în zona de dincolo de aici de departe

trăia cineva cu numele enăbel li

era între miazăzi și miazănoapte

făptură cu unghii scurte și pedigri

eu iubeam ca un drog și eram la rându-mi hașiș heroină

până când îngerii fără dinți fără păr

ne răpiră lăsându-ne cu ghețuri în pielea de măr

dragostea noastră n-avea înțeles decât ca stigmat

nici sfinții nici demonii nu știau dacă-i de sus ori de jos

pământul apa focul aerul cusute erau adânc și cu os

sufletul meu de sufletul lui enăbel se lipise ca un leucoplast

apoi enăbel li a murit nu știu cum

am murit și eu imediat ca un scrum

dar noaptea printr-un ombilic printr-un tunel obscur

izbuteam să fim împreună sudați

dragul meu draga mea viața mea moartea mea

mirele meu mireasa mea

în groapă suntem și în cer de-acum.

[Vatra, nr. 12/2024, p. 1]