Dobre vecer, „meștere al fulgului de zăpadă”, și al

fulgilor de sare de pe pielea arămie a adolescentelor

bulgăroaice de la Kranevo, și al fulgilor de sare din

saramura bulgărească, și al tuturor fractalilor, bulgărești

sau nu, văzuți sau nu, trecuți vreodată prin unda gravi-

tațională a inimii sau nu. Dobre vecer.

Îți scriu din căsuța asta murdară din Kranevo, de pe

malul Mării Negre, cea mai jegoasă casă în care

am stat vreodată, dar în care dorm, în patul de lângă

mine, copilul & femeia cei mai curați. Dacă-i

adevărat că stai în inimile noastre, bănuiesc că

știi cum e. Și cred că știi cum e și să scrii scrisori

la care nu ți se răspunde. Și la care te prefaci că

nu ții să ți se răspundă. Deși ai muri crucificat ca să

ți se. But wait, tu chiar ai făcut-o. Vorbesc de funie

în casa crucificatului. But wait, am și eu funia mea.

În fine, suntem amândoi două drama queen, știm despre

ce-i vorba, să trec mai departe.

 

Adică să revin – îți scriu, ziceam, din căsuța

cea mai jegoasă & curată. Lichefiat, dar cu

Cola congelată lângă. Și cu, aproape sigur,

un fel de suflet. Mă întreb ce îți e ție Cola, ce

îți e ție suflet. Poate că fiul tău dormind. Poate

chiar fulgul de sare din buricul adolescentelor.

Cine te poate ști. Beau din Cola, să supraviețuiesc

totuși acestei scrisori, îmi trag sufletul (dacă

suflet o fi fiind) și revin:

 

Cred că ești cam singur, maestre al fulgilor & al

undelor gravitaționale. Cred că ai rămas și fără

Cola congelată. Și că ți-ai făcut o casă în care jegul

i-a acoperit cu totul pe cei câțiva curați care dorm, încă

luptând să respire, încă zvâcnind din pumni în vreme ce

visează. Cred că habar n-ai ce visează. Și poate că nu-ți

mai pasă. Te înțeleg perfect. Aș bea o Cola cu tine

& ți-aș explica. Nu dispera. O s-o bem cândva,

îți promit. O să înțelegi atunci totul. Sau aproape.

 

Cam atât. Țineam să-ți scriu cum îi scrii unui

prieten pe care-l știi singur & te simți cumva

vinovat de singurătatea lui & îi scrii o chestie

patetică la care știi că n-o să răspundă niciodată

& nici nu îi va transforma singurătatea într-o

Cola din congelator, acoperită de fulgi de gheață

lucrați cu migală de un maestru maniac & atotputernic

& aproape înnebunit de singurătate.

 

Tastele laptopului sună prea tare, risc să trezesc

ce mai e curat prin casa asta. Plus că mi s-a topit

gheața de pe Cola, maestre al fulgilor de gheață de

pe Cola. Cum s-au topit atâtea inimi când le-ai scos

din congelatorul lor. Să nu sentimentalizăm, însă.

Voi da eu Cola aia, tot eu voi face conversația, simțindu-

mă ușor vinovat pentru tine, cum ziceam.

 

Până atunci, salutări din Kranevo, de lângă Balcic,

unde fulgul de sare e lucrat mai fin decât cel de

gheață, parol. Am fugit. Te îmbrățișez, al tău, Radu.

 

 

 

 

[Vatra, nr. 7-8/2016]