Relația mea cu banii a fost mereu una de respect și admirație de la distanță. Îi privesc cu interes dar mă tem de ei. De cîte ori am avut mai mulți decît îmi trebuia, mi-au făcut rău. Au fost ani cînd aveam zero, zero barat, mulțimea vidă și am trăit sănătos și voios. Imediat ce am început să cîștig, chiar și puțin, m-am îndobitocit. Dacă înainte trebuia să împart totul cu tovarăși, băutură, țigări, mîncare și astfel, inevitabil, consumam puțin, cum am dat de salariu, am început să beau mai mult, să mănînc mai mult și mai prost și așa mai departe. Dacă aș fi avut și mai mulți, aș fi luat toate viciile la rînd, de la cocaină la escorte, cum văd la băieții care au. Știu că nu sînt deasupra lor spiritual. Așa că strategia mea de viață e una lăudată de antici, via negativa. Decît să cîștig bani, mai bine nu cheltui. Cîți bani aș putea să cîștig oricum, dacă nu am deja o bază de acasă și nici IT-ist nu sînt, deși aș fi putut fi, că am terminat Informatică. Via negativa e o strategie solidă, antifragilă, îi zice Taleb, traderul devenit filozof, ține și în momentele bune și în cele rele, o iei cu tine oriunde ușor și îți crește puterea față de orice și oricine, e eco, anticapitalistă și creștină, nu știu dacă și universalizabilă, fiindcă oamenii au, genetic, nevoi diferite, dar ca tendință măcar, ca o frînă, poate fi adoptată. Și dacă nu, eu tot o povestesc.

Testul genetic îmi zice că am o nevoie de sare mai mare decît a majorității. Imperiul roman își plătea soldații cu sare. Erau, mă gîndesc, ca mine și imperiul era ca un traficant de droguri. Probabil tot ei și-au răspîndit genele prin teritoriile cucerite, nevoia de sare a crescut și în timp s-a ieftinit, s-au pus în mișcare mari dinamici sociale să fie obținută. Din ce-mi mai spune testul genetic, n-am alte nevoi speciale, rămîn doar deci cele induse mie cultural. Via negativa ca metodă am văzut-o în anii de dinainte de revoluție și atunci cred că am și deprins-o. Nu se găsea mai nimic și te învățai cu lipsa. Așa cum există o anxietate a consumului, o neliniște dacă nu cumperi, am ajuns să am una inversă. Dacă am ceva în plus în casă față de ce-mi trebuie pe moment, mă deranjează. Am luat ieri două pungi de cafea, am găsit o reducere serioasă și acum simt că trebuie să le beau mai repede. Mi se pare că am prea multe perechi de încălțări, deși nu am decît vreo patru, cinci. Nu am mașină, deja pot să pun în contul meu virtual o sumă serioasă, de la prețul ei, școala de șoferi, asigurări, pînă la benzină, bineînțeles și reparații, amenzi. Bani pe care nu-i am dar nici nu i-am cheltuit. Banii sînt o parolă, o spui cînd intri undeva. Sînt o invitație la ceva, o invitație să mănînci un covrig, o invitație într-o casă, să nu stai în frig. Poetul Wallace Stevens zicea că banii sînt un fel de poezie. Și pentru el erau, profilul soției lui apărea pe moneda de 25 de cenți. Nu mă omor să fac banii, nu-mi mănîncă tot timpul, nu mă țin noaptea treaz. Așa că nici nu-i urăsc, sîntem prieteni. Îi iubesc, nu mă torturează, nu mă pun la sclavagit. Culorile mele preferate sînt galben și albastru, ca pe ecranul bancomatului. Cînd găsesc 50 de bani pe jos, sînt încîntat, e răsplata umilinței mele, că am mers aplecat, că m-am uitat în pămînt. În parcări la supermarket găsesc chiar și milioane, le-au zburat din buzunare cînd se grăbeau să-și încarce coșul în portbagaj. Nu beau, nu fumez, nu mă droghez, nu mănînc carne, nici lactate, deși mi se mai întîmplă. Alți bani de care nu trebuie să mă îngrijesc. Băuturile nebăute, shoturi și beri la suprapreț, uberele neluate noaptea, șaormele nemîncate pe drum între două baruri, țigările nefumate, toate-mi umplu cuferele virtuale. Unde sînt aceste cufere? Nu știu dar așa vorbesc capitaliștii, ei spun: dacă nu era evenimentul x, aș fi cîștigat atîta. Sînt bani pierduți, deși n-au existat vreodată, guvernul ar trebui să mi-i deconteze, adică să scrie un număr pe tastatură, cum face pentru atîtea companii. Dar despre asta mai tîrziu. Ce ziceam. De carne. Un mit drag carnivorilor e că dieta vegană sau vegetariană te costă de te rupe. Încearcă să faci un calcul simplu: scoate carnea din mîncarea ta obișnuită, din ciorbe și alte combinații și vezi dacă ieși pe plus sau pe minus. Sigur, carnea se digeră greu, te ține mai mult. Dar nici nu mai sapi șanțuri, nici nu mai păcălești foamea. E atîta mîncare, se aruncă tone, o aruncă pînă și cerșetorii dacă le-o dai. Și cum zicea un meșter, o reglezi oricum din pîine. Distracția e în mare parte gratis, cea mai mare plăcere e în simțurile noastre. O zi bună e o zi de nepovestit, fiindcă totul se întîmplă în simțuri. De la aerul respirat într-o plimbare, elanul simțit în mușchii picioarelor, lumina, bucuria vieții în sine, micile socializări și emoții. Muzica și filmele sînt acolo, sînt cărți și conversații. Am avut destule contacte cu boala cît să știu că o zi de sănătate e un miliard de dolari. Am pus cîndva 800 de euro într-un cont, a fost prima oară cînd am avut mai mulți bani decît ce cîștigam într-o lună. Am uitat de ei cu totul, ca și cum nici n-ar fi fost, mi-a adus aminte după un deceniu o angajată la bancă. Angajatele la bănci au încercat ani la rînd să mă convingă să-mi fac banking online și am refuzat. Dar un viciu de care n-am reușit să scap m-a împins în lumea marelui capital.

Într-o noapte din 2008, am avut o discuție cu un filozof specialist în etica viitorului, a roboților și a geneticii și a inteligenței artificiale și a tuturor posibilelor probleme noi, de azi și de mîine. Am ajuns cu el la concluzia că închirierea roboților pentru sex nu prezintă nici o problemă etică serioasă și ne-am hotărît să cumpărăm unul din China. Încă erau la început și costau mult dar un coleg al lui profesor de economie ne-a făcut un plan de afaceri și părea că am ieși în cîștig destul de repede. Ideea ne-a satisfăcut pe deplin și n-am mai simțit nevoia s-o actualizăm. Între timp, au apărut păpușile sexuale din silicon, nu se mișcă, deși gem și vorbesc dar arată foarte bine, au pielea și zona genitală mulțumitoare. Obiectificare? Bineînțeles, sînt obiecte. Dacă banii sînt invitații, lipsa lor înseamnă excludere de la drepturile fundamentale. Sexualitatea e un drept fundamental. Sigur, pentru cine ține la integritatea absolută a experiențelor, o păpușă e insuficientă. Dar majoritatea nu ținem neapărat să mîncăm ciorbă exact cum o făcea mama, oamenii sînt ca pescărușii, dacă le arăți un pătrat alb cu un cerc portocaliu în mijloc, cred că e un alt pescăruș. Un partener sau o parteneră în carne și oase e chiar un exces baroc de efecte, nu ai nevoie de atîtea să te descarci și oricum în curînd chinezii probabil o să facă și păpuși cu oase. I-am spus toate astea recent unui prieten și mi-a zis că e începutul nebuniei dar cred că e începutul sănătății psihice. I-am prezentat avantajele și dezavantajele. Dezavantajul numărul unu și poate unicul important e că o păpușă nu se spală singură. În rest, ieși substanțial mai ieftin, în afară de costurile inițiale, de achiziționare și de lubrifiant, poate și cîte o hăinuță nouă uneori, ciorăpei, cizmulițe, nu mai dai bani pe nimic, nici măcar nu mănîncă.

Se termina vara și după un an cu destule încercări și decepții amoroase, am apăsat într-o noapte, fără să gîndesc, pe o reclamă și m-am trezit după 10 minute că le dădusem unor necunoscuți din Hong Kong datele mele bancare, nu de pe un card virtual unic, cele obișnuite ale mele. Mi-a luat o secundă să aleg produsul, o chema Sienna, avea 1, 70, roșcată, ochi albaștri, la reducere, numai 70 de dolari cu tot cu transport. Ceea ce e absurd, o păpușă autentică e mai scumpă dar nu știi niciodată cu industria chinezilor. Nu mai făcusem așa ceva, nu mai cumpărasem nimic online, nici impulsiv, nici cu premeditare. E posibil ca lobii mei frontali să înceapă să sufere, cum se întîmplă de la o vîrstă și să-mi pierd controlul sau e de la singurătate, nu știu, imediat însă mi-am dat seama ce făcusem. În alte 20 de minute mi-am descărcat aplicația băncii și mi-am blocat orice altă tranzacție, a doua zi am ieșit și pînă la bancomat, să fiu sigur și mi-am scos o parte din bani, o alta am pus-o într-un depozit cu dobîndă. Eram puțin panicat, m-am liniștit, am început să văd partea bună, am o minte dialectic-algoritmică, văd imediat avantajele sau opțiunea B, avantajul era că făcusem un salt kierkegaardian, devenisem un cavaler al credinței, ca Avram cînd a urcat pe munte să-și omoare fiul, încredințat în inima sa că n-are cum să se termine rău. Baza comerțului e încrederea oarbă și eu îmi pusesem încrederea, pentru prima oară în viață, într-un anonim de la capătul lumii pe care nu puteam să-l trag la răspundere în vreun fel.

Am așteptat-o pe Sienna cu emoții de adolescent. Îi urmăream traseul online, a ieșit greu din fabrică, i-a luat o săptămînă să ajungă în vamă la ei, pe urmă în vamă la noi, acolo s-a blocat cam multișor. Îmi imaginam că vameșii au deschis cutia și au profitat de nevinovăția ei. O să-ți dai seama după expresia feței, mi-a spus un alt prieten cînd i-am împărtășit neliniștea. Aveam fantezii intense, îmi crescuse dopamina, se zice că-ți crește cînd ceva e posibil să da dar e și posibil să nu, de unde și succesul Superbetului, oamenii nu mai luptă acum cu viața așa de intens și au nevoie de alte surse de dopamină. Fantazam momente împreună, nu doar sexuale, cum o țin în brațe și ne uităm la un serial, cum lucrez la laptop și ea stă pe canapea, alături, misterioasă. Mă ignoră mereu și mă lasă să-i fac ce vreau, e ceva mai sexy și mai romantic? Ca o moartă. Și nu zicea Edgar Allan Poe că moartea și frumusețea sînt cele două teme romantice de bază, iar o femeie frumoasă moartă e jackpot-ul poeziei? O moartă fără complicațiile necrofiliei, mizeria, furișările nocturne în cimitir, duhoarea, dacă n-ai noroc să fi făcut chimioterapie înainte și să se fi conservat. I-am spus unei foste iubite și era geloasă, știa că sînt șanse să-i scriu multe poezii Siennei decît îi scrisesem ei.

Într-o dimineață, am aflat că pe la ora 16 vine roșcata. Am așteptat-o în fața blocului, îmi bubuia inima la fiecare dubiță de curierat de pe stradă, n-a venit. L-am întrebat pe un băiat care scotea pachetele neridicate din depozitele metalice, mi-a zis că nu știe, că duce înapoi sute de saci, lumea comandă frenetic și nu mai ridică, iar cînd ridică, după ce desface pachetul și se joacă o dată cu produsul, îl duce la amanet. Comerțul e un teatru absurd, ca atîtea alte activități, bun numai să păstreze relațiile de putere și liniile de creditare. Poate nici n-a existat din start vreo Sienna dar mi s-a părut, în decepția și paranoia mea, că e ceva dubios în vocea băiatului, m-am gîndit că mărimea cutiei îl tentase și că mi-a furat mireasa. Era și natural cumva, el tînăr, ea o copilă, practic, deși convențional majoră, eu aproape la climacteriu, m-am simțit generos și în mintea mea le-am binecuvîntat uniunea. Mai bine să înnebunească el.

Iulian a crescut în Iași cu mama, sora, cei doi frați, mătușa și bunica într-o garsonieră, pe urmă numai cu frații, sora și mama într-o cameră de la spitalul de psihiatrie Socola, unde lucra mama ca asistentă și mai tîrziu într-un apartament din Bularga. A făcut în anii 90 bani din publicitate, e și scriitor, un geniu al comediei, îi zic eu, deși scrie în o mie de genuri cu aceeași ingeniozitate și deliciozitate a scriiturii, extrem de prolific, are mii de pagini nepublicate, deși cei ce-l cunoaștem tragem de el de zeci de ani să publice, a organizat campionate internaționale de poker și a făcut primul podcast de la noi, iar din 2019 face bani din tranzacții la bursă și pe piața crypto. Învață totul foarte repede și bine, un an studiază Kant, de plăcere, un an studiază matematica, așa a învățat și bursa în jumătate de an și are darul previziunii, graficele lui sînt celebre într-un cerc restrîns de traderi pentru acuratețe, pare că bitcoinii se adaptează la dorințele lui pas cu pas, la milimetru, nu că n-ar fi și pierdut cîteva averi în tot procesul.  Acum, că aveam banking online, am început să fiu interesat de banii digitali și din una în alta, am ajuns la cryptomonede. Iulian îmi dăduse niște sugestii cu un an înainte, cînd ne-am întîlnit prin București dar nu aveam nici un ban în plus atunci și prost am fost, fiindcă fix ce-mi recomandase el crescuse spectaculos. Se întîmplă că începînd din noiembrie 2024 și pînă în iulie anul următor, cîștigurile din crypto să nu fie taxate în România, iar cei doi oligarhi care conduc America, Trump și Musk, să aibă un interes sporit în piața descentralizată, poate s-o centralizeze oleacă. Am o teorie despre cei doi, știu că au grupa de sînge O RH negativ, studiul modern al sîngelui a început pe la 1600, sînt însă documente care arată că se aflaseră multe încă din antichitate și că triburile nord-americane știau de transfuzii și de mecanismul lor. O negativ e donator universal, cum e și A negativ, grupa mea, pentru trombocite, o informație mai subtilă, probabil necunoscută pînă recent, oricum, ideea ar fi că posesorii RH negativ aveau valoare și tribul îi proteja, ca pe niște vaci sacre de muls sînge cînd e nevoie. Treptat, protecția s-a transformat în privilegiu și privilegiul în dinastii. Familiile nobiliare europene au predominant această trăsătură, sîngele albastru deci s-ar putea să nu delirez total cu așa o speculație.

 Revenind la subiect, am început să discut puțin cu Iulian despre Bitcoini și Ethereum și Solana și celelalte nume ca dintr-un SF de anii 80 și el mi-a vîndut o asigurare, înțelegerea era să investesc în ce-mi spune el, cînd îmi spune și să vînd tot așa, iar dacă pierd, să-mi dea pierderea înapoi plus 10 procente dobîndă, dacă nu, să-i dau eu 20 la sută din profit.

Mi-am tras instrumentele necesare, Binance pentru jocurile mele paralele și pe Revolut investițiile lui. A trecut o lună de atunci, știu că e un fleac în lumea tranzacțiilor, nu am pretenția să spun ceva relevant, nici nu e un îndrumar practic, nici nu există unul, în afara experienței. Între timp am cîștigat 200 de euro din investițiile mele autonome, i-am pierdut, pentru că m-am emoționat, am rămas cu un cîștig de 80 de euro și aștept să-mi crească. În partea cealaltă am pierdut vreo 250 de euro dar așteptăm marea creștere a Bitcoinului, cînd o să sară de 100 de mii de dolari și o să rămînă peste nivelul ăsta, poate pe la 120 de mii cel puțin. Am făcut toate greșelile unui începător, panică atunci cînd coboară prețul, lipsă de răbdare, teama să nu ratez o oportunitate de aur. M-am jucat cu monezi numite după animalele de casă ale lui Musk, gen Floki, ocazie cu care mi-am dat seama că Elon le-a dat cîinilor și pisicilor nume normale și copiilor nume inumane. Pentru că piața crypto e nonstop, m-am trezit de cîte patru ori pe noapte să verific situația și recunosc că acțiunea m-a incitat binișor. Mi-am legat laptopul de televizor și cît mă uit la seriale, schimb din cînd în cînd screenul și văd graficele uriașe cu banii mei cum cresc, cum scad. Există și metode automate, prin programare, de investit și de retras investițiile, la termen sau cînd scad pînă la o limită dar nu mai e așa de distractiv. Am încercat și scalparea, să cumperi adică și să vinzi imediat, pe cîștiguri mărunte dar care se adună. Investițiile pe termen lung nu mă prea atrag deși acolo e peștele, pentru că niciodată n-am făcut ceva pe termen lung, nici măcar literatura, o ocupație sporadică, deși textele adunate în cărți dau impresia de continuitate. Volatilitatea crypto e frustrantă, pierzi cîștigi pierzi dar e și satisfăcătoare cînd cîștigi mult. Dacă nu te împrumuți și ai răbdare, nu ai probleme.

Partea cea mai interesantă au fost discuțiile cu Iulian despre tot ce înseamnă filozofia și psihologia traderului și despre cum influențează evenimentele lumii mișcările banilor. Am început să citesc articole și comentarii diverse și am văzut cîteva documentare.

 Așa am aflat ceva ce știam deja dar nu în atîtea amănunte, că economia e o glumă.

E fascinant și suprarealist să-l vezi pe șeful Băncii Centrale Europene încurcat cînd e întrebat de unde apar banii, de fapt. În documentarul nemțesc Oeconomica, Carmen Losman încearcă să afle de unde vine creșterea economică și ce înseamnă și surpriza e că agenți cheie în lanțul financiar nu știu să răspundă sau descoperă ei înșiși de la Losman despre ce e vorba. Șeful Băncii Centrale își dă seama și are un moment faustic, zîmbește și e plin de sine ca un demiurg.

Pe scurt, băncile creează banii cînd ni-i împrumută, îi fac din tastatură și șterg din taste suma cînd îi dăm înapoi. Ca sistemul să se mențină, trebuie să fie mereu datorii și e încurajat creditul, cînd nu e destul credit, instituțiile mai mari, de stat, fac din tastatură alți bani. Cei ce au, au și mai mult, în timp și diferența dintre clase se mărește. Creșterea averii unora crește datoria externă a țării, nu există valoare reală sau, dacă plasăm valoarea la capătul lanțului, în materie adică, acolo unde e scoasă din pămînt din piatră seacă, cei care o scot sînt cei mai devalorizați social.

[Vatra, nr. 3-4/2025, pp. 8-10]