Etichetă / Nina Corcinschi

de VATRA

Nina Corcinschi – Iubita geloasă, poezia

După romanul Cornul inorogului – care a avut parte de o receptare spectaculoasă – Bogdan Crețu ne oferă un (alt)fel de roman, care pune mână-n mână critica și literatura, Nichita. Poetul ca și soldatul (Polirom, 2022). Documentată cu maximă atenție, biografia lui Nichita Stănescu se ficționalizează prin imaginația prozatorului – conturându-se, de la o pagină la alta, sensibilitatea, energia, temperamentul marelui poet. Mai exact, modul lui de cuprindere a lumii, de asumare a existenței, de raportare la propria ființă și la alteritate. Ușor, ușor,  lectura cărții ne conectează la energiile poeziei lui Nichita Stănescu, la rezervoarele ei de sensibilitate și imaginație, ne aduce mai aproape înțelesurile poeticii sale. Cartea debutează cu moto-uri din Antimetafizica, care rezumă că „în definitiv, poetul nu are biografie. Biografia poetului e opera lui…”. Aceasta este „religia” în care crede personajul lui Bogdan Crețu. Este și „dispeceratul” narativ de unde pornește combustia evenimențialului, dar și a emoționalului acestei cărți.

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Cu degetul pe trăgaci

Iulian Fruntașu a șocat prin poezia sa de debut*. Cinismul din Beata în marsupiu (1996), carte în care R. Moldova independentă-suverană-ospitalieră etc. era conotată prin imaginea unei fete de bulevard, „folosite” de toți trecătorii, atingea note paroxistice. Ironia și sarcasmul poetului dinamitau patetismul dulceag și văietăreț al patriotismelor de esență lăutărească, de care e plină poezia basarabeană de după ʼ90. Uneori trebuie să fii deștept pentru a fi prost (Arc, 2022) – debutul scriitorului în proză scurtă – se situează pe același registru frapant al înfruntării de inerții literare și existențiale, al spunerii pe șleau, al vocii revendicative, șfichiuitoare. Aceeași poetică a tranșeelor și aici.

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Dependența de dramă

Romanul Dependența, de Constantin Cheianu (Cartier, 2020), alcătuiește, împreună cu alte câteva romane basarabene, hronicul antiutopiei copilăriei basarabene. Nimic idilic, edulcorat în copilăria personajelor sale. Pentru a înțelege conduita adultului care este, personajul său face incursiuni psihanalitice în trecut,  identifică traumele copilăriei și investighează efectul acestora asupra parcursului său existențial. 

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Misterul din portretul însuflețit

Lumea misterioasă a feminității este provocarea narativă și nucleul ideatic al romanului Misterul de est (Arc, 2020), de Lucreția Bârlădeanu. Adusă într-un orizont narativ deopotrivă mistic și realist, livresc și cotidian, ideea de feminitate se nuanțează și se încarcă de complexitate. Dincolo de personajele cu nume și destin din carte, în epicentru este feminitatea, cu fascinația ei orbitoare, cu uriașa ei putere de seducție. Prin prisma acesteia, Lucreția Bârlădeanu atinge o temă sensibilă – relațiile dintre doi oameni de creație, dinamica sinusoidală a dragostei lor.  Naratorul romanului preferă maniera tradițională (ubicuă și omniscientă) de expunere. Fixează cu precizie cadrul și evenimentele, este generos în detalieri, excesiv în explicații, lăsând să răzbată din acestea și o tentă ușor tezistă.

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Inorogul de la orizont

Romanul Antoninei Sârbu „Vulpea argintie” (Arc, 2018) e o confesiune în care mâna jurnalistului își propune să lucreze cu instrumente proprii romancierului. Într-un stil direct, aproape documentaristic este expusă drama unei femei, Sonia. Basarabeancă, școlită la Cernăuți, femeia intră în adolescență și în orânduirea sovietică complet nepregătită. Se căsătorește de copilă cu un băiat din sat, din stirpea lui Ion al Glanetașului, și de aici începe seria de nenorociri a acestei femei. Soțul pleacă în lume, unde-și face o altă familie,  băiețelul ei, Iuliu, moare la 4 ani. Sunt drame omenești, care nici prin limbaj, nici prin construcție încă nu reușesc să se așeze într-o narațiune.

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Adrian Ciubotaru. Eseuri de gurmand (al literaturii)

Adrian Ciubotaru este un nume mai puțin cunoscut în mediul cultural românesc. Și asta doar din cauza modestiei sale, a unei sobrietăți aristocratice de veche faimă, care nu-l lasă să se arunce în epicentrul vieții culturale, strigându-și meritele. Despre el vorbesc textele de poezie, cele de critică literară, traducerile (peste 30 de volume de eseu, studii, proză literară), antologiile și edițiile academice coordonate, îngrijite și prefațate la Editura Știința din Chișinău. Subiectele de interes ale criticului și eseistului sunt autorii mari și fenomenele artistice de anvergură europeană, cum e, bunăoară, decadentismul, analizat cu acribie într-o lucrare de doctorat, publicată  cu titlul „Sfârșit de secol” românesc. Decadentismul literar și ideea de decadență (Știința, 2016).

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Poezia ca un tablou pointillist

Cultivarea expresiei subtile, a lirismului delicat, a emoției rafinate e o marcă a poeziei lui Grigore Chiper, care traversează tot parcursul creației sale. Semințe de betel (Rocart, 2020) se înscrie în același registru al sensibilității și decenței. Trăsăturile poeziei lui Grigore Chiper:  minimalismul elaborat, ecoul cultural al notației subiective, sugestivitatea detaliului, jocul contrastelor etc. sunt și aici bine strunite stilistic, excelent distribuite în arhitectonica textului.  Lumea i se arată poetului lipsită de un centru coagulant, desacralizată, risipită în fragmente. Biblioteca interioară, sensibilitatea și debușeele imaginației îi permit refacerea tabloului realității și investirea lui cu semnificații iradiind din\spre lumea textuală a Cărții. În poezia din Semințe de betel se păstrează dialogul mutual al eului cu tu –  o prezență mereu absentă (a eului dedublat) –  și dialogul referințelor culturale cu oferta cotidianului. Un cotidian al detaliului, al frânturii, al instantaneului, care iese înnobilat din filtrul cultural. Realitatea și imaginația sunt în permanentă competiție, ca în acest tabloul pointillist: „Strada e ușor înclinată\ oarecum pustie pentru ora de seară\ cântă eventual și o muzică potolită\ încât trebuie doar să țin volanul\\ Începe a bura\ Pun în funcțiune ștergătoarele\ care deodată distrug totul\ cu zgârâiatul lor ritualic\ De aceea le deconectez\ și îmi continui drumul\ întâlnind numai verde la semafoare\\ Mă uit și mă uit cum picăturile se strâng pe parbriz\ marginile apoi și drumul se estompează într-un soi\ de tablou pointilist\\ După exercițiul de admirație șterg apa îmbrobonată\ pe sticlă\\ iar drumul apoi și marginile îmi reapar în față\ după care dispar din nou în spatele cortinei de bulbuci\ când deodată tu răsăriși în  cale-mi\ suferință tu, negrăit de dulce” (Pe o stradă înclinată). Conștiința culturală tinde mereu să modifice contururile realului, aureolându-le cu luciri noi. O ieșire din cotidian e o intrare „pe verde” în spațiul regal al fanteziei. Semințele de betel ale poeziei aduc în habitatul tern o aromă afrodisiacă, revigorează atmosfera, o încarcă de culoare.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (V)

Alexandru MATEI

Sorin Alexandrescu, prin Tudor Vianu

     În 1938, cel mai cunoscut critic literar român, cel mai spectaculos, George Călinescu ține un curs despre poezie la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Vorbim despre perioada în care Paul Valéry preda poetica la Collège de France, dar, la fel de bine, despre mijlocul unui moment apăsător al tensiunilor ideologice și politice din Europa, care precedă al Doilea Război Mondial. Tudor Vianu publicase în 1937 un volum intitulat Filosofie și poezie, iar în 1942 are să publice Introducere în teoria valorilor. În 1958, în timp ce epoca stalinistă din România, devenită republică populară, nu se sfârșise încă, Vianu revine asupra acestei perioade a vieții sale intelectuale. Își amintește că, în timpul Congresului de filosofie de la Paris din 1937 (Congresul ”Descartes”), prezentase studiul intitulat Origine și validitate a valorilor, „în care punctul de vedere psihologic nu era abandonat”, în care se baza pe fenomenologia conștiinței a lui Franz Brentano. Adaugă: „scriam într-un stil fenomenologic, căutând esențialul”1. Știind că scria o „istorie a ideii de geniu” când a murit, în 1964, avem o imagine foarte succintă, dar destul de exactă, a felului în care Vianu „rezista prin cultură”, în vremurile tulburi în care i-a fost dat să trăiască.

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Vise cu iepuri ecorșați

Surpriza anului 2019 la categoria debut, în proza din Basarabia, e romanul Orașul promis (Tracus Arte), de Valentina Șcerbani. Subiectul – unul tulbure, dens, vâscos – ține de o stare dramatică de incertitudine, bine încadrată în convenția onirico-fantastică.  Personajul principal e o fetiță, Ileana, care trăiește suspendată între vis și realitate. Centrul iradiant al suferinței acestui copil e amenințarea pierderii mamei, neliniște echivalând cu o aruncare în vid. Mama fetei e grav bolnavă, tatăl e prins în alte povești de dragoste și grija copilei o poartă mai întâi Doamna (prietena mamei), apoi surorile mamei (Maria și Cealaltă). Colapsul realității – lipsa unui cămin stabil și regimul ambulatoriu al copilei, care migrează de la un „tutore” la altul, lipsa veștilor despre mama bolnavă, absența unui sprijin alături – amplifică tribulațiile subconștientului, suspendă personajul printre semne onirice, între  presentimente grele și speranță.

Citește în continuare →

de VATRA

Nina Corcinschi – Tatiana Țîbuleac. Iubirea noastră ca o ură grea

Romanul Tatianei Țîbuleac Vara în care mama a avut ochii verzi (Cartier, 2016), prin toate datele lui reprezintă un fenomen. Scris rapid (în 2 luni, precizează autoarea într-un înterviu), are parte de un succes fulminant imediat după apariție și completează lista scurtă de apariții literare excepționale românești.  Critica literară de pe ambele maluri ale Prutului s-a expus imediat, inventariindu-i temele, caracterizându-i tehnica literară, precizându-i specificul viziunii artistice. Aprecierea este unanimă. Radu Vancu îl consideră „un tur de forță reușit”. „Tatiana Țîbuleac a scris o carte absolut memorabilă”, concluzionează Bogdan Alexandru Stănescu. Vara în care mama a avut ochii verzi este „printre cele mai bune romane din Basarabia postsovietică alături de Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc și Iepurii nu mor de Savatie Baștovoi”, scrie Andrei Țurcanu, dedicând un studiu consistent romanului. Între timp, romanul a fost tradus în limbile franceză și spaniolă, a fost transformat în piesă de teatru și premiat la nivel național și internațional. Tatiana Țîbuleac este, probabil, la ora actuală cel mai citit și citat autor basarabean.

Citește în continuare →