Categorie / Epica magna

de VATRA

Călin Vlasie – Fading

O zi obișnuită

         Iliuță doarme cu fața în sus și cu pătura trasă peste cap.

          Doctorul stă turcește în mijlocul salonului și repară mătura îngrijitoarei Zizi. Zizi se simte jenată. Pacient, e-adevărat, dar e doctor.

        — Dom’ doctor, lăsați-o, dom’ doctor, că n-aveți ce-i face! Dați-o la mine că o repar eu.

        — Lasă dragă, ce atâtea mofturi, ți-o fac ca nouă. Bă – îi zice Puștiului –, puștiule, adu-mi ochelarii, vezi că sunt la capătul patului pe pernă.

         Puștiul trece pe lângă el fără să-l privească. Are ochii împăienjeniți. Se grăbește cu pași mărunți, puțin cocoșat, învârtit cu o cheiță, ca o jucărie chinezească. Mâinile i s-au alungit și îi flencăne pe lângă corp.

Citește în continuare →
de VATRA

Lidia Vianu – [1951]

Poetă, prozatoare, critic şi traducător literar. Profesor de Literatură Britanică Modernistă şi Contemporană la Universitatea din Bucureşti. Director al editurii online a Universităţii din Bucureşti, Contemporary Literature Press (http://mttlc.ro). A publicat peste 20 de volume de critică, printre care The AfterMode şi T.S. Eliot: An Author for All Seasons. A publicat de asemenea Metoda Lidia Vianu în şapte volume: Smile and Learn! A tradus în limba engleză şi în limba română aproape 100 de volume. Pentru Marin Sorescu, The Bridge (2004), apărută la Bloodaxe Books, a primit premiul Poetry Society din Londra pentru Traducerea de Poezie. A publicat Censorship in Romania (Central European University Press, 1997).

*

Citește în continuare →
de VATRA

Angela Martin – Microbistul

– Hai, Tati, în bucătărie, nu mai sta acolo că răcești! insistă doamna Otescu.

Era într-o zi de 13 octombrie – vremea era întunecată, bătea un vânt de toamnă urât.

În fine, după un rateu al echipei gazdă la poarta utiștilor, domnul Otescu se ridică satisfăcut de la masa la care asculta meciul pe terasă, își luă tranzistorul și se mută.

— Numai să-l dai, te rog, un pic mai încet, că mă doare capul! Cu cine joacă UTA? își îndulci ea vocea, aducându-i de afară Sportul arădean și Flacăra roșie –  ziare pe care domnul Otescu le citea cu sfințenie –, împreună cu paharul cu bere. Le puse lângă el pe masa din bucătărie.

— Cu Știința Timișoara – apă de ploaie!

— Unde, la noi?

— Nu, pe arenă la Timișoara.

— Dacă timișorenii n-au stadion…

— Mâine-poimâine își fac și ei, stai să vezi!

Citește în continuare →
de VATRA

Szántó T. Gábor – Autoamăgire

[Romancier, scenarist, poet, eseist şi editor maghiar, Szántó s-a născut la 10 iulie 1966 la Budapesta, unde şi-a urmat studiile şi a obţinut licenţa în drept la Universitatea Eötvös Loránt (1990). În presa literară a debutat cu poezii, dar editorial a debutat cu volumul de proză Mószer (1997), care cuprinde două microromane, Mószer şi Eu?, au urmat Keleti pályaudvar, végállomás (Gara de Est, cap de linie, 2002), Lágermikulás (Moş Nicolae în lagăr, povestiri, 2004), A szabadulás íze (Gustul eliberării, 2010), Édeshármas (Terţet dulce, 2012), Kafka macskái (Pisicile lui Kafka, 2014), 1945 és más történetek (1945 şi alte întâmplări, 2017), Európa szimfónia (Simfonia Europa, 2019). A fost tradus în germană, rusă, turcă şi cehă.]

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – La goană cu zeii prin noapte

Amicii noştri, arheologi precum noi doi, ne porecliseră Kore şi Korin. Drept care nu voi spune nici eu care sunt numele noastre reale, ca să rămânem doar Kore şi Korin.  O pornisem într-o călătorie care speram să fie de pomină.

– Ahoe, de trei ori ahoe! ne strigă Aris cel mic de statură, cu chelia de călugăr dominican şi ochelarii săltăreţi pe nas, când am ajuns cu vaporul din Tomis la Pireu. Ia su,strigă el. Hai, repejor, trebuie să vă mut de urgenţă pe vaporul spre Cythera, nu-i vreme de alte vorbe acum.

Aris se repezi la noi, noi la el, şi ne puparăm. Şi-apoi fuga-fuguţa spre celălalt vapor, deşi eram sătui de orice fel de corăbii şi platforme plutitoare.

– Îs doar vreo cinci ore până în Cythera, zise el, dar v-am luat o cabină să dormiţi, că sunteţi deja morţi de vii, după cum bănuiesc.

Am dat din cap, şcolăreşte, şi eu, şi Korin.

– Las’ că povestim după ce vă hodiniţi, zise Aris, care vorbea perfect româneşte și chiar ardelenește, fiindcă îşi făcuse studiile, odinioară, în România.

Acolo ne şi împrieteniserăm la toartă, în facultate, deşi era mai mare decât noi cu mai bine de zece ani.

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Copiii aleg cu mâna părinților

„Ce bine îmi face telefonul tău! Poate și din cauza vremii, până ai sunat, aveam o dispoziție atât de proastă! Vântul și ninsoarea s-au oprit, dar a început gerul, și e un soare rece, ros de nori. N-am ieșit deloc, peste cărarea făcută de Marinică a nins și-a înghețat azi noapte, iar restul curții e blocat de grămezi de zăpadă cu grunji mari, ca de zahăr. Toată ziua n-am făcut decât să stau pe  whatsapp și s-o aștept pe Ana să-mi aducă dejunul. Ai dreptate, am starea asta și din cauza Corinei. A mai trecut ea prin operații, prin spitale, dar nu cu regim închis, ca ăsta, cu medici clar depășiți de ce-au pe cap, de infirmiere, ce să mai zic?! Sunt de felul lor țâfnoase, și ce să le mai vâre în buzunare Corina, cu mâna ei în ghips, și vizitele oprite? Știi ce i-a răspuns doctorița lui Mady care s-a plâns că maică-sa a cerut ore întregi apă și nu i-a adus nimeni?: «Da ce, nu putea să-și ia singură?» Corina mai  duce în spinare și o poliartrită, acum câteva luni nu s-a putut ridica din pat până nu i-au făcut infiltrații cu cortizon. I-am spus atunci să nu mai ia curând, și acum ce-i fac acolo? Cortizon, să-i dezumfle oasele, plămânii. Mady n-a reușit să treacă de poarta spitalului, cu greu a strecurat unei asistente câteva lucrușoare, încărcătorul de telefon și-o aerotermă. Dar ca să înțelegi cum e Corina, uite ce mi-a spus când a aflat rezultatul testului : «Îmi pare bine  c-am luat virusul,  și-o să fac boala, fiindcă după asta, pot să-mi duc viața de dinainte, fără să mă tem c-o să-l mai iau!» N-am vrut s-o dezamăgesc, să-i spun că afurisitul ăsta de virus e-n stare să facă variante, ea a suferit ca nimeni altcineva că pandemia a închis-o în casă, are nevoie de oameni în jur, ca de aer. A avut mereu prieteni, mai mulți decât mine, și o viață de familie continuă, fără întreruperile mele, când m-am mai obișnuit cu singurătatea. Soțul ei, inginer petrolist, pleca în deplasări mai lungi, în Irak, în Siria, dar măcar o avea pe mama care avea grijă de Mady și de gospodărie”…

Citește în continuare →
de VATRA

Dan Perșa – Începutul

1.

Îmi amintesc bine începutul acelui an, un an ca toţi anii, la fel de fără noimă, sărac şi disperat. Era iarnă, sfârşit de ianuarie, în 1989. Poate că amintirile nu sunt cel mai bun lucru acum, însă nu am de ales. Eu sunt naratorul şi aşa a vrut să fie un autor. Deci îmi amintesc ceea ce vrea el să-mi amintesc şi singurul lucru pe care îl pot face în plus e să spun ceea ce el nu ar fi spus vreodată. Asta e menirea noastră, a naratorilor – şi atunci când carnea dospeşte pe noi din pricina emoţiei, nu avem leac. Putem doar implora autorul să ne uite, să părăsească scrisul început şi să ne lase să ne întoarcem în aburul din care ne-am zămislit şi în care, nefiind simţire şi suflet, nici o întrebare nu ne încearcă. Uneori blestem faptul că m-am născut narator şi, fără a avea o viaţă a mea, stau fără sentimente, doar temându-mă, aşteptând deasupra unei bălţi neguroase, ca oceanul primordial, deschiderea trestiilor şi ivirea ochiului autorului, un ochi rău, aşa sunt toţi ochii oamenilor, gata să captureze – dar nu am ce face, aceasta e menirea mea şi mă supun ei… Voi povesti ceea ce îmi amintesc, captiv al autorului, când toate durerile ce nu le-ar putea suporta trec în mine – şi de aceea sunt eu naratorul…

Citește în continuare →
de VATRA

Robert Lazu Kmita – Secretul

În Manila sau Medan, în Jakarta sau Surabay, în Lae sau în neo-zeelandeza Kaitāia, faptele lui VolsenStigg erau povestite în conversații fără sfârșit. Le dezbăteau nu doar cei de același grad, care le considerau o mină de învățăminte pentru munca lor de comandă, ci toți mateloții ce își depănau, la un pahar de rom, firul amintirilor. Spre a-i spori căpitanului Stigg aura legendară, unii nu ezitau chiar să le exagereze. Explicația unui asemenea compromis poate ține de psihologia celor care se confruntă cu moartea mai des decât noi, viețuitorii pe uscat. Amenințați de pericolele proprii acelor ultime decenii ale secolului XIX, când navigația cu pânze nu cedase cu totul locul vulgarelor mașinării cu aburi, marinarii ascultau bucuroși isprăvile unui navigator ce supraviețuise celor mai teribile cataclisme într-o regiune unde naufragiile erau la fel de frecvente ca în Marea Caraibilor. Conform relatărilor comune, comandantul danez ieșise victorios din toate furtunile petrecute pe acele meleaguri de-a lungul unei jumătăți de secol. Să fim bine înțeleși. Nu pretindem că pomenita „psihologie” e suficientă spre a lămuri prestigiul care încărca numele Stigg. Cu atât mai mult cu cât prezența sa reală nu avea nimic impunător.

Citește în continuare →
de VATRA

Constantin Severin – Orașul somnambulilor (fragment)

M-am trezit ca să vă povestesc, în perioada parasomniei totale care a durat șapte ani am visat de mii de ori că voi scrie aceste pagini. Locuiesc într-o casă elegantă din plastic realizată prin tehnologia de printare 3D și m-am trezit absolut întâmplător, în timp ce ascultam pe Youtube la laptop-ul meu Lenovo melodia românească „Ciocârlia”, interpretată de cunoscutul violonist Grigoraș Dinicu. În jur totul avea strălucirea aurorală a unei nașteri, nu eram sigură dacă încă mai visam ori trăiam în sfârșit în lumea reală, nu recunoșteam nimic, nu știam unde mă aflu, cum mă cheamă, ce viață am avut înaintea perioadei de somnambulism, și mai ales de ce sunt singură. Atât de singură-un ecran uitat într-un colț  al realității, pe care imagini fugare se încrucișează unele cu altele fără să-mi atingă inima. Resimțeam ca o cascadă prăbușită în adâncul ființei fiecare fantă de lumină, briză de aer proaspăt în grădina cu flori de toamnă, ciripit de păsări multicolore, parfum de ființe îndepărtate, nor vișiniu alunecând pe portativele cerului, literă neagră pulsând pe pagina albă. Visul lin și romantic, care mă făcea să mă deplasez în mod inconștient ca o felină la pândă, era înlocuit acum cu o tornadă de vise în starea de trezie.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Răsuceanu – Linia Kármán (fragment)

O luăm spre Micro-uri, cum ne-a explicat recepționera, nu cum ne arată GPS-ul, care ne-a dus și ieri pe niște străzi cu sens interzis, de unde abia am mai ieșit. Nu-mi mai amintesc mare lucru despre apartamentul lui Sofi, despre blocuri sau cartier nici atât. Când ajungem, parchez chiar în fața blocului, sunt locuri sub coroanele bogate ale copacilor.

Citește în continuare →