În fenomenele istorice ca Revoluţia din 1789, Comuna sau Revoluţia din 1917 există întotdeauna o parte de eveniment ireductibil la determinismele sociale şi la seriile cauzale. Istoricii nu prea iubesc acest aspect: ca atare, ei restaurează cauzalităţi post festum. Dar evenimentul, în ce-l priveşte, se află în decroşaj sau în ruptură faţă de cauzalităţi: e o bifurcare, o deviere în raport cu legile, o stare instabilă care deschide un nou câmp de posibilităţi. Prigojin a vorbit despre aceste stări în care, chiar şi în fizică, micile diferenţe se propagă în loc să se anuleze şi în care nişte fenomene absolut independente intră în rezonanţă, în conjuncţie. În acest sens, un eveniment poate fi contrazis, reprimat, recuperat, trădat – asta nu înseamnă că el nu comportă ceva indepasabil. Renegaţii sunt cei care spun: e depăşit. Dar evenimentul însuşi poate fi foarte bine vechi, şi tot nu se lasă depăşit: el este deschidere a posibilului. El traversează totodată interiorul indivizilor şi densitatea societăţii.
