Literaturile de nișă, adresate unor segmente foarte țintite de public cititor au cunoscut un reviriment incontestabil în ultimii ani, de la literatura pentru copii, la cărțile de popularizare a științei. Numele fizicianului Cristian Presură, autorul deja binecunoscut al Fizicii povestite e, probabil, cel mai des invocat, dar mai tânărul Alexandru N. Stermin, biolog de profesie, dar având în spate o solidă pregătire multidisciplinară (filosofie, psihoterapie, neuroștiințe, teologie, antropologie), vine puternic din urmă. Intens promovat de Editura Humanitas, ca una din vedetele cap de serie, după publicarea celei de-a doua  cărți, Călătorie în jurul omului*, tânărul  biolog și universitar clujean, prin călătoriile sale în cele mai misterioase și fascinante locuri ale Terrei, prin cărțile sale, prezența constantă în media și implicarea civică în favoarea conservării mediului și a redescoperii sinergiei dinte noi și natură, e replica românească a celebrului biolog și realizator de documentare BBC, respectabilul Sir David Attenborough. Ca un veritabil cavaler al păsărilor, căci ornitologia e prima mare pasiune a lui Sandu Stermin, pleacă în căutarea de păsări rare în volumul de debut, Jurnalul unui ornitolog (2017), mai face două popasuri în jurul naturii umane – prin volumele din 2021 și 2022, Călătorie în jurul omului și Căzuți din junglă – poveștile unui explorator, pentru a reveni la aventura căutării unei păsări rare în jungla Amazonului, misterioasa pasăre-dragon, în ultimul volum, dedicat copiilor, apărut la Ed. Humanitas Junior în 2023, Cum am devenit vrăjitor.

Cele două volume mediane nu se mai ocupă explicit de păsări, dar Alexandru N. Stemin nu e mai puțin un explorator-cavaler în ele, doar că pasiunea pentru zbor îl ridică în zonele mai rarefiate ale spiritului, cu atât mai mult cu cât neagă mai vehement o atare ipoteză. Sigur că din poziția de noblețe pe care și-a câștigat-o poate susține că el, spiritul, e o ficțiune a umanității, o metanarațiune anacronică, dar tocmai acest paradox îl recomandă mai convingător în calitate de cavaler al spiritului – a ceva impalpabil, inefabil și, științific, vorbind, nedemonstrabil, deci inexistent. Dar nu această dimensiune psihanalizabilă ne interesează, ci drumul de la păsări, la călătoria în jungla amazoniană și apoi la poveste și mai ales la darul de povestitor al biologului Sandu Stermin. De fapt, cred că e un caz unic în literatura actuală de fericită împletire a vocației științifice și scriitoricești. Specialitatea lui e jurnalul de călătorie, căci Sandu Stermin se definește prin excelență ca un homo viator. Condiția sa existențială nu e de imaginat în absența pasiunii de a călători, a aventurii cunoașterii ca întâlnire de facto – nu mediate livresc, cu regiuni și medii de viață din cele mai stranii, cu viețuitoare din cele mai neobișnuite, cu oameni și culturi din cele mai exotice. El asta și caută cu tot diandinsul: excentricitatea și alteritatea extremă, fapt nobișnuit pentru un român, căci nu ne prea atrag spațiile exotice, nici nu suntem mari călători. Mai degrabă visăm să ne facem oaze de confort aici, să ne meșteșugim mici paradisuri la noi acasă sau, ca turiști, să stăm în paradisurile artificiale ale unor resorturi all inclusive. Dar Sandu Stermin e un conațional total atipic, chemarea necunoscutului fiind mai puternică decât a obișnuințelor naționale.

Călătoria întreprinsă la 30 ani – vârstă a crizei existențiale, mai mult decât simbolică – după discuția cu un călugăr în fața căruia afirmă inexistența sufletului și convingerea că dogme creștine precum sufletul nemuritor, raiul sau iadul sunt inacceptabile rațional, provocat să facă un exercițiu de imaginație și să ia în calul ipoteza eternității sufletului și cum și-ar petrece-o, după un moment de gândire nu poate da decât un răspuns: Mi-ar plăcea să zbor pe deasupra Amazonului, mereu, de la un capăt la altul, fără oprire, la nesfârșit. (p.10)Gata să întreprindă marea sa călătorie inițiatică, căci de o inițiere e vorba, nu despre vreun scop academic, Sandu Stermin nu stă prea mult pe gânduri și urmează chemarea junglei și înfruntarea celei mai mari angoase – cea în fața morții, cu sentimentul că locul natal și destinația, punctul de plecare și cel de sosire se suprapun într-un același ”acasă”: Aveam sentimentul că plec de acasă spre acasă. (p.11)Dintre toate obiectele din kitul de supraviețuire al exploratorului, atrage atenția un  mic obiect complet lipsit de utilitate practică: o insignă albă pe care stătea scris cu litere negre, în limba română: Că de n-aș fi, nu s-ar povesti. Mica insignă prinsă de geanta de voiaj pare să aibă o dublă funcționlitate: îl făcea ușor recognoscibil de potențialii conaționali prin aeroporturi și pe drumurile braziliene și, indirect, trimitea spre o finalitate: odată încheiată călătoria, ea va continua în poveste, căci fiecare om e nu doar chimie sau biologie, ci și logos – povestea pe care o poartă și care îl poartă prin lume. 

Tot dând târcoale omului și condiției umane, Sandu Stermin explorează ceea ce el numește ”esența ființei omului”, o reinterpretare a ”vieții nude” a lui Agamben, care, ca metodă de lucru, constă în sondarea umanului din unghiuri cât mai diverse – ceea ce duce la abordările diferite din fiecare eseu care alcătuiește acest volum – eseu antropologic, fenomenologic, ambiental, ecologic, științific, religios, biopolitic. Dincolo de acuratețea datelor științifice, presărate cu voluptate de erudit pe tot cuprinsul volumului, cele mai incitante și memorabile rămân inserturile autobiografice, acelea în care din subiect observator (condiția cercetătorului), devine subiect autoreflexiv (condiția memorialistului, a scriitorului).

Revelația personală și intuiția  care constituie primum movens al aventurii în inima Amazonului este aceea a junglei ca matrice a evoluției umanului. Noi toți suntem fiii junglei, ne asigură Sandu Stermin, e locul originii noastre, iar alienarea omului modern/postmodern nu poate fi lecuită decât printr-o reîntoarcere regeneratoarte la sursă. Două mari momente secționează aventura în Amazon. Prima noapte, evocată la începutul volumului (Întoarcerea în junglă)  e și cea mai intensă ca nivel al angoasei întâlnirii cu necunoscutul, dar e ritul de trecere absolut necesar în acest parcurs inițiatic al neofitului de regăsire a paradisului pierdut. Dacă e lesne de înțeles pentru orice om obișnuit cu jungla urbană că o noapte în inima junglei e o experiență terifiantă la modul superlativ, căci pericolul pândește la tot pasul iar instinctele noastre de supraviețuire în natura sălbatică s-au atrofiat de tot, deci nu ne prea pot ajuta,  mai puțin clară este alchimia interioară pe care o trăiește cel suficient de curajos încât să-și testeze limitele. Surpriza este să descoperi că trăirile tale sunt situate în imediata proximitate a unei experiențe mistice. Până la urmă, pe alte căi, Stermin are propria experiență a ”nopții întunecate a sufletului” despre care vorbea Sf. Ioan al Crucii, iar jungla exterioară nu este decât un catalizator al celei interioare: Începuse cea mai întunecată noapte din viața mea: coronamentul copacilor, stratificat și foarte des, închidea ermetic tot întunericul lumii în jurul meu; era atât de beznă, încât simțam greutatea nopții cum îmi apasă pe ploape (…) Începea să-mi fie frică. (…) Nu știu cât a durat totul, dar știu că am fost conștient de momentul în care n-am mai auit nimic și am simțit cum tot corpul îmi paralizează, mă scufundam parcă într-o apă rece. (p.20-21) Supraviețuind acestei prime nopți terifiante, călătoria, sub călăuzirea lui Roberto, un băștinaș priceput, care-i împărtășește miturile și credințele tribului și capătă rolul bunului Vineri, se defășoară într-un ritm firesc, cu un cercetător tot mai fermecat, până în punctul în care caută să-și prelungească șederea sau chiar să rămână de-al locului. Convertirea e aproape să se producă, când, reactivându-se o mai veche obsesie, cea a zborului, cercetătorul lasă locul copilului și îl întreabă cu naivitate pe Roberto dacă există vreo plantă care să-l transforme în pasăre. Surprins, Roberto îi descrie un ritual magic care i-ar putea îndeplini dorința iar descrierea e atât de plastică, încât Sandu Stermin leapădă haina grea a scepticismului și pentru o clipă ”se întoarce în regn”, simțindu-se o pasăre: Realizez că eu, la întâlnirea cu jungla, m-am transformat într-o pasăre și că pădurea întreagă a fost planta magică ce mi-a îndeplinit visul. (p.73)

Ca orice remarcabil povestitor, Sandu Stermin descoperă, la capătul extraordinarei ale călătorii, că viața e poezie, rezervându-și deptul de a ne copleși mereu cu un ”ce” misterios și inexplicabil, aflat dincolo de instrumentele omului de știință, dar nu și ale poetului. După un remarcabil jurnal de călătorie, n-ar fi deloc surprinzător ca Sandu Stermin să revină în atenția cititorilor ca poet, născut din apele baptismale ale Amazonului.   

______

*Alexandru N. Stermin, Călătorie în jurul omului, Editura Humanitas, București, 2021, p.177

[Vatra, nr. 12/2023, pp. 22-23]