Alex Goldiș -Moromeții I. O lectură în cheia naratologiei ideologice

goldis

Într-un eseu semnat de Alexandre Gefen intitulat Responsabilités de la forme. Voies et detours de lʼengagement littéraire contemporain (2005), autorul atrage atenția asupra diversificării strategiilor prozei cu substrat politic – mai ales în a doua parte a secolului XX – prin deplasarea interogațiilor tematice spre căutări formale, vorbind despre tensiunea permanentă dintre puritatea ideilor și impuritatea mijloacelor tehnice. În culturile est-europene aflate sub un regim strict al cenzurii (aplicate adesea mai mult conținutului și mai puțin strategiilor literare), reflecția asupra raportului dintre formele narativului și ideologia lor implicită a avut un caracter privilegiat. Citește în continuare →

Alex Goldiș – Constelația Vinea

Coperta Cordos - Vinea curbe.cdr

Foarte bună ideea publicării, de către Editura Școala Ardeleană, a ediției a II-a a volumului Sandei Cordoș, Ion Vinea. Scriitor între lumi și istorii*. Nu numai că volumul de față e revăzut și adăugit substanțial (beneficiind de două capitole în plus), dar prima ediție, apărută în 2013 și publicată în urma unui proiect al Academiei Române, n-a avut – din cauza constrângerilor administrative ale unor astfel de demersuri – decât o circulație limitată. Cartea e importantă întrucât reprezintă, după volumele – bune, dar inevitabil datate ale lui Simion Mioc și Elena Zaharia, publicate ambele în 1972 – o revizuire substanțială a biografiei și a operei poetului. Citește în continuare →

Eveniment editorial: Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România

adriana stan bastionul

Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România, Cuvânt înainte de Mircea Martin, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2017, 360 p.

Sanda CORDOȘ        

 

Idei

Există o tendinţă relativ larg răspândită în rândul criticilor (încă tineri), cei între 30 şi 40 de ani, de a se dedica ideilor literare (sau ideilor despre literatură) mai curând decât literaturii. Sigur, pe aceasta din urmă, în ipostaza actualităţii, unii dintre ei au urmărit-o (cu stăruinţă de ani, cu sagacitate) în critica foiletonistică (exerciţiul cronicii literare devenind astfel un gen formator), dar cărţile le-au consacrat unor probleme ale criticii literare. De ce şi de unde această autoreflexivitate? Fireşte că nu ştiu răspunsul (probabil că nici nu e unul singur) la întrebarea pe care mi-am pus-o în câteva rânduri, însă pot avansa mai multe ipoteze: pentru că e dezordine în lumea ideilor critice româneşti, pentru că aceşti oameni tineri vor să schimbe ceva esenţial în modul de a face critică literară (şi o fac oblic), pentru că unii dintre ei au internalizat modelele corifeilor şaizecişti (E. Simion şi N. Manolescu) care au consacrat tezele doctorale lui E. Lovinescu şi T. Maiorescu, practicând, aşadar, critica criticii. Citește în continuare →

Alex GOLDIȘ – Pentru o istorie 3D a literaturii române contemporane

literaturile-romane-postbelice

Un excelent dosar din „Cultura” coordonat de Ștefan Baghiu în martie 2017 atrăgea atenția asupra caracterului specios al termenului de „literatură contemporană”, care – mai ales în programele universitare și în volumele de critică – n-a mai fost supus revizuirilor de decenii bune. Cam toți respondenții, de la Ion Simuț și Gheorghe Perian până la Andrei Terian sau Bogdan Crețu, observau că noțiunea de „literatură contemporană” – devenită o carcasă goală – se extinde asupra a opt decenii de literatură, de la anii ʼ40 până azi. Pentru a măsura absurdul situației că în majoritatea Facultăților de Litere din țară se studiază realismul socialist la „Literatură contemporană” ne putem imagina că generația lui Nichita Stănescu – aflat pe băncile facultății la jumătatea anilor ʼ50 –  ar fi putut bine-mersi să-l studieze pe Eminescu tot la „Contemporană”. Lucru, totuși, de neimaginat și cu atât mai flagrant cu cât din 1945 încoace s-au succedat mai multe generații literare, ba chiar mai multe sisteme de concepere a statutului literaturii în societate. Nu mai amintesc ce înseamnă și ce se studiază sub umbrela de „literatura contemporană” în liceu, acolo situația e într-adevăr dramatică… Citește în continuare →

Alex GOLDIŞ – Preda şi efectul bulgărelui de zăpadă

Marin-Preda.-Un-portret-in-arhivele-Securitatii

Nu e secret pentru nimeni că Marin Preda a fost una dintre personalităţile cele mai incomode ale regimului comunist. N-a fost un disident, ba chiar s-a retras sistematic din dezbaterile politice propriu-zise, evitând să publice lucruri nelegate strict de literatură; în acelaşi timp, însă, a avut un proiect constant de lărgire a limitelor expresivităţii în totalitarism, atacând – cu o ambiţie neegalată de nici un scriitor român postbelic – prin fiecare roman subiecte delicate. De aceea, o carte care să scoată la iveală felul în care s-a raportat regimul însuşi la Preda e cât se poate de interesantă. M-aş fi aşteptat ca volumul Ioanei Diaconescu, Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii*, să stârnească o mică dezbatere în spaţiul public românesc cu privire la cazul prozatorului, dar şi cu privire la chestiuni mai ample legate de raporturile scriitorilor cu Puterea în comunism. La mai bine de doi ani de la apariţie, cartea a rămas însă puţin discutată. Citește în continuare →

Alex GOLDIȘ – Contradicțiile lui Lovinescu

Teodora-Dumitru1

Am mai scris-o și cu alte ocazii: abia după 1990 a devenit posibilă o discuție deschisă, fără menajamente ideologice și cu toate documentele pe masă, cu privire la subiecte sensibile ale istoriei literaturii române. Și asta nu pentru că spațiul cultural românesc ar fi fost mai predispus decât altele la falsificări și la mitizări (cum ne tot plângem), ci pentru că intruziunea ideologicului timp de câteva decenii a făcut ca limbajul și instrumentele angajate în dezbaterile „pur literare” să capete de multe ori funcționalitate tactică: nu s-au spus unele adevăruri nu doar pentru că cenzura nu le permitea, ci și pentru că ele riscau să lase argumentele literarului descoperite în fața politicului. „Cazul Lovinescu” e, probabil, cel mai elocvent din acest punct de vedere. Recuperat cu greu în perioada relativei liberalizări din a doua jumătate a anilor ’60 după ce fusese pus la colț în perioada stalinismului pur și dur, criticul a fost vehiculat în luptele tactice ale șaizeciștilor contra dogmatismului oficial (fie că el se numea marxism-leninism sau protocronism). Așa se face că „lovinescianismul” a ajuns să fie sinonim cu autonomia esteticului și puțini au avut interesul să pună sub semnul întrebării adeziunea fără rest a criticului interbelic la principiul autonomist. Bineînțeles că folosirea lui Lovinescu ca berbece de luptă nu s-a lăsat fără omisiuni sau chiar interpretări eronate ale sistemului său ideologic. Citește în continuare →

Alex GOLDIȘ – Cenzură și subversiune în literatura română sub comunism

liviu-malita-literatura-eretica

Două cărți fundamentale pentru înțelegerea literaturii sub comunism au apărut anul trecut, ambele semnate de Liviu Malița: Cenzura pe înțelesul cenzuraților*, respectiv Literatura eretică. Texte cenzurate politic între 1949 și 1977**. Cu toate acestea, receptarea lor lasă de dorit. Când n-au fost ignorate, ele au fost tratate cu condescendență, drept simple volume documentare, care nu atestă calitățile de critic și de teoretician literar ale autorului. Simptomatice în acest sens sunt cele două cronici semnate de Nicolae Manolescu în „România literară”, din care se poate deduce că cercetătorul clujean nu înțelege mare lucru din fenomenul cenzurii întrucât n-a experimentat pe propria piele dedesubturile sistemului și – fapt de neiertat – n-a citat îndeajuns contribuțiile la temă ale criticului „României literare” (de altfel, accidentale și lipsite de substanță). Citește în continuare →