Etichetă / Calin Craciun

de VATRA

Călin Crăciun – Nicolae Jinga – „Poezia ca (ultim) gest de revoltă”

Inspirat titlu se dovedește a fi Glonte din amonte, ales de Nicolae Jinga pentru ultimul său volum de poezii*, căci e deopotrivă grav și șugubăț, cuantificând o multitudine, inepuizabilă, de semnificații. Seriozitatea îi e numaidecât dată de aluzia la relația dintre prezent și trecut – în plan poetic, firește. Dintr-un anume raport cu trecutul vin deopotrivă creația proprie, cea a congenerilor și, oricât avânt contestatar și poftă de ruptură îi animă pe unii, inclusiv cea a ultimei generații poetice. Un trecut ce și-l asumă poetul fie și cu riscul expunerii la acuzația de-a fi desuet. Iar o astfel de asumare e numaidecât și una cu valență polemică, de vreme ce „glontele” e purtător de semnificație beligerantă. Caracterul ludic e corelat regimului sonor, unul ale cărui efecte duc gândul des la verva și sclipirile epigramei. De asemeni, sintagma e bine îmbibată cu ironie și autoironie. Glonțul poate fi și al altuia, ceea ce atrage automat un noian de semnificații.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Despre Execuțiile lui Aurel Pantea

Noul volum al lui Aurel Pantea, Execuții (București: Cartea Românească, 2020, cu prefață de Gheorghe Grigurcu), este de la primul la ultimul poem o mostră exemplară de completitudine lirică, un mecanism de acumulare și purificare a sarcinii poetice similar felului în care laserul concentrează lumina. Nu mai puțin, cum vom vedea, este și dovada avansului în metamorfoza din cadrul operei poetului infernaliilor.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – O radicalizare a discursului internautic

Este suficient să fie citită sintagma Softboi mimosa pentru a putea recunoaște marca unei conștiințe poetice genuine, recognoscibilă chiar și luând formula izolat, ruptă total de orice altceva. Cu atât mai mult, raportată la contextul poetic românesc, ea esențializează combinatorica simbolică în care se regăsesc o mulțime de termeni, unii oximoronici, ca experimentalism lingvistic/formal, frondă, intimism, sexualitate, sensibilitate, cerebralitate sau introvertire. Cât timp această sintagmă este chiar titlul unui volum, și încă al unuia de debut, se configurează numaidecât expectanța pozitivă, speranța lecturii unui volum remarcabil. Și așa și este debutul lui Tudor Pop*.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Despre debutul Anastasiei Gavrilovici

Volumul Industria liniștirii adulților*, al Anastasiei Gavrilovici, premiat la secțiunea Opus Primum al Premiului Național de poezie „Mihai Eminescu”, oricât de atipic se arată în peisaj, esențializează sau cuantifică vârsta poetică în care se încadrează autoarea. Astfel, îi ies în relief o continuare a detabuizării și licențiozității, explorarea traumei, aderența la real, reflexia biografică, activismul sau pledoaria politică/etică, instrumentalizarea deci a poeziei în scopul păstrării, de nu chiar al recuperării umanului sau ca formă de rezistență în fața alienării consumeriste.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Un spectacol de disimulare

La final de 2019 scriitorul Kocsis Francisco a publicat două volume* care par atât de diferite cât e contrastul între literatură și nonliteratură. Cu toate acestea însă, între ele există fire care formează o punte de legătură deosebit de rezistentă. Desigur, astfel de conexiuni, la fel ca diferențele, pot fi găsite în cazul tuturor scriitorilor, atunci când opera lor cuprinde genuri sau domenii diferite. Dincolo de contraste, fie ele oricât de premeditate, se manifestă mereu semnale sau mărci intuitive ale unui spirit creator identic doar cu sine însuși și coerent dincolo de orice asumare a metamorfozelor și conversiilor ideologice. Cred însă că în cazul de față este vorba, după cum vom vedea, de mai mult decât astfel de coerențe inconștiente,  încât publicarea sincronică nu e deloc întâmplătoare.

Citește în continuare →

de VATRA

Mircea Martin 80 (partea VI)

 

Călin CRĂCIUN

Despre Singura critică

Singura critică, volumul publicat de Mircea Martin în 1986 (Cartea Românească, reeditată în 2006), este una dintre lucrările fundamentale din domeniul  criticii literare nu doar pentru epoca în care a fost scrisă, ci și – o spun fără teamă – pentru timpul actual. Înainte de a dezvolta ideea actualității ei, se impun câteva precizări referitoare la caracterul ei etic. Mai bine spus, la modul în care demersul critic îmbină mizele estetice cu cele etice, iar aceasta fără a se resimți vreo tensiune – în ciuda multiplelor reluări în cadrul literaturii noastre a discuțiilor despre autonomia absolută a esteticului, înțeleasă ca o disociere completă și, se dorea, definitivă de etic. Citește în continuare →

de VATRA

Călin Crăciun – Aventuri din copilăria lui Făniță și alte aventuri

Că în literatura „tânără” din zona mureșeană se întâmplă lucruri nu mai e de multă vreme o noutate. Și n-am acum nicidecum în gând a rosti vreun truism legat de activitatea, ba chiar de influența „Vetrei” în domeniul literaturii zonei și naționale, ci mă refer strict la segmentul tânăr din sfera creației literare mureșene. De un moment privilegiat al poeziei târgumureșene s-a mai vorbit în ultimul timp, de când au debutat Roxana Cotruș, Gabriela Feceoru, Crista Bilciu, Hristina Doroftei și, mai nou, Marion Bold, cărora li se adugă Flavia Adam. Și încă alte nume își așteaptă momentul de grație al intrării în poezia demnă de luat în seamă. Având în vedere că suntem, geografic măcar, în cercul cel mai restrâns, și de aceea mai privilegiat, al influenței lui Al. Cistelecan, efervescența poetică apare numaidecât firească, inevitabilă, aș zice. Dacă mai punem la socoteală și activarea zonei cenacliere, putem fi mulțumiți; avem indicatorii unei dinamici literare autentice. Cât despre teatru, situația nu e nicidecum mai prejos. Cu toate acestea însă, proza a cam rămas în suferință. Tocmai de aceea, e de salutat numaidecât apariția romanului Rugină* al lui Valentin Covaciu, care mă îndreptățește să spun că în sfera creației tinerilor, iată, își anunță revirimentul și proza. Căci nu e vorba de o apariție care să consolideze naivitatea, autosuficiența și stima de sine provinciale, ci de una care să revendice demn și întemeiat un loc în ierarhia națională a romancierilor debutanți. De altfel, debutul romanesc al lui Valentin e câștigătorul Concursului de proză Casa Cărții de Știință, 2019, jurizat de Alex Goldiș și Horia Corcheș, fiind apoi nominalizat la Gala tinerilor scriitori / Cartea de poezie a anului 2019 (Muzeul Național al Literaturii Române din București şi Asociația Euro CulturArt).

Citește în continuare →

de VATRA

Călin Crăciun – Romanul feminității în comunism

Cel de-al doilea roman al Alinei Nelega, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat*, apărut la distanță de 18 ani față de cel de debut, este considerat de Sanda Cordoș, pe coperta a patra, „puternic și necruțător”, alcătuit dintr-un șir de povestiri ce configurează destinul unei tinere ardelence din ultimul deceniu al comunismului românesc oficial („menite să spună în evidență biografia accidentată a unei fete și, mai apoi, a unei tinere din Ardeal în întunecații ani ’80, aflată așadar într-o dictatură care invadează, fără scăpare, măruntele vieții și într-o societate patriarhală, în care aspirației feminine i se opune, întâi de toate, familia proprie, care trăiește încă în preistorie”). Într-adevăr, lectura confirmă forța de înfiorare a secvențelor de viață ce alcătuiesc marea poveste a personajului Cristina Nemeș. Scriitura are capacitatea de a opera intens asupra sensibilității lectorului, iar ansamblul narațiunilor, străbătut de firul roșu al bildungsromanului, emană reflexele unei conștiințe creatoare care are dexteritatea construirii registrelor contrastante și știința dozării lor chibzuite în aliajul estetic propriu.

Citește în continuare →

de VATRA

Călin Crăciun – Marion Bold – Un debut de excepție

Volumul # al lui Marion Bold* se distinge cu siguranță între debuturile ultimilor ani. Se distinge atât de tare încât și ideea că e vorba de un debut am luat-o cu oarecare neîncredere, întrucât ansamblul dezvăluie o dexteritate a operării cu registrele greu de întâlnit, ca și când ar fi vorba de un creator ajuns la etapa rafinamentului expresiv, pentru care a experimenta și a explora sunt deja tot un fel de rutină. Aflăm de la Al. Cistelecan, în „Cuvânt înainte” (un privilegiu, în sine, cu care puțini debutanți se pot mândri), că Marion Bold e „nume de artă sub care se pitește o poetă tot atât de sfioasă pe cât de îndrăzneață”. Și ne mai spune – chiar dacă în alt context – că e „nouă” și e „târgumureșeancă”. Titlul și pseudonimul induc numaidecât expectanța unei poete a generației Z, pe de o parte, iar pe de alta a uneia caracterizate de atitudine civică și politică, de avânturi protestare și reformatoare cu temeiuri etice. Nu mai puțin, de terapeutică poetică. Citește în continuare →