Posteritatea critică a lui Ion D. Sîrbu nu e doar fecundă, ci şi eficient administrată, în recentul volum Revanşa postumă (Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2016), de Nicolae Oprea. După reeditarea, în 2015, a monografiei Ion D. Sîrbu şi timpul romanului (care, la momentul apariţiei, în 2000, făcea operă de pionierat pe subiect), criticul revine pe teritoriul „sîrbologiei“, nu doar cu certă tragere de inimă, ci şi cu sentimentul datoriei faţă de o posteritate pe care nu doar că o constată ca fiind fertilă, ci pe care şi-o doreşte şi arhivată corect, minuţios, exhaustiv dacă se poate (şi se poate!). E ca şi cum această posteritate i-ar fi fost lăsată, tacit şi temporar, în grijă; e ca o responsabilitate asumată cu maximă seriozitate. O seriozitate cam profesorală uneori, ce ajunge să dilueze câte ceva, esenţial, din fluidul sufletesc ce leagă, fără îndoială, criticul de prozator. Citește în continuare →