Etichetă / istoria Romaniei

de VATRA

Peter Kopecký – Antifasciștii români în insurecția națională slovacă

Memorialul Insurecției antifasciste slovace din Bratislava

Se apropie cea de a 78-a aniversarea Insurecției Naționale Slovace1 (SNP) și am considerat că este de datoria noastră să readucem în discuție activitatea antifasciștilor români, care au luat direct parte la evenimente.

Această contribuție este de fapt o actualizare a celei din anul 1982, realizată de subsemnatul, având titlul Antifasciștii români în lupta de eliberare națională a națiunilor europene – cu accent special pe Slovacia[Rumunskí antifašisti v národno-oslobodzovacom boji európskych národov – s osobitným zreteľom na Slovensko]2. Titlul articolului de față ar putea să-i surprindă pe cititori pentru că istoricii din Cehoslovacia s-au referit aproape întotdeauna doar la participarea celor două armate românești, I-a și cea de a IV-a, la eliberarea Cehoslovaciei sau anume a Slovaciei3. Între acești autori se aflau în primul rând specialiștii cehi, admiratori ai limbii române și ai României. Până la anul 1989 presa slovacă a scris doar sporadic despre luptele armatelor române pe teritoriul Slovaciei. Din fericire, informații despre împrejurări interesante și fapte ale soldaților români, sacrificiul, eroismul lor și relațiile pozitive cu populația slovacă pot fi găsite și în cronicile municipale și orășenești locale. Propaganda politică până la anul 1989 a subliniat, în primul rând, sacrificiile armatei sovietice în timpul eliberării Cehoslovaciei. Publicul a devenit mai interesat de contribuția românilor doar după anul 1989 datorită analizelor mai profunde ale unor jurnaliști. Dintre acestea ne-a atras atenția mai ales articolul profund implicat al lui Vladimir Jancura O treime din Slovacia a fost eliberată de români[Tretinu Slovenska oslobodili Rumuni]4.

Citește în continuare →
de VATRA

Gertrud Roesch – La curtea din Ragusa (1902). Un roman cu cheie despre curtea regală din România

Contextul istoric

Istoria casei regale din România și, în principal, a celor două perechi regale mai proeminente, este cunoscută prin publicarea multor documente, precum și a multor cercetări biografice și istorice. Trebuie amintită aici, înainte de orice, ediția de corespondență îngrijită de Sorin Cristescu, dar și numeroasele studii, unele dintre ele bogat ilustrate, semnate de Silvia Irina Zimmermann, Edda Binder-Iijima și Gabriel Badea-Păun.1 Mai puțin sistematice sunt însă analizele documentelor literare rezultate în principal din activitatea primei regine, Elisabeta (1843-1916), în ciuda ineditului legat de faptul că vorbim, totuși, de o femeie, autoare – parțial sub pseudonimul Carmen Sylva – a unei opere cuprinzătoare, constând din texte de autor și din traduceri.2 În schimb, ideea în sine a unei regine scriitoare a alimentat încă de timpuriu ficționalizări romanești. Unele dintre acestea au fost generate de un scandal politic, în centrul căruia s-au aflat Elisabeta și una dintre domnișoarele ei de onoare, Elena Văcărescu (1864-1947).3

Citește în continuare →
de VATRA

Ovidiu Pecican – Dacia romanizată

Evenimentul anului 2024 în materie de istorie este volumul enorm și substanțial semnat de acad. Mihai Bărbulescu, Civilizația romană în Dacia (Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders & Ed. Școala Ardeleană, 2024, 830 p.). În cultura română nu a existat ceva similar prin anvergura proiectului – cuprinderea tuturor manifestărilor cunoscute ale civilizației aduse în Dacia de Roma antică – și prin capacitatea analitică, descinzând până la detaliu, a autorului. Astfel, dintru început, cartea bărbulesciană devine una de raftul întâi, o bibliografie obligatorie, dar și o lectură rezonabilă pentru pasionații nespecialiști în domeniu. Importanța ei nu rezidă doar în capacitatea autorului de a plasa într-o viziune integratoare descoperirile de până acum legate de episodul roman din trecutul carpato-dunărean, oferind o panoramare coerentă și adusă la zi, în absența izvoarelor narative, doar pe baza descoperirilor arheologice și a monumentelor păstrate, a celorlalte probe scrise disponibile. Ea survine mai cu seamă datorită circumstanței că bilanțul de etapă la care este invitat publicul este dublat și de interogații, discuții fertile, îndemnuri implicite la problematizări și la șantiere intelectuale viitoare ce pot consolida și ajusta cunoașterea actuală. Prin aceasta, sinteza lui Mihai Bărbulescu nu rămâne doar o însumare fericită și atrăgătoare de cunoștințe deja dobândite, ci și o platformă de pe care pot demara progrese consistente în aproximarea adevăratei dimensiuni a romanității din Dacia, provincie de margine a Imperiului Roman, dar nu mai puțin importantă decât altele rămase relativ scurtă vreme în sfera de cuprindere a structurilor statale imperiale.

Citește în continuare →