Etichetă / Andrei Petrea

de VATRA

Violența în literatură (IV)

Oana Paler

Cui i-e frică de bau-baul ficțional?

Violența atrage, face parte din natura umană, adeseori fascinează. Reflectă impulsuri primare, intime, șochează. E prezentă peste tot, în viața de zi cu zi – în familie, la știri, la școală, pe stradă, în mediul online – și în toate formele de artă, deci expunerea se face by default. Poate de aceea ne-am și imunizat oarecum la anumite forme de violență, nu ne mai îngrozim din orice, ne desensibilizăm, crește gradul de toleranță. Sunt voci care susțin că expunerea la violență prin literatură este necesară, cathartică, formatoare, întăritoare chiar, și voci care susțin contrariul. Pe vremuri, copiii de clasa a V-a plângeau la Puiul, dar își luau în același timp și o lecție de viață. Pe de altă parte, astăzi, din programele școlare pentru gimnaziu sunt excluse astfel de texte, copiii sunt hiperprotejați, „pregătirea pentru suferință” se amână până după 15 ani. E educativ sau nu? Este introducerea unor texte „dure” o formă de legitimare a abuzurilor și a violenței? Părerile sunt, desigur, împărțite, unele aflate chiar în extremă, generatoare de polemici, exagerări, radicalizări.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (IV)

Georgeta Moarcăs

„Marea Ferfeniță” și legea morală din noi. Cazul seriei Vlad Lupu

Atracția pe care Caius Dobrescu o are pentru literatura detectivistică, provine, fără îndoială, din posibilitățile de explorare și exploatare ale acestui câmp literar rămas multă vreme marginal, atât la nivelul rediscutării/ regândirii/ remodelării convențiilor literare, cât și al temelor atacate. Cum a remarcat deja Mihai Iovănel în cazul romanului Minoic1, autorului îi convine o hibridizare a thriller-ului detectivistic și a celui conspirațional cu un bibliothriller, executând o sinteză și o parodie a genului, având o încărcătură majoră de intertext și metatext.

Însă mai clar în cazul seriei Vlad Lupu, Caius Dobrescu și-a propus să construiască prin literatura sa, poate mai important decât un produs intelectual rafinat, o experiență morală. O experiență prin intermediul căreia cititorii să se confrunte cu „ambiguitățile existenței, (…) clar-obscurul de care ne lovim cu toții,”2 cu atât mai puternică cu cât ea este traumatică, aparținând istoriei recente. Iar personajele a căror inocență este confruntată cu sistemul înlesnesc această identificare și, implicit, experiență.

Citește în continuare →