Etichetă / Marta Petreu

de VATRA

Marta Petreu – țintă fixă (IV)

Luciana Lia SIMA

Nevoia de un Altul. Poezia Martei Petreu

În Hegel și utopia recunoașterii, eseu apărut inițial în 1991, în Teze neterminate și reeditat apoi, în 2012, în O zi din viața mea fără durere, Marta Petreu utilizează conceptul hegelian de mișcare a recunoașterii în analiza câtorva opere din literatura universală, de la Cântarea Cântărilor la prozele lui Cervantes, Holban, Marin Preda, Tolstoi și la teatrul lui Ibsen, Camil Petrescu și Strindberg. În Fenomenologia spiritului,Hegel pune realizarea adevărului certitudinii de sine pe seama unei necesare mișcări de recunoaștere care ar avea loc între doi indivizi aflați „față în față”. Conștiința-de-sine, în fenomenologia filosofului german, este văzută ca având un obiect dublu, unul „al certitudinii sensibile și al percepției”, care este un Altul și unul al doilea, „al esenței adevărate”, care este ea însăși și care apare doar ca opoziție cu acest un Altul1.

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu – țintă fixă (III)

IV. Comentarii tematice și globale

Iulian BOLDEA

Exerciţii de luciditate

Eseurile Martei Petreu se disting prin onestitatea interpretării conceptelor şi formelor culturale, într-o scriitură directă, distinctă, argumentată. Fascinată de paradoxuri şi de teme controversate, Marta Petreu resimte repulsie faţă de impostura intelectuală, faţă de mistificările de orice fel, faţă de „literaturocentrism” sau faţă de pervertirile şi manipulările logicii, interpretând teme problematice ale mentalului românesc, dar şi complexe, neîmpliniri şi refulări ale unor personalităţi. „Strălucită eseistă, informată filosofic”, aplicând „la literatură observaţii din logică şi din filozofie” (Nicolae Manolescu), Marta Petreu reliefează fisuri, tare, neconcordanţe din biografia unor scriitori sau filosofi, în conjuncţie cu statutul unor probleme actuale ale culturii româneşti.

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu: țintă fixă (II)

III. Comentarii de carte

Ion POP

Blaga, între legionari și comuniști

Despre opera Martei Petreu, afirmată major în toate cele trei ipostaze ale sale, de poetă, prozatoare şi eseistă, cred că ar fi foarte potrivită evocarea versurilor argheziene dintr-un Psalm cunoscut: „Ispitele uşoare şi blajine / N-au fost şi nu sunt pentru mine”. Poemele dominate de practica simbolică a „vivisecţiilor în oglindă” chemând cuvintele, încă de la debutul din 1981, la judecata şi proba adevărului, un roman precum Acasă, pe câmpia Armaghedonului, ce evocă cu un curaj şi o demnitate de autor tragic un tensionat episod din istoria familiei de ţărani în care s-a născut, i-au situat scrisul sub semnul confruntărilor cu viaţa imediată şi proiecţiile ei metafizice. Cele câteva cărţi de eseuri filosofice şi literare, publicate până acum, atestă aceeaşi îndrăzneală a abordării unor teme dintre cele mai dificile şi, în felul lor, „delicate”. A fost cazul cu Ionesco în ţara tatălui, Un trecut deochiat (despre Cioran), apoi cu Diavolul şi ucenicul său, analizând raporturile dintre Mihail Sebastian şi profesorul Nae Ionescu –, şi toate au declanşat, alături de numeroase reacţii pozitive, şi atitudini la limita pamfletului. Autoarea lor nu s-a lăsat însă deloc intimidată, căci avea de fiecare dată argumentul documentării cvasi-exhaustive şi al analizei detaliate, nuanţate, a textelor şi contextelor în care acestea au fost scrise.

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu: țintă fixă (I)

Argument

De la debutul în poezie, în 1981, cu volumul Aduceți verbele, până la recenta carte Blaga, între legionari și comuniști (2021), cele trei paliere ale operei Martei Petreu – poezia, proza și eseistica istorico-filosofică – validează, fiecare în parte, o voce puternică și totodată  recognoscibilă a culturii române. Luat separat, fiecare domeniu menționat impresionează prin altitudinea discursului, însă, cu adevărat remarcabile în cazul operei Martei Petreu sunt coerența și coeziunea întregului construct. Și nu mă refer doar la punctele nodale, care pot fi identificate cu ușurință în volumele din cadrul aceluiași gen literar. Cărțile de eseistică (Un trecut deocheat sau „Schimbarea la față a României”/ Cioran sau un trecut deocheat, Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Generaţia ʼ27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generația tânără ș.a.) se coagulează, predominant, în jurul scriitorilor interbelici, incursiuni curajoase și problematizante, care, fără a ocoli paradoxurile biografiilor și ale operelor implicate, ba dimpotrivă, manifestând un apetit aparte pentru înțelegerea acestora, propun configurarea portretului „omului sub vremi”. De asemenea, cele două romane – Acasă, pe Câmpia Armaghedonului și Supa de la miezul nopții –, dincolo de o viziune și un substrat mitic comun, continuă și dezvoltă teme și motive poetice bine cunoscute. În ansamblu, scriitura Martei Petreu oferă o fascinantă șansă de a observa resorturile care definesc raporturile dintre persoana (biografică) a scriitorului și literatura pe care acesta o creează. 

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu – Demult. Cînd existau sentimente

Existau sentimente

existau pietre albe rotunjite de rîu și pietre cubice negre

de granit pentru pavaje

existau tot felul de lucruri vii și pline ca scoicile-n mare

de pildă case cu oameni

mori de apă măcinînd destinul ca grîul

veri ca bumbacul și ceruri de culoarea cicorii

existau o mie și una de guri șoptind toate deodată măscara

Citește în continuare →

de VATRA

Nicoleta Cliveț – Calea Martei, revăzută și adăugită

supa-de-la-miezul-noptii_1_fullsize

Cu o experiență vastă în apocalipse și armaghedoane, Marta Petreu pune – în Supa de la miezul nopții* – de încă un război al sfârșitului lumii, de încă o ciocnire abisală între eros și thanatos, aparent neasistată de înalturi. Proba de forță narativă din primul roman (Acasă, pe Câmpia Armaghedonului – 2011) continuă, fără căderi de tensiune, și în cel de-al doilea, cu care se află într-o substanțială continuitate, de viziune mai ales. Ceea ce diferă este construcția polifonică a romanului recent apărut, în care înmulțirea numărului de personaje și multiplicarea punctelor de vedere, pe un interval amplu de desfășurare a evenimentelor (din anii ’60 până spre mijlocul anilor ’90), îi dau autoarei prilejul de a dovedi stăpânirea unor instrumente prozastice complexe, neuzitate până acum. Provocarea este mare, inclusiv pentru cititor, datorită organizării planului narativ pe principiul memoriei afective, ceea ce răvășește complet cronologia, obligând la o lectură atentă, încordată, dacă nu chiar la o relectură. Citește în continuare →