Împărtășirea filosofică dintre doi prieteni

Benjamin Fondane considera Rencontres avec Léon Chestov¹ca fiind cel mai important manuscris al său, așa încât i-l înmânează scriitoarei argentinience și cunoscutei intelectuale Victoriei Ocampo, cu care era prieten, în 18 iunie 1939, la Paris, convins că nu va supraviețui războiului și persecuțiilor naziste antisemite. Dorința lui era să apere manuscrisul de orice posibilă distrugere și să îl trimită cât mai departe de Europa încleștată în cel De-al Doilea Război Mondial, unde să fie prezervat și eventual publicat, la încheierea războiului și, după cum intuiește profetic, după moartea autorului. Victoria Ocampo relatează întâlnirea ei ultimă cu Fondane într-un ton relativ testamentar. Fondane îi lasă indicații exacte de publicare, iar acestea vor fi respectate de cei doi editori care publică volumul în 1982.² După încheierea războiului, Victoria Ocampo îi trimite manuscrisul intact soției lui Fondane, Geneviève, iar aceasta va face două copii, una pentru un ucenic al lui Șestov, Boris de Schloezer, alta pentru una din fiicele lui Șestov, Nathalie Baranoff.³

Efervescența ideatică dintre magistrul Șestov și ucenicul Fondane (din 1926 până în 1938, adică timp de doisprezece ani) avea să creioneze un lucru aparte, anume, ca relația dintre cei doi să devină egală de la un punct. Fondane descoperise și admira maximal la Șestov onestitatea spirituală și pasionată a acestuia, precum și tehnica problematizării, iar Șestov admira la Fondane felul în care ucenicul lui gândea asumat, fără a se lăsa copleșit de ideile magistrului său, dar intrând întotdeauna într-un dialog intens și profund cu acestea. Cu alte cuvinte, Fondane este pe măsura magistrului său, învață de la el, dar îi și ține piept la egalitate, iar Șestov recunoaște după un timp acest lucru, acela că a aflat în Fondane partenerul cel mai potrivit pentru dialog spiritual. Este la mijloc o chimie ideatică și sufletească specială, care funcționează inclusiv cu oarecare nuanțe polemice binevenite. Acestea, însă, nu fac decât să cimenteze și mai adânc relația spirituală dintre cei doi. Prețuirea este reciprocă și totală, cei doi se completează și evită oglindirea ori răsfrângerea mimetică. Îi leagă profund inclusiv spiritualitatea lor evreiască, dar una modernă, europenizantă (sau europenizată).

Începuturile acestei prietenii spirituale au fost timide, întrucât Fondane nu avea pregătirea filosofică aptă să dialogheze cu Șestov, chiar dacă scrisese despre el în perioada românească (mai multe texte despre Revelațiile morții⁴, carte care îl marcase profund). Se cunosc pe viu în 1924, dar e o amiciție oarecare pentru Șestov, când, în 1926, lectura lui Fondane asupra cărții Filosofia tragediei⁵va schimba definitiv și definitoriu relația dintre cei doi gânditori. Aceasta va crește statornic și profund. Fondane nu începe să își noteze dialogurile cu Șestov decât în 1934, dar între 1929 și 1938 primește de la Șestov circa o sută douăzeci de scrisori. Desigur, destule dintre aceste epistole sunt ideatice, deși nu toate, dar măcar jumătate dintre ele au miză spirituală. Majoritatea se încheiau aproape întotdeauna cu invitația de a continua discuția pe viu, la Șestov acasă. Ceea ce îi apropia și lega major era tensiunea gândirii ori, mai exact, patima (sau împătimirea) ideatică recognoscibilă la amândoi, în felul lor de a percepe ideile și cultura.

Fondane notează în Rencontres avec Léon Chestov, în data de 4 octombrie 1935, una din remarcile lui Nicolai Berdiaev la adresa lui Șestov (mărturisită chiar de Șestov), aceea că Șestov își șestovizează autorii⁶, adică îi modifică ori îi adaptează sieși, făcându-i să spună alte lucruri decât cele pe care le-au spus în realitate. În paranteză fie spus, cel puțin pe Rimbaud și Baudelaire, Fondane îi va fondaniza la rândul său.

În 18 martie 1933, Șestov îl sfătuiește pe Fondane să îi dăruiască un exemplar din cartea Ulise⁷ lui Jules de Gaultier⁸, Șestov primise deja cărțulia, dar nu o comentează în scrisori; probabil că i-a comentat-o direct lui Fondane. În 10 iunie 1933, Șestov îi scrie lui Fondane, întrebându-l dacă a găsit editor pentru Rimbaud le voyou⁹ și speră că volumul Ulise a avut o receptare bună în presă.¹⁰

În notațiile sale (cu citate) despre dialogurile cu Șestov ori despre monologurile acestuia, Fondane nu notează altceva decât se știe deja din eseurile lui Șestov. Ceea ce e interesant e felul în care, însă, Șestov alege să îi prezinte prietenului său travaliul ideatic la o carte sau alta, concentrarea pe un proiect intelectual sau altul. Fondane prezintă atelierul ideatic sau laboratorul lui Șestov, iar acest lucru este captivant nu doar fiindcă ne sunt prezentate idei filosofice în lucru ale unui gânditor reputat, ci și întrucât Fondane se concentrează și reține chestiuni care îl preocupă și pe el, evoluând astfel filosofic, formându-se, antrenându-se performant. Atunci când Fondane e absent din casa lui Șestov și de la vizitele ritualice (deoarece trebuie să își întrețină familia) sau când călătorește în America de Sud, nemaiavând timp în absolut dedicat lui Șestov, magistrul prieten îi simte acut lipsa, se simte chiar neîntreg, aș spune. Fondane face parte deja, ca partener de dialog, din verificarea filosofică la care Șestov se supune pe sine, din travaliul său spiritual. De-abia din acest moment este evident că cei doi sunt egali în structura lor intelectuală, împărtășind reciproc idei muncite.

Șestov comentează uneori cărțile ori articolele lui Fondane. O scrisoare foarte interesantă este aceea din 2 iunie 1936 (continuată într-o scrisoare din 3 iunie 1936 și apoi într-o alta din 3 iulie 1936), în care magistrul comentează volumul Conștiința nefericită¹¹, proaspăt publicat de Fondane. Șestov îl laudă pe Fondane în multe nuanțe, dar îl și critică pe alocuri: relația intelectuală dintre ei este onestă și directă.¹² De asemenea, magistrul îl previne pe prietenul său ucenic că volumul său nu va fi priceput așa cum se cuvine, în Franța, dar că aprecierea nu va lipsi totuși. În 1938, după ce publică Fals tratat de estetică¹³, Fondane apucă să îi trimită cartea, dar Șestov se îmbolnăvește grav și se stinge înainte să aibă timp să o citească (a se vedea notația din 5 noiembrie 1938).¹⁴

Discuții profunde și intense au loc și atunci când Șestov publică o carte sau alta – e cazul volumului Kierkegaard și filosofia existențială¹⁵: cei doi dialoghează minuțios, pas cu pas, Fondane scrie o cronică la carte, iar Șestov i-o corectează, dar nu în mod simplist, ci percutând la idei.¹⁶ Dialogul este unul aprofundat. În alte scrisori ori discuții, Șestov e recunoscător și înțelege felul generos și dedicat în care Fondane îi răspândește ideile și pledează pentru ele în lumea filosofică contemporană (a se vedea notațiile din 16 noiembrie 1937).¹⁷ Fondane citește în manuscris (francez) capodopera lui Șestov – Atena și Ierusalim¹⁸ – propunând un articol despre carte în Revue philosophique. Un omagiu mai limpede și profund nu ar fi fost posibil, mai ales că prietenul ucenic îi trimite în avans prietenului său mai bătrân respectivul articol, iar Șestov îi face sugestii lui Fondane, uneori sugestiile fiind niște imixtiuni (chiar dacă politicos formulate) deplasate. Sunt fascinante în acest sens notațiile lui Fondane din 5 ianuarie 1938¹⁹ și din 15 februarie și 26 februarie 1938²⁰. Dăruirea lui Fondane nu îl face să renunțe la identitatea sa intelectuală, de aceea sugestiile și presiunile lui Șestov sunt acceptate doar parțial. Într-o notație din martie 1938, Fondane citează explicația lui Șestov legată de insistența de a se amesteca (prin varii sugestii) în textul prietenului său ucenic despre Atena și Ierusalim: nu cititorul îl interesează pe Șestov, ci ideea (sau Ideea) bine înțeleasă și împărtășită între magistru și ucenic, între cei doi prieteni și gânditori care sunt ei: „/…/ le plus important, ce nʼest pas le lecteur; le plus important, cʼest que le problème soit bien posé, pour vous-même… et pour moi”.²¹ Chestiunea rafinat intelectuală dintre ei, lucrul lor ideatic laolaltă, împărtășirea lor filosofică și implicit atașamentul lor reciproc, asta este ceea ce îl interesează pe Șestov. După ce articolul lui Fondane va apărea în Revue philosophique de la France et de lʼétranger, Șestov îi va mulțumi de nenumărate ori (inclusiv membrii familiei sale o vor face), înțelegând că Fondane îi publicitează opera în mod real, asumat, nuanțat, dedicat, generos. Fondane știe de ce îl omagiază astfel pe prietenul său magistru: după cum notează în 23 septembrie 1938, poetul venit din România a devenit eseist filosof datorită lui Șestov, ca să îi facă față intelectual și din prețuire absolută pentru magistrul lui. Fondane îi atribuie lui Șestov merite pygmalionice, considerând că a fost stimulat și chiar creat să devină filosof (eseist) datorită lui Șestov și prin intermediul operei acestuia. Mărturia lui Fondane este de o onestitate impresionantă, poate chiar exagerată și hiperbolizantă (iată un mic fragment): „Je pensais nʼêtre quʼun poète, un critique, et jʼai ecrit mes études philosophique par complaisance, parce que je sentais quʼil serait davantage heureux dʼavoir un disciple philosophe, quʼun poète. Si donc je suis devenu «philosophe» cʼest grace a lui, je nʼen avais aucun mérite.”²² Demonstrative în sens eseistic aplicat, dar și afectiv-concret, sunt cele două texte ample și analitice, publicate în franceză, pe care Fondane le dedică volumelor Kierkeggard și filosofia existențială, precum și capodoperei șestoviene Atena și Ierusalim („A propos du livre de Léon Chestov: Kierkegaard et la philosophie éternelle”, în Revue de philosophie, no. 5, sept./oct. 1937, pp. 381-414²³; și „Léon Chestov et la lutte contre les évidences”, în Revue philosophique de la France et de l’étranger, no. 7-8, juil./août 1938, pp. 13-50²⁴).

Cartea este interesantă și întrucât există o serie de raportări la ucenicii lui Șestov: Fondane nu este singurul dintre aceștia, din echipă sau rețea mai făceau parte Boris de Schloezer (cel care traduce din rusă în franceză Atena și Ierusalim) și Rachel Bespaloff. Față de cea din urmă, care era fățiș omagială față de Șestov (inclusiv în scris), magistrul are multe rețineri, considerând-o o ucenică ratată sau inadecvată, de fapt. Cel predilect este și rămâne Fondane.²⁵

Notațiile lui Fondane sunt captivante și fiindcă alcătuiesc o frescă intelectuală a Franței între 1926-1939 și poate chiar a întregii Europe intelectuale. Șestov și Fondane foarfecă toate ideile filosofice care circulă în epocă, polemizează cu ele sau le agreează și le dezvoltă etc. Nuanțele intelectuale sunt multiple. Lui Fondane i se potrivește acest athanor spiritual, această măcinătoare filosofică performantă, în care este prins alături de Șestov, întrucât astfel se simte valid și validat intelectual.

Uneori, notațiile abordează întâlniri stranii: de pildă, aceea berlineză (în 1936) dintre Șestov și Einstein, în care fizicianul îl solicită pe Șestov să îi predea lecția filosofică a lui Husserl, ceea ce Șestov și face, dar fără ca acest lucru să îl captiveze pe Einstein care pare abulic.²⁶ E doar o mostră, căci astfel de pasaje, chiar dacă scurte, mai există în carte, fie relatate de Șestov, fie de Fondane.

La 17 ianuarie 1927, Fondane îi trimite lui Șestov o scrisoare esențială, respectiv o epistolă profund existențială în care ucenicul încă ezită dacă va urma calea magistrului pe care îl admiră sau nu. Temerea lui Fondane este aceea de a nu-l decepționa pe Șestov. Dar mai există o altă componentă tranșantă: Fondane înțelege că Șestov e solitar pe calea sa spirituală și filosofică și ezită dacă să îl secondeze sau nu. Îl va urma, după cum vor demonstra anii următori (până în 1938, la moartea lui Șestov, dar și până în 1944, la moartea lui Fondane însuși, gazat într-un lagăr nazist), și va deveni el însuși un solitar, un personaj rara avis în eseistica filosofică de limbă franceză și în poezia de expresie franceză. Mărturia sa este tulburătoare, întrucât se dovedește a fi o intuiție a destinului său solitar (cu sau fără magistru, dar preferabil cu un magistru alături de care să judece chestiunile-cheie ale vieții și ale lumii). Iată-l meditând cu o acuratețe existențială admirabilă și emoționantă: „Dans ce chemin je vous trouve tout seul et de vous trouver me fait plaisir mais ne laisse pas de mʼépouvanter. Je peux avec vous poser le problème mais ne peux y aboutir. Je me refuse encore de vous suivre et cʼest avec une peur pleine de délices. Ne souriez pas. Je voudrais que cela fût du dilettantisme. Vous même pensez quʼil faut un malheur pour franchir lʼobstacle et je nʼose me le souhaiter. Y viendrais-je tout seul?”²⁷

Post-scriptum

Pentru cei care doresc o abordare filosofică detaliată a relației ideatice dintre Fondane și Șestov recomand volumul coordonat în limba engleză de Ramona Fotiade – The Tragic Discourse. Shestov and Fondane’s Existential Thought. Unul din textele cele mai interesante din acest volum este acela semnat de Mircea Martin, intitulat „Le Fondane dʼavant Chestov”. Autorul demonstrează și analizează pasiunea lui Fondane pentru Șestov, cu mult înainte ca acesta să îi devină magistru, încă din etapa românească a lui Fundoianu. Fundoianu se simte inspirat de Șestov, comentându-i cu pasiune (ceea ce nu exclude o dimensiune polemică) volumul Revelațiile morții. „La différence entre lʼavant-Chestov et lʼaprès-Chestov, chez Fundoianu, est celle entre les philosophies de la vie (Lebensphilosophie aussi bien que le bergsonisme) et la philosophie existentielle.”²⁸ Poetul Fundoianu era, de fapt, unul cu miză existențială șestoviană, de aici empatia și pasiunea de comentator a lui Fundoianu pentru Șestov în Revelațiile morții, consideră Mircea Martin.²⁹ Această pasiune intelectuală pentru Șestov avea să se dezvolte programatic și polimorf în perioada franceză, când Fondane evoluează intelectual excepțional, fiind recunoscut ca partener egal și neprețuit de dialog de către magistrul său. Recomand, de asemenea, în volumul coordonat de Ramona Fotiade, și textul excelent, speculativ, semnat de Michael Finkenthal – „Shestov and Fondaneʼs Search for Metasophia”, în care autorul îi egalizează (dar nuanțându-i) pe cei doi prieteni și filosofi (în ciuda diferenței de vârstă) în questa lor metasofică.³⁰

John Kenneth Hyde, în cartea sa dedicată lui Fondane (Benjamin Fondane. A Presentation of His Life and Works), etapizează trei stadii în relația lui Fondane cu Șestov: cea dintâi, de discipol servil (diagnostichează exagerat autorul); cea de-a doua, de interpret iluminat; și cea de-a treia de practicant misionar al mesajului filosofic șestovian.³¹ Volumul lui Kenneth Hyde este publicat în 1971, așa încât autorul nu are acces la Rencontres avec Léon Chestov, carte publicată în 1982, cu mare întârziere. Din păcate, întrucât din aceste motive, exegetul american nu are acces la cel mai intens și captivant stadiu (al patrulea) al prieteniei Fondane-Șestov, acela al egalității intelectuale dintre discipol și magistru.

Probabil că ar fi corect să formulez altfel: este vorba, finalmente, despre egalitatea intelectuală dintre doi magiștri. Unul (Șestov) piere în 1938, la 72 de ani, iar fostul său discipol ajuns la maturitate va continua dialogul intelectual cu el, in absentia; altul (Fondane) piere prematur în 1944, la 46 de ani. Acest al doilea magistru își va afla discipoli la destulă vreme de la dispariția sa. Mai exact, discipolii îl vor găsi pe maestru, chiar dacă acesta nu va fi în viață, ci va fi viu exclusiv prin cărțile și ideile sale.

Note:

1 Benjamin Fondane, Rencontres avec Léon Chestov, Textes établis et annotés par Nathalie Baranoff et Michel Carassou, Préface de Michel Carassou, Paris, Plasma, 1982.

² Ibidem, pp. 251-253.

³ Ibidem, pp. 259-260.

⁴ Cartea există în versiune românească, a se vedea Lev Șestov, Revelațiile morții (Dostoievski-Tolstoi), în românește de Smaranda Cosmin, Prefață de Radu Enescu, Iași, Institutul European, 1993.

⁵ Cartea există în versiune românească, a se vedea Lev Șestov, Filosofia tragediei, traducere din limba rusă de Teodor Fotiade, Studiu introductiv, tabel cronologic și bibliografie de Ramona Fotiade, Îngrijitor de ediție: Mircea Aurel Buiciuc, București, Editura Univers, 1997.

⁶ Ibidem, p. 87.

⁷ Benjamin Fondane, Ulysse, Bruxelles, Cahiers du Journal des Poètes, 1933.

⁸ Benjamin Fondane, Rencontres avec Léon Chestov, p. 59.

⁹ Benjamin Fondane, Rimbaud le voyou, Paris, Denoël, 1933; publicat în românește în B. Fundoianu, Imagini și cărți, ediție de Vasile Teodorescu, studiu introductiv de Mircea Martin, traducere de Sorin Mărculescu, București, Editura Minerva, 1980.

¹⁰ Benjamin Fondane, Rencontres avec Léon Chestov, p. 61.

¹ Benjamin Fondane, La conscience malheureuse, Paris, Denoël, 1936; B. Fundoianu, Conștiința nefericită, traducere de Andreea Vlădescu, București, Editura Humanitas, 1993.

² Benjamin Fondane, Rencontres avec Léon Chestov, pp. 122-126.

³ Benjamin Fondane, Faux Traité dʼesthetique, Paris, Denoël, 1938; publicat în românește în B. Fundoianu, Imagini și cărți, ediție de Vasile Teodorescu, studiu introductiv de Mircea Martin, traducere de Sorin Mărculescu, București, Editura Minerva, 1980.

⁴ Benjamin Fondane, Rencontres avec Léon Chestov, p. 167.

⁵ Cartea există în versiune românească, a se vedea Lev Șestov, Kierkegaard și filosofia existențială (vocea celui ce strigă în pustie), traducere de Ivan Ivamplie, București, Editura Eikon, 2018.

⁶ Benjamin Fondane, Rencontres avec Léon Chestov, pp. 130-132.

⁷ Ibidem, pp. 142-143.

⁸ Léon Chestov, Athènes et Jérusalem. Un essai de philosophie religieuse, traduit du russe par Boris de Schloezer, Paris, Librairie Philosophique J. Vrin, 1938; volumul nu a fost încă tradus în românește.

⁹ Benjamin Fondane, Rencontres avec Léon Chestov, pp. 146-147.

²⁰ Ibidem, pp. 149-150.

²¹ Ibidem, p. 153.

²² Ibidem, p. 165.

²³ Articolul a fost preluat și republicat în Rencontres avec Léon Chestov, pp. 183-212.

²⁴ Articolul a fost preluat și republicat în Rencontres avec Léon Chestov, pp. 213-250.

²⁵ Monique Jutrin analizează relația dintre ucenici (Rachel Bespaloff și Benjamin Fondane) și magistrul lor Șestov, ideile și polemicile lor (inclusiv polemicile între ucenici despre maestrul lor). Bespaloff este, de altfel, e o figură fascinantă și tragică (întrucât se sinucide în 1949), pe măsura lui Fondane. A se consulta articolul lui Monique Jutrin, „Bespaloff, Chestov, Fondane – différends et connivences”, în Ramona Fotiade (ed.), The Tragic Discourse. Shestov and Fondaneʼs Existential Thought, Bern, Peter Lang International Academic Publishers, 2006, pp. 237-248.

²⁶ Ibidem, pp. 108-109.

²⁷ Ibidem, p. 176.

²⁸ Mircea Martin, „Le Fondane dʼavant Chestov” în Ramona Fotiade (ed.), op.cit., p. 223.

²⁹ Ibidem, p. 224.

³⁰ Michael Finkenthal, „Shestov and Fondaneʼs Search for Metasophia” în Ramona Fotiade (ed.), op. cit., pp. 79-87.

³¹ John Kenneth Hyde, Benjamin Fondane. A Presentation of His Life and Works, Genève, Librairie Droz, 1971, p. 69.

Bibliografie

Léon Chestov, Athènes et Jérusalem. Un essai de philosophie religieuse, traduit du russe par Boris de Schloezer, Paris, Librairie Philosophique J. Vrin, 1938

Benjamin Fondane, Ulysse, Bruxelles, Cahiers du Journal des Poètes, 1933; versiunea a doua a poemului, lucrată de Fondane între 1941-1944 a fost publicată în Le mal des fantômes, Plasma, 1980; Reedit.: Paris-Meditérranée, 1996 ; Verdier, 2006 

Benjamin Fondane, Rimbaud le voyou, Paris, Denoël, 1933; publicat în românește în B. Fundoianu, Imagini și cărți, ediție de Vasile Teodorescu, studiu introductiv de Mircea Martin, traducere de Sorin Mărculescu, București, Editura Minerva, 1980

Benjamin Fondane, La conscience malheureuse, Paris, Denoël, 1936; B. Fundoianu, Conștiința nefericită, traducere de Andreea Vlădescu, București, Editura Humanitas, 1993

Benjamin Fondane, Faux Traité dʼesthetique, Paris, Denoël, 1938; publicat în românește în B. Fundoianu, Imagini și cărți, ediție de Vasile Teodorescu, studiu introductiv de Mircea Martin, traducere de Sorin Mărculescu, București, Editura Minerva, 1980

Benjamin Fondane, Rencontres avec Léon Chestov, Textes établis et annotés par Nathalie Baranoff et Michel Carassou, Préface de Michel Carassou, Paris, Plasma, 1982

Ramona Fotiade (ed.), The Tragic Discourse. Shestov and Fondane’s Existential Thought, Bern, Peter Lang International Academic Publishers, 2006

John Kenneth Hyde, Benjamin Fondane. A Presentation of His Life and Works, Genève, Librairie Droz, 1971

Lev Șestov, Revelațiile morții (Dostoievski-Tolstoi), în românește de Smaranda Cosmin, Prefață de Radu Enescu, Iași, Institutul European, 1993

Lev Șestov, Filosofia tragediei, traducere din limba rusă de Teodor Fotiade, Studiu introductiv, tabel cronologic și bibliografie de Ramona Fotiade, Îngrijitor de ediție: Mircea Aurel Buiciuc, București, Editura Univers, 1997

Lev Șestov, Kierkegaard și filosofia existențială (vocea celui ce strigă în pustie), traducere de Ivan Ivamplie, București, Editura Eikon, 2018

[Vatra, nr. 5-6/2024, pp. 22-23]