Cu Silvius Iorga în Cîntăreața cheală de E. Ionesco, regia Gabor Tompa

Despre actrița Elena Ivanca se pot spune și scrie multe, foarte multe lucruri. A fost remarcată încă din facultate, când, sub îndrumarea lui Radu Afrim, reușea să-și uimească spectatorii – colegi și profesori – cu o Fedra de o forță uriașă, captând și subjugând privitorii, încât nu mai exista nimeni în afară de ea pe scena Sălii Studio de la filologia clujeană. Tot acolo, a realizat, la examenele de clasă, roluri despre care cunoscătorii vorbesc și azi, în Trei surori și Cîntecul lebedei de A.P. Cehov, ori rolul mic, cât un… bob de mazăre din Visul unei nopți de vară.

Repartiția de la Teatrul din Botoșani s-a dovedit a fi un minunat cadou: sub îndrumarea lui Marius Rogojinschi reușea să atragă atenția – cu Declarație de Tudor Mușatescu, la Gala Tînărului Actor – marii formatoare de artiști ai scenei, regizoarea Sanda Manu. Nu a câștigat marele premiu, dar cu rolul Mimi – despre care criticul Ion Parhon scria: „La doi ani de la o nominalizare în Festivalul de teatru studențesc de la Sibiu, cu rolul Olga din Trei surori, Elena Ivanca uimește asistența cu admirabilul ei instinct comic și o bună stăpînire a mijloacelor de expresie, în rîndul cărora mimica, intonația, gestul, plasticitatea expresiei corporale sau alternanța ingenioasă a replicilor rostogolite în cascadă cu pauzele populate de tăceri grele de sens sau de «măști» de stupefacție alcătuiesc laolaltă o savuroasă demonstrație de fantezie și virtuozitate (…) Ea are și harul trebuincios, și maturitatea necesară pentru marea performanță” – a reușit să-l „păcălească” pe meșterul Vlad Mugur la audiția pentru Hamlet-ul legendar de la Naționalul din Cluj. Actrița povestea despre lucrul cu Vlad Mugur că „așa te duce spre rol, încît ai senzația că tot ce descoperi, descoperi singur (…) Te pune să cauți – ce-ai face tu dacă ți s-ar întîmpla lucrul ăsta? (…) Cel mai greu lucru era să descopăr emoția, să trăiesc emoția și s-o transform, s-o prelucrez. Eu simt ce fac, dar publicul nu. De ce? Și am primit răspunsul: pentru că publicul nu are nevoie de emoția mea personală (…) [ci] de o emoție prelucrată, lucidă. Am învățat ce înseamnă să te emoționezi rațional…”. Școala făcută sub bagheta magică a meșterului și-a pus, cu asupra de măsură, amprenta pe creația ei din Hamlet. Regina Gertrude era atât de vie, avea un zbucium interior pe care actrița a știut să-l țină sub control, dând, cu toate astea, impresia că suntem inundați, că ne afundăm în marea ei de infidelități, de compromisuri, de spaime.

Cu Marian Rîlea în Exact în același timp de Gellu Naum, regia Mihai Măniuțiu

Au urmat roluri de referință în mai multe spectacole, cum a fost acela al lui Mihai Măniuțiu, Exact în același timp de Gellu Naum, al lui Alexandru Dabija, Colonelul și păsările de Hristo Boicev, al Monei Marian, Zenobia de Gellu Naum. A jucat la Radu Afrim în Mansardă la Paris cu vedere spre moarte de Matei Vișniec, la Cătălina Buzoianu în Cînd noi, morți, înviem de Henrik Ibsen. Roluri importante a creat la Gábor Tompa în Regele Lear de W. Shakespeare, Cîntăreața cheală și Pietonul aerului de Eugène Ionesco.

Mai recent, Andrei Măjeri a avut ideea de a realiza spectacolul Zeițe de categoria B pe un text aranjat în pagină de Alexandra Felseghi pe baza mărturiilor a trei actrițe: Ioana Dragoș Gajdó, Silvia Luca și Elena Ivanca. Convorbirile-interviuri, într-o joacă de-a des-tăinuirea, sunt o incursiune în forul interior al actrițelor, ele dezvăluindu-și parcursul (nu doar artistic) întru devenirea de acum. Pe nesimțite, lacrima actrițelor, îl transformă pe cel care le privește, în martor-observator la o confesiune, care pătrunde adânc în sertarele memoriei și aduc la suprafață amintiri cu povestea de început a fiecăreia. Elena Ivanca, actrița-privire, avansează în lumină estompată, dezghiocând treptat, într-o „ofrandă de sine” straturi diferite ale ființei. Trăiește cu frenezie fiecare cuvânt, impecabil rostit. Trecerile de la banalitate la sublim le face printr-o pleiadă sclipitoare de viețuiri, într-o dăruire totală în fața spectatorului, ceea ce nu înseamnă să se despoaie în fața lui, că se orientează după el. „Actorul trebuie să se dăruiască și nu să joace pentru el sau pentru spectator”, spunea Grotowski. Dorința de a fi aclamată nu o înrobește.  Recurge la detalii concrete, atingînd ceva care este nepersonal – „Cînd veți realiza aceasta veți fi puri, veți fi curățați, veți fi fără păcat. Dacă amintirea evocată este aceea a unui păcat, veți fi dezlegați. Este un soi de reînviere” (J. Grotowski).

Ultimul rol al actriței este cel din 20 de ani în Siberia, după Anița Nandriș-Cudla în regia lui Sorin Misirianțu. Destinul țărăncii din Bucovina, deportată împreună cu cei trei copii ai ei în Siberia, dincolo de Cercul Polar, întoarsă acasă după douăzeci de ani, este interpretat de Elena Ivanca în tușe de tragedie greacă. Ea este, în același timp, comentator și actant al propriului destin și mesager al unei pagini zguduitoare despre Gulagul sovietic. Este mărturia țărăncii abia știutoare de carte, separată de KGB, într-un miez de noapte, de soț și mamă și dusă în Siberia. Credința în Dumnezeu i-a fost far călăuzitor, frigul și foamea nu au putut-o înfrânge. În memoria celor care o privesc rămâne puternic înfiptă imaginea actriței recitând din rărunchi Tatăl Nostru. S-a întors acasă și a scris, cu un extraordinar dar al povestirii, istoria acestei uluitoare supraviețuiri.

Cu Sorin Leoveanu în Hamlet de W. Shakespeare, regia Vlad Mugur

Este autoarea unei teze de doctorat de excepție, Gestul ca mediator și creator de sens. De la text la întruparea personajului; a colaborat cu Teatrul Sterija din Vîrșeț (Serbia), unde a făcut regie la Neînțelegerea de A. Camus și un fragment din Visul unei nopți de vară de Shakespeare. Tot la Vîrșeț a jucat în Muguri de Vasco Popa, în direcția de scenă a lui  Seven Bodroja, spectacolul fiind premiat cu Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol la Festivalul Național de Teatru de la Belgrad.

În toamna anului trecut, artistul polivalent Elena Ivanca, dintr-un impuls cu deosebire altruist, cu gândul la degustătorii clujeni de cultură a plasat pe harta teatrală a Clujului un nou festival de teatru. Mai exact Festivalul Internațional de Teatru Transilvania. Publicul clujean s-a dovedit foarte receptiv la ideea ei, fiind prezent în număr mare la toate manifestările, deloc puține și foarte diverse: spectacole de teatru, concerte, ateliere, conferințe-întâlniri între oameni interesați (cu precădere) de teatru. Evenimentele au avut loc la Teatrul „Puck”, sala Casei Armatei, sala studio a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, Cinema Dacia, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, Casa Tiff și Studioul „Euphorion” al Teatrului Național din Cluj. Piațeta Universității a fost deschisă iubitorilor de muzică. Punctele de forță ale festivalului le-a constituit invitația Teatrului „Alexie Mateevici” din Chișinău cu spectacolul Artă de Yasmina Reza, one-woman-show-ul exploziv cu Imola Kézdi pe textul Shirley Valentine de Willy Russel de la Compania de Teatru „Aradi Kameraszinház” și nu în ultimul rând, Hamlet al lui Jesus Herrera Flamenco Balet din Sevilla (Spania).

Și iată că între 25-28 septembrie 2025 va avea loc cea de-a doua ediție a FITT cu un program la fel de ambițios și ofertant. Printre invitați se află Radu Afrim cu La cîțiva oameni distanță de tine de Dan Coman, de la Teatrul Național din București, Bagpiper`s Dreams or Testament Shevchenko al Lviv Theatre Voskresinnia (Ucraina-Polonia), Între noi e totul bine de Dorota Maslowska al Teatrului „Alexie Mateevici” din Chișinău, Rock the Symphony cu Filarmonica de Stat din Tîrgu Mureș și Filarmonica din Cluj și un spectacol grandios, Othello de Shakespeare în regia celebrului lituanian Oskaras Koršunovas al „Oskaras Koršunovas” Theatre, Vilnius. Ca și anul trecut, vor avea loc multe evenimente conexe: ateliere, expoziții, concerte, recitaluri de poezie, conferințe-întâlniri.

Atunci când a fi actriță, a urca pe scenă, a rămâne în memoria spectatorului prin rolurile create devine din ce în ce mai greu, este nevoie să te redescoperi, să-ți canalizezi energiile spre altceva. Exact asta a reușit Elena Ivanca, dovedind excepționale calități de organizator și o capacitate uluitoare în a-i motiva pe oameni să-i ofere sprijinul. Iată cum sufletul deschis și totala implicare au făcut ca imposibilul să devină, dintr-o dată, posibil.

[Vatra, nr. 9/2025, pp. 86-87]