A fost sau n-a fost. O carte poştală prietenilor mei

Dana DOMSODI

  1474418_10201086942284338_316443041_n

Mediul clujean apare astăzi ca o imensă acumulare de absolvenţi de filosofie. Straturile de generaţii, unite de precariatul comun fiecărei unităţi în parte, traversate însă de incompatibilitatea curentelor de gândire şi a tradiţiilor asumate, formează corpul viu al istoriei filosofiei clujene. (Post)-structuralişti, (post)-modernişti, hegelieni, fenomenologi, medievalişti, semioticieni, Marxişti, etc. – în Insomnia e loc pentru toţi. A discuta despre specificul filosofiei clujene înseamnă a vorbi mereu din perspectiva unei tabere (a unei alianţe) în contra alteia. A citi în naşterea (?) unui val de stânga, de dată foarte recentă, ceva ce ar putea fi explicabil în termenii unei specificităţi a modului de a face teorie, înseamnă a recunoaşte caracterul partizan al propriei perspective. În regulă, în fond nu e decât un gest de onestitate intelectuală. Specia absolvenţilor de filosofie este una dintre cele mai scumpe şi mai precare mărfuri din câte sunt pe piaţa muncii, eliberată de captivitatea oricărui wellfare state de fildes. O bună parte dintre aceste mărfuri sunt, peste toate, şi complet inconsumabile şi de neabsorbit de această piaţă a muncii. Astfel, a vorbi despre specificul filosofiei la Cluj înseamnă a pune întrebarea referitoare la condiţia istoric-materială specifică faptului de a face filosofie la periferia capitalismului european. Deodată, întrebarea referitoare la fiinţă devine întrebarea referitoare la capital. Înainte, totuşi, de a răspunde structurii, trebuie aruncat un ochi asupra particularităţii filosofiei clujene şi a capacităţii sale de a răpunde provocării propriei poziţii economico-politice. O parte din teoria clujeană şi practica sa par a fi o modalitate de a gândi istoric, criticând, violenţa abstractă şi materială a capitalismului. Fără glorie, la periferie. Tactică de supravieţuire. În concret:

Am ajuns la Cluj în 2007. Târziu. Înainte de asta am studiat patru ani de filosofie la Timişoara. Filosofia timişoreană e profund marcată de evenimentul revoluţiei româneşti. În teorie, o bună parte dintre profesorii de acolo se ocupă de filosofie analitică, filosofie antică, logică, pragmatism, idealism german, apoi câtiva alţii (puţini pe vremea aceea) de hermeneutică, filosofia culturii şi postmodernism. În ideologie, o parte din garda veche a rămas tributară unei viziuni de stânga, iar cea nouă preferă liberalismul sau neoconservatorismul ca si modele de bună practică teoretică. Mai sunt şi cei aflaţi deasupra oricărei ideologii, care predau filosofia în termenii unei inocenţe primordiale şi pentru care partizanatul politic şi obiectivismul ştiinţific trebuie să rămână cu orice preţ separate. Pe scurt, centru sau dreapta. În istoria filosofiei nu sunt clase, nu sunt contexte economice, nu există filosofi ca reprezentanţi ai unor clase de interese, ci doar moduri de devoalare ale fiinţei. Istorie a ideilor care merg pe picioare anistorice. Nimeni nu şi-a amanetat vreodată propria haină ca să intre la o bibliotecă. Au fost doar plimbări scurte sau lungi, şi fanfare, şi somnul raţiunii naşte monştrii. La ceafa filosofiei timişorene capitalismul se devoala el însuşi etern neinterogat. Au fost desigur şi excepţii, şi cursuri pe care le înţelegi întotdeauna abia după, şi dorinţa de schimbare şi timide încercări de a fi intr-adevăr de stânga. Drept este că acea perioadă a stat sub zodia boom-ului economic. România, pe vremea aceea, era paradisul clasei de mijloc. Muncitorii erau variante de succes ale emigraţiei româneşti. Precariatul iminent al studentului de la filosofie doar un vis urât. Criza şi austeritatea au venit mult mai târziu. Doi ani după. Bagaje, despărţiri prieteneşti, tren, Cluj, Mărăşti.

Deşi am ajuns târziu la Cluj, am apucat totuşi, aşa pe final şi pe fugă, cursurile acelora care au modelat generaţii de studenţi clujeni: Aurel Codoban, Virgil Ciomos, Ciprian Mihali, Alexander Baumgarten, Vasile Muscă, Ion Copoeru, Gabriel Chindea, Dan Raţiu, şi atâtia alţii. În afara cursurilor, mediul studenţesc era el însuşi mult mai angajat în dezbateri filosofice. (Althusser, discutând despre Lenin, povesteşte cu amuzament despre imposibilitatea unei discuţii filosofice – imposibilitate născută tocmai din faptul că filosofia divide, mai degrabă decât să unească). Aceste discuţii au fost întotdeauna marcate de opţiuni politice, teoria fiind complet vinovată de partizanat ideologic, ceea ce a şi salvat-o atât cât a putut să o facă. Se prea poate ca experienţa personală a naratoarei să fie profund condiţionată de propriile sale cercuri de discuţii, cert este, însă, că între timp aceste cercuri s-au lărgit. Terenul stângii clujene fusese pregătit deja de la sfârşitul anilor 90, când anagjamentul de stânga al unora dintre cei care s-au perindat pe la catedrele de filosofie a impulsionat o parte a generaţiilor postdecembriste şi preocupările lor teoretice. Din acest interes angajat s-au născut ulterior două edituri care publică constant texte de critică anticapitalistă şi nu doar, câteva organizaţii artistico-politice şi un grup de absolvenţi de filosofie pentru care Capitalul e o problemă şi o carte de căpătâi.

La Cluj, spre deosebire de celelalte centre universitare din ţară, sfârşitul istoriei a fost întotdeauna o problemă, nicidecum împlinirea binecuvântată a teoriilor fukuiamiene. Stânga clujeană are meritul de a fi fost prin primele să recunoscă în proliferarea publică a discursurilor despre sfârşitul oricărei ideologii (glorie pieţei libere!), doar o altă formă istorică de ideologie. Nu toţi au stat degeaba în faţa acestei glorificări a democraţiei liberale şi a capitalismului. Discuţia despre relevanţa istorică a stângii clujene porneşte şi de la acest fapt. Cu 10 ani înainte să trăim (graţie crizei) revelaţia expunerii economiei româneşti la capitalul străin într-o proporţiei covărşitoare, exista un centru universitar unde teoria critică lăsa să se întrevadă deja o atare posibilitate.

Sigur că e mult prea devreme pentru a vorbi despre un produs specific filosofiei clujene (postdecembriste), însă se pot citi semnele unei direcţii de gândire şi acţiune profund anticapitaliste (există divergenţe majore în gândirea celor care fac parte din stânga clujeană, însă anticapitalismul pare a fi terenul comun). În mijlocul unor constrângeri materiale serioase, asta nu e puţin lucru. În ton cu suspendarea globală a istoriei, la Cluj se citesc teorii de avangardă filosofică sau politică, la fel ca în marile capitale europene. Privaţi de capital, noul grup de la Cluj (grup care nu e şi o partidă) a înţeles rapid că teoria este singurul său capital, şi că doar asa, periferia, print-un gest de divorţ faţă de mainstreamul liberal, poate să întoarcă armele împotriva condiţiei sale de marginalitate economico-politică. Desigur, nici condiţiile materiale nu stau degeaba, iar în contextul unui imperativ global al productivităţi de tipul mezzi senza fine, preocuparea pentru filosofie se dovedeşte a fi mai degrabă un fine senza mezzi (economice, mai ales financiare). Din această perspectivă la Cluj, ca peste tot, absolvenţii de filosofie se regăsesc în marea lor parte aruncaţi în cursa pentru contracte (în cel mai bun caz de cercetare) pe perioadă determinată, atunci când nu sunt (pe perioade nedeterminate), pur şi simplu, neamploaiaţi. În acest context, a vorbi despre o direcţie de gândire sau măcar simpla reproducere a acestei mase critice pare puţin hazardat. S-a întâmplat, totuşi. Noul val clujean de teorie şi practică (de stânga) a apărut şi se reproduce tocmai ca o reacţie împotriva condiţionărilor sistemice locale, şi globale. Un ti(m)p de critică socială care depăşeşte impasul adornian al resemnării, fără a amonta însă spre vreo insurecţie generală. Din nefericire, în spatele avangardei teoriei clujene nu vine nimic, sau mai bine spus, externalizarea acestei avangarde este doar desfăşurarea socială a propriilor componente. Aici, o parte a filosofiei pare să ia forma unei teorii critic-revoluţionare în contextul unor vremuri de reacţiune teoretică şi depresiune economică.

În contextul local al unei polarizări a societăţii între capital şi mizerie (precariat – pentru spiritele mai sensibile), filosofia răspunde printr-o formulă care depăşeşte dialectic atât sărăcia filosofiei idealiste, cât şi sămănătorismul oricărei glorificări, sau victimizări, a abundenţei săracilor. În lipsa unui subiect revoluţionar, sarcina schimbării lumii se transformă în critica structurală a cauzelor inexistenţei acestui subiect, printre altele. La Cluj, în concret şi abstract, o parte a absolvenţilor de filosofie se regăsesc de partea greşită a istoriei capitalului. Gândirea lor (noastră) este profund marcată de aceste origini structurale (ne)sănătoase. Putem doar spera, că într-o zi, roadele acestei mişcări vor fi culese de cei pentru care filosofia va deveni într-adevăr o teorie socială revoluţionară. Rămâne de văzut, însă între timp, în ceea ce mă priveşte, şi în mod absolut partizan, adevărat vă zic vouă: este vie!

 

[Vatra, nr. 6-7/2014]

2 comentarii

  1. Intr-adevar, la Cluj este foare efervescenta viata filosofica publica. Sa speram insa ca se va schimba totusi situatia de pana acum, cand din cauza lipsei de bani alocalti cercetarii si culturii, Clujul ramanea doar o pepiniera pentru viitori cercetatori prin Franta si Germania.

    Răspunde

  2. O întrebare întrebătoare ce nu doare: În textul extras din articol ”în contextul unui imperativ global al productivităţi de tipul mezzi senza fine, preocuparea pentru filosofie se dovedeşte a fi mai degrabă un fine senza mezzi (economice, mai ales financiare).” se presupune că cititorul cunoaște expresiile ”mijloace fără scop” și ”scop fără mijloace”. Eu unul, mai puțin inițiat în tainele acestor profunde gândiri, nu le cunosc. Îndrăznesc să rog autoarea să mă ajute: cine sunt autorii acestor sintagme și care sunt rațiunile lansării lor pe piața ideilor? Cu mulțumiri. Dacă autoarea nu are timp pentru aceste lămuriri, poate alți cititori sunt în măsură să mă ajute. Cu aceleași respectuaose mulțumiri.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s