Etichetă / Calin Craciun
Vatra nr. 12/2019
Sumar: Citește în continuare →
Călin Crăciun – Romanul feminității în comunism
Cel de-al doilea roman al Alinei Nelega, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat*, apărut la distanță de 18 ani față de cel de debut, este considerat de Sanda Cordoș, pe coperta a patra, „puternic și necruțător”, alcătuit dintr-un șir de povestiri ce configurează destinul unei tinere ardelence din ultimul deceniu al comunismului românesc oficial („menite să spună în evidență biografia accidentată a unei fete și, mai apoi, a unei tinere din Ardeal în întunecații ani ’80, aflată așadar într-o dictatură care invadează, fără scăpare, măruntele vieții și într-o societate patriarhală, în care aspirației feminine i se opune, întâi de toate, familia proprie, care trăiește încă în preistorie”). Într-adevăr, lectura confirmă forța de înfiorare a secvențelor de viață ce alcătuiesc marea poveste a personajului Cristina Nemeș. Scriitura are capacitatea de a opera intens asupra sensibilității lectorului, iar ansamblul narațiunilor, străbătut de firul roșu al bildungsromanului, emană reflexele unei conștiințe creatoare care are dexteritatea construirii registrelor contrastante și știința dozării lor chibzuite în aliajul estetic propriu.
Călin Crăciun – Marion Bold – Un debut de excepție
Volumul # al lui Marion Bold* se distinge cu siguranță între debuturile ultimilor ani. Se distinge atât de tare încât și ideea că e vorba de un debut am luat-o cu oarecare neîncredere, întrucât ansamblul dezvăluie o dexteritate a operării cu registrele greu de întâlnit, ca și când ar fi vorba de un creator ajuns la etapa rafinamentului expresiv, pentru care a experimenta și a explora sunt deja tot un fel de rutină. Aflăm de la Al. Cistelecan, în „Cuvânt înainte” (un privilegiu, în sine, cu care puțini debutanți se pot mândri), că Marion Bold e „nume de artă sub care se pitește o poetă tot atât de sfioasă pe cât de îndrăzneață”. Și ne mai spune – chiar dacă în alt context – că e „nouă” și e „târgumureșeancă”. Titlul și pseudonimul induc numaidecât expectanța unei poete a generației Z, pe de o parte, iar pe de alta a uneia caracterizate de atitudine civică și politică, de avânturi protestare și reformatoare cu temeiuri etice. Nu mai puțin, de terapeutică poetică. Citește în continuare →
Școala de la Brașov (ep. 4)
Luciana-Lia SIMA
Odeletă societății de consum
Am făcut prima dată cunoștință cu poezia lui Romulus Bucur, undeva prin anul I de facultate, răsfoind volumul Poeme alese, scos la editura Aula, în 2008. Apoi l-am văzut pe poet, citind la Maraton. Abia după aceea am cunoscut profesorul de literatură comparată, traduceri, scriere creatoare. Nu știu ce l-a adus pe Romulus Bucur la Brașov în 1997, când s-a alăturat profesorilor de la recent înființata Secție de Litere a universității noastre, dar mă bucur că a fost să fie așa. Și mi se pare într-un fel firesc, fie și numai pentru că tipul de poezie pe care el îl practică și-a găsit în atmosfera Școlii de la Brașov un acasă. Cei care au simțit prima dată acest lucru au fost chiar membrii Grupului de la Brașov, care au recunoscut în poezia acestuia, ca și în aceea a poeților din antologia Vînt potrivit pînă la tare, un corespondent pentru propriile lor preocupări poetice. Citește în continuare →
Călin Crăciun – Adriana Teodorescu – despre noi
Prin al doilea ei volum de poezii, Povești de trecere cu noi*, Adriana Teodorescu își continuă poetica în siaj postexpresionist, din Aproape memorie (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013) mizând pe transcrieri cu tușe vizionare fie ale unor experiențe traumatice, fie ale unor intuiții nicidecum mai puțin angoasante. Și în acest volum răzbat de la un capăt la altul, ba chiar în fiecare poem, stridențele thanatice despre care vorbea Irina Petraș în prefața celui anterior. Și nu cred să constituie aceasta neapărat un indiciu de manierism prematur și, desigur, numaidecât dăunător, nici rodul întâmplării, ci asumarea principiului că o singură explorare a unui loc nu epuizează resursele de emoție și de sens. Dimpotrivă, una nouă descoperă nuanțe ignorate ori încă nesesizate și posibilități noi de revelare. Citește în continuare →
Călin Crăciun – Dan Culcer față-n față cu cenzura
Interesul cercetătorilor din domeniul literaturii pentru cenzura din timpul comunismului este cât se poate de firesc în contextul postdecembrist. S-au organizat sumedenie de simpozioane și de dezbateri în cadrul diferitelor instituții de cultură, precum și în presă, s-au emis opinii pertinente din partea a destule persoane avizate. Dar cu toate acestea, deși a trecut mai bine de un sfert de secol de la momentul anulării oricărei forme de cenzură politică, puține sunt studiile ample, realizate dintr-o perspectivă integratoare și cu instrumente selectate pe baza unor explorări metodologice temeinice. Excelează, desigur, în această direcție de cercetare Liliana Corobca, însă fondul documentar care ar putea servi drept obiect de studiu este imens, ceea ce reclamă automat munca în echipă, poate chiar înființarea unui departament dedicat exclusiv temei în cadrul unui institut. Citește în continuare →
Poezia lui Ion Pop
Argument
Acest dosar tematic intitulat Poezia lui Ion Pop se dorește a fi un demers de „recuperare” a prestigiului poetului de sub hegemonia criticului care a confiscat iremediabil avanscena literară și, totodată, personalitatea literară a lui Ion Pop. Vorbim, desigur, de receptarea critică și de obstinația cu care s-a perpetuat scindarea dintre poet și critic. E drept, atenția pe care au primit-o ultimele volume de poezie a mai echilibrat balanța, deși, cu siguranță, substanțialul studiu publicat recent, Poezia românească neomodernistă, va ricoșa fix în viscerele notorietății poetului. Citește în continuare →
Țintă fixă: Ştefan Borbély (4/5)
Comentarii de carte
Georgeta MOARCĂS
Ştefan Borbély şi calea dionisiacă
În cele peste cincisprezece cărţi publicate din 1995 până astăzi, Ştefan Borbély este acelaşi comparatist egal cu sine însuşi, care a ales, cu maturitatea unui debut de excepţie, perspectiva critică, metoda, traseul hermeneutic ce va fi doar adâncit, extins, ramificat în volume cu tematică diversă. Eseistul şi-a stabilit din start uneltele sau armele cu care va aborda literatura. Prezente în primul volum deja într-o proporţie semnificativă, cele două concepte nietzscheene, apolinicul şi dionisiacul devin căi de lectură în întâlnirea cu operele unor mari scriitori, printre cei aleşi numărându-se Thomas Mann, Hermann Hesse, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu. Dar ele nu sunt doar instrumentele preferate în exegeza literară, ci acţionează insidios pentru modelarea viziunii existenţiale a scriitorului. Influenţa gândirii nietzscheene e difuză şi seducătoare, semnalând nu doar o alegere raţională, ci devoalând şi resorturi de adâncime. Dincolo de afinitatea pe care Ştefan Borbély ar putea-o avea cu spaţiul cultural german, crepuscul, decadentism şi vitalism, dincolo de dimensiunea catalitică a unor interpretări ale literaturii române dintr-o perspectivă comparativistică firească, am considerat provocatoare încercarea de a reconstitui ipotetic motivaţia alegerii acestor arme şi unelte. Citește în continuare →
Călin CRĂCIUN – Un poet între poeţi
