Studiile şi eseurile Martei Petreu se disting prin câteva particularităţi importante: energie argumentativă, onestitate, amprentă etică în interpretarea conceptelor, figurilor şi formelor culturale, scriitură directă, distinctă, fermă, dar şi dubitativă, fascinată de paradoxuri şi teme controversate. Marta Petreu repudiază orice forme de impostură intelectuală, refuză mistificările, având oroare de pervertirile şi manipulările logicii. De altfel, autoarea a interpretat teme problematice ale mentalului românesc, a evaluat complexe, neîmpliniri şi refulări ale unor personalităţi, reliefând fisuri, tare, neconcordanţe biografice sau creatoare.

În cartea Un trecut deocheat sau „Schimbarea la față a României“ negativitatea reflecţiei lui Cioran este percepută ca mixtură de naţionalism şi europenitate, într-un amalgam de metafore trăiriste şi meandre ideologice, de patos, exaltare şi nihilism. Ionescu în ţara tatălui (2001) explorează relaţiile paradoxale, intermitente dintre Ionescu („Gorgias de Bucureşti”) şi ţara sa („ţara tatălui, ţară de fier”), într-o analiză a traumelor identitare, biografice şi ideologice, prin prisma extremismului, militarismului agresiv şi „rinocerizării”. „România reacţionară”, devertebrată, exaltată, mistică şi naţionalistă îi va inspira lui Eugen Ionescu absurdul dezumanizării din Rinocerii, într-un „exerciţiu de exorcizare”, imaginea Tatălui profilându-se pe fundalul unei Românii a extremelor şi aporiilor identitare. Filosofii paralele (2005) reuneşte studii şi eseuri de istorie comparată a filosofiei româneşti, cu accent plasat asupra unor toposuri problematice, sau asupra relaţiilor dintre gândirea filosofică şi expresivitatea limbajului, în capitole revelatoare prin apelul constant la luciditate (De la Dumnezeul cel bun la Dumnezeul cel rău. Descartes-Blaga, Schopenhauer şi Cioran, Blaga şi Cioran, via Pătrăşcanu-Beniuc, Modelul şi oglinda, Filozofie ocazională. De sfintele sărbători). În Diavolul şi ucenicul său (2009) Marta Petreu redă o imagine neconvenţională, demistificatoare a relaţiei maestru-discipol (Nae Ionescu şi Mihail Sebastian). Personalitatea lui Mihail Sebastian e descifrată prin apelul la temperament, mediu de viaţă, pulsiuni afective, studiindu-se adică „fundamentul din care se nasc reacţiile si creațiile intelectuale”. De la Junimea la Noica (2011) reuneşte studii pe teme sensibile: atitudinea faţă de evrei a românilor („Evreofili” si „evreofagi”. Șapte autori despre chestiunea evreiasca), problematica extremelor şi traumelor ideologice (De la lupta de rasă la lupta de clasă. C. Rădulescu-Motru, Portretul „învățătorului” ca diavol, Generaţia ’27 intre Holocaust si Gulag, Eliade, Sebastian, Ionescu, Cioran, „copii din flori” ai României interbelice). Coloratura intens ideatică se îmbină cu revelaţiile confesiunii în O zi din viaţa mea fără durere (2012)şi Biblioteci în aer liber (2014), cărţi incitante prin  recursul la memorie, sugestivitatea dicţiunii unor idei trăite, prin melancolii şi accentele polemice, sau prin sublinierea unor afinități şi racorduri elective între filosofie şi literatură, ilustrate prin opere şi autori din epoci istorice diferite (Goethe, Elias Canetti, Marin Preda, Mircea Eliade ş.a.).

O galerie diversă de portrete, probleme şi idei ne întâmpină în cartea Domni şi doamne (2020), alcătuită din evocarea unui climat sufletesc, a unei atmosfere de epocă, în eseuri ce reunesc timpul, istoria, mentalul secolului XX, literatura, filosofia şi memorialistica. Marta Petreu analizează proza lui Miklos Banffy, opera lui Petru Dumitriu, romanul Solenoid al lui Mircea Cărtărescu, scrie despre Cornelia Blaga, despre proza lui Ștefan Agopian, despre Dorina Stanca (Doti) şi despre cărţile Hertei Müller. Profilul lui Ștefan Agopian, analiza romanuluilui Mircea Cărtărescu, scriitor confruntat cu „propriile limite“, interpretarea Trilogiei transilvane a lui Miklos Banffy, explorările minuţioase ale cărţilor Hertei Müller relevă disponibilităţile hermeneutice ale Martei Petreu, lectura densă, personală, cu o dicţiune clară, sistematică, nuanţată a ideilor. Fascinantă este povestea de dragoste dintre Radu Stanca şi actriţa Dorina Ghibu (Doti), reconstituită cu vibraţie afectivă şi înfiorări ale emoţiei, prin detalierea unor scene, întâmplări, portrete, gesturi, inserate cu naturaleţe în atmosfera imperceptibilă a unui timp revolut. Frumoasa poveste de dragoste dintre Lucian Blaga şi Cornelia Brediceanu, care îi devine soţie în 1920, e reconstituită cu acribie şi vibraţie calofilă a frazei. Blaga între legionari şi comunişti (2021) examinează viaţa şi opera lui Blaga prin prisma epocilor străbătute, marcate de ideologii ale intoleranţei. Marta Petreu demonstrează că Blaga nu a fost aservit nici ideologiei legionare, nici doctrinei comuniste, zvonurile despre legionarismul său fiind cu totul nefondate, chiar dacă a avut prieteni și exegeți legionari, după cum a avut exegeți și colaboratori comuniști, fiind atacat deopotrivă de D. Stăniloae şi C. Rădulescu-Motru şi de Lucrețiu Pătrășcanu sau Mihai Beniuc. Gândirea lui Blaga este la antipodul naţionalismului, xenofobiei, rasismului sau ortodoxismului militant şi doctrinar, Marta Petreu deconstruind poncife, tabuuri şi ipoteze fanteziste, prin documentare minuţioasă, fapte, dialoguri, întâlniri din care profilul lui Blaga reiese cu pregnanţă şi autenticitate, eliberat de prejudecăţi ale receptării, de umori radicale irelevante.

În Filosofia lui Blaga (2024) sistemul ideatic blagian este privit ca un „uriaş postulat, format din nenumărate postulate concrete, toate înlănţuite într-un foileton filosofic grandios şi în esenţă netestabil. Fundamentul ultim pe care se sprijină întreaga construcţie şi în care îi stau rădăcinile este Geneza biblică”. Cartea are o arhitectură complexă, fiind structurată în trei mari părţi (Anii de ucenicie, Marile creaţii şi Un filosof sub istorie) şi douăzeci de capitole. „Laboratorul presistemic” blagian e cel din aforisme (Pietre pentru templul meu), teza de doctorat (Cultură şi cunoştinţă) şi culegerile de eseuri (Filosofia stilului, Feţele unui veac, Fenomenul originar, Ferestre colorate, Daimonion). Analizând marile creaţii filosofice blagiene, Marta Petreu interpretează stratul conceptual şi metodologic, prin examinarea unor concepte blagiene definitorii (enstatic/ ecstatic; transcendent; plus şi minus-cunoaşterea, cunoaştere luciferică şi cunoaştere ştiinţifică; sofianicul; cenzura Marelui Anonim; inconştientul; diferenţialele celeste; matricea stilistică etc.). Capitolele Facerea omului, Filosofia culturii româneşti, Blaga şi morfologia culturii şi Blaga şi psihanaliza relevă însemnătatea „apriorismului stilistic românesc”, prin ideea de matrice stilistică, ce expune sensul metafizic al culturii şi artei în raport cu funcţiile factorilor stilistici. De la magie la religie şi Ştiinţa în limitele stilului sunt capitole în care sunt descifrate sensurile „inclasabilului fenomen magic” şi ale religiei din perspectiva şi în limitele stilului. Partea a treia (Un filosof sub istorie) examinează ipostazierile filosofiei lui Blaga după al doilea război mondial, remarcându-se obsesia metodei, comentându-se totodată Trilogia cosmologică (antropologia, filosofia istoriei, istoria în limitele culturii şi ale stilului). În ultimul capitol, conclusiv, regăsim enunţuri sugestive despre „cum era filosofia lui Blaga”, un „raţionalist cu nostalgia şi dorul saltului din raţiune în inspiraţie”, unul dintre cei trei filosofi români cu sistem (alături de Conta şi Noica), marcat de un demers idealist, spiritualist, determinist, finalist şi agnostic. Narativul filosofic blagian este orientat spre o mitosofie aparte, „o uriaşă anamorfoză filosofico-teologică, o evidentă şi frumoasă erezie creştină”. Concluzia Martei Petreu este revelatoare: „Dacă aşa ceva poate şi reuşeşte cultura noastră în filosofie, dacă acesta este nivelul ei filosofic superlativ, asta sîntem. Şi cred că este bine s-o ştim.” Cartea Martei Petreu este riguroasă, amplu documentată, redactată printr-un demers de o luciditate exigentă, nelipsit de reverberaţii afective, empatic-tulburătoare, sugerându-se, prin argumentaţia logică, legitimarea căutării adevărului adânc al filosofiei lui Blaga, cu intransigenţă etică şi supleţe a scriiturii. Studiile şi eseurile Martei Petreu, riguros documentate, sunt exigente „exerciţii de luciditate”, nelipsite de reverberaţii afective, căci biografia eroilor acestor istorisiri erudite este percepută din perspective inedite, cu accente confesiv-empatice tulburătoare şi delicate tuşe poetice. Demonstraţiile sugerează, cu argumentaţie logică riguroasă, legitimarea trăirii enunţurilor aflate în căutarea unui adevăr fără termen de garanţie sau de expirare, ce nu poate fi confiscat, rectificat sau tranzacţionat, asumat în cunoştinţă de cauză, cu intransigenţă etică şi supleţe a scriiturii.

Bibliografie critică selectivă      

Zigu Ornea, în România literară, nr. 21, 2000; Marin Mincu, în Luceafărul, nr. 43, 2000; Marian Papahagi, în Steaua, nr. 2, 2001; Ion Vlad, în  Steaua, nr. 4, 2002; Mihaela Ursa, în Steaua, nr. 4, 2002; Alex. Ștefănescu, în România literară, nr. 1, 2004; Vasile Spiridon, în Contemporanul-ideea europeană, nr. 8, 2005; Andrei Terian, în Euphorion, nr. 3-4, 2005; Andrei Moldovan, în Mișcarea literară, nr. 2, 2006; Ovidiu Pecican, în Steaua, nr. 3, 2006; Iulian Boldea, în Observator Cultural, nr. 380, 2007; Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2008; Vladimir Tismăneanu, în Orizont, nr. 7, 2009; Ioana Pârvulescu, în România literară, nr. 30, 2009; Claudiu Turcuș, în Observator cultural, nr. 347, 2011; George Neagoe, în Cultura, nr. 11, 2013; Iulian Boldea, în România literară, nr. 12, 2015; Iulian Boldea, în Discobolul, nr. 277-278-279, 2021; Iullian Boldea, în Apostrof, nr. 8, 2024.

[Vatra, nr. 10-11/2025, pp. 134-135]