Lars Saabye Christensen stăruie în două cuvinte atunci când îl citește pe Kolbein: autenticitate și melodism. Pentru el, Kolbein e un poet consecvent, niciodată previzibil, care a navigat după o stea stabilă pe firmamentul tulburat al inimii. Și pe acest firmament personal se găsesc simultan un marinar și un crab; două umbre care se luptă pentru întâietate, nomadul și țăranul. Un vers din Anticameră descrie natura duală:

Stăteam în anticameră

totul era gol și calm

și priveam în oglindă

la altul decât mine.

Am întrebat temător

cine e și ce dorește.

Ne-am făcut semn amândoi

și a șoptit: «Pe tine». Citește în continuare →