„Cazul Doinaș”

ALEX GOLDIȘ

            Micul text biobibliografic de pe manșeta volumului de debut al lui George Neagoe* n-ar trebui să înșele: tânărul critic nu e un autor lipsit de simțul ridicolului, așa cum lasă să se înțeleagă afirmația că „și-ar fi dorit să se facă președinte” ca Bill Clinton sau muzician ca George Enescu, două personalități de care-l leagă arbitrarul zilei de naștere. În ciuda unor alunecări adolescentine de discurs, George Neagoe se simte cât se poate de bine în pielea de cronicar (el scrie în ritm susținut la revistele „Cultura” și „Apostrof”) și mai ales în cea de cercetător cât se poate de scrupulos și, aș zice…ambițios.

            Pentru că numai ambiția poate sta la originea unui proiect care decurge din preluarea ștafetei de la însuși Nicolae Manolescu, profesorul care dă ghiont și mână liberă noii generații de critici (dintre care, desigur, Neagoe e întâiul vizat, așa cum lasă să se înțeleagă „Argumentul” cărții) în clarificarea contextului amestecat al literaturii proletcultiste: „Sunt 17 ani pe care nimeni nu i-a studiat. Revizuirile trebuie să le faceți voi! Literatura nu vă folosește la nimic, dar vă face mai frumoși”. Și, nu-i vorbă, trimis de către magistru la „munca de jos” a revizuirilor, George Neagoe își suflecă mâinile și se pune pe treabă, alegându-și un subiect cum nu se poate mai delicat: o reevaluare a activității scriitoricești a lui Ștefan Augustin Doinaș din unghiul raporturilor sale contradictorii cu puterea politică.

            Spun reevaluare a „activității”, întrucât cărțile propriu-zise ale poetului nu sunt studiate în sine (și, de aceea, nici exhaustiv), ci sunt privite mai degrabă drept „probe” care atestă un anumit traseu biografic, alături de alte documente mai stringente în destinul de scriitor al lui Doinaș: dosarele de Securitate. Principalul atù al cărții este, de fapt, acela al privirii parcursului biografic al lui Doinaș prin oglinzile paralele ale dosarelor de Securitate. Ceea ce înseamnă că George Neagoe pune în locul monografiei de tip clasic, cu segmentarea previzibilă viață-operă, o „monografie ideologică”. Sintagma e tot mai frecventă în cărțile de critică semnate de ultima generație ca semn de distanțare față de perspectiva „autonomiei esteticului”, privită acum ca o ideologie printre altele. Au mai dispărut, odată cu ea, tonul ridicat al „revizuirilor” de la începutul anilor ’90, când compromisurile politice ale cutărui autor afectau în mod direct viziunea asupra operei. George Neagoe evaluează cu distanțare (ca să nu zic neapărat obiectivitate) poziționarea lui Ștefan Aug. Doinaș în epocă, pornind de la prezumția că „persoanele vizate au acționat în condițiile de «normalitate» ale oricărei dictaturi, respectând adică regulile impuse ori fiind obligați să le respecte în situații de șantaj afectiv, familial și intelectual”. Pe lângă extraordinara muncă de documentare (tânărul cercetător cunoaște în detaliu toate ascunzișurile – nu puține! – biografiei și carierei lui Doinaș), Asul de pică are marele merit de a valorifica, în interpretare, Dosarele de Securitate ale scriitorului. Ceea ce nu înseamnă că cercetătorul respinge din start drept „false” toate afirmațiile agenților de acolo, ci că acceptă amestecul de adevăr și fals, probat, de fiecare dată, prin confruntarea cu versiuni alternative. E, orice s-ar spune, o utilizare inedită a Dosarelor de Securitate, privite drept material documentar demn de luat în seamă în interpretare – nu drept vehicule pentru rechizitorii interminabile și inutile. Printr-o dezinvoltură hermeneutică vizibilă din cronici, Neagoe pune față în față notele informative ale lui Doinaș cu notele informative despre el; mai mult, pe ultimele le folosește chiar în decriptarea esopismelor operei, unele dintre ele greu de detectat azi, fără aportul ideologilor „rafinați” ai Partidului. Tânărul critic nu se dă în lături de la a scurma prin note informative (trimise, încă, de critica respectabilă, la „coșul de gunoi” al documentaristicii) după pasaje de „critică literară” – evident, pe linie partinică, dar care dau seama de potențialul ideologic al operei și/sau al receptării ei. De aici, și corolarul teoretic la care nu pot decât să subscriu: orice studiu monografic privind un autor activ sub comunism trebuie să includă și studiul atent al documentelor Securității.

            E adevărat, pe de altă parte, că o sursă univocă de referință și o modalitate de abordare clasică s-ar fi dovedit cu totul insuficiente pentru elucidarea comportamentului lui Doinaș în epocă, un personaj al cărui proteism natural a fost ridicat la pătrat de schizoidia impusă de regim. Din punct de vedere al identităților alternative, proabil că Doinaș este cel mai interesant caz al literaturii postbelice, de vreme ce jocul heteronimic pare, la el, incontrolabil. În jurul personalității lui Ștefan Augustin Doinaș gravitează permanent personajul empiric Ștefan Popa, pseudonimele literare Grigore Laza sau Ion Motoarcă (ultimul, pe cale de a deveni tânără speranță a poeziei realist socialiste), dar și Gogu Ivan sau Andrei Golfin, identitățile „colaboraționiste” ale scriitorului. De unde mai pui că Doinaș e activ – mai mult sau mai puțin, firește – scriitoricește în cel puțin trei epoci, de la regimul antonescian până la cel ceaușist, fiecare cu capcanele și capriciile lui.

Prin contextualizările foarte atente, George Neagoe gestionează cu tact și, aș zice, chiar cu creativitate toate identitățile lui Doinaș. Cercetătorul e capabil, adică, să le explice în parte și să le subsumeze, apoi, unei personalități unificatoare, de regăsit în metafora „asului de pică”. Dacă e ceva care-l individualizează pe Doinaș în epocă, crede Neagoe, e tocmai faptul de a-și fi creat permanent o agendă proprie în raport cu toate condiționările exterioare, fie că a fost vorba de viața literară sau de instituțiile statului comunist. Fapt care face din poet un politician al literaturii demn de invidiat sau un „trickster” capabil întotdeauna să-și negocieze câștigător poziția în raport cu ingerințele vremii.

Ceea ce reunește însă toate aspirațiile (sau să le spunem, mai cinic, interese) lui Ștefan Augustin Doinaș, indiferent de identitățile contextuale, e nevoia irepresibilă de a publica și de a se afla în centrul vieții literare. Cartea reface filmul tensionat al consacrării poetului, de la primele încercări literare până la apogeul de imagine din anii 80. Biografia scriitorului are o notă pronunțată de senzaționalism. Pe de o parte, cariera lui Doinaș suferă de multiple fracțiuni la nivel politic, dacă ținem cont că debutul lui, care părea iminent atât în 1947, cât și în 1956, e blocat în ultima clipă. Pline de nuanțe – și cu merite incontestabile de narațiune documentaristică – sunt pasajele despre eforturile supraomenești ale fostului deținut politic, între 1958 și 1963, de a intra în grațiile regimului. Neagoe înfrânge aici aici un stereotip pe care încercam și eu să-l demontez în Critica în tranșee: simpla disponibilitate a scriitorului considerat „vinovat” față de regim într-un fel sau altul nu-i asigura automat reintrarea în circuitul literar, după cum scriitura cea mai sinceră „pe linie” e permanent suspectată, de către culturnici, de lipsă de autenticitate sau „calcul” burghez. Acest purgatoriu al umilințelor de tot soiul culminează cu un memoriu către Comitetul Central în care Doinaș cere, în genunchi, posibilitatea de „a munci și a publica” („Vă voi dovedi că sunt cu totul atașat Partidului și Guvernului, că merit încrederea pe care v-o solicit astăzi din adâncul ființei mele”), sau cu situația paradoxală a pledoariei lui „Andrei Golfin”, în notele informative, pentru buna credință partinică a lui… Ștefan Augustin Doinaș. În general, Neagoe speculează inteligent contradicțiile evoluției scriitorului, nu lipsită nici ea de senzaționalism, de vreme ce „«un sabotor al țării» sub Gheorghiu-Dej devenise procurorul șarlatanilor sub Nicolae Ceaușescu”. Căci, într-adevăr, din „dușman al poporului”, obligat la scrieri pe linie până la reabilitare, Doinaș face figură de disident în anii ’80, în măsură să țină discursuri dure și să redacteze poeme critice la adresa culturii oficiale, ba chiar să pactizeze deschis cu vocile de la „Europa Liberă”. Figura dominantă rămâne cea de contraspion, în fiecare acțiune pe care o întreprinde: „Era aproape de neînchipuit cum o persoană s-a camuflat până la punctual în care să devină indispensabilă atât pentru regim, cât și pentru potrivnicii acestuia. Integritatea sa din arenă a fost răsplătită prin creșterea capitalului de simpatie sau taxată prin cronici negative și atacuri la persoană. Însă nici serviciile în calitate de sursă nu au trecut neobsevate, datorită lor fiindu-i tolerate bravadele. Se profilează ca atare ipoteza că Doinaș a colaborat la fel de lejer cu ambele tabere. Prin operă, s-a numărat printre centrii de susținere ai est-eticii. Prin misiunile primite de la Securitate, a pus la dispoziție unele date grupul de literați ai Europei Libere”.

Important e însă faptul că, prin pasiunea documentaristică și prin talentul criticului (expresivitatea alunecă doar pe alocuri în metaforism zvăpăiat), Asul de pică reușește să ridice experiența lui Doinaș la nivel de exemplaritate. Tot mai multe acțiuni individuale considerate „ciudate” ar putea fi explicate prin descompunerea atât de fină a contextului, permițând dări de seamă mai nuanțate cu privire la problematici rezolvate până acum în alb-negru: modalitățile de consacrare a scriitorului în totalitarism, legitimitatea discursului său în raport cu focarele diverse de iradiere simbolică sau raportul dintre disidență și compromis – atât de complex pus în scenă de „cazul Doinaș”.

 asul-de-pica-stefan-aug-doinas_1_fullsize

* George Neagoe, Asul de pică: Ștefan Augustin Doinaș, Editura Cartea Românească, București, 2013, 336 p.

Vatra, nr. 3/2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.