Cosmin Divile – „Semne din lumea liberă” – Obiectele occidentale în romanele postdecembriste despre copilăria și adolescența din comunism

Prezentarea proiectului

Copilăria și adolescența petrecute în comunismul românesc sunt tematici recurente în literatura română postdecembristă. Începând cu anul 2000, astfel de narațiuni sunt o constantă reperabilă atât în noua memorialistică despre trecutul recent (de la O lume dispărută…1 până la Tot înainte!…2), cât și în ficțiunea postrevoluționară (de la Muzici și faze3 de Ovidiu Verdeș la Tot înainte4 de Ioana Nicolaie). În studiile critice recente s-au formulat o serie de ipoteze despre proza postrevoluționară cu și despre copii/adolescenți din comunism, semnalându-se, pe de o parte, schimbarea de paradigmă în privința construcției personajului-copil din literatura română (Ștefania Mihalache5), iar, pe de altă parte, aportul acestor narațiuni la memoria culturală/colectivă despre comunismul românesc (Andreea Mironescu6 și Andrei Simuț7). În siajul celor două ipoteze, proiectul de față propune o nouă grilă de lectură a romanelor de după 1989 despre copilărie/adolescență din comunism: urmărirea interacțiunii dintre protagonist și obiectele din Occident.

Cu toate că regimul comunist practica o atentă supraveghere politică a cetățenilor patriei, atât textele non-ficționale, cât și cele ficționale sunt jalonate de diverse subterfugii și strategii de sustragere de la ethosul comunist. În sensul acesta, obiectele și produsele culturale din Occident au jucat un rol fundamental în formarea unor atitudini în răspăr cu regimul politic, servind la realizarea unei pedagogii paralele pentru copiii/adolescenții din „Epoca de Aur”. Prin intermediul bunurilor occidentale de consum protagoniștii își creează o reprezentare dihotomică asupra lumii (aici vs. dincolo), primesc explicații pe „limba” lor despre lumea în care trăiesc (copii/adolescenții nu pot internaliza implicațiile regimului totalitar, însă pot discerne diferența dintre gustul unui Quik Cola și cel al unui Coca-Cola) sau își formulează aspirații după modele din industria muzicală sau cinematografică din Occident (de cele mai multe ori acestea contrastează cu conduitele din comunism). Chiar dacă mare parte din copii și adolescenții sunt inocenți din punct de vedere politic, ei pot totuși percepe anormalitatea lumii în care trăiesc, relevată cu ajutorul bunurilor materiale/culturale de dincolo de graniță – acestea devenind un marker politic. Lumea comunistă e surclasată de cea occidentală la nivelul obiectelor foarte concrete, umile chiar, iar copii, observând superioritatea celor din urmă, stabilesc ierarhii între cele două lumi.

  • Bibliografie:

Verdeș, Ovidiu, Muzici și faze, Iași, Polirom, 2016[2000].

Bădescu, Cezar-Paul, Tinerețile lui Daniel Abagiu, pref. de Mircea Cărtărescu, Iași, Polirom, 2012 [2004].

Sângeorzan, Adrian, Circul din fața casei, București, Curtea Veche, 2008.

Voicu, Dragoș, Coada, București, Cartea Românească, 2009.

Gheo, Radu Pavel, Noapte bună, copii!, Iași, Polirom, 2017 [2010].

Ciobotari, Călin, Amintiri din Epoca de Aur, ed.: Aura Christi & Andrei Potlog, București, Ideea Europeană, 2010.

Florian, Claudiu Mihail, Vârstele jocului: Strada Cetății, Iași, Polirom, 2016 [2012].

Chivu, Adrian, Strada, Iași, Polirom, 2012.

Pop, Doru, O telenovelă socialistă, Iași, Polirom, 2013.

Popescu, Adina, Povestiri de pe Calea Moșilor, București, Young Art, 2019 [2014].

Pârvulescu, Ioana, Inocenții, București, Humanitas, 2016.

Wagner, Mara, În spatele blocului, București, Nemira, 2017.

Partenie, Cătălin, Vizuina de Aur, Iași, Polirom, 2020.

Nicolaie, Ioana, Tot înainte, București, Humanitas, 2021.

Muzici și faze: copilăria și adolescența în comunism pe ritmurile muzicii occidentale

Romanul de debut al lui Ovidiu Verdeș8 a deschis seria narațiunilor copilăriei/adolescenței în comunism de după 1989. Încă de la primele receptări critice a fost semnalată importanța muzicii occidentale (rock, pop, jazz, blues) în formarea identității protagonistului-narator Tinuț (Constantin, elev în clasa a IX-a, la un liceu din București, sfârșitul anilor ʼ70).9 Primul contact cu produsele culturale și obiectele din Occident se petrece încă din copilărie, când Tinuț, elev în clasa a V-a, descoperă într-un sertar de-al tatălui său un magnetofon Grundig, benzi cu Louis Armstrong și Ray Charles, țigări occidentale (Pall Mall și John Player Special), reviste Playboy, whisky scoțian (Johnnie Walker) și coniac grecesc (Metaxa). Odată realizată inițierea în „paradisul artificial” furnizat de aceste obiecte ascunse, atât copilăria, cât și prima tinerețe ale lui Tinuț (și nu doar ale lui, romanul aducând în pagină mai mulți adolescenți cu preocupări similare) vor purta amprenta (și vor fi rezultatul) întâlnirii cu Occidentul (pe acordurile „muzicilor”), fetișizat încă de la început. Experiența primei casete „trase” de unul dintre prietenii lui, Bodi, o „autoritate” în materie de „muzică bună” (care, la rândul lui, „cunoștea” pe cineva cu legături în străinătate), avea să pecetluiască preocuparea simptomatică pentru muzică a lui Tinuț:

„A fost demență (s.n.) curată, nene! Am luat casu la mine în cameră și două zile nu mi-a mai trebuit nimic; nimic; nu-mi venea nici să mă mai duc la masă. Pe bune, maică-mea tot băga capu’ pe ușă, să vadă dacă n-am luat-o razna … De fapt, ce mai, toate erau mișto și fiecare mergea parcă cu un alt moment al zilei: Smoke on the Water, Iron Man și Locomotive Breath dimineața,cu fereastra deschisă, The Rain Song după-masa, cu draperiile trase, lungit pe canapea, celelalte – seara și Bohemian Rhapsody, Black Magic Women și Money – noaptea, cu lumina stinsă. Și fiecare, dacă o ascultai după alta, suna diferit: am făcut semne cu creionul pe marginea casetei, ca să pot derulez fix până acolo, să nu mai pierd timpul, și știam care piesă de pe B corespunde cu care de pe A. Vacanța era tot la început, ca acum, și eram în al nouălea cer, fiindcă se terminase cu plictiseala de la amiază, când nu era nimeni în curte: când mă săturam de ascultat, putea să mai ies pe-afară să mă joc și, când mă săturam de jucat, puteam să vin acasă să ascult […] Ce-mi mai trebuia, nene? Serios, dacă aveai muzică, mare lucru nu mai trebuia (s.n.): în fiecare zi parcă o luai de la capăt, dar nu era nasol, că se întîmplau tot timpu’ niște chestii – mai vedeai ceva, îți mai trecea ceva prin cap, mai auzeai în jur niște cuvinte și ți se părea că le-ai mai auzit –, parcă visai și așteptai să vezi ce se mai întâmplă.”10

De-a lungul celor 40 de capitole ale cărții – acoperind ultima săptămână de școală din clasa a XI-a, interval ce prinde doar activități cotidiene, vădit nespectaculoase, de la primirea unei brichete din partea unei fete de care e îndrăgostit și completarea unui oracol la mersul la școală și vizitele făcute bunicii etc. – sunt inventariate peste 20 de formații muzicale (Led Zeppelin, ABBA, AC/DC, Queen, Deep Purple, Genesis, Police, The Doors, Pink Floyd etc.), acestea jalonând universul adolescentin al lui Tinuț. Muzica devine nu doar grila prin care e privită realitatea, ci și cea care întreține „ritmul” vieții adolescentine a lui Tinuț: este un criteriu nenegociabil în selectarea prietenilor, un indicator de popularitate (cantitatea de muzică occidentală era direct proporțională cu „faima” printre adolescenți și succesul la fete), o modalitate de a petrece timp liber (așa numitele „ceaiuri”, dedicate special audierilor ritualice ale noutăților muzicale) și un subiect predilect pentru discuțiile dintre adolescenți (de cele mai multe ori polemice, date fiind „gusturile” diferite ale acestora). Pentru a obține prestigiul printre adolescenți, era necesară nu doar o bună cunoaștere a tuturor formațiilor din industria muzicală a Occidentului, ci, mai ales, procurarea unor echipamente electrice cu ajutorul cărora să poată asculta această „muzică bună”. În sensul acesta, dorința supremă a lui Tinuț era să-și poată achiziționa un „Maiak 205” (marcă rusească de magnetofoane), pe care-l primește în cele din urmă cadou din partea părinților (una dintre bucuriile esențiale din adolescența protagonistului), reprezentând o „treaptă” indispensabilă în asigurarea unei poziții favorabile printre ceilalți adolescenți (mai ales printre adolescente).

Eroul are noțiuni elementare despre epoca în care trăiește (știe de existența partidului, a securității, a conducătorului Ceaușescu, instanțe bagatelizate prin caricaturizare și bancuri spuse la școală), dar „evadează” din constrângerile social-politice ale regimului politic cu ajutorul „muzicilor”. Profilul lui Tinuț oscilează între evaziune livrescă (identificarea cu un ethos nonconformist inoculat de „muzicile” occidentale), eschivă infantilă (asumarea unor mode vestimentare vestice, aflate în răspăr cu regulile școlare) și subversiune juvenilă (Ceaușescu devine „Ceaușilă” sau „Nea Nicu”, sfidarea orelor de „peteape” – P.T.A.P.11). O astfel de formă „foarte discretă de opoziție la constrângerile regimului”12 vine în siajul atitudinii nonconformiste cultivate de „muzicile” din Occident, care, nu la voia întâmplării, surclasează muzica ușoară românească (preferată, de obicei, de către adulți, aceasta nu oferea aceeași „doză” de vitalism, euforie și libertate, fiind ironizată pentru stilul ei „cuminte”). Nu doar producțiile culturale (muzică sau film) din lumea comunistă sunt subapreciate, ci și cele alimentare, cum e, de pildă, băutura Ci-co, despre care Tinuț afirmă că: „Era cald ca un cur, tulbure, cu un deget de drojdie la fund și cu rugină la gura sticlei.”13, preferând astfel Pepsi-ul, protagonistul fiind gata să stea la coadă (evident, atunci când „se băga” în „Parașută”, cofetăria frecventată de Tinuț).

În concluzie, „muzicile” occidentale reprezintă pentru universul infantil din comunismul românesc, o supapă de evaziune „livrescă” (identificare cu un ethos vestic prin intermediul muzicii), ce întrețin iluzia libertății de care se bucură copiii/adolescenței din textul lui Ovidiu Verdeș. În roman, opoziția dintre aici/afară se rezumă la prezentarea antitetică a obiectelor/produselor culturale occidentale și a celor din lumea comunistă. Motiv pentru care protagoniștii se mulțumesc doar cu consumul acestora, ei negândindu-se cum ar fi dincolo de graniță. De asemenea, carențele sistemului politic și discursul puterii sunt estompate (sau luate în derâdere de către adolescenți, bineînțeles, fără a avea o conștiință politică), regimul totalitar fiind „[…] un simplu cadru convențional, care, atâta vreme cât este ignorat, nu poate să pătrundă în miezul adevăratelor întâmplări ale sinelui, singurele care contează.”14 În orice caz, „muzicile” devin lentilele prin care realitatea e transfigurată în acord cu „ritmurile” Occidentului, o (re)sursă inepuizabilă, inconfundabilă și formatoare pentru Tinuț. În felul acesta, pedagogia oficială prezentă prin manifestațiile pionierești, defilările de 1 Mai sau 23 August, lecțiile din cadrul „peteape-ului”, excursiile organizate în vederea formării unor deprinderi sau cunoștințe inoculate de partid etc. (amintite sumar în text) nu pot concura (sau înlocui) cu ethosul promovat de cultura occidentală.

Și nu în ultimul rând, după cum îndărătul preocupările evazioniste ale lui Tinuț nu se citește o reconstrucție postdecembristă (în sensul creionării unui portret de „disident”), la fel nu putem „tranșa” existența vreunui subtext anticomunist. Fetișizarea Occidentului vine în siajul preferințelor adolescenților pentru unele „ritmuri” și mode pe care lumea comunistă nu le-a putut copia (în ciuda existenței unor simulacre, recognoscibile, însă, chiar și pentru un copil). Disiparea programatică a intrigii (evitându-se, astfel, încă de la început, „obsesia” temelor mari ale ficțiunii politice inaugurată de romanul „obsedantului deceniu” și continuată sub diverse forme și după 1989), predilecția stilistică pentru un limbaj argotic și colocvial și prezentarea întâmplărilor dintr-o perspectivă narativă programatic infantilă (deci, ingenuă) aveau să constituie strategii romanești recurente în narațiunile despre copilărie/adolescență în comunism.

__________________

[1] Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir(coord.), O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici. Iași, Polirom, 2004.

2 Simona Preda, Valeriu Antonovici (coord.), „Tot înainte!”: amintiri din copilărie, pref. de Adrian Cioroianu, București, Curtea Veche Publishing, 2016.

3 Ovidiu Verdeș, Muzici și faze, Iași, Polirom, 2000.

4 Ioana Nicolaie, Tot înainte, București, Humanitas, 2021.

5 Ștefania Mihalache, Copilăria: reconstituiri literare după 1989, Pitești, Paralela 45, 2019.

6 Andreea Mironescu, Textul literar și construcția memoriei culturale. Forme ale rememorării în literatura română din postcomunism, lucrare nepublicată. Disponibilă la adresa:

http://www.cesindcultura.acad.ro/images/fisiere/rezultate/postdoc/rapoarte%20finale%20de%20cercetare%20stiintifica%20ale%20cercetatorilor%20postdoctorat/lucrari/Mironescu_Andreea.pdf. Accesat în data de 25.03. 2021.

7 Andrei Simuț, Romanul românesc postcomunist între trauma totalitară și criza prezentului. Tipologii, periodizări, contextualizări, lucrare nepublicată. Disponibilă la adresa:

http://www.cesindcultura.acad.ro/images/fisiere/rezultate/postdoc/rapoarte%20finale%20de%20cercetare%20stiintifica%20ale%20cercetatorilor%20postdoctorat/lucrari/Simut_Andrei.pdf. Accesat în data de 25.03.2021.

8 Ovidiu Verdeș, Muzici și faze, Iași, Polirom, 2000.

9 Vezi Carmen Mușat, „Prin vămile adolescenței: debutul unui teoretician” în Observator Cultural, nr. 16, iunie 2000 (https://www.observatorcultural.ro/articol/prin-vamile-adolescentei-debutul-unui-teoretician/. Accesat în data de 10.04.2021), potrivit căreia „muzica este o matrice nu doar a textului, ci și a existenței adolescentine, expresia deplină a libertății interioare a unor tineri care, deși trăiesc într-o societate totalitară, găsesc în bucuria de a asculta formațiile occidentale celebre ale anilor 60’-70’ atât o modalitate de a se autodefini ca ființe libere, cât și una de a sfida închistarea ideologică a regimului comunist.” De altfel, însuși autorul afirmă că „notații[le] autobiografice de uz personal [sunt] scandate de motivul « muzicilor »”. Ovidiu Verdeș, „Despre un roman cu calități de bestseller”, intervievat de Svetlana Cârstean, în Observator Cultural, nr. 102, februarie 2012 (https://www.observatorcultural.ro/articol/despre-un-roman-cu-calitati-de-best-seller/. Accesat în data de 10.04.2021).

10 Ovidiu Verdeș, op. cit., pp. 178-179, p. 181.

11 P.T.A.P. – Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei.

12 Ștefania Mihalache, Copilăria: reconstituiri literare după 1989, Pitești, Paralela 45, 2019, p. 201.

13 Ovidiu Verdeș, op. cit., p. 37.

14 Ștefania Mihalache, op. cit., p. 209.

[Vatra, nr. 5-6/2022, pp. 122-125]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.