„Aici pe internet sunt eu” (Tudor Pop, Softboimimosa, Editura OMG, 2019).

Un scurt argument

În 2002 „Vatra” semnala, prin numărul special România virtuală, fenomenul mutării unei părți a literaturii române în spațiul internautic. Era vorba, desigur, doar de începutul acestui proces, astfel că au fost doar preluate texte din mediul internautic. Apoi, în intervalul unui deceniu fenomenul s-a extins și la noi suficient cât să determine o nouă abordare, concretizată, prin 2012, tot printr-un număr tematic, intitulat Literatura cibernetică, constând în răspunsuri la o anchetă și câteva studii. Investigarea domeniului a fost atunci din perspectivă teoretică. Cu excepția lui Gelu Vlașin, care înființase blogul Rețeaua literară, cei care s-au pronunțat nu erau insider-i, ci observatori de la distanță. După încă un deceniu evoluția este spectaculoasă. Există un număr consistent de reviste exclusiv electronice și de platforme literare, puzderie de bloguri și de postări prin intermediul diferitelor rețele sociale. Prin urmare, o nouă privire asupra fenomenului este absolut necesară.

De această dată, „Vatra” propune un număr tematic în care cei care se pronunță asupra temei sunt implicați direct în propagarea fenomenului, ca promotori/autori. Miza nu a fost una axiologică, ci reprezentarea, în sensul cuprinderii cât mai multora dintre nișe, dincolo de dispute estetice și epistemologice, de aderențe ori repulsii ideologice, de simpatii sau antipatii. Pe de o parte, am conceput un set de întrebări, ale căror răspunsuri se regăsesc în secțiunea „Anchetă”, având miză poetică, accentul fiind pus pe cum concep insider-ii ființarea literară internautică sau specificul acestui mediu literar. Pe de alta, am adunat un corpus de creații pe care colaboratorii le consideră relevante pentru literatura română actuală din mediul online și un text de întâmpinare a unui roman. Rezultatul e o imagine mai actualizată asupra unui fenomen într-o continuă dezvoltare (în timp, perspectiva va fi ceva mai amplă, cu atât mai mult cu cât și interesul teoretic pentru temă e în plină efervescență), care produce de câțiva ani încoace și în literatura noastră forme literare noi, influențate de elanul culturii digitale – vezi cyberpoezia și diferitele ei genuri & subgenuri –, e drept, mai mult în zona poeticului, poezia fiind, de regulă, un mediu mai receptiv la noile achiziții formale, stilistice etc. Nu în ultimul rând, mână în mână cu literatura internetului, influența digitalului asupra literarului obligă, inevitabil, și la o regândire a modului în care ne raportăm la o astfel de literatură în calitate de cititori (profesioniști sau nu), lucru care mișcă puțin „regulile jocului” și felul în care vorbim despre cărți, în general (vezi popularitatea în creștere a vloggerilor literari, veniți pe filieră vestică și tot mai prezenți și în spațiul virtual de la noi, între care un „caz” deja consacrat e cel al Roxanei Gîdei de la „4fără15”). Sperăm ca ancheta de față să ofere o situație cât mai actuală despre cum arată o astfel de literatură, cum vorbim despre ea și o asimilăm și, de ce nu, despre cum rezistă ea în timp. Nu ne-am propus o reprezentare exhaustivă, ci relevantă. Time will tell.

Grupaj coordonat de Călin Crăciun și Andreea Pop

*

I. Anchetă

A. Întrebări / teme de reflecție:

1) Literatura este, desigur, una singură, însă transferul unei părți tot mai mari din ea pe internet a modificat mediul ei de ființare. Care credeți că ar fi plusurile aduse de această modificare a „fizionomiei” creației?

2) Dacă ar fi să vorbim de riscuri sau de minusuri ale expansiunii literaturii internautice, care credeți că ar fi ele?

3) Obligă o astfel de prezență la un anumit limbaj/ o atitudine diferită?

4) Există o dinamică diferită a creației literare din mediul internautic față de cea promovată în publicațiile tradiționale? Dacă da, cum apreciați evoluția fenomenului literaturii publicate pe internet în ultimii ani?

5) Care e diferența de asumare a unui act artistic de genul acesta în raport cu procesul clasic de scriere? Cele două se consumă în mod diferit?

6) E relevantă ideea de generație atunci când vorbim de scriitori ce își publică textele pe internet?

7) Cum considerați relația din online cu cititorul/ cât de important e feedback-ul, date fiind condițiile volatile de funcționare a mediului internautic?

8) Există o critică literară specifică literaturii internetului?

9) Poate contribui creația din online la promovarea literaturii române contemporane/ o poate face mai vizibilă și în afara unor cercuri deja cunoscute?

B. Răspunsuri

Laurențiu BLAGA

1) Consider că nu mai putem să facem abstracție de internet și de mediul sau mediile create de către acesta. Zilnic, vedem peste tot oameni absorbiți de telefoanele mobile și, implicit, de realitatea virtuală pe care internetul le-o oferă prin intermediul acestora. E dureros, dar cât se poate de real. Dacă acum 10-20 de ani mai vedeam pe stradă oameni citind cărți, astăzi aceste cazuri au devenit excepții. Firește, este mult mai ușor să te pierzi în urmărirea status-urilor prietenilor virtuali decât să citești o carte. Revenind la întrebarea Dumneavoastră, cred că mediul online a adus odată cu el un lucru pe care Mario Vargas Llosa îl consideră ca fiind ceva superficial și capricios. Noțiunea de cultură, spune marele scriitor peruan în cartea sa Civilizația spectacolului, s-a extins atât de mult, încât, chiar dacă nimeni nu îndrăznește s-o recunoască deschis, a dispărut cu totul. Transferând la nivelul literaturii acest verdict deloc ușor digerabil al lui Mario Vargas Llosa putem spune că, într-adevăr, modificarea mediului de ființare al literaturii prin intermediul internetului nu este neapărat un lucru bun. Cât despre plusurile aduse de internet literaturii putem vorbi, eventual, de accesul rapid la surse și o mai bună promovare a acesteia.

2) În primul rând, internetul oferă falsa senzație că oricine postează online un poem devine poet. Și lucrul acesta nu este, evident, adevărat. În al doilea rând, exercițiul critic, de care literatura are întotdeauna nevoie, se rezumă de cele mai multe ori la niște impresii sau comentarii din partea unor oameni care nu stăpânesc neapărat instrumentele unui demers analitic. Sunt puține site-urile de profil în care analiza critică a literaturii postate este realizată la modul profesionist. Din acest punct de vedere, un volum prea mare de literatură încărcată online – care este certificată de acest mediu pentru că, nu-i așa, în online ne pricepem cu toții la toate – diluează însăși ideea de valoare. Iar această ideè trebuie să rămână în prim plan atunci când vorbim de orice domeniu al artei, implicit cel literar. Dacă ar fi să numim riscurile în ceea ce privește expansiunea literaturii internautice, cred că acestea ar fi: „surplusul creator” și vizibilitatea mult mai mare pe care internetul o oferă, într-o relație tot mai meschină cu ideea de valoare.

3) Dacă literatura își dorește o abordare în ton cu realitatea pe care o trăim noi, da. Depinde cărui tip de public se adresează cel care scrie. Știm bine că generațiile actuale au un alt tip de atenție, aș putea spune chiar un alt tip de limbaj, adaptat acestui mediu online. În acest sens, este greu să ajungi la cititor prin vechile abordări. Dacă publicul căruia ne adresăm face parte din nucleul dur, cel al cititorilor versați, care folosesc internetul doar ca pe o nouă sursă de informare, limbajul poate rămâne unul echilibrat. Atitudinea cred că depinde mai degrabă de ce anume credem fiecare că este rolul literaturii, al artei în viața noastră.

4) Recunosc faptul că nu am mai urmărit mediul literar online în ultimii ani și nu aș putea să mă pronunț în legătură cu evoluția acestuia din ultima vreme. La începutul anilor 2000 am publicat frecvent poezie și proză în mediul online și chiar cred că acest lucru m-a ajutat în ceea ce am scris. Evident, drumul creației de la autor către cititor este unul infinit mai scurt în cadrul mediului internautic. O poezie poate fi postată online într-un minut fără mari eforturi, spre deosebire de drumul clasic, cel al publicării în revistele de profil, cu o apariție periodică, dar care are în conținutul său avantajul unui proces de evaluare, de analiză critică.

5) Dacă asumarea înseamnă acceptarea drumului cunoscut: cel al publicării unei creații literare în paginile unei reviste de profil cu toate riscurile apărute pe parcurs – atunci putem vorbi de o diferență fundamentală. În primul rând, nu toate creațiile literare trimise publicațiilor spre publicare vor vedea lumina tiparului. Din acest punct de vedere, asumarea înseamnă a conștientiza că există în ecuație și ideea de eșec. În ziua de astăzi, din păcate, ideea de eșec este tot mai mult scoasă din ecuație într-o încercare de uniformizare a valorilor. Consider că acest fapt este extrem de periculos și el va duce în timp la diluarea a însăși ideii de valoare. Revenind la cazul nostru, dacă nu ne asumăm posibilitatea unui eșec, postăm creația noastră direct în mediul online, unde nu avem nevoie de binecuvântarea nimănui, a unui ochi critic care să confirme valoarea creației. Riscăm, eventual, unele comentarii  nu neapărat pe placul nostru.

6) Cred că da și spun asta cu o doză asumată de subiectivism. Pe la mijlocul anilor 2000, portalul poezie.ro – din comunitatea căruia făceam și eu parte – a publicat la editura Muzeului Literaturii Române antologia intitulată Ultima generație, primul val în coordonarea lui Radu Herinean, cu o prefață a criticului Lucian Chișu. Această antologie a cuprins cele mai bune poezii ale 83 de autori – din cei aproximativ 15.000 – care au postat pe site-ul poezie.ro până la acea dată. Probabil că au mai existat și alte inițiative de acest gen. Putem vorbi, astfel de o generație a unor autori prezenți în această antologie care, ulterior, au publicat în volum, cum este și cazul meu. Desigur, nu toți cei care publică pe internet au ca scop apartenența la o generație sau alta. De cele mai multe ori, demersul literar online este unul solitar. Cu toate acestea, o clasificare poate fi făcută de către cei care studiază și analizează fenomenul.

7) Mediul online a dat posibilitatea unei afirmări pe alocuri extreme, sistemul după care ne ghidăm fiind cel al vizibilității și al recompensei. Și când spun recompensă mă refer la acele like-uri pe care le așteptăm de la ceilalți, indiferent că vorbim de o fotografie făcută în vacanță sau o poezie postată pe un site de profil. Acesta este primul nivel al feedback-ului la care adăugăm comentariile (nu întotdeauna din partea unor specialiști) și abia apoi analiza profesionistă, care contează în fond în stabilirea unor eventuale ierarhii.

8) Nu aș putea să mă pronunț asupra acestui fapt. Probabil că există dar nu neapărat sub forma ei clasică, cunoscută. Mai degrabă cred că, în cadrul site-urilor de profil funcționează ideea unei evaluări directe, a unui feedback imediat din partea celor care activează online.

9) Sunt convins că mediul online nu mai poate fi ocolit de către cei care activează în domeniul literaturii. Acest proces de adoptare a mediu virtual este deja în desfășurare: oamenii de litere folosesc rețelele de socializare, blogurile pentru a se promova. Mai mult, unele site-uri de profil funcționează sub forma unor cenacluri virtuale din rândul cărora apar noi autori ce sunt adoptați de mediul literar mainstream. În această perioadă pandemică au existat festivaluri literare desfășurate online ceea ce a oferit o mai bună vizibilitate și un mai bun acces pentru cei interesați de fenomen. Nu văd de ce literatura nu ar profita de acest instrument pentru a câștiga sau, măcar, pentru a nu pierde teren. Ideea este, repet, ca și în această nouă dimensiune, cea virtuală, să primeze valoarea.

*

Elena BOLDOR

1) S-au făcut multe teoretizări de genul de niște oameni mult mai capabili decât mine să răspundă la întrebarea asta. de un timp nu mă mai gândesc la lucruri ca fiind ,,asta” sau ,,cealaltă”, în cazul de față ,,plusuri” sau ,,minusuri”. O fi și din cauză că m-am născut printre primele generații din ro care să aibă calculator încă de mic copil (că a fost un calculator cărămidă, e altă poveste). În orice caz, pentru mine se simte natural ca poezia să fie scrisă și transmisă pe internet, îmbinată cu alte medii artistice. cu toate astea, îmi plac produsele care preluate sau construite de pe internet și transpuse într-o formă fizică. Nu am văzut niciun chapbook de poezie care mi-a plăcut de pe scribd în format fizic, așa că nu pot da vreun exemplu din literatură.

Totuși, vreau să aduc în discuție puțin conceptul de self-publishing, care e valabil oricărui mediu artistic. Nu știu câți dintre voi ați auzit de BăiețiiBoys, o colectivă de tipi care colaborează cu diverși indivizi care fac poze analog. Curatoriază fotografii pe anumite tematici și publică zine-uri. majoritatea pozelor erau postate și pe social media, plus că unul din numere cred că se găsește online. Tipăreau un anumit număr de zine-uri, mai mult ca artefact. din păcate, BăiețiiBoys nu mai există, but thelegacywillgo on.

Tot așa, două prietene din Cluj, Bianca Mocan și Mădălina Găceanu, fac parte din Hip Hop la Feminin și sunt două artiste interdisciplinare foarte mișto. Ambele mai scot niște zine-uri self-published și de obicei îmbină mai multe medii artistice (text, grafică, fotografie). Din nou, ce fac ele se poate vedea pe instagram, behance, tumblr sau alte platforme, însă aleg să publice și în format fizic.

Asta consider și eu că ar trebui să fie arta în general: open pentru oricine pe internet, dar să existe și o variantă fizică, experimentală, în număr limitat.

2) Nu-mi place fenomenul de poezie de instagram, apărut odată cu rupi kaur, dacă bine zic. imaginează-ți cum e să scrollezi când ai o pauză (sau când procrastinezi în ultimul hal) și la un moment dat să vezi o poezie scrisă f în serios (și care nu transmite absolut nimic la nivel personal) printre toate picturile medievale, manuscrise vechi (sau orice pagini interesante urmărești tu pe instagram), selfie-urile prietenilor, etc. În general cred că oamenii sunt foarte impresionați de lucrurile și vorbele grandioase care în esență nu transmit nimic. Pentru mine instagram sau alte platforme nu sunt locurile potrivite de a citi poezii integrale, ci mai mult un loc în care să nu mă iau în serios.

3) Pe internet poți fi cine vrei tu să fii. Mie îmi plac oamenii care văd internetul ca pe un medium prin care să fie ei înșiși și să-i facă pe alții să se simtă bine cu viața lor indiferent cum ar fi ea.

4) Da, dinamica e total diferită. Alt-lit-ul e cel mai bun exemplu: o mișcare care a început pe internet și care necesită o prezență foarte bună pe toate site-urile de social media. Trebuie să fii un personaj, mai bine zis un avatar, pe care din când în când să-l mai customizezi. Tot trebuie să fii tu, dar mereu e nevoie de elementul ăla de „ure-so-cool-i-wanna-be-ur-friend” cumva. Ca să nu mai spun că publicațiile tradiționale (sau persoanele cărora le plac DOAR publicațiile de genul) sunt destul de rigide cu ce e considerat a fi sau nu poezie. Eu urmăresc câțiva poeți din uk/usa pe twitter și cred că ce fac ei acolo cu 140 de caractere sau mai puțin e mai frumos decât orice publicație tradițională de la cei mai buni scriitori vânduți în ro sau așa ceva. Și vlog-urile lui Steve Roggenbuck sunt absolut minunate și mi se pare că fix asta e poezia sensibilă și sinceră și puternică de să simți cât de frumoasă e viața și în același timp cât de amuzant e totul.

Am citit multe chapbooks foarte bune pe scribd sau pe alte platforme care sunt self-published; majoritatea nici nu sunt scriitori în adevăratul sens al cuvântului. E tare cum publicațiile din zona asta care dă înspre mixed media inspiră mulți oameni să încerce și ei. Nu știu care e situația acum, dar sper să continue în felul acesta.

Deja mă supăr eu pe mine că tot vorbesc de alt-lit, îmi pare rău, dar n-am ce să fac.

5) Nu știu. Pe viitor mi-ar plăcea să public un poetry chapbook pe undeva online, dar și un zine pe tematici gen ritualuri, demonologie, youth culture, raves & so on. Ăsta e un random fact despre mine, îmi dau seama că nu mă pot limita la o carte negru pe alb și că funcționez mai bine când experimentez cu multe chestii concomitent. Îmi place foarte mult cum a ieșit volumul meu de debut, să nu se înțeleagă greșit. Pentru mine o limită e faptul că e și-n română, vreau să fiu Ms. International ca Pitbull și să public doar în engleză de acum încolo. Dacă o să reușesc să public un chapbook, o să fii prima la care o să-i fac o comparație.

6) Nu drept concept de sine stătător. Cred că îi povesteam Cătălinei (Stanislav) la un moment dat că ce-mi place mie la poeții ăștia de dincolo e că toți sunt prieteni și-n viața reală, că ies, se distrează și mai scriu poezii despre ei și experiențele lor (bine, și noi aici facem asta, dar nu cred că am scris unii despre alții, încă). Și dacă nu-s prieteni, se știu reciproc și își lasă reacții sau comment-uri la story-urile pe instagram. Eu asta mai fac câteodată cu Crispin Best, sau el îmi mai lasă mie. E la fel de amuzant cum scrie poezie (e un compliment). Cu toate că nu sunt din aceeași generație cu mulți oameni, mă bucur că trăiesc în același timp cu ei.

7) Mă bucur foarte mult când oamenii pe care nu-i cunosc îmi scriu cât de mult le-a plăcut cartea sau cât de mult au rezonat cu ce am spus în ea. Și mai interesant mi se pare cum reacționează oamenii apropiați după ce termină volumul, asta pentru că au foarte mult context.

Nu știu dacă asta ar trebui făcut sau nu, dar de multe ori mă gândesc cât de mult aș vrea să stau cu oamenii necunoscuți într-o bucătărie în timpul unei petreceri ce urmează să se termine și să le povestesc anumite referințe sau contexte de viață ca să mă cunoască puțin mai bine.

8) Atât timp cât zoomerii vor fi pe reddit & forum-uri și boomerii pe facebook, da.

9) Cu siguranță, sunt multe platforme din țară care publică regulat poeme de la debutanți și nedebutanți. Problema mi se pare că deja ne știm aproape toți între noi și că nu există neapărat o cale de scăpare de lit din ro.

*

Lucian BRAD

1) Putem vorbi de un transfer al literaturii pe internet, cu siguranță, scriu poezie românească și pot să o spun cu multă încredere, dar asta în sensul în care am ajuns să citim mai multă poezie pe internet, nu neapărat că facem din internet poezie. Mi-ar plăcea să văd mai multe tehnici contemporane în poezia noastră, mai multă atenție la tehnoredactare, la cum arată o poezie într-o carte sau pe un site, cultura internetului este cât se poate de vizuală și simt că nu se face îndeajuns în direcția asta. Mă gândesc la debuturile din ultimii ani, cât de fresh s-au simțit paginile cu emoji-uri, capturi de ecran, ilustrații și conversații, și mă gândesc ce fain ar fi să avem și site-uri dedicate în acest sens, care să publice, de exemplu, texte cu gif-uri sau clipuri între versuri, sau cu structuri mai vizibile și mai interesante decât o strofă – două și o poantă la final, toate acestea cu o interfață care nu e wordpress. Simt că o astfel de inițiativă presupune o muncă de echipă, armonizarea unor talente diferite, a trecut vremea artistului care le știe pe toate, iar internetul înseamnă și comunitate, poate că diligențele astea ar da și un rezultat în persoana mai multor cititori.

2) Uf, din partea mea singurul minus care contează este inevitabil, expansiunea literaturii pe net aduce tot mai mulți cititori și nu toți sunt atât de înțelegători în legătură cu ce înseamnă literatura în prezent. Asta poate însemna și un plus, că ne impune și nouă celor care facem conținut să găsim tehnici smart ca să fentăm așteptările, dar până atunci o să mai vedem din când în când postări pe facebook pasiv-agresive de ambele părți, că cutare nu scrie poezie, că cutare nu citește poezie…

3) Cu siguranță, în privința limbajului sunt alții mai abilitați să vorbească despre diferențe, o să mă raportez mai mult la atitudine. Cred că pe internet literatura concurează și mai tare cu alte genuri artistice precum pictura sau jocurile video, poate că ești în browser cu trei taburi deschise: în primul poți să fii pe instagram și să scrollezi pe contul artistului tău vizual preferat, în al doilea să joci biliard cu amicii, în al treilea să citești ceva poezie pe unul din site-urile acelea dedicate. Simt că disponibilitatea asta te face cu adevărat conștient de timpul liber al eventualului cititor, care ar putea să te citească sau, la fel de bine, să se uite la niște meme. În același timp, o astfel de nivelare a experienței demitizează mult din ce însemna Poezia, motiv bun ca să-i contureze și creatorii de conținut o imagine mai contemporană, reală.

4) Cred că va mai dura niște ani până să vorbim de dinamici diferite de pe picior de egalitate, deocamdată ce am putea numi literatura internetului e mai mult un accesoriu pe lângă modalitățile tradiționale ale scrisului, o potențare a imaginii lui pentru mai mulți oameni, fără să o percep neapărat ca fiind (un alt) the real thing.

5) Am implicat mai devreme că decizia de a citi o poezie sau de a vedea un clip pe internet este de ceva timp mai în defavoarea poeziei, se pare că am omis să mă raportez la volume de poezie (reviste de poezie nu prea citesc, sorry). Clar, să citești un volum tipărit este o experiență mai însemnată, una e să citești o poezie sau un fragment de poezie după ce ai scrollat ceva minute înainte, repede-repede, cu totul altceva să-ți lași timp să aprofundezi o carte cu fiecare pagină în parte. De aici și succesul unei edituri ca OMG, o prezență inevitabilă în bula celor interesați de literatură la noi, cu precădere pe instagram, dar fără să facă rabat de la experiența unei cărți, packaging-ul fain (copertă, tehnoredactare), conținutul bine ales (poeții de editor, textele de editor și autor și terți) și energia pe care o împărtășesc toate cele de mai sus și toți cei implicați.

6) Îmi pare că s-a nivelat destul de mult ideea de generație de când împărtășim cu toții internetul, se simte o continuitate între cei din promoția mea, a celor născuți în 1995-2000, să zicem, și cei care au început să publice texte pe net în perioada pandemiei, sunt diferențe mărișoare din punct de vedere stilistic, dar energia e cam aceeași.

9) Cu siguranță, și deja o face, sunt atâtea inițiative care lucrează la asta, mă bucur că scriu în anii în care scriu și că există acest flux. Una din esențele literaturii este darul ei de a te face să te simți mai puțin singur, de multe ori nici nu citim realmente cuvintele, căutăm mai mult să ne actualizăm, să ne completăm cu ajutorul altcuiva, vorbesc de senzații, și nu pot decât să sper că un story de la un vlogger de literatură sau o poză cu niște versuri frumoase pe net să deschidă și altora un rabbit-hole către ce are mai bun literatura de oferit.

*

Lena CHILARI

1) Accesibilitatea și vizibilitatea.

2) Secția deschisă de comentarii e un risc imprevizibil al internetului.

3) Asta nu am idee. Pe mine mă obligă să rămân exact la fel.

4) Sunt și publicată cu primul volum la editura Tracus Arte. Pe internet sunt etichetată în poeme și fotografii cu volumul și e o reacție directă pe care o pot primi la activitatea mea literară. Dacă nu ar fi partea asta pentru care sunt profund recunoscătoare, aș merge în fiecare zi la librărie să verific dacă mi s-a mai cumpărat un volum.

5) Apreciez foarte mult partea vizuală pe care o pot accesa pe internet. Eu, cel puțin, mi-am propus să scot videopoeme pe youtube, un soi de visual poetrytelling și să postez lecturile filmate pe care le fac la evenimente. Procesul clasic îmi permite această explorare doar la propriile lansări de carte, pe care, de altfel, editura mea nu a organizat-o.

6) Da, noua generație are un atașament afectiv diferit față pe vechile generații. Forma și vocabularul se transformă, precum și contextul actual, vezi SoftboiMimosa de Tudor Pop de la editura OMG.

7) Dacă este un feedback constructiv fără ofense personale, poate fi necesar și productiv. E frumos că poți crea o legătură cu cititorul tău și să te poată observa și din alte perspective, nu doar din cele literare sau poetice. E frumos să și citești poeme raw, inedite de pe internet.

8) Există recenzii și critici literari care postează online, la fel ca și criticii clasici. Dar există și numărul de vizualizări și distribuiri pe care le poți verifica, ceea ce este o formă a criticii internaute nespuse foarte utilă pentru evaluarea proprie a activității tale literare și/sau poetice. Dar sincer, asta nu te definește în totalitate ca poet sau ca scriitor.

9) O poate și o poate duce mai departe de România prin traducere. O poate duce și la diverse tipuri de oameni din pături sociale diverse cu un singur click, ceea ce o mare ușurare pentru mine personal, spre exemplu, fiindcă provin dintr-un sat nordic din Republica Moldova. Vreau ca poezia mea să ajungă și la ultimul domn sau doamnă simplă din deal, fără studii și fără bibliografii imense, dar căruia îi citesc cu sinceritate și care, la fel de sincer, poate simți poezia mea precum un profesor academic sau un critic literar.

[Vatra, nr. 5-6/2022, pp. 42-48]