Melania Bancea – Capitolul 6

Făcuseră mai mult de jumătate din şedinţe, dar încă nu era convinsă că o ajutau din cale afară, pentru că jinduia în continuare după NO, mânca în silă şi nu-şi găsea liniştea. Posta pe site-ul de socializare doar articole vesele, fiindcă ştia că el le urmăreşte (îi confirmase asta în unul dintre rarele sale mesaje), nelăsând să se vadă că are sufletul cernit; în viaţa de zi cu zi, însă, se lăsa mult prea des prinsă în sarabanda gândurilor negre. Fiul ei era singurul care reuşea să o aducă cu picioarele pe pământ, dar probabil că se săturase şi el s-o vadă mereu îngândurată şi tristă, aşa că îşi petrecea din ce în ce mai mult timp la bunici, mai ales că aveau acum şi conexiune la internet, aşa că se putea juca pe computer în voie, în timpul liber.

Citește în continuare →

Robert Lazu – Insula fără anotimpuri (fragment)

…Vizitasem capela de câteva ori. Eram convins că totul nu era decât o glumă, un capriciu, o sminteală de aristocrat. Nici o altă tetralogie nu se găsea aici. Și nicăieri altundeva. O dorință absolut neașteptată întrerupse șirul unor asemenea gânduri: aceea de a mă ruga. De când mă mutasem, singur, în Londra, mă limitam să frecventez biserica doar în zilele de sărbătoare. Spiritul duminicii era singurul lucru prețios care-mi rămăsese drept amintire din vacanțele mele italiene. Totdeauna simțisem din plin diferența dintre ceea ce aș putea numi „aerul” duminicii și atmosfera zilelor obișnuite. Duminica rămăsese altfel. Lumina ei făcea ființele să strălucească diferit. Această conștiință acută a unicității primei zile a săptămânii a fost și a rămas singura urmă a plimbărilor de până la bazilica Sfântului Benedict din Norcia. Citește în continuare →

Mihai Ignat – De hominum natura (cvartet similiepicopoetic biobliografic și biodegradabil)

Montmartre

Apollinaire nu e gras, ci poartă nenumărate straturi de rufe de corp.

În schimb, jurnalistul Jean de Bonnefon rămîne înţepenit în coridorul îngust care dă spre camera lui Maurice Delcourt.

Picasso şi frumoasa Fernande Olivier sînt salvaţi de la foame de pisica lor care fură un cîrnat de la un vecin.

Alfred Jarry îi oferă lui Picasso un revolver, pe care spaniolul îl pune cu un gest neglijent pe masa negustoresei Berthe Weill, astfel că ea îşi scoate de sub fustă o sută de franci şi i-o dă înspăimîntată. Citește în continuare →

Ara Șeptilici – Arazia (roman, fragment)

În altă zi se trezi spunîndu-şi nu mă voi mai împotrivi nimănui. Pesemne că se împotrivise foarte multora şi nu neapărat celor care i-ar fi vrut răul, de parcă ea ar fi avut vreun aparat de măsurat asta, nu, se împotrivise şi celor care o iubiseră, care o adoraseră, care îi ştergeau în fiecare zi statuia cu pielea celui mai tînăr şi delicat căprior sacrificat de un sobor de preotese despre care nimeni nu ştia nimic (o eşarfă muiată în lapte şi miere, în miresme proaspăt adunate într-un creuzet de aur bătut cu smaralde, diamante şi lapis lazuli şi o bucată de cărămidă şlefuită în formă de ou de privighetoare), nici măcar ea, Julia, pentru care se făptuise ritualul într-una din nopţile cînd steaua Venus se aliniase perfect cu stelele care-i guvernau ei planetele pasiunii. Citește în continuare →

Horia Corcheș – Vineri, după-amiază

horia.corches

Când se trezește, în fiecare dimineață, privește în primul rând ecranul telefonului. A scris? S-a trezit și ea? E online? De obicei nu scrie ea prima, deși aproape întotdeauna se trezește înaintea lui. Nici acum nu i-a scris, avea doar mesajul de aseară, noapte bună. Zâmbește și se ridică pe marginea patului, cu gândul să fugă la duș. Oboseala din ultima vreme i se pare devastatoare, iar ultimele zile au fost prea de tot, întinse până la ore cu o singură cifră din noapte. Aseară a lucrat cu colega lui, corecturi peste corecturi la carte, cu presiunea termenului strict stabilit de editură – ora opt dimineața, până când ceața de pe ochi a devenit o pâclă imposibil de limpezit. Citește în continuare →

Bedros Horasangian – Motocicleta Harley Davidson a lui Charlie „Smith” Kissinger

bedros

Ha, Jimmy Hendrix died because God wanted guitar lessons, ha, îi plăcuse la nebunie explicația asta dată de nu știu cine, nu știu cînd. A trăit toată viața cu ea. Ha, să ia Dumnezeu lecții de chitară, ce chestie, Hey, Joe…, bună socoteală!

Și el cînta la chitară. Prost. Avea bunăvoință, dar nu și ureche. Una e să joci baschet ca Bob Cousy și Mike Leibner, alta e să cînți la chitară ca Eric Clapton. Dacă nu-ți iese nici una, nici alta, mai bine te lași păgubaș. Se străduia cît putea, dar nici vocea nu-l ajuta prea mult. Îi ieșea mai bine Bridge over the troubled water. Cînd era băut. Sau se simțea bine. Așa, în general, cumva, ce dracu să explici cînd te simți bine și parcă toată lumea e a ta? Poți să joci în NBA sau să apari la CNN vorbind despre viitorul Americii. Citește în continuare →

Constantin ABĂLUŢĂ – Insula secretă a lui Prometeu

abaluta

Cap. 1

Atunci când sun vine cineva şi-mi aduce un covrig şi un pahar cu apă. Dacă-i cer portocale, peste cîteva minute îmi aduce o portocală. Pe fereastra odăii se vede o curte mare cu trei copaci. Copacii au trunchiul negru, frunze verzi. Cerul e albastru printre crengi. Nu văd prea departe. Acolo unde se termină curtea parcă sunt alte case. Casele şi copacii, ce lucruri frumoase. Dacă pe case ar creşte iarbă ar fi şi mai frumos. Încerc să nu-mi mai rod unghiile. Desfac portocala. Dau drumul la radio. Am stricat televizorul, nu-mi place. Sunetele se-mprăştie în toată camera, se lovesc de pereţi şi e bine. Sunetele mă duc departe şi miros a portocală. La ora unsprezece apare bătrînul în balcon. Citeşte un ziar şi eu îi fac cu mîna. Îmi răspunde în acelaşi fel. Îi fac semn să-mi arunce ziarul, dar el nu-nţelege. Nici n-aş vrea să mi-l arunce. Cînd e soare ziarul e însorit. Unde să pun ziarul? În odaie nu e loc pentru ziar. Ziarul se citeşte pe balcon. Uneori dimineaţa nu văd cînd vine poştaşul. Nu văd cînd aduce ziarul. Poate aduce mai multe ziare odată. Dar bătrînul le citeşte pe rînd, cîte unul în fiecare zi. Citește în continuare →