O altă carte care este de interes (fie și numai parțial) pentru analiza filosofică și mentalitară a poemului Ulise de Benjamin Fondane este Baudelaire și experiența abisului, apărută postum, în 1947, deși fragmente fuseseră publicate, în varii reviste, din timpul vieții autorului. În capitolul al XXVIII-lea din Baudelaire și experiența abisului, Fondane aprofundează obsesiv finalul romanului Procesul de Franz Kafka. Poate că o comparație între Baudelaire și Kafka poate părea riscantă, dar Fondane este interesat de gânditorii și speculativii în ceea ce privește adevărul și justiția din cei doi autori. Fondane îi aseamănă pe Baudelaire și Kafka inclusiv sau mai ales la nivelul experienței lor religioase, într-un sens filosofic mai larg, nicidecum într-unul teologic. Finalul din romanul Procesul, în care personajul Josef K., arestat fără să înțeleagă de ce și hărțuit constant, este executat, asasinat „ca un câine”, după cum diagnostichează el însuși, în chiar clipa execuției – acest final devine un diagnostic și un verdict pentru Fondane însuși.

La vremea când scrie la eseul său filosofic, Baudelaire și experiența abisului, Fondane era întru totul lucid în înțelegerea mersului abuziv al istoriei, a calamității reprezentate de cel de-al Doilea Război Mondial cu toate ororile sale, a persecuțiilor aberante împotriva evreilor și a concretizării Holocaustului. De aceea, el îl analizează pe Kafka, proiectându-se oarecum profetic pe sine în Kafka și în personajul său Josef K., executat „ca un câine”. Este și perioada în care rescrie poemul Ulise (1941-1944), la fel de lucid în privința condiției noului Ulise ca evreu rătăcitor în care tot pe sine se proiectează (precum și rasa pe care o reprezintă). Astfel încât sunt mai multe direcții care îl preocupă în această perioadă și care toate se adună în mănunchi unitar: să puncteze conștiința sa lucidă despre istoria rea pe care o trăiește lumea contemporană (mai ales Europa); să se identifice cu scriitorul Kafka (un straniu și un bilingv precum Fondane) și totodată cu personajul Josef K., ucis brutal și absurd, de niște executanți robotizați ai unui regim abuziv; să mediteze la Ulise (evreul rătăcitor) ca la un posibil Josef K., dat fiind că Ulisele fondanian ajunge, la finalul poemului, destrămat în Ithaca, iar ideea concretă de acasă a noului Ulise nu mai este de fapt acasă, ci este suspendată și chiar anulată. Astfel, Fondane, printr-o acoladă spectaculoasă, îi adună laolaltă pe Kafka (cu al său personaj-cheie Josef K.), Holocaustul și pe Ulise. Și, profetic, după cum am spus deja, se proiectează și pe sine, viitorul deportat într-un lagăr nazist, ce va fi asasinat într-o cameră de gazare.

Mai exact, Fondane, discutând despre Kafka și despre finalul romanului Procesul și făcând asupra acestuia proiecțiile autobiografice pe care le face intuitiv, meditează la tema destinului individual și colectiv și o face aproape într-un registru tranșant și grav de tragedie antică. Meditația sa este mai ales asupra absurdului, dar și asupra vinovăției, adevărului și justiției. Nu în ultimul rând asupra sacrificiului sau mai exact asupra felului în care oamenii sacrifică oameni, în mod absurd, fără justificare, fără rațiune. Revelația întunecată a lui Fondane este aceea că, în lumea modernă și contemporană, nu e nevoie, de fapt, de rațiune, nici de adevăr, nici de justiție, deși el nu afirmă negru pe alb acest lucru, ci doar îl sugerează. Așa cum Josef K. nu a comis niciun delict (pentru că niciun funcționar chestionat nu poate să îi precizeze care este culpa lui) și totuși este executat „ca un câine”, la fel evreii, în timpul Holocaustului, deși nu sunt vinovați de ceva, sunt asasinați în masă, în mod absurd, fără vreo rațiune. Fondane insistă asupra felului în care personajul Josef K. caută să afle în ce constă vinovăția sa, fără să descopere vreodată ceva exact. De fapt, Fondane problematizează această căutare de a descoperi care este culpa personajului kafkian, știind că la fel de problematizant se referă, în oglindă, la situația evreilor și la propria sa condiție fatală, claustrat într-un Paris supravegheat de autorități naziste și pro-naziste, în care soarta lui era previzibilă – aceea de a fi arestat la un moment dat și trimis într-un lagăr spre a fi gazat, ceea ce s-a și întâmplat în 1944. E ca și cum a devenit el însuși Josef K., dar fără să mai rătăcească pe la tribunale ca să afle care e vinovăția lui, fiindcă nu mai există niciun rost în așa ceva. Mai exact, tribunalul simbolic unde rătăcește țintit Fondane este chiar acest capitol al XXVIII-lea, în care autorul discută personajul kafkian central din romanul Procesul. Spre deosebire de Josef K., Fondane știe sau profețește intuitiv și cu luciditate care va fi propria lui soartă. Tot ce îi rămâne este să problematizeze filosofic, înțelegând că nu există o culpă, dacă ea poate fi numită astfel, decât aceea de a te fi născut evreu. Existențialiștii și autorii absurzi puneau în scenă pur și simplu vina de a te fi născut; Fondane este mai precis, nu e vorba doar de o vină generică și universală, ci de una exactă, aceea de a te fi născut evreu – în timpuri riscante și chiar fatale. În acest moment, puntea biografică dintre Fondane și Kafka este clară și fățișă. Asemenea lui Josef K. (mic funcționar oarecare), Fondane este un evreu oarecare, originar din România, emigrat în Franța și captiv la Paris în regulile administrative și concrete de persecuție, manifestate de regimul nazist. Fondane nu încearcă să înțeleagă sau să explice acest regim totalitar, nu își pierde timpul cu așa ceva, căci demersul ar fi zadarnic. În schimb, e preocupat de Josef K., devenit un personaj simbolic pentru chiar situația evreilor din momentul persecuției lor și a anihilării lor monstruoase în cadrul regimului nazist, funcționabil inclusiv în Franța. În felul său, prin Josef K. și prin profeția legată de sine și de evrei în Holocaust, Fondane discută major tocmai despre Ananké, despre fatalitate, așa cum o problematizau ritualic grecii antici – nu în zadar, Ananké este sora lui Chronos, a Timpului, în mitologia greacă. Și, deși Ulise nu apare invocat în capitolul al XXVIII-lea din Baudelaire și experiența abisului, în opinia mea Fondane îl vizează și pe noul său Ulise care este sau a devenit, în demonstrația sa lirică, evreu, adică persecutat, hărțuit.

În mod ardent, Fondane discută chestiunea logicii și a istoriei, dar în subsidiar ceea ce îl macină și preocupă este discuția despre libertatea individului. Așa încât citează cu generozitate faimoasa parabolă kafkiană a așteptării la ușa Legii, în care bietul om (oarecare) care a așteptat toată viața să i se deschidă află exact înainte de moarte că nu trebuia decât să ia cu asalt respectiva ușă, adică să fie brutal, iar nu obedient. Concluzia lui Fondane este una cel puțin mâhnită:

„Suntem dincolo de bine și de rău; etica este abolită, abolită e și bariera dintre sacru și profan; poarta sacrului este deschisă pentru fiecare din noi și pentru fiecare dintre noi singur; nu e păzită decât de o singură santinelă care nu are altă putere decât frica pe care o avem de ea; care nu este nimic altceva decât cunoașterea pe care o avem despre posibil și imposibil.”¹

Poate că despre posibil și imposibil, autorul ar mai fi putut glosa neliniștit, dar celebra parabolă din romanul Procesul de Kafka îl face din nou să mediteze la limitele libertății atunci când așa-zisa Lege e cea care guvernează viețile oamenilor. Meditația fondaniană despre destin nu s-a încheiat, ci doar a ajuns la un punct lucid de nevralgic: poate că ești (sau ai putea fi) liber, dar nu știi acest lucru, pentru că Legea îți aplică cutumele ei de coerciție și îți catalizează reacții pavloviene de supunere. Dacă încalci Legea – într-un sens de anulare a dogmei –, întotdeauna trebuie să o faci în mod violent. Iar Ulisele fondanian, din poemul relucrat între 1941-1944, are o meditație violentă tocmai despre libertate, lege și istorie, despre destin și injustiție. În Josef K. se găsește Kafka, Fondane, Ulise, evreul și orice fel de alt persecutat al unei istorii rele. Observații profunde pe această temă (în care intuiește puntea între Kafka-Josef K.-Fondane-Ulise) are și Dominique Guedj, cercetătoarea marșând pe o analiză filosofică legată de conștiința nefericirii evreiești și a condiției victimei sacrificiale.²

În capitolul al XXXII-lea, Fondane definește estetica lui Ulise: „o estetică a riscului poetic ca aceea a lui Apollinaire, care împinge departe limitele mijloacelor noastre, deplasând zona satisfacțiilor pe care le oferă într-un ținut mai subtil, unde se joacă, în locul unor certitudini câștigate cu greu, un soi de lege a indeterminării.”³ Întâi de toate, autorul propune un model de împrumut (Apollinaire), nu neapărat ca poet cât ca gânditor poetic și estetician. Deși nu numește una din capodoperele lui Apollinaire, probabil cea mai cunoscută – e vorba de poemul Zonă – poate că Fondane vizează acest poem pelegrin care, în mod indirect și subteran, consider că a influențat structura fragmentară și rătăcitoare a poemului fondanian Ulise. Este important ce explică Fondane prin câteva idei-cheie derulate în citatul anterior: scopul unui astfel de poem care asumă estetica lui Ulise este vagul, o nouă zonă subtilă, intenționat obscură, și indeterminarea. Printr-un asemenea risc și pariu poetic, poetul se găsește într-o aventură lirică demonstrativă, fără a avea o miză finală exactă, ceea ce contează fiind auto-inițierea de pe parcurs și hoinăreala, vagabondajul său liric, aventura fără frontiere și limite (și fără o casă anume într-un tabel Mendeleev al poeziei). Iar dacă vorbim de vagabondaj, atunci e vizat, din nou, Rimbaud, chiar dacă estetica lui Ulise este conceptualizată în eseul filosofic despre Baudelaire. Dar cartea lui Fondane este doar principial una despre Baudelaire, căci, în fapt, depășește poezia și gândirea lui și se orientează spre urmașii acestui strămoș totemic, între care cel mai extravagant la nivelul unei estetici a lui Ulise (inclusiv ca gândire poetică) este Rimbaud, în opinia mea. Iar miza nu este doar abisul (și monografia abisului), ci și inefabilul neexplorat care l-a preocupat cu precădere pe Rimbaud. Inclusiv în cartea despre Baudelaire, Fondane își prelungește patima explicativă și revelatorie față de Rimbaud. Poate că explicația legată de estetica lui Ulise nu este neapărat nouă așa cum o gândește Fondane, ci doar altfel formulată; dar dacă o legăm de poemul Ulise atunci ea primește un sens elocvent și demonstrativ.

Finalmente, ce este le gouffre și de ce este împătimit Fondane după acest cuvânt care acoperă pentru el o întreagă filosofie existențială pe care nu le-o aplică doar gânditorilor poetici Baudelaire și Rimbaud, ci și personajului K. ori, poate, chiar lui Ulise din poemul său? Este prăbușirea spiritului omenesc atunci când raționalismul și gândirea raționalistă nu izbutește să apere adevărul, ci doar să îl distrugă iremediabil și să îl arunce în abis.

Note:

 Benjamin Fondane, Opere XIV. Baudelaire și experiența abisului, Traducere din limba franceză de Ion Pop și Ioan Pop-Curșeu; ediție critică de Ion Pop, Ioan Pop-Curșeu și Mircea Martin; Studiu introductiv și sinopsis al receptării de Mircea Martin; prefață de Monique Jutrin; postfețe de Ioan Pop-Curșeu și Dominique Guedj, București, Editura Art, 2013, p. 398.

² Ibidem, Dominique Guedj, „Postfață  (II). Forțele nefericirii în gândirea lui Fondane și «importanța» volumului Baudelaire”, pp. 547-553.

³ Ibidem, p. 437.

Bibliografie

B. Fundoianu, Poezii, Antologie și traduceri de Virgil Teodorescu, cu o Prefață de D. Petrescu, București, Editura pentru literatură, 1965

Benjamin Fondane’s Ulysses, bilingual edition, Translated from the French and with an Introduction by Nathaniel Rudavsky-Brody, with a Forword by David Rieff, Syracuse University Press, 2017

Benjamin Fondane, Opere XIV. Baudelaire și experiența abisului, Traducere din limba franceză de Ion Pop și Ioan Pop-Curșeu; ediție critică de Ion Pop, Ioan Pop-Curșeu și Mircea Martin; Studiu introductiv și sinopsis al receptării de Mircea Martin; prefață de Monique Jutrin; postfețe de Ioan Pop-Curșeu și Dominique Guedj, București, Editura Art, 2013

Gisèle Vanhese, Benjamin Fondane. Dialogue au bord du gouffre, Rubettino Editore, 2018

[Vatra, nr. 9/2023, pp. 9-10]