Prima asociere pe care o trezesc poeziile lui Emil Brumaru e amestecul de candoare și carnalitate, de suav și diafan cu materiile cele mai concret senzoriale și acut-disonante în biologia lor. „… Să scriu Parfume și putori” –  iată unul dintre planurile de scris pentru ultimii săi ani de viață, notate de poet într-un carnețel verde, care se află acum la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Iar un poet cu geniul lui Brumaru reușește – în modul cel mai firesc și dezinvolt – să aducă în armonie aparentele disonanțe, registrele considerate incompatibile, altfel spus… parfumurile și putorile. Acestea pot armoniza însă într-un singur mod – dacă sunt însemne ale unei lumi atinse de eros, însuflețite de dorințe ce topesc orice contrarii. Cu alte cuvinte, dacă sunt într-un continuu travesti al tentațiilor (ne)vinovate, al hârjoanelor amoroase. Brumaru știe ca nimeni altul să erotizeze universul, eliminând orice barieră între sacru și profan, între teluric și celest. Această aducere împreună a contrariilor ia o formă ludică în cartea realizată împreună cu Zamfira Zamfirescu Negoț cu îngeri, apărută, în condiții poligrafice excelente, la Cartier (2023), cu o prefață marca Bogdan Crețu. Îngerii pictați de Zamfira Zamfirescu pentru rubrica Negoț cu îngeri din Observator cultural i-au oferit poetului reprezentarea potrivită pentru această poetică a deghizărilor insinuante, a jocului erotizat. Însuși negoțul poezie-pictură a fost un tandru joc de du-te-vino: „Povestea negoțului cu îngeri e așa: nu terminam bine de pictat un înger, nici nu apuca să se usuce vopseaua pe aripi, îl fotografiam și-l trimiteam noaptea târziu spre Emil Brumaru, să-l găsească în zori. Dimineață, când acesta se trezea, îl scria rapid și posta poezia împreună cu îngerul, pe pagina lui de facebook, să-l găsesc eu când mă trezesc”.

Citește în continuare →