Neutrohtonizarea Bucureștiului în Orașul cu salcâmi

Eseul de față analizează o soluție utilizată de tânărul Mihail Sebastian (1907-1945) pentru a insera indirect tema identității – o temă a evreității, implicit – în prozele lui considerate neinteresate de această temă, mare parte redactate în debutul deceniului 1930, precum Fragmente dintr-un carnet găsit (1932), Femei (1933), Orașul cu salcâmi (1935). E vorba de soluția delegării unor identități cât mai puțin particulare și cât mai facil șanjabile personajelor, dar și locurilor, spațiilor și în genere referințelor de orice fel care circulă în literatura lui.

Conceptul pe care l-am considerat oportun pentru a sintetiza această soluție – pe care am argumente să cred că a avut-o în vedere Sebastian, deși el nicăieri nu a menționat-o ca atare – este acela de „neutralizare etnică” sau de „neutrohtonizare”. Este un concept la care am ajuns coroborând datele din acele proze ale lui Sebastian care nu ating în mod direct și explicit tema iudaității cu informațiile oferite de unele fragmente inedite din jurnalul său din 1930 și 1931, recent descoperit de Alexandra Oprescu. E vorba, mai precis, de pasajul unde Sebastian afirmă că nu-și poate „imagina”/ reprezenta personajele romanului Orașul cu salcâmi decât ca evrei și evreice, dar că la final – când romanul va intra în faza publicării și procesul de creație va fi încheiat – va schimba numele tuturor; nu doar numele, ci și apartenența religioasă¹:

Citește în continuare →