oniric al nopții

cu gust de rugină

el îmi trece prin sânge dinspre creier spre inimă

uitând pe pervazul ferestrei închise veștile triste ale zilei de azi

cum pandant al unor abrupte priveliști

din care crește umilă o rană care nu se mai vindecă

încât timpul scrie mai departe cu ea

prin mâna mea de ierburi uscate

într-o tăcută (dez)ordine

adunând de sub pleoapele mele cuvintele

care se-mpuținează și cad

***

Ionuț N. Manea

Remix

1.

În studenție am băut absint

Am poștit

Am scris peste zugrăveală

Citate din Învierea

Salut și acum când închid ochii

Minionele din San Marțano

Închideam lumea într-o cușcă imaginară

Am înotat noaptea în bazine interzise

Pline cu sticleți beți

Am îngropat cadavrele prietenilor mei

În mizerabile apartamente de carnagiu

Și filamentele din camera 17

Au văzut fete dezbrăcate

De preconcepții

Construiți să gustăm din fiecare

Pe-ndelete

Fără să ne săturăm

Fără să ne sărutăm

În cămin m-am căsătorit pentru prima oară

Am jucat în primul film horror-studențesc.

Am citit Un veac de singurătate cu Miți

Pe băncile Facultății de Medicină

Anii celor mai nevrotice visătoare

Degetele fără experiență ale studentelor de la tehnică dentară.

2.

Numerele mari/ rotunjite perfect

Băile comune

Fereastra cu gratii

Coridoare cu carne proaspătă

În învălmășeala fără sfârșit

Împletituri de fete vorbărețe

Ferestre deschise

Orgasm transcendental

Buze

Lipstick și vodcă

Necunoscutele 

Se furișau

Noaptea

Din

Camera 17

Cu

Sufletul

Bătut la mașina

De scris.

3.

Codițele de la Ion Vidu

Aleea studențească

Înțesată

Pulpa

Cati(felată).

4.

Mi-a zis că nu are rost, să nu insist. Și cât de bine mirosea. O călugăriță în straiele lui Dumnezeu. Te-ai fi biciuit pentru ea.

Cârlionțat.

Femeie, nu glumă. Pe bancă, în grădinița spitalului, m-a lăsat. Să-i număr coastele și vibrațiile.  Închideam ochii și lumea era toată în retina îngustă. Până și zeii stăteau pe margine, înghesuiți de tramvaie.

5.

Respirația ei! Gropițe. Greu de convins. Goldmund s-ar fi lăsat păgubaș. Puțin câte puțin. Camera era a noastră. Tavanul ronțăit de ochii dați peste cap.  Am discutat despre strada pe care locuiam ca despre o mătușă înainte să adormim.  

6

Eveniment peste eveniment. Un sandvici de evenimente. Oamenii sunt înfocați. Fiecare are un mic dumnezeu în interior, căruia îi place să pălăvrăgească.

*

Carapacea de aur

în carapacea de aur a cărăbușului solitar

mă scald în egocentrism

îmi plac literele care-mi curg din creștet

sunt băiatul de aur

din maghernițe

mă amanetez confreriilor

mă dezbrac în sala de curs

și mă urc pe cea mai înaltă bancă

strig cât mă țin plămânii

egocentrismul bate lirismul

două fete de la țară cu părul legat

picură încet pe coridor sânge de sătuc

le ling rănile consternat că nimeni

nu a găsit victima perfectă

dânsele

cu sărăcie-n pupile și păr pe mâinile de fier

mă privesc stânjenite și vrăjite

lăsându-mă să le sărut sfârcurile decojite

ca două caise cu puf

miros a terebentină și bălegar

înăuntrul lor

roboțelul perpetuum mobile al împerecherii

în cotloanele de la sat pline cu fâneață

trage cu harponul de spic

și duce-n traista de rafie

golemi incandescenți.

*

Scrisorile nu ajung atât de departe

Am fost membrele unui organ sexual

Și ne așezam ca piesele de șah

Memoria și ea îmi joacă feste

Caut poze cu noi

Blurate și pătate de grăsime

De excrementele furnicilor

De excrementele păinjenilor astrologi

Satul

Respiră benzina moto-coaselor

Bețivii din satul meu sunt mici dumnezei

Alungați din propriile galaxii

Iar postașul pe motoscuter

Grăsuț și îmbujorat

Nu-mi aruncă scrisori în cutia poștală din piept

Nu-mi povestește despre degetele subțiri

Care cotrobăiau prin tunelele șobolanilor

Ar fi scos apa din fiecare organ

Cu o sete cum nu mai văzusem

Ochii mici prin care lumina nu trecea

Memoria putrezită-n iarbă/zăpadă/noroi

Timpul derizoriu fără trecut

Umblă ca o babă nebună și văduvă

Pozele cu noi din studenție au înțeles

Îmi zâmbesc mute precum unui străin.

*

Așteptând un  Cordon Blue

Nu vreau să mai văd poezii cu „îngeri” – așa mi-a scris Omgbanana

Am tras un fum și se făcea că eram sus

Sfântul Petru fuma un joint și se uita la mine

Zicea, pe tine te cunosc

Dar mie îmi intra fumul în ochi

Și nu puteam să mă uit la sfântul Petru

Mă uitam pe geamul trenului și vedeam ceața

Crengile strânse într-un loc

Locuri părăsite și locuri aglomerate

Orașe comuniste recondiționate

Lumini la etaj și mezanin

Și ne uitam așa amândoi ca într-un trecut

Cu părere de rău

Că viața e cum e

Nu este numai distracție

Consum

E vorba și despre ponderație

Despre schema lui Ponzi

Despre suflețelele depravate

Despre chefurile lungi

Care se terminau anost

Când fata de care îndrăgosteai plutea în bidoanele cu vin

Vorbeam despre Marquez sau despre viața mizerabilă personală

Fetele aveau pântecul neted

Se putea discuta ca de la bărbat la bărbat

Fără să-ți fie teamă să zici „țigan”

Nici nu conta

Jointu era joint și ne unea

Noi eram fum

Ca-n „Fum” de Turgheniev

Sub plapumă la bunici

Dârdâind

Și mâinile zbârcite ale bunicii erau mai curate decât mâinile lui dumnezeu

Apoi trenul se oprea și urcau alți sfinți

Unii cu mulți copii

Cu sarsanale, cu soții mici și dolofane

Se uitau urât

Precum icoanele

Sfinți cu pălării și tabachere maro cu incrustații

Sfinți cu geci de piele și gel

Cu sfintele de după gât mestecând gumă

Nu vrei o sfântă, puștiule! Așa ziceau. Două sute!

Iar eu nu eram sigur dacă erau euro sau lei

Ziceam în gând că e nedrept pentru că nu aveam un șfanț

Dar aș fi vrut o sfântă alături

Cu ochii limpezi și buzele vopsite cu roșu ca ouăle de Paști

Trenul mergea nepăsându-i de sporovăială

Rece ca un glonț înfipt în țeasta

Unui mastodont. Toți făceam naveta la oraș și la prima tavernă

Eram iarăși noi

Așteptând un Cordon Blue.

***

Decebal N. Todăriță

Flori de decembrie

Sunt flori care trăiesc în decembrie

și țin locul stelelor

pe portativul serilor de singurătate.

Suflete,

note contra note,

instrumente și voci

în registrele sfârșirilor lumești

care se aud

în cutia de rezonanță a cerului.

Sunt flori care trăiesc în decembrie,

se strâng și se iubesc

în conuri de gând 

și în pântec de pământ rece,

pe morminte de visuri lumești

și pe ceea ce mai rămâne din viață,

când toate celelalte flori au murit.

Sunt flori care trăiesc în decembrie

ca o amintire îndepărtată,

care prinde contur

în corole răsucite în spasme de memorie

și în coronare care irigă doruri

cu ritm și lacrimi

cu lacrimi și ritm.

Sunt flori care trăiesc în decembrie

contratimp în armonia vieții și morții

apostoli ai veșniciei

ce s-a ascuns în fiecare clipă.

Ce frig e în nopțile de decembrie!

Dar morților nu le e frig în morminte;

le țin de cald florile care trăiesc

și lacrimile de lumină

din candelele inimilor

celor care au iubit măcar o dată.

*

Epitaf pentru Fiul Omului

Pe drumul Golgotei, în alai,

un poet

pe care, însă, doar Isus l-a văzut

nimeni altcineva.

Poetul care, de atunci,

e Pilat și e judecată,

e mulțime oarbă și cruce,

și umeri și povară

cum e cădere

sau mamă sau sfântă cu năframă.

O, ce tânguire!

și patimă și cuie și urlet

tâlhar și soldat și piatră de mormânt

este poetul

ce-a însemnat cu tăcere căderile sub povara lumii

pe piatra ființei, unde

cine VREA să citească va putea CITI

epitaful pentru Fiul Omului:

calcă, lume, pe urmele mele!

Citește-mă printre rândurile ce vor urma

dar nu te jertfi odată cu mine: trăiește!

pironește-mă cu semne de întrebare,

pe răscrucile drumurilor,

să căutăm în colbul vremurilor

ce-a fost și ce va fi să fie.

Calcă, lume, pe urmele mele!

citește-mă printre rândurile ce vor urma,

dar rupe-mi cuvintele,

presară-le pe cărare în firimituri

ca să nu uiți drumul înapoi

la viața cea de toate zilele.

Pașii mei duc la răstignire

dar pe firimituri de cuvinte

mi-e însemnată reîntoarcerea.

Pe drumul crucii, în alai,

un poet

pe care, însă, doar Isus l-a văzut

nimeni altcineva.

Poeții pășesc nevăzuți pe calea suferinței

rânduind pe umeri de cuvinte povara lumii.

*

Uitare

Plouă:

mă leg cu funii de apă

și mă arunc în cerul uitării

de sine, de tine

oh!

și cum beau

vinars roșcat-brun

în care se împreunează umbre.

Cu fiecare înghițitură

mă simt ca ambra,

strălucesc în cenușiul zilelor

mistuit de stomacul lumii.

Plouă:

îmi pun comprese cu nori

pe tâmple

și mă ascund în sticle

aruncate-n mare,

sunt mesagerul uitării

de sine, de tine

oh!

și cum beau

vinars roșu aprins de neliniști,

mușc sânii cu aromă de tutun

pe sub felinarele pierzaniei

cu fiecare sorbitură

înghit eu lumea,

o mistui

și mă simt apoi ca ambra

strălucind în cenușiul zilelor.

*

Umbre și lumină

Literele mele îmbrățișate

sunt umbra umbrei tale

care a trecut, cândva, peste foile mele.

Cuvintele mele împreunate

sunt umbra trupurilor noastre

crucificate pe hârtie.

Rândurile mele întortocheate

sunt umbra mea veghindu-ți

nemurirea și lumina.

***

Cătălina Hașotti 

Sufletul – un punct

Sufletul stă în corp

ca un da care stă în nu

ca un este care stă în nu este

ca lumina care se topește în întuneric

ca un adânc așezat la suprafață

e punctul în care se unesc

linia orizontală cu linia verticală

punctul luminos pe care îl gândim

când afară e cel mai întuneric

*

Rătăciri

Știu despre tandrețe despre zâmbet

despre piele de copil din versuri de nichita

atâtea lucruri bune

care se întâmplă

râd

știu despre mutilare despre sferturi de oameni

despre jefuire din lumea nouă a lui huxley

atâta existență

contaminată cu moarte

plâng

viața e o izbândă sau o condamnare?

extratereștrii sunt ori nu sunt?

îl visez pe hamlet

degeaba

*

Leagăn de seară

În lumina stearpă bătrâna furcă are treabă

smulge din zidurile de pe aleea centrală

suspine și amintiri cu miile

nici eu nu stau degeaba

decojesc etichete de pe cruci expirate

cu unghiile mele roase

și îmi țin echilibrul pe liniile scrobite

ale mormintelor

când obosesc îndepărtez aerul

cu o mișcare a mâinii

și mă  uit la cer

văd un cal metalic izbindu-te cu copita

aud cum îi zornăie armura

tu te ridici și încerci să-l încaleci

printre fiarele înțepenite

nu

nu-i frumos să mori înaintea mea

moartea ta este cu mult mai tânără

decât moartea mea

*

Cu degete pe șină

Ești rătăcit într-o sală de așteptare goală

te furișezi în lumina captivă a golului

dintre tine și-o magazie de bagaje

Dumnezeu

înghesuit pe același scaun cu tine

îți pune-n mâini mărgăritare

pe care ai să le arunci

cine știe

poate o amețită le va culege

cu ochi înlăcrimați o să adoarmă

cu capul pe genunchii tăi

și când o fi să se trezească

ea îți va lua bilet la clasa întâi

pe mari distanțe ale șinelor

cântând pentru tine poetul uitat în tren

*

Duo

În poza asta nu te vezi

cum îmi aluneci pe frunte

în poza asta ți se zărește

doar un ochi negru

și micul colț al gurii

poartă surâsul fără subînțeles

pe buzele arse

ascuns în celălalt

ai un alt chip

ești altă făptură

vei privi poza asta până când

n-o vei mai chema cu numele tău

o vei striga cu „tu”

*

Poveste secretă

Pentru el scria în rime

încerca să le citească pe centură

în loc să citească reviste de cultură

el se uita la ea ca la o poetesă bătrână

care tot dădea anunțuri la matrimoniale

ori ceva asemănător pe pagini de socializare

o vedea normal de anormală

atât de anormală că ștergea tot ce-i scria

bârfa la care amândoi se gândeau

oricum a fost și înainte de a fi

și după ei

acum el doarme la ora asta și visează

că poetesa întinerită subit

putea să-i spună măcar un mulțumesc

fiindcă el a vrut să se oprească la ea

pe canapea

iar când tot el o să deschidă ochii

va tresări gândindu-se că poate ea a încercat

să inventeze o minciună cu fum

pe linia curbă

că poate îi era sete și nu voia s-o vadă

cum moare când era vie

când încă mai mirosea cu un lătrat

urme de câine

bărbatului îi place

s-adulmece pulpa

unei femei în gratii

*

Așteptând

Merg dar parc-aș sta

câinii mă latră strig la ei

mă uit la cocori

când ajung pe podul mișcător

privesc spre un nor alb

o văd pe mama care mă-ntreabă

cum o mai duc

eu zgâlțâi podul și mă tot uit în sus la nor

număr pașii până la capătul podului

pași mărunți fiecare cu rostul lui

șapte-opt-nouă

sar pe pod ca pe salteaua patului

când eram copil

trag de crucea de la gât

ca de coada unei pisici

la nouă pași deasupra cerul

la nouă pași drept înainte pământul întins

eu pe o funie sub mine râul adânc

an-tan-ti-na

întind degetul

atât mi-a mai rămas

degetul arătător întins înspre în sus

*

Dor de ducă

Ai uneori momente când te prinzi

în aeronava lui Bach

eu nu am voie să stau în ea decât câteva clipe

sunetele mele de femeie însingurată sparg hubloul

sunt catapultatăpe distanțe indecente

tu îmi arunci metafora ca pe o pețitoare

cuvintele tale mă simt

își rotesc amețitor motoarele

și mă omoară îngerește

*

Pauză pe  o plajă

Mi-ai fost mărturia

unei splendide prezențe

mi-ai fost ficțiune fericită și ți-am simțit tăria

mirosului de femeie

mi-ai fost mirare

printre degetele mele răsfirate

în cele mai albastre bucăți de cer

iată pe lac o lebădă de lut

printre traverse cu rășină

lovește cu ciocul în cântecul nostru mut

spațiul gol al tremuratelor oglinzi e plin

de mine de tine  de singurătatea noastră

într-o răceală stranie

deschide cu ochi de azur

un steag de retragere

[Vatra, nr. 1-2/2025, pp. 105-112]