(sursa imagine: Wikipedia)

Argument

După decembrie 1989, deschiderea granițelor a însemnat o schimbare majoră și în ceea ce privește relația dintre literatura din România și cea din afară. Scriitorii care alcătuiau diaspora românească s-au putut întoarce în țară fără teama arestării ori de diversele forme de intimidare și persecuție exercitate de fosta Securitate, cărțile lor au putut fi publicate fără piedici. Aceasta în timp ce alte spirite creatoare tocmai puteau părăsi România atunci când doreau.

Ceea ce s-a modificat fundamental (lăsând deocamdată la o parte cazul literaturii române din Moldova) a fost contextul politic, de care au depins în primul rând motivele plecărilor și ale revenirilor. Motivația strict ideologică s-a volatilizat în bună măsură, dispărând după consumarea mineriadelor și începerea procesului integrării României în NATO și UE, în prim-plan trecând aspecte cum sunt perspectivele succesului economic și ale statutului social și profesional sau accesul mult mai facil la programe de studii. În astfel de condiții, numărul românilor care au emigrat în țări europene și nu numai a devenit imens, cu concentrări semnificative în Spania și Italia. Printre emigranții români – despre care nici măcar nu se știe câți sunt cu exactitate, autoritățile vorbind ba de peste 5,7 milioane, ba de cel puțin 8 milioane! – există, desigur, și mulți creatori de literatură, astfel că odată cu prezența lor în afara granițelor s-au produs transformări și la nivelul creației literare românești din străinătate. Reprezentanții de vârf ai vechii diaspore s-au împuținat enorm cu trecerea timpului, unii chiar revenind în România, operele lor bucurându-se de mediatizarea și receptarea cuvenite, în prezent mai activând doar câțiva dintre ei. Pe de altă parte, s-a dezvoltat în străinătate și o literatură română mai puțin cunoscută, una încă neinventariată și neinvestigată distinct. În diferite țări funcționează reviste, cenacluri și asociații sau întreprinderi literare despre care în România se știe încă prea puțin. Eforturi în acest sens au depus, de exemplu, Florin Manolescu, realizând Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989 (2010), sau Florea Firan și Constantin M. Popa, care au publicat Literatura diasporei. Antologie comentată (1996), limitată doar la o părticică dintre scriitorii exilului. Însă literatura română care scrie, din perioada postdecembristă încoace, dincolo de granițele României și ale Moldovei nu s-a bucurat încă de inventariere și analiză. Dintre publicațiile culturale, doar Euphorion a mai semnalat în anii din urmă nevoia investigării literaturii care se scrie prin diversele țări ale lumii. Pledoarie în acest sens a mai întreprins scriitorul Ionuț Țene.

Prin numărul tematic de față, dedicat literaturii diasporei, semnalăm, fără obsesii naționaliste, dezideratul unui inventar cât mai apropiat de exhaustiv al creatorilor/al aparițiilor beletristice, al cercetărilor cenaclurilor, asociațiilor și publicațiilor românești cu conținut literar „din afară”, care să constituie baza abordărilor critice/istoriografice temeinice.

Revista Vatra nu are resursele sau mijloacele necesare unui astfel de demers complex, specific unui institut de cercetare, eventual patronat de Academia Română sau de Ministerul Culturii, însă încearcă să facă în acest sens atât cât realmente îi este posibil, pentru început limitându-se la o abordare a cărei menire esențială este tocmai constituirea unui corpus de creații aparținând românilor care trăiesc în prezent peste hotare, scrise deci în contexte diferite celor „de acasă”, ei fiindu-i asociată miza semnalării nevoii unei investigații amănunțite, în măsură cândva să răspundă la întrebări cum sunt: Cine (mai) sunt cei care scriu în limba română în afara granițelor României și Moldovei, luate acum împreună, ca formând o singură literatură? Care e relația lor cu creația și cu disputele ideologice din spațiul românesc, cum îi influențează emigrarea, care sunt temele care îi preocupă și valorile la care se raportează, (cât) este literatura lor diferită de cea a scriitorilor „din țară”, cum îi influențează ambianța culturală în care se manifestă ș.a.m.d.?

O astfel de abordare nu putea fi atunci altfel decât „democratică”, în sensul trecerii în plan secundar a criteriului estetic, elitist, a ierarhizării deci, și a decelărilor generaționiste, astfel încât ceea ce rezultă să fie o panoramă. Una incompletă, desigur, dar, sperăm, cât mai elocventă pentru starea literaturii diasporei momentului, cuprinzând și partea mai puțin vizibilă, cea de dincolo de interfața elitelor arhicunoscute. Nu ne-am putut întinde spre segmente cum sunt critica, teoria literară, eseistica și teatrul (deși am avut inițial și teatrul în vedere), nici spre abordări analitice îndreptate spre ceea ce scriu românii dincolo de granițe, spațiul numărului de față impunându-ne limitarea la poezie și proză.

În alcătuirea listei cu posibili colaboratori am descoperit că unii scriitori din diaspora s-au repatriat, despre alții se știe prea puțin că au emigrat. La fel, unii nu se consideră diasporeni deși trăiesc în străinătate și (mai) scriu și în română. Pe o parte dintre ei nu i-am putut contacta, în ciuda facilităților internautice, unii ne-au refuzat din diferite motive (starea de sănătate, criza de timp și chiar impedimente legate de obținerea acordului agenților literari care-i reprezintă pe scriitori). Au existat și câteva apeluri ignorate cu desăvârșire. Din păcate, nu lipsesc nici omisiunile, pentru care ne cerem iertare și încercăm să ne revanșăm prin revenirea asupra temei, când sperăm că ne vom putea extinde demersul și spre studii critice despre creația diasporei, precum și spre foarte interesantele creații ale scriitorilor care sunt formați în alte culturi și limbi, dar au ales să învețe româna și să scrie în această limbă.

Dosarul nostru tematic cuprinde răspunsuri ale scriitorilor la câteva teme de reflecție, creații, precum și informații biografice și bibliografice.

Temele de reflecție propuse au fost:

1. Considerați că opera dumneavoastră este influențată și de distanța față de contextul social și cultural din România/Moldova, de contactul direct și prelung cu un altul? Dacă da, care ar fi aspectele pe care le considerați determinante?

2. A scrie din diaspora și pentru publicul din România impune și un anumit efort de intuire și de adecvare la orizontul său de așteptare sau, dimpotrivă, mizați pe o formă de exprimare liberă de o astfel de preocupare?

3. În țara în care trăiți acum, există o comunitate literară românească, în sensul închegării unor grupuri, organizării unor întruniri/dialoguri stimulante ș.a.m.d.?

4. Publicațiile literare românești de oriunde sunt acum accesibile cu ușurință măcar online, chiar dacă deseori cu întârzieri generate de nevoi economice. Pe care dintre ele le considerați cele mai importante pentru menținerea contactului dumneavoastră cu ceea ce se petrece la zi în literatura română?

5. Cum se vede, din afara României și a Moldovei, dinamica literară românească actuală? Observați discrepanțe tematice, ideologice, estetice în raport cu literatura din țara în care trăiți în prezent (fie în limba țării respective, fie cea scrisă acolo în română)?

(Călin Crăciun)

***

Sumar:

Grupaj „Diaspora literară”: