Ștefan Borbély – Salinger după Holden Caulfield. Contextul indian și Familia Glass

După întoarcerea de pe frontul european al celui De-al Doilea Război Mondial, unde a trecut prin momente cumplite, marcate și de o spitalizare la Nürnberg, cauzată de o cădere psihică, J.D. Salinger se retrage definitiv din viața publică autoexilându-se pe o proprietate personală achiziționată la Cornish, New Hampshire și se dedică textelor sapiențiale indiene, frecventând regulat Centrul Ramakrishna-Vivekananda, care funcționează și azi în zona de nord-est a New Yorkului. El continuă să scrie, dar se abține să mai publice după Hapworth 16, 1924, publicat în revista New Yorker în data de 19 iunie 1965, motivația de profunzime constituind-o o idee preluată din Bhagavad-Gita, unde Krishna îi explică eroului Arjuna că una dintre condițiile înțelepciunii este aceea de a făptui fără să te bucuri de consecințele faptei. Se realizează, astfel, o „negativizare” existențială propice „despărțirii” de lume și „renunțării”.

Citește în continuare →

Al. Cistelecan – Punctaj pentru o istorie

Dacă și-ar fi accentuat ”punctele” din titlul cărții (Puncte de reper în istoria literaturii române, Editura Limes, Cluj, 2022), am fi știut de unde pînă unde și între cine și cine se vor întinde punțile pe care se va derula viitoarea istorie a literaturii a lui Nicolae Oprea. Așa însă n-avem cum ști care e proporția dintre punctele marcate aici și cele nemarcate, dar fapt că într-o perspectivă precum cea presupusă mai înainte cele marcate n-aveau cum lipsi. Abuzez, poate, de o intenționalitate doar presupusă, ceea ce n-ar fi un filtru adecvat pentru această culegere – ordonată – de studii; culegere care începe cu Eminescu și Macedonski și continuă cu un serial poetic interbelic, dar căreia i se atașează două module ce par schițele unor cărți independente. Și-n ipostaza de module de aici ele au autonomia lor clară – iar Oprea le și separă în secvențe aparte.

Citește în continuare →

Vatra-dialog cu Mihai Iovănel: „…literatura română este prea redusă pentru a conține prea multe canoane alternative”

Em. Galaicu-Păun: În primul deceniu al anilor 2000 au apărut mai multe Istorii ale literaturii române – contemporană. 1941-2000 de Alex Ştefănescu (2005); critică de Nicolae Manolescu (2008); de azi pe mâine de Marian Popa (2009),care mai de care mai voluminoasă. În raport cu fiecare dintre acestea, Istoria literaturii române contemporane. 1990-2020 arată ca un David faţă cu Goliat. Care-i arma ta secretă cu care intri – foarte încrezător, dacă ar fi să pornim de la judecăţile de valoare emise în paginile lucrării – în această „bătălie canonică”? Ce calificativ, după modelul celor citate mai sus, ai vrea să se prindă de Istoria… ta?

Citește în continuare →

Gheorghe PERIAN – O istorie evenimențială a literaturii române din Transilvania

Ion Breazu face parte din prima generație de profesori care au predat literatura română la Universitatea din Cluj după Unirea din 1918. Cartea lui, intitulată Literatura Transilvaniei, a apărut în 1944, când universitatea, cu studenții și profesorii ei, se afla în refugiu la Sibiu, ca urmare a Dictatului de la Viena. Deși nu este o prezentare exhaustivă, cum titlul ne-ar putea lăsa să credem, cartea fixează totuși liniile directoare pentru o istorie a literaturii române din Transilvania din secolul al XVIII-lea până la cel de al Doilea Război Mondial. Autorul a început să lucreze la o asemenea istorie încă din perioada interbelică, publicând capitole disparate în revistele de atunci, fără a reuși s-o ducă până la capăt.

Citește în continuare →

Rebeca Ignat – Reprezentări ale romilor în literatura română. În spatele scenei sau despre decoruri și pretexte (I)

Dacă acceptăm ideea că literatura reprezintă, până la un punct, o oglindă estetică a unui format mentalitar, constatăm că în literatura română nu statutul propriu-zis al romului diferă de la o epocă la alta sau de la o operă la alta, ci felul în care acesta este perceput, reflectat și redat în conștiința alterității. Astfel, ceea ce se iveşte în oglinda literaturii nu este o copie fidelă a unei realități oarecare, reperabile după coordonate spațio-temporale, ci o imagine, în sensul definiției ei de reflex în conştiință, generator al unei forme reprezentaționale. De aceea, conform poziției în care se regăsește în cadrul operei literare, imaginea romului propune, de fapt, niște structuri de profunzime, fie ele legate de o anume viziune asupra lumii, fie presupunând un mesaj mai ascuns, adresat, de fapt, cititorului, după cum vom putea vedea în câteva exemple. Puține sunt operele în care romii dețin rolurile principale, iar atunci apar aproape întotdeauna ca un personaj colectiv, nu ca individualități subsumabile vreunei teze estetice importante. De pildă, în epopeea lui Budai-Deleanu, Țiganiada, romii sunt reprezentați ca personaj colectiv angrenat într-un joc al destinului și al autorului însuși, într-o invitație comică la dialog deschis cu cititorul. În urma analizei unui număr de scrieri având figura romului ca parte a imaginarului narativ, ne-au reținut atenția, într-o primă instanță, trei opere în cadrul cărora statutul literar al personajelor ar putea fi, pe cât de (aparent) ușor de clasat, pe atât de complex problematizat, dată fiind, în primul rând, miza pe care aceste personaje o reprezintă nu doar în economia imaginarului celor trei texte, dar și în configurarea unei viziuni diferite asupra integrării unor problematici sociale pe care operele, finalmente, înțeleg să le pună altfel decât până atunci. Este vorba, pe de-o parte, despre Groapa lui Eugen Barbu, pe de altă parte despre două dintre romanele Doinei Ruști, anume Manuscrisul fanariot și Mâța Vinerii.

Citește în continuare →

Actualitatea avangardei (5/5)

 

Daiana Gârdan 

Avangarda artistică și logica de piață

 

Caracterul internațional al avangardei artistice și literare face din acest subiect candidatul perfect pentru o istorie transnațională, de tipul celei propuse de autoarea volumelor Les avant-gardes artistiques 1848-1918. Une histoire transnationale, respectiv Les avant-gardes artistiques 1918-1845. Une histoire transnationale*, o serie de două studii impresionante prin anvergura cercetării și prin exhaustivitatea datelor de istorie a artei, care pornește de la nașterea atitudinii avangardiste și urmărește circulația fenomenului până la blocajul resurselor artistice ale acestuia în cel de-al doilea Război Mondial. Citește în continuare →

Actualitatea avangardei (4/5)

 

Denisa Bud 

Reconfigurări ale manifestelor dadaiste în poezia românească a anilor 2000

 

Sistemul literar românesc de după 1989 e pus în discuție din două direcții: pe de o parte, în anii ʼ90 recuperarea textelor interzise în perioada comunistă are un rol major, iar, pe de altă parte, în anii 2000 se produce o liberalizare a discursului literar. În acest context, una dintre chestiunile care predomină în cercetările umaniste este avangarda și impactul său major la nivel cultural. Orientare avangardistă, dadaismul devine subiectul cercetărilor literare din ultimii ani, atât în plan național, cât și internațional, la nivel teoretic sau chiar al criticii literare. Poezia douămiistă propune o nouă formulă estetică prin care militează pentru detabuizare, pentru un discurs poetic eliberat de rigori la nivel formal, dar și tematic, aspecte care au stat și la baza manifestelor dadaiste. Se produce așadar o reiterare a acestora în poezia anilor 2000. Studiul de față are în vedere procesul prin care douămiiștii produc o schimbare de paradigmă la nivel poetic prin recuperarea direcțiilor avangardiste. Citește în continuare →

Actualitatea avangardei (3/5)

Dan Gulea

Bolaño și avangarda istorică

 

Avangarda reprezintă un subiect mai degrabă sensibil pentru istoria noastră culturală, pentru că, în mod paradoxal, asigurând deschiderea internațională îndelung așteptată, s-a aflat, începând cu a doua jumătate a secolului trecut, din diferite considerente socio-istorice, la periferia discursului cultural. Interesul pentru avangardă a început să se manifeste abia după deschiderea de tip pseudoliberal de la mijlocul anilor 1960, crescând constant până astăzi, scriitorii (și în special poeții și artiștii vizuali) integrând în opera lor experiențe de tipul dadaismului, al pictopoeziei, al traumei artistice. Citește în continuare →

Actualitatea avangardei (2/5)

 

Mădălina Lascu

„Un strai de gală” pentru export

 

Cine și-ar fi închipuit că revista unor liceeni, oricât de talentați erau ei, va face carieră artistică dincolo de veac și va deschide o fereastră perpetuă spre modernitate? Cine credea că numele acestei reviste, legat de un curent la modă atunci în România, va deveni simbolul unei etape artistice încă în curs de analizare? Norocoși am fost că prin liceenii Tristan Tzara și Marcel Iancu am intrat direct în „balconul minunatei elite” avangardiste europene, alături de Mattis Teutsch, Victor Brauner, Gherasim Luca, Isidore Isou; și deși, la nivel declarativ, nu s-au afiliat niciodată avangardei, Constantin Brâncuși, Benjamin Fondane și Eugène Ionesco i-au stat în preajmă. Citește în continuare →

Actualitatea avangardei (1/5)

 

Argument

Avangarda artistică constituie, ca fenomen reactualizat în toate paradigmele artistice majore ale secolului al XX-lea și al contemporaneității imediate, un domeniu de interes major în studiile academice. În prezent, aproape orice abordare critică exhaustivă, fie că este vorba de istoriografie, studii culturale, sociologie sau studii de tip World Literature, survolează, măcar parțial, manifestările avangardei istorice. Mai mult, mișcările de la începutul secolului XX par să câștige tot mai multă relevanță prin caracterul lor spontan internaționalist, care anticipează dezbaterile cu privire la cadrul post-național de înțelegere a dinamicii culturilor. În acest context, revista „Vatra” invită la o reflecție generală cu privire la actualitatea avangardei, la deschiderile pe care le oferă, precum și la permeabilitatea acestui subiect față de metodologii și abordări dintre cele mai diverse. O panoramă a contribuțiilor recente este menită să demonstreze, credem, că problematica avangardei reprezintă – în România, dar nu numai – un spațiu privilegiat de conceptualizare în câmpul studiilor culturale. Citește în continuare →