Etichetă / Calin Craciun
Călin Crăciun – Dan Culcer față-n față cu cenzura
Interesul cercetătorilor din domeniul literaturii pentru cenzura din timpul comunismului este cât se poate de firesc în contextul postdecembrist. S-au organizat sumedenie de simpozioane și de dezbateri în cadrul diferitelor instituții de cultură, precum și în presă, s-au emis opinii pertinente din partea a destule persoane avizate. Dar cu toate acestea, deși a trecut mai bine de un sfert de secol de la momentul anulării oricărei forme de cenzură politică, puține sunt studiile ample, realizate dintr-o perspectivă integratoare și cu instrumente selectate pe baza unor explorări metodologice temeinice. Excelează, desigur, în această direcție de cercetare Liliana Corobca, însă fondul documentar care ar putea servi drept obiect de studiu este imens, ceea ce reclamă automat munca în echipă, poate chiar înființarea unui departament dedicat exclusiv temei în cadrul unui institut. Citește în continuare →
Poezia lui Ion Pop
Argument
Acest dosar tematic intitulat Poezia lui Ion Pop se dorește a fi un demers de „recuperare” a prestigiului poetului de sub hegemonia criticului care a confiscat iremediabil avanscena literară și, totodată, personalitatea literară a lui Ion Pop. Vorbim, desigur, de receptarea critică și de obstinația cu care s-a perpetuat scindarea dintre poet și critic. E drept, atenția pe care au primit-o ultimele volume de poezie a mai echilibrat balanța, deși, cu siguranță, substanțialul studiu publicat recent, Poezia românească neomodernistă, va ricoșa fix în viscerele notorietății poetului. Citește în continuare →
Țintă fixă: Ştefan Borbély (4/5)
Comentarii de carte
Georgeta MOARCĂS
Ştefan Borbély şi calea dionisiacă
În cele peste cincisprezece cărţi publicate din 1995 până astăzi, Ştefan Borbély este acelaşi comparatist egal cu sine însuşi, care a ales, cu maturitatea unui debut de excepţie, perspectiva critică, metoda, traseul hermeneutic ce va fi doar adâncit, extins, ramificat în volume cu tematică diversă. Eseistul şi-a stabilit din start uneltele sau armele cu care va aborda literatura. Prezente în primul volum deja într-o proporţie semnificativă, cele două concepte nietzscheene, apolinicul şi dionisiacul devin căi de lectură în întâlnirea cu operele unor mari scriitori, printre cei aleşi numărându-se Thomas Mann, Hermann Hesse, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu. Dar ele nu sunt doar instrumentele preferate în exegeza literară, ci acţionează insidios pentru modelarea viziunii existenţiale a scriitorului. Influenţa gândirii nietzscheene e difuză şi seducătoare, semnalând nu doar o alegere raţională, ci devoalând şi resorturi de adâncime. Dincolo de afinitatea pe care Ştefan Borbély ar putea-o avea cu spaţiul cultural german, crepuscul, decadentism şi vitalism, dincolo de dimensiunea catalitică a unor interpretări ale literaturii române dintr-o perspectivă comparativistică firească, am considerat provocatoare încercarea de a reconstitui ipotetic motivaţia alegerii acestor arme şi unelte. Citește în continuare →
Călin CRĂCIUN – Un poet între poeţi
Lectura minivolumului Muguri de spin* al poetul mureşean Adrian Armand Giurgea e un bun prilej pentru a medita asupra zonei – să-i zicem – obscure a literaturii noastre. Obscure nu în sensul încadrării asumate într-un fenomen underground, ci în cel în care cărţile şi autorii lor sunt cvasinecunoscuţi în plan naţional chiar dacă unii, cum e şi cazul de faţă, sunt deja de mai mult timp membri ai USR, având, de asemeni, şi un număr „în regulă” de volume publicate, în general la edituri ce funcţionează într-o nişă locală, lipsite de vizibilitate. Prezenţa lor în revistele principale tinde spre zero, iar receptarea concretizată în recenzii aşijderea. Citește în continuare →
Călin CRĂCIUN – Uite de unde sare… literatura!
Viorel Ilișoi e un nume binecunoscut în presa românească, impunându-se prin reportaje realizate din perspectiva sau cu mijloacele unui „ziarist pe stil vechi”, după cum se autodefinește pe site-ul personal. Într-adevăr, o lectură fie și pe fugă a articolelor sale, adunate în recent apărutul volum, Cele mai frumoase reportaje*, relevă imediat trăsături aproape dispărute în presa prezentului, acaparată ba de tentația senzaționalului golit de profunzime, ba de mize absconse, printre care stă la loc de frunte manipularea mafiot-politicianistă sau, în cel mai bun caz, propaganda ideologică. În scrisul lui Viorel Ilișoi se remarcă însă apetența pentru teme care pot alcătui, luate împreună, bineînțeles, o frescă a societății românești contemporane, compusă cu atenția acordată detaliului semnificativ și cu răbdare acordată documentării amănunțite, care permit aproprierea subiectului până în măsura în care devine eveniment relatat ca trăire autentică. Nu miră atunci că reporterul procedează similar unui antropolog cultural ce urmează calea lui Bronislaw Malinowski, aplicând investigația participativă, perspectiva insider-ului. Reporterul se infiltrează realmente ca „acoperit” în mediile sociale în care își realizează investigația. Trăiește efectiv situația de bolnav internat în spitalul de obezi, devine controlor „acoperit” în mijloace de transport în comun din București sau muncește și locuiește cot la cot cu zilierii cei mai săraci ai României în ferma unei stațiuni de cercetare falimentare. Poveștile unor orfani, boschetari, bolnavi, cerșetori, drogați, țigani nomazi, zilieri săraci de tot, săraci cu duhul, medici, geniali, gunoieri, ologi și alți semeni le scrie dintr-o perspectivă surprinzătoare, care relevă umanitatea și miracolul vieții în infernul ce ne înconjoară și cu care omul din afara unor astfel de medii, acoperit de platoșa indiferenței, s-a obișnuit într-atât încât i-a devenit inobservabil. Tocmai de aceea, nu despre tehnicile investigației jurnalistice, oricât de interesante sunt, voi vorbi acum, ci despre calitatea literară a scriiturii lui Viorel Ilișoi, responsabilă în cea mai mare măsură de impactul emoțional și de revelarea existenței umanității chiar și în mediile sociale pe care le suspicionăm deseori lipsite cu totul de o astfel de valență. Citește în continuare →
Călin CRĂCIUN – O anamneză a lui Kocsis Francisko
