După recentul debut și în proză scurtă, din 2022 (Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept, Chișinău: Arc), scriitorul din Republica Moldova Iulian Fruntașu a revenit foarte repede în câmpul literaturii cu un nou volum, intitulat provocator: Donatello, asasinul lui Putin*. Sunt cuprinse în el 18 povestiri în care apar uneori tendințe fantastice abil controlate, autorul lăsându-le să se manifeste doar atât cât să poată fi tratate ca perdea de fum a cărei disipare întărește un realism „contondent”, cum inspirat îl numește Bogdan Alexandru Stănescu pe coperta a patra. Este vizibilă în creațiile din volumul de față continuarea preocupării pentru a stârni implicarea cititorului în poveste, prin suspansul amplificat de finalul deschis, preocupare manifestată de autor și în cel anterior.

Donatello, asasinul lui Putin este și titlul celei de a doua proze, în care nucleul poveștii este constituit de un plan fantastic de asasinare a dictatorului, în contextul declanșării războiului din Ucraina. E vorba de „societatea secretă a artiștilor aerulofili, care își propun, cu ajutorul unei pisici (unul dintre celebrii motani de la Muzeul Brukenthal din Sibiu), să-l asasineze pe dictatorul Putin și pe cei mai importanți membri ai huntei sale.” Mica desfășurare epică ar putea fi punctul de pornire al unui thriller, dar în același timp e caracterizată de o mare densitate de aluzii culturale, de la care pornind s-ar putea glosa mult și bine. Sunt inserate comentarii savante despre opera lui Donatello, în special despre reprezentarea lui David, alături de pasaje ce esențializează gândirea rudimentară a laturii cu simpatii putiniste din cadrul conservatorismului, întâlnită deseori în societatea românească. Astfel, un gardian își exprimă indignarea pentru faptul că interlocutorul deplânge moartea unui motan: „Adică ce-i cu lumea asta, de au devenit toți ultrasensibili? Postează poze cu pisici și câini pe Facebook, dar au uitat de părinți, biserică și țară!” Povestea a cărei filiație estetică îi unește pe Gogol și, chiar dacă mai vag, pe Bulgakov, nu se ferește nici de a fi ironică la adresa politicii și a armatei din România („Vei speria toți românii din jurul tău și nu este cazul, că și fără asta se cacă pe ei la prima amenințare a rușilor. Vor survola rachetele spațiul lor aerian și bravii ostași români tot vor pretinde că sunt niște cocostârci!”). Elementul esențial din punct de vedere artistic este aici tocmai asocierea simbolică a literaturii cu David al lui Donatello și a putinismului cu Goliat. David din viziunea lui Donatello este unul fragil, deși tocmai a învins forța brută, emasculat, nud și plasat cu totul în afara vreunei euforii victoriei, cufundat în meditație. În imaginea lui se reflectă perfect discrepanța dintre viziunea occidentală asupra omului imputările pe care perspectiva putinistă i le aduce și pe care își întemeiază agresiunea împotriva Ucrainei. Asasinul lui Putin și a tot ce reprezintă el, se subînțelege,  este cultura.

Se remarcă numaidecât în creațiile prozastice ale lui Iulian Fruntașu ancorarea în actualitate. Referirile la războiul ruso-ucrainean și, mai ales, plasarea bunei părți din acțiuni în prezentul social din Republica Moldova indică preocuparea pentru investigarea forțelor ideologice sau mentalitare care se manifestă în această parte a lumii. În acest sens, sunt de remarcat numaidecât rusismele prezente în limbajul naratorilor și al personajelor. O parte din scriitorii din stânga Prutului le evită, afirmându-și astfel sentimentul apartenenței profunde la familia spirituală românească. Dimpotrivă, Iulian Fruntașu se înscrie în rândurile celor care le folosesc, motivat pe de o parte de aderența la realism, care impune folosirea întocmai a coloraturii locale din mediile sociale pe care le reprezintă personajele, pe de alta, de faptul că prin intermediul lor ajunge la conturarea tensiunilor ivite din relația societății moldovenești cu lumea rusă. Rusismele sunt și o resursă de îmbogățire lingvistică, dar și dovezi ale rănilor nevindecate pe care istoria le-a generat poporului din Republica Moldova. Elocventă în acest sens este proza Steaua lui Drotik, în care personajul narator pare a nu se poate desprinde de trecutul lui, mai ales de anii de școală, marcați de conflictele dintre copiii români și cei ruși, transformate de multe ori în bătăi crunte. Ele au motivație xenofobă și șovină. Ajuns la maturitate, povestitorul român consideră că toate eșecurile din viața lui sunt cauzate de Drotik, colegul de școală rus pe care l-a lovit când erau elevi încât a ajuns în comă. Ura lui față de Drotik este atât de profundă încât decide să-l ucidă. În impulsul criminal alimentat de xenofobie se reflectă trauma colectivă, cea a întregii societăți basarabene.

Trauma socială nevindecată pare a fi cauza și a lungii derive, a exasperantei tranziții politice și administrative din Republica Moldova. Prozele sunt presărate cu pasaje critice virulente la adresa comportamentului lumii politice moldovenești și, prin ricoșeu a celei românești. In acest sens, iată și o mostră: „(…) deși acum era, sau mai degrabă pretindea, că este o țară independentă și suverană, în pericol palpabil de a fi ocupată nu doar de unitățile armatei ruse, ci și de agenții proruși din interior. O țară condusă de o clasă politică imbecilă, cu justiție inexistentă, având procurori și judecători care licitează orice decizie.” Sunt reliefate aspecte ca mafiotizarea poliției, acapararea economiei de către cei implicați în rețelele oculte de conducere a statului, șantajul ca formă de împlinire a scopurilor personale.

Mutilările generate de controlul rus din perioada sovietică sunt vizibile inclusiv la niveluri cum sunt licențiozitatea limbajului, sexualitatea și cutumele. Coperta avertizează cititorii că e vorba de o carte recomandată categoriei „18+”. Naratorii subiectivi sunt masculini și nu de puține ori manifestă vădit misoginism. Nici cei obiectivi nu sunt de obicei departe de această atitudine. Bărbații percep în general sexul ca o formă de posedare, de manifestare orgolioasă a virilității și a puterii asupra femeii sau asupra partenerului (căci există și o proză care conține homosexualitate). Femeile, în schimb, cu rare excepții, se dăruiesc pentru a răzbate în viață sau, de pildă, se prostituează pentru a obține o locuință. Dar aceasta nu le împiedică să fie foarte critice la adresa imoralității importate din Occident („A avut și ea un trai plin de privațiuni și necazuri, dar nu era atât de proastă ca studentul mort din baie. Adevărat, el nu a avut oportunitățile unui daddy, vreun bărbat generos mai în vârstă, deși au început să apară recent asemenea perverși în căutare de băieți tineri! Mare pacoste, Doamne iartă! Hai că în Europa și America totul este posibil, cele mai groaznice coșmaruri, inclusiv Sodoma și Gomora, dar într-o țară creștin-ortodoxă?! Inimaginabil! Intolerabil! Inacceptabil!”)

În cele 18 proze scurte Iulian Fruntașu realizează, în ritmuri alerte, o critică a societății moldovenești, evidențiindu-i, prin amplificări emoționale posibile doar în cutia de rezonanță a literaturii, traume, inerții, moravuri și forțe ideologice aflate în concurență.

___________

* Volum apărut la Chișinău, editura Arc, 2023.

[Vatra, nr. 10-11/2023, pp. 40-41]