Cuvântul transparență s-a lipit de corpul meu

De cel mai mare și mai important organ al lui

Epiderma

Și mă preocupă

Se cuibărește printre vinișoare

Mă răscolește mă gâdilă mă acoperă el

Cu pliurile prezențelor lui

Totul ar putea fi într-o altă lumină

Care nu știu cum e

Nici dacă s-a făcut în același timp

Cu aceasta care învelește lucrurile

Și ni le descrie

În poze cu alb negru color sau în mișcare

Cum sunt toate aparențele

Arătate de lumina care ne scaldă

Fără voia noastră

Nici cine trăiește în transparență nu știm

Sau eu nu știu

Nici cine ce e dincolo de ea

În existența simplificată a unui singur verb

Cred totuși că acolo e cel mai bine

Nu trebuie să faci nimic

Nu te întristezi

Nu te mai atrage nimic

Nu te urcă nu te coboară

Nu te duce pe la la moară     

                                        

Mulți dincolo mai sunt

Care micșorează dinstanța

Dintre Alba și Flămânda

La fiecare pas se ivește câte unul

Mai mic

Care ne prezintă factura

Pentru minereurile cu care ni se va închide gura

[Vatra, nr. 10-11/2025, p. 1]