Cristina HODEAN – Herta Müller – autor al literaturii globale

Cristina Hodean

Studiile literare recente propun trecerea naționalului în plan secund, iar „noua geografie a studiilor literare înseamnă ceva în plus: o piață mondială. O piață unică, altfel spus, la care participă „vânzători” din toată lumea, dar care, pentru a „vinde”, se supun unei ordini care se enunță în engleză”(1). Literatura mondială este scriitura care câştigă prin traducere. Totuşi, nu e vorba numai despre această trecere, ci şi de influență, intertext, limbă de redactare, valori expuse. Se încearcă crearea unei legături între cultura autohtonă şi cultura gazdă: opera îşi creează un after-life în cultura respectivă, care a primit-o. Comparația de valoare devine depăşită pe plan național şi ierarhia internă de valoare, de asemenea. David Damrosch susține că literatura mondială e alcătuită din textele care rezistă timpului şi spațiului, astfel nu mai apar discuții despre valorile estetice, ci despre strategii de rezistență, aşadar „o operă aparținând World Literature e înzestrată cu o fabuloasă abilitate de a transcende granițele culturii care o produce”(2).

Trecerea de la stadiul național la cel internațional a Hertei Müller, declanşată de câştigarea premiului Nobel, a pus în dilemă jurnalişti şi comentatori culturali din toată lumea, care se zbat să explice cum un scriitor reprezentant al minorității, necunoscut în lumea literară mondială şi a cărui operă e dificil de accesat din punct de vedere literar şi metaforic, poate funcționa ca o interfață globală pentru literatură şi achizițiile ei. Scriitoarea de origine română Herta Müller a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009. Născută în 1953 într-un sat din Banat, Herta Müller a emigrat în Germania, la vârsta de treizeci şi patru de ani. Herta Müller a fost hărţuită de Securitate în anii ’80, iar opera literară i-a fost cenzurată. Juriul Academiei din Stockholm şi-a motivat decizia de a-i acorda acest merit prin „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei în care a descris plastic universul dezmoşteniţilor”(3). Premierea sa coincide cu cea de-a douăzecea aniversare a Căderii Comunismului în Europa. Întrebările pe care ni le punem şi de la care pornim în incursiunea noastră sunt următoarele: Cum s-a reinventat Herta Müller în cultura germană folosind drept surse de creație teme inspirate de evenimente din cultura română? Şi-a păstrat elemente din specificitatea culturii în care s-a format? Cum este receptată opera sa de critica românească şi de cea străină? A câştigat interes şi atenție prin traducere?

Herta Müller este una dintre scriitoarele reprezentative ale literaturii minorității germane din România, apropiată a Grupului de Acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat) până la emigrare, şi după stabilirea în Germania, prin tematica aproape obsedantă a destinului tragic al unei comunități etnice în condițiile totalitarismului comunist. Alături de fondatori ai Grupului, printre care Rolf Bossert, Johann Lippet, Richard Wagner sau scriitori ca Oskar Pastior, Joachim Wittstock, Eginald Schlattner, Herta Müller s-a impus ca autoritate supremă în literatura minorității germane din România şi a literaturii germane în context universal (4).

Activitatea literar-artistică a Hertei Müller, începută cu oarecare timiditate prin anii ’70, continuată cu apariţia, cenzurată, a romanului Niederungen (Ţinuturile joase), volum tipărit la Editura Kriterion, se împlineşte şi se defineşte odată cu stabilirea în Germania. Primele cărţi pe care le-a scris şi publicat în ţară au fost Niederungen (Ţinuturile joase) în 1982 şi Drückender Tangou (Tango apăsător) în 1984. În 1987 a emigrat în Republica Federală Germania împreună cu soţul ei de la vremea aceea, Richard Wagner. Herta Müller nu este doar o autoare germană, ci şi o reprezentantă a exilului literar românesc. Atât ea, cât şi opera ei, se situează la confluenţa dintre culturile şi literaturile română şi germană. Ca membră a minorității germane şvab-bănățene, care a avut o istorie lungă, tradiții bogate şi legături culturale puternice cu culturi de limbă germană, Müller a avut un sens clar al identității ei germane, atunci când a trăit în România. Ca o autoare care a scris şi publicat în limba germană şi a fost inspirată de autori şi idei din Germania de Vest, ea însăşi s-a considerat o autoare germană şi operele ei parte a literaturii germane, care a fost scrisă în țările vorbitoare de limbă germană.

Deşi Müller a fost o scriitoare apreciată înainte de a emigra în Germania de Vest, ea a trebuit să demonstreze, să argumenteze şi să-şi trăiască identitatea germană după ce s-a stabilit în Germania de Vest. Pretențiile Hertei Müller la identitatea germană au fost mult mai complicate din cauza faptului că, spre deosebire de mulți etnici germani din Europa de Est, ea a emigrat ca exilat politic, nu ca emigrant etnic german. Müller analizează tensiunea dintre conceptualizarea vest-germană a germanității şi statutul ei ca etnic german şi exilat politic în prima lucrare pe care a publicat-o după restabilirea în Germania: Reisende auf einem Bein (Călătorie într-un picior). În timpul comunismului în România, Müller a fost asociată cultural şi politic cu cercul literar Grupul de Acțiune Banat, o minoritate în cadrul unei minorități, care a criticat şi a opus rezistență modelelor de identitate culturală preconcepute, în special celor de asimilare în cultura dominantă românească, sau a celor de conformitate în identitatea culturală şvab-bănățeană a cărei germanități s-a bazat pe etnocentrism, negare a trecutului nazist şi intoleranța diferenței. Opunând rezistență ambelor modele identitare culturale, Müller a construit, în schimb, identități culturale individualizate, care se reflectă în scrierile ei. Opunându-se patosului literaturii săteşti şi natale şvab-bănățene şi prescripțiilor realismului socialist care aştepta de la scriitori şi artişti să glorifice obiectivele şi realizările ideologiei comuniste, Müller a practicat un scris care a subliniat observarea exactă a realității de zi cu zi, în care perspectiva colectivă a fost înlocuită cu cea a individului.

Prin declaraţiile sale, Herta Müller a orientat percepţia publicului asupra disidenţei, nu doar ca rezistenţă culturală, ci şi ca intenţie morală. Vorbind de literatura dizidenței, ne referim la modul în care specificul național, fie el al unei minorități etnice sau al unei națiuni, lucrează în favoarea perenității artei. Din mulțimea termenilor cvasisinonimici de literatură a exilului, emigrației, rezistenței, supraviețuirii prin cultură, subversivă, anticomunistă, antitotalitaristă, cred că cea mai potrivită denumire a scrisului Hertei Müller este de literatură a disidenței, politice şi literare, personale şi de grup, ca membră a Grupului de Acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat). Scriitoarea s-a născut în anul morții lui Stalin şi a trăit în regimul comunist totalitarist, impus de acesta, treizeci şi patru de ani, până la emigrarea în Germania. Ca mulți scriitori din România sau din alte țări comuniste, Herta Müller a încercat toate formele de rezistență, dar s-a impus printr-o împotrivire directă, curajoasă, motiv pentru care a fost urmărită, cenzurată şi interzisă. În toate situațiile, locurile, apartenența etnică, împrejurările vieții, obiceiurile, limba, tradițiile comunității din care face parte, au pus o amprentă puternică în scrierile ei.

Ca scriitoare a minorității germane din România, a elaborat şi plănuit mai multe scrieri, dar n-a publicat decât două volume de proză scurtă şi câteva poezii. Romanele de certă valoare, chiar dacă le-a gândit şi reflectă experiența de viață dintr-un sat şvăbesc din Banat, au fost publicate în Germania. Herta Müller debutează în 1982 cu volumul Ţinuturi joase (Niederungen), volum tipărit la Editura Kriterion. Continuă cu Tangoul opresiv (1984) şi Februarie desculţ (1987). După Revoluţie, în România i se publică alte 5 cărţi (sursa, „Adevărul” din 9 octombrie 2009): Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (roman, Ed. Univers, 1997), Este sau nu este Ion (poeme cu tăieturi din ziare, Ed. Polirom, 2005 ), Regele se-nchină şi ucide (eseuri, Ed. Polirom, 2005), Animalul inimii (roman, Ed. Polirom, 2006) şi În coc locuieşte o damă (versuri, Ed. Vinea, 2006). Este laureată a Premiului internaţional IMPAC Dublin Literary Award (1998), Premiul european Aristeion (1995), Premiile germane: Ricardo Huch (1987), Kleist (1994), Joseph Breitbach (2003). În Germania a publicat 16 cărţi. Călătorie într-un picior (1989) este prima operă a Hertei Müller scrisă şi publicată în Germania de Vest. Aceasta se concentrează pe experiențele unui exil politic a unui etnic german din România în societatea Germaniei de Vest. Romanul, care a fost pre-publicat în formă serializată în Frankfurter Allgemeine, a fost extrem de bine primit în Occident (5). A fost urmat de alte trei romane care, de asemenea, au primit aprecieri critice favorabile: Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (1992), Animalul inimii (1994), precum şi Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi (1997). Aceste romane prezintă episoade din viața femeilor din mediul urban din România comunistă. Ele sunt cele mai negre reprezentări ale Hertei Müller în ceea ce priveşte efectele mutilatoare ale represiunilor politice (6). Personajele centrale, care sunt vag modelate după autoare însăşi, experimentează „teroarea paranoică de a fi urmărite, suspectate, persecutate şi de a trebui să lupte cu un inamic omniprezent şi de neînțeles, care este fixat pe deformarea şi anihilarea lor”(7). Herta Müller a publicat, de asemenea, mai multe colecții de colaje de cărți poştale şi poezii, printre care: Der Wächter nimmt seinen Kamm (Paznicul îşi ia piaptănul, 1993), În coc locuieşte o damă (2000), Die blassen Herren mit den Mokkatassen (Domnii palizi cu ceştile de mocca, 2005) şi Este sau nu este Ion (2005), prima ei piesă scrisă în limba română. Colecția de colaje face vizibil faptul că limba română, care este mereu prezentă în scrierile ei, o arată pe Müller preluând controlul artistic al limbii în care a fost interogată (8).

Într-un scurt comentariu, Doina Uricariu îşi exprimă părerea în legătură cu subiectul dezbătut în presă, privitor la ideea lansată că Herta Müller nu ar fi româncă: „Oriunde a scris şi va scrie Herta Müller, rădăcinile acestea româneşti nu vor putea fi tăiate pentru că ele sunt laptele amărăciunii, nedreptăţilor şi minciunii, pe care scriitoarea l-a supt în Banatul şi Romania pe care oricât le-ar condamna o urmăresc şi-i dau toata vlaga şi vâna de scriitor şi de om. Această jupuire pe viu a omului de condiţia lui umană este tema obsedantă a Hertei Müller”(9). Momentul de după 2009, când Herta Müller obţine premiul Nobel pentru literatură, pretext pentru dezbaterile publice, nu va mai semăna cu momentul anterior. Se afirmă adevăruri grele, se ridică semne de întrebare şi se face mereu referire la întâlnirea de la Ateneu dintre Gabriel Liiceanu şi Herta Müller (10). Într-un articol din revista Luceafărul, publicat la data de 17 noiembrie 2009 găsim următoarele afirmații: „Scriu despre Herta Müller fără să ştiu mare lucru. Fiind posesoarea Premiului Nobel pentru Literatură (2009) şi având tangenţe evidente cu România, sunt obligat să remarc surprinderea care a poposit ca o ceaţă în trafic peste lumea literară din ţara noastră. Librăriile nu aveau în stoc nimic din opera laureatei, iar preţioşii şi pretenţioşii critici români de toate nuanţele, curentele şi generaţiile aproape că n-o citiseră. Şi nu mă refer doar la criticii mici, ci direct la cei de categoria «marelui» Nicolae Manolescu. Să fii considerat fanionul criticii româneşti actuale şi tu să nu ai flerul ca în Istoria critică a literaturii române măcar să pomeneşti numele Hertei Müller, denotă superficialitate. Un critic adevărat trebuie să fie şi un vizionar nu numai un constatator. Astfel că Nicolae Manolescu, omiţând nume de tipul Hertei Müller, nu are cum să fie iertat nici măcar bănuit de rea intenţie, ci de trecerea anticipativului pe ultimul loc în demersul său critic, fapt inadmisibil la „cineva” cu un astfel de statut”(11). Autorul omite, totuşi, anumite studii, printre care volumul germanistului Cosmin Dragoste, care îi dedică o primă serioasă monografie românească, Herta Müller – metamorfozele terorii, apărută în 2007 (12). În plus, Herta Müller nu este un autor puțin cunoscut doar în spațiul românesc, ci pe întreg mapamondul. Chiar şi în Germania, Herta Müller nu e foarte populară, „nefiind una dintre trâmbițele publice – cunoscută, ca şi Grass”, spune Volker Weidermann, un critic literar german, pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Sunday. „Ea este mai rezervată”(13). Michael Naumann, fostul Ministru al Culturii din Germania şi fostul şef al editurii Metropolitan Books, una dintre editurile la care a publicat Herta Müller în Statele Unite ale Americii, a lăudat munca ei, dar spune că nu este „o intelectuală populară”(14). Herta Müller are conturat un profil la fel de puțin cunoscut şi în lumea vorbitorilor de limba engleză, chiar dacă The Land of Green Plums a câştigat Premiul Internațional al Impactului Literar din Dublin (The International Dublin Impac Literary Award) în 1998 (15). Prin urmare, mai mult decât o descoperă critica şi presa românească şi internațională, deopotrivă, Herta Müller se confesează singură, se prezintă în faţa publicului cititor prin interviurile acordate diferitelor cotidiene, televiziunilor, prin modul său de abordare a realităţilor postdecembriste. Societatea românească e cartografiată lucid de un scriitor care a trăit în România lui Ceauşescu şi s-a întors să descopere o altfel de patrie, trăind însă o dezamăgire asemănătoare, legată de simulacrul democraţiei: „România postcomunistă nu a dezbrăcat toate măştile ororii comuniste, dintre care cea mai perfidă rămâne cea a delaţiunii, iar cea mai cruntă, cea a anihilării intimităţii”(16). Deşi mărturiile scriitoarei indică traversarea unor experienţe traumatice iar părăsirea ţării de baştină o resimte ca pe o eliberare, deşi majoritatea creaţiilor sunt scrise în limba germană şi receptarea lor de cititorul român se desfăşoară greu, opera Hertei Müller rămâne profund şi organic legată de cultura în care se formează. Această dependenţă se dovedeşte puternică, fiindcă o recunoaştem în substanţa cărţilor, care dezvăluie experienţe personale de viaţă desfăşurate pe teritoriul românesc, dar şi în limbaj, în structura lor formală. Date fiind împrejurările în care scriitoarea s-a iniţiat în cunoaşterea limbii române (potrivit propriilor afirmaţii, româna i-a rămas oarecum străină până relativ târziu), ea însăşi afirmă că limba română a lăsat o puternică amprentă personală asupra stilului scrierilor sale: „limba română participă la limba germană în care scriu; învăţând româneşte când deja aveam o privire fixată pe literatura şi estetica limbii, mi-am dat seama din capul locului ce multă poezie există în limba română”(17), mărturiseşte Herta Müller într-un interviu consemnat de Gabriela Adameşteanu. Menţinerea acestei legături a fost de bun augur, deoarece i-a oferit mai multe staţii ale cuvintelor, observă, în continuare, scriitoarea, ajutând-o să adapteze expresia la ceea ce numeşte conţinutul situaţiei. Concluziile care se desprind cu deosebire din analiza creației literare şi a receptării critice a operei Hertei Müller, cu deosebire proza, selectată şi grupată în jurul conceptelor de național şi universal, învederează o autoare germano-română, a cărei literatură solicită o re-evaluare şi redefinire a germanității în literatura germană contemporană şi a identității culturale.

Când Herta Müller a câştigat premiul Nobel în 2009, de exemplu, doar câteva dintre cărțile sale erau traduse în limba engleză. Bibliografia operei şi în jurul operei, mai ales după obținerea Premiului Nobel, este considerabilă. Astfel, opera sa este tradusă în mai mult de douăzeci de limbi, dar cel mai important aspect, majoritatea volumelor sunt disponibile în limba engleză, limbă de circulație internațională (18). În continuare, propunem o inventariere de ordin cantitativ a traducerilor operei Hertei Müller: limba engleză (14), limba catalană (5), limba cehă (1), limba chineză (2), limba daneză (5), limba finlandeză (3), limba franceză (6), limba galiciană (1), limba greacă (1), limba japoneză (1), limba islandeză (1), limba italiană (6), limba norvegiană (3), limba olandeză (7), limba poloneză (6), limba portugheză (3), limba română (11), limba spaniolă (4), limba suedeză (8), limba turcă (3), limba greacă (2). Interesul anumitor culturi pentru subiectele abordate de operele Hertei Müller trebuie să constituie un motiv pentru alegerea traducerii sale, dar şi popularitatea câştigată în urma deținerii titlului de câştigător al premiului Nobel. Premiul obţinut de Herta Müller a adus literatura de expresie germană din România pentru prima oară cu adevărat în atenţia publicului român (în vreme ce, în Occident, această literatură era de mult timp bine situată). Literatura de expresie germană din România a reuşit, astfel, să depăşească, din punctul de vedere al receptării, statutul de fenomen marginal. Prin urmare, Herta Müller devine un autor World Literature şi datorită acestei circulații internaționale a cărților sale. În anul 2013, Herta Müller primeşte premiul Best Translated Book Award, un premiu literar american oferit pentru cea mai bună traducere originală în limba engleză pentru volumul The Hunger Angel.

Cărţile laureatei au fost traduse din limba germană în limba română de Nora Iuga, Alexandru Al. Şahighian şi Corina Bernic (19). Herta Müller şi-a publicat prima ei lucrare în limba română în anul 2005: Este sau nu este Ion (Is He or Isn’t He Ion), o colecție de colaje. Ceea ce Müller preia din viața privată în scrierile sale este mai mult decât o „materie brută”, e un „limbaj” pe care îl foloseşte, iar efectele literare sunt şi dificil de tradus, şi schimbate în urma acestui proces. Chiar şi cititorii care nu cunosc limba germană pot observa lungimea sau concentrarea titlurilor în limba engleză: Herztier [Heart-Beast] devine (în traducerea englezească a lui Michael Hofmann) The Land of Green Plums; Atemschaukel [Breath-swing], Everything I Possess I Carry With Me. Prima ei lucrare tradusă în limba engleză este Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt [Humans are great big pheasants in the world] poartă titlul The Passport; Heute wär ich mir lieber nicht begegnet [Today I would rather not have encountered myself] apare sub numele simplu The Appointment (20). În lucrări precum Niederungen (Nadirs), Herztier (The Land of Green Plums), Reisende auf einem Bein (Traveling on One Leg) sau Atemschaukel (The Hunger Angel), toate, scrise în limba germană dar traduse în întreaga lume, Müller abordează problematici contemporane vitale precum dictatură, migrație, memorie şi principii comuniste sau fasciste de conducere a unui stat în Europa. „Cărțile sale sunt scrise într-o bogată limbă poetică, care le oferă o mare şi adâncă putere. Ele au reuşit să traverseze granițele naționale şi să aibă un ecou universal; ele vorbesc unui public global interesat de opresiunea politică şi de efectele ei pe termen lung”(21), notează Wiebke Sievers.       

Aşa cum susține David Damrosch, o operă mare depăşeşte propriul timp şi spațiu şi se dovedeşte un mod privilegiat de acces la substratul culturii de origine (22). Herta Müller a emigrat în Germania în anul 1987, după ani de persecuție şi cenzură în România. Ea este prima scriitoare germană care câştigă Nobelul pentru literatură de la Günter Grass în 1999 şi a doisprezecea femeie care a câştigat premiul pentru literatură. Însă, spre deosebire de câştigătoarele precedente, precum Doris Lessing sau V. S. Naipaul, Herta Müller este o scriitoare relativ necunoscută în afara cercurilor literare din Germania, notează un editorial online (23).

S-au căutat explicaţii privind acordarea Premiului Nobel pentru Literatură tocmai Hertei Müller. Fie că „se împlinesc 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului” (Ion Bogdan Lefter sau Horia – Roman Patapievici), fie că „principalul factor ar fi fost Nicolae Ceauşescu care a obligat-o să părăsească România” (Cristian Tudor Popescu). Alţii, precum Radu Tudor, cred că „meritul ar fi al Securităţii că a forţat-o să plece din România” sau, precum Mircea Mihăieş, că „deja plutea în aer ca un român să câştige prestigioasa distincţie”. Din punctul nostru de vedere, Paul Cernat susține următoarea afirmație: „Nobelul a revenit de regulă scriitorilor emancipatori, opozanţi şi transgresivi, cu apartenenţe culturale multiple” („Adevărul literar şi artistic” din 14 octombrie 2009). Răsfoind printre articole păreri legate de acordarea acestui premiu Hertei Müller, am mai descoperit că, de pildă, Paul Goma, la rândul lui exilat de comunism, tranşează: „Cum să însemne premiul Hertei Müller ceva pentru România? Ea nu a spus că este scriitoare română, ci bănăţeană. Mai mult, ea nu a fost în exil, ci în recuperare” („Gândul” nr. 1365), în timp ce Andrei Pleşu chiar ne atenţionează: „Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Herta Müller e o scriitoare germană. Ea a câştigat o înaltă distincţie pentru limba în care a scris”. Mircea Cărtărescu e de altă părere: „Fireşte, opera ei e în germană, dar, ca şi în cazul lui Panait Istrati de exemplu, subiectele ei sunt româneşti, cadrul e românesc şi chiar mentalitatea are de multe ori ceva autohton. Nu e nicio îndoială că acest premiu suprem aparţine puţin şi literaturii române” („Adevărul literar şi artistic” din 14 octombrie 2009)”(24). Cosmin Dragoste consideră că „premiul obţinut de Herta Müller a adus literatura de expresie germană din România pentru prima oară cu adevărat în atenţia publicului român (în vreme ce, în Occident, această literatură era de mult timp bine situată). Literatura de expresie germană din România a reuşit, astfel, să depăşească, din punctul de vedere al receptării, statutul de fenomen marginal”(25). Marta Petreu: „Herta Müller este într-adevăr româncă, în sensul că s-a născut aici şi are cetăţenie română, dar a primit acest premiu pentru ceea ce a scris în limba germană”. Aceeaşi Marta Petreu a mai subliniat că atât Herta Müller, cât şi Eugen Ionesco prezintă o critică fizionomică a României şi a sugerat realizarea unui studiu al scrierilor autorilor români care au plecat în străinătate şi care au scris despre România. Scriitoarea clujeană l-a parafrazat şi pe Cristian Tudor Popescu, conform căruia Herta Müller „datorează premiul Nobel lui Ceauşescu” (în sensul că tema comunismului şi a nocivităţii acestuia se regăseşte ca leitmotiv în cărţile ei) (26). Cristian Tudor Popescu consideră că premiul obţinut de Herta Müller este, în cea mai mare măsură, acordat spaţiului spiritual şi cultural german, având, în acelaşi timp şi o însemnată componentă politică: „Este bine că a luat acest premiu şi este bine că putem scrie pe ecranele televizoarelor «Herta Müller, scriitoare născută în România», dar, totuşi, nu pot să nu mă gândesc că nu au luat premiul Nobel Petru Dumitriu, Marin Preda, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, ca să nu mai vorbesc de Tudor Arghezi. Doamna Herta Müller, o persoană absolut onorabilă, este o scriitoare de expresie germană, şi nu de expresie literară românească. Dacă nu pleca în 1987 din România, nu ar fi luat acest premiu. Contribuţia României la opera Hertei Müller este viaţa trăită de dânsa sub Ceauşescu în anii ’70-’80. Se poate spune că principalul contributor la premiul Hertei Müller este Nicolae Ceauşescu. Am văzut conferinţa de presă a proaspetei laureate Nobel: a vorbit tot timpul de dictatură, nu de literatură. Parcă era Nelson Mandela. Poate că era mai nimerit premiul Nobel pentru Pace” (27). Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, consideră că acordarea Premiului Nobel pentru literatură scriitoarei Herta Müller are „o semnificaţie specială pentru România (…) Nu este o scriitură obiectivă despre un regim totalitar, ci este problematizată trauma pe care a produs-o regimul comunist la nivelul omului simplu”. Andrei Pleşu afirmă că „În ceea ce priveşte împăcarea scriitoarei cu propriul trecut şi cu ţara în care s-a născut, Herta Müller nu se poate linişti. O să rămână toată viaţa un om în ofensivă, pe care nimic nu îl va schimba. Românii nu vor percepe gestul istoric al Comitetului Nobel, şi nici nu vor învăţa să îşi asume istoria şi să îşi recunoască vinovăţia colectivă, pentru că în afara celor care l-au trăit nemijlocit, trecutul nu poate fi o zonă de interes general”(28). Rolul presei este de a prezenta evenimentele într-o situaţie de democraţie firească. Valul de informaţii, acuze, revizuiri ale unor comportamente din trecut este, astfel, inevitabil. Hertei Müller i se reproşează, direct sau voalat, faptul că dacă nu ar fi trecut printr-o dictatură, nu ar fi câştigat Premiul Nobel, iar Ceauşescu nu ar trebui atât de aspru denigrat.

Herta Müller a fost o disidentă, dar şi emigrantă şi exilată. Scriitoarea şi-a luat cu sine limba germană, minoritară la noi, şi experienţa tristă a ţării în care s-a născut. De câştigat au avut ambele literaturi, şi cea română – Herta Müller s-a născut şi s-a format totuşi la noi –, dar şi literatura germană, care pe o tematică a traumelor provocate de un regim comunist a obţinut Premiul Nobel. Herta Müller este, astfel, prima scriitoare originară din România care a fost recompensată cu cea mai înaltă distincţie literară. Medaliata recunoaşte că nu a scris din plăcere, ci din necesitatea de a se lămuri pe sine şi pe alţii. Popularitatea ei se datorează şi nenorocului românilor ca naţiune, care cuprinde şi minorităţile, a căror suferinţă în expresie literară a devenit cunoscută graţie scrisului în germană, şi apoi traducerilor în limba engleză, limbi de largă circulaţie.

 

Note:

 

BIBLIOGRAFIE

 

  1. Bibliografie critică

Damrosch, David, How to Read World Literature, Wiley Blackwell Publishing, 2013.

 

  1. Sitografie

Adameşteanu, Gabriela, Herta Müller în dialog cu Gabriela Adameşteanu, în „Revista 22”, 28.10.2003.

Alexandru, Matei, Studiile literare în context global: o provocare. Un exemplu din „critica de export”, în „Astra”, nr. 1-2, 2015, http://www.revista-astra.ro/literatura/files/2015/09/Pag_88-89_Terorie-Alexandru-Matei.pdf, consultat la data de 17.01.2016.

Binder, Binder, Securitatea este pe mai departe activă, în „DW Akademie”, 27 Septembrie 2019, http://www.dw-world.de/dw/article/0,,4514775,00.html, consultat la data de 23.01.2016.

Boehm, Philip, Herta Müller, The Art of Fiction, în „The Paris Review”, nr. 225, 2014, http://www.theparisreview.org/interviews/6328/the-art-of-fiction-no-225-herta-muller, consultat la data de 17.01.2016.

Cărtărescu, Mircea, Ode to Herta Müller, în „Sign and sight”, 13 October 2010, http://www.signandsight.com/service/1946.html, consultat la data de 25.01.2016

Cristina, Paula, Durgău, Național şi universal în creația Hertei Müller, coord. ştiințific prof. univ. dr. Paul Magheru, Oradea, 2015, https://www.uoradea.ro/display6852, consultat la data de 27.01.2016.

Iuga, Nora, Şahighian, Alexandru Al., Bernic, Corina, Traducătorii, despre Herta Müller, în „Adevărul”, 23 Septembrie 2010, adevarul.ro/cultura/istorie/traducatorii-despre–herta–muller1_50ba044a7c42d5a663b00f02/index.html, consultat la data de 25.01.2016.

Mihaiu, Virgil, Scriitori germani din Romania – „Vânt potrivit până…” la momentul potrivit, în „România literară”, nr. 21, 28 mai, 1997, http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/perioada_comunista/scriitori_germani_din_romania_-__quote_vant_potrivit_pana_dot__dot__dot__quote__la_momentul_potrivit,/966/, consultat la data de 20.01.2016.

Marven, Lyn, Lifewriting: Herta Müller’s journey, în „Open Democracy”, 15 Octombrie 2009, https://www.opendemocracy.net/article/germany/lifewriting-herta-muller-s-journey, consultat la data de 28.01.2016.

Militaru, Petrişor, Publicul român trebuie familiarizat cu scriitura Hertei Müller, în „EgoPHobia”, 21 Martie 2010, http://egophobia.ro/?p=4068, consultat la data de 23.01.2016.

Rich, Motoko, Kulish, Nicholas, Herta Müller Wins Nobel Prize in Literature, în „The New York Times”, 8 October 2009, http://www.nytimes.com/2009/10/09/books/09nobel.html?_r=1, consultat la data de 22.01.2016.

Stănescu, C., Herta Müller: Reacția românilor la Nobel, în „Cultura”, http://revistacultura.ro/blog/2009/10/herta-muller-reactii-romanesti-la-nobel-o-trecere-in-revista-de-c-stanescu/, consultat la data de 19.01.2016.

Şimonca, Ovidiu, Cine s-a supărat pe Herta Müller?, în „Observator Cultural”, 8 Octombrie 2010, http://www.observatorcultural.ro/articol/cine-s-a-suparat-pe-herta-muller/, consultat la data de 19.01.2016.

  1. a., Andrei Pleşu: Pentru Herta Muller aş inventa un Nobel pentru calitate umană,

http://www.realitatea.net/andrei-plesu-pentru-herta-muller-as-inventa-un-nobel-pentru-calitate-umana_636122.html, consultat la data de 28.01.2016.

  1. a., Herta Müller sau de la ochiul din tavan la Premiul Nobel pentru literatură în 2009, în „Luceafărul”, 17 Noiembrie 2009, http://www.luceafarul.net/herta-muller, consultat la data de 17.01.2016.
  2. a., Nobelul Hertei Müller şi lipsa lui pentru Eugen Ionesco, în „Ziua de Cluj”, 9 Octombrie 2009, http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/nobelul-hertei-muller-si-lipsa-lui-pentru-eugen-ionesco–16110.html, consultat la data de 18.01.2016.
  3. Cristina Hodean

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s