Ara Șeptilici – Arazia (roman, fragment)

În altă zi se trezi spunîndu-şi nu mă voi mai împotrivi nimănui. Pesemne că se împotrivise foarte multora şi nu neapărat celor care i-ar fi vrut răul, de parcă ea ar fi avut vreun aparat de măsurat asta, nu, se împotrivise şi celor care o iubiseră, care o adoraseră, care îi ştergeau în fiecare zi statuia cu pielea celui mai tînăr şi delicat căprior sacrificat de un sobor de preotese despre care nimeni nu ştia nimic (o eşarfă muiată în lapte şi miere, în miresme proaspăt adunate într-un creuzet de aur bătut cu smaralde, diamante şi lapis lazuli şi o bucată de cărămidă şlefuită în formă de ou de privighetoare), nici măcar ea, Julia, pentru care se făptuise ritualul într-una din nopţile cînd steaua Venus se aliniase perfect cu stelele care-i guvernau ei planetele pasiunii. Citește în continuare →

Horia Corcheș – Vineri, după-amiază

horia.corches

Când se trezește, în fiecare dimineață, privește în primul rând ecranul telefonului. A scris? S-a trezit și ea? E online? De obicei nu scrie ea prima, deși aproape întotdeauna se trezește înaintea lui. Nici acum nu i-a scris, avea doar mesajul de aseară, noapte bună. Zâmbește și se ridică pe marginea patului, cu gândul să fugă la duș. Oboseala din ultima vreme i se pare devastatoare, iar ultimele zile au fost prea de tot, întinse până la ore cu o singură cifră din noapte. Aseară a lucrat cu colega lui, corecturi peste corecturi la carte, cu presiunea termenului strict stabilit de editură – ora opt dimineața, până când ceața de pe ochi a devenit o pâclă imposibil de limpezit. Citește în continuare →

Bedros Horasangian – Motocicleta Harley Davidson a lui Charlie „Smith” Kissinger

bedros

Ha, Jimmy Hendrix died because God wanted guitar lessons, ha, îi plăcuse la nebunie explicația asta dată de nu știu cine, nu știu cînd. A trăit toată viața cu ea. Ha, să ia Dumnezeu lecții de chitară, ce chestie, Hey, Joe…, bună socoteală!

Și el cînta la chitară. Prost. Avea bunăvoință, dar nu și ureche. Una e să joci baschet ca Bob Cousy și Mike Leibner, alta e să cînți la chitară ca Eric Clapton. Dacă nu-ți iese nici una, nici alta, mai bine te lași păgubaș. Se străduia cît putea, dar nici vocea nu-l ajuta prea mult. Îi ieșea mai bine Bridge over the troubled water. Cînd era băut. Sau se simțea bine. Așa, în general, cumva, ce dracu să explici cînd te simți bine și parcă toată lumea e a ta? Poți să joci în NBA sau să apari la CNN vorbind despre viitorul Americii. Citește în continuare →

Constantin ABĂLUŢĂ – Insula secretă a lui Prometeu

abaluta

Cap. 1

Atunci când sun vine cineva şi-mi aduce un covrig şi un pahar cu apă. Dacă-i cer portocale, peste cîteva minute îmi aduce o portocală. Pe fereastra odăii se vede o curte mare cu trei copaci. Copacii au trunchiul negru, frunze verzi. Cerul e albastru printre crengi. Nu văd prea departe. Acolo unde se termină curtea parcă sunt alte case. Casele şi copacii, ce lucruri frumoase. Dacă pe case ar creşte iarbă ar fi şi mai frumos. Încerc să nu-mi mai rod unghiile. Desfac portocala. Dau drumul la radio. Am stricat televizorul, nu-mi place. Sunetele se-mprăştie în toată camera, se lovesc de pereţi şi e bine. Sunetele mă duc departe şi miros a portocală. La ora unsprezece apare bătrînul în balcon. Citeşte un ziar şi eu îi fac cu mîna. Îmi răspunde în acelaşi fel. Îi fac semn să-mi arunce ziarul, dar el nu-nţelege. Nici n-aş vrea să mi-l arunce. Cînd e soare ziarul e însorit. Unde să pun ziarul? În odaie nu e loc pentru ziar. Ziarul se citeşte pe balcon. Uneori dimineaţa nu văd cînd vine poştaşul. Nu văd cînd aduce ziarul. Poate aduce mai multe ziare odată. Dar bătrînul le citeşte pe rînd, cîte unul în fiecare zi. Citește în continuare →

Gheorghe SCHWARTZ – Harta ascunsă în petele de pe tavan

schwartz foto

Câteodată, o clipă ne oferă revelaţii ce parcă deschid taine din amintiri de mult pierdute.

„Miliardarul neliniştit” Ravel Blok, autoritarul proprietar al concernului Blok, stătea culcat pe spate în cabana găsită ca printr-o nesperată minune divină, atunci când frigul, disperarea şi foamea păreau că-l vor învinge. Rătăcit în Munţii Cobaltici, cu forţele tot mai scăzute, singur, cutreiera de patru zile un deşert de zăpadă pe o porţiune de teren ce n-o putea regăsi nicicum pe harta primită în agenţia de turism de la Lupla. Iniţial, grupul a fost format din şase persoane, ei cinci plus ghidul. Plătit regeşte, acesta s-a făcut nevăzut încă dintr-a treia noapte. (Mai târziu, Blok avea să afle că individul, într-adevăr foarte bun cunoscător al locurilor, se angaja să ducă grupuri de călători prin atât de periculoasa trecătoare Lapitz, dar cerea plata înainte, o plată destul de pipărată. Pe urmă, îi rătăcea pe cei ce l-au angajat prin coclauri, de unde păcăliţii era foarte puţin probabil să mai poată ieşi singuri. După care îi părăsea, având grijă să le ia ori să le distrugă orice aparat cu care ar fi putut reface legătura cu civilizaţia. Ravel Blok avea să-l reîntâlnească pe ticălos în piaţa de peşti din San Pedro, unde a alertat autorităţile. Dar până să reacţioneze acestea, individul ar fi plecat cu un alt grup de călători prin Trecătoarea Lapitz. Probabil cu un alt grup de viitoare victime… Şi foarte probabil, în conivenţă cu cei ce ar fi trebuit să-l facă de mult inofensiv. După aceea, Ravel Blok nu l-a mai întâlnit niciodată.) Citește în continuare →

Caius DOBRESCU – Parazitul prietenos (Seria Vlad Lupu II: Comandorul Fiolă)

Caius1

Egon, Mona, Tibi, Pilu, Gabi, Valvarez. Seria Vlad Lupu îi face să vorbească pe rînd. Începând cu Egon. În adolescență credeau cu pasiune că umorul negru îi va salva din cenușiul sufocant al societății socialiste multilateral dezvoltate. În noua lume, viața i-a împins în direcții opuse pe scara prestigiilor sociale. Pe unii în sus, pe alții în jos. Totuși, fiecare ascunde un secret, care îl apropie, chiar fără să vrea, ca sub efectul unei forțe magnetice, de cel mai ciudat și mai misterios dintre ei: Vlad. Vlad Lupu, arheologul care se încăpățânează să dezgroape scheletele trecutului. Și care dovedește cum, întotdeauna, crime vechi se întorc ca un bumerang în inima prezentului. Egon, Mona, Tibi, Pilu, Gabi, Valvarez, Vlad: dincolo de orice, au rămas Parazitul prietenos.

  Citește în continuare →

Constantin ARCU – Prin lumea largă

arcu

Însemnare a călătoriei mele în America de Sud (Fragment dintr-un jurnal de voiaj în contratimpi)

 

24.03. 2017 – Pe Titicaca şi mult mai departe

Titicaca este lacul navigabil situat la cea mai mare altitudine din lume, asta o spun toate ghidurile turistice. Despre Lacul Titicaca elevii află încă din şcoala primară, dar nu mai reţin în ce context, probabil în legătură cu civilizaţia Inca. Mai încoace, televiziunile au transmis că oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau a descoperit sub apele lacului urme ale unor vechi civilizaţii. Suficiente elemente pentru ca perspectiva unei croaziere pe Titicaca să însemne un eveniment.

Totuşi, chiar la prima oră, în timp ce mă bărbieream, am simţit cum mă cuprinde iar părerea de rău pentru că săvîrşisem, eufemistic vorbind, o faptă lipsită de delicateţe. Nu-mi puteam lua gîndul de la gafa din ajun, nici vorbă să mă gîndesc la croazieră. Erau 50 de dolari, doamnă!, mă auzeam spunînd. Deşi nu reuşeam să mă dumiresc pe deplin, exista ceva brutal în propoziţia aceasta. Luate separat, cuvintele îşi păstrau inocenţa, însă alăturarea dădea naştere unei compoziţii parşive. În fond, nu mi s-au pretins bani pentru sex (asta trebuie să fie o lucrare liber consimţită şi gratuită!) şi nici nu se punea problema, Doamne fereşte. Foarte probabil, la mijloc a fost o eroare: Suzana a confundat bancnota. Dar, odată rostită, propoziţia producea o explozie semantică tare nefericită. Citește în continuare →