Țintă fixă – Mircea A. Diaconu

Iulian BOLDEA

Forţa jocului secund

Mircea A. Diaconu s-a impus în peisajul literar contemporan prin cărţi de consistentă relevanţă hermeneutică ce desemnează traiectoria unuia dintre cei mai importanţi critici literari ai generaţiei sale: Poezia de la „Gândirea” (1997), Instantanee critice (1998), Poezia postmodernă (2002), Ion Creangă. Nonconformism şi gratuitate (2002), La sud de Dumnezeu. Exerciţii de luciditate (Ed. Paralela 45, 2005), Atelierele poeziei (2005), Calistrat Hogaş. Eseu monografic (2007), I. L. Caragiale. Fatalitatea ironică (2012), Firul Ariadnei. 10 cărţi de proză (şi nu numai) (2014), Înainte și după dezmembrarea lui Orfeu (2014), Biblioteca română de poezie postbelică. Experiențe și existențe poetice (2016), Metacritice (2018). Substanţiale, cercetări documentate cu rigoare consacrate sensurilor şi valorilor tradiţiei literare româneşti sunt valorificate în cărţile Poezia de la Gîndirea, Mircea Streinul. Viaţa şi opera sau Mișcarea „Iconar”. Literatură și politică în Bucovina anilor ʼ30

Citește în continuare →

Iulian Boldea – O călătorie spre punctul sensibil         

Cărţile lui Vasile Popovici (Marin Preda – timpul dialogului, Eu, personajul, Lumea personajului. O sistematică a personajului literar, Rimbaud) s-au bucurat în timp, pe bună dreptate, de o receptare critică de excepţie. Recenta carte Punctul sensibil. De la Eminescu la Mircea Cărtărescu. Eseuri (Cartier, 2021) cuprinzând douăzeci de eseuri despre scriitori români din epoci diferite consolidează postura eminentă a criticului, pentru care punctul sensibil e reprezentat de spaţiul de comuniune între hermeneut şi text, desemnând „terenul comun și intim“ în care „criticul și scriitorul se întîmplă să se întîlnească“, prin resorturile nuanţate ale distanţei şi identificării, ce permit revelatoriile întâlniri cu cogito-ul creaţiei.

Citește în continuare →

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (III)

Gheorghe MANOLACHE

Perspective duale asupra postmodernismului: Ioana şi Liviu Petrescu

Referindu-se la indiferenţa contemporanilor faţă de cei dispăruţi din viaţa culturală, ca la „una dintre caracteristicile urâte ale vieții literare românești (și nu de ieri, de azi)”, Răzvan Voncu considera că „uitarea” poate fi, în unele cazuri, mai primejdioasă „chiar decât ingratitudinea”. În situaţia în care ideea de justiţie (indiferent de forma de manifestare) este „lăsată de capul ei”, aceasta poate genera, potrivit lui Paul Ricœur1, „ceva vindicativ” care se distinge cu greu de „răzbunare”. Ca urmare, uitarea „perturbă sistemul general de valori” și, în absența reperelor etice, încurajează „afirmarea imposturii”, în tandem cu „o perpetuă ignorare a înseși istoricității intrinseci a fenomenului literar”2. Ori, (pe nedrept) „uitaţii” Ioana Em. Petrescu şi Liviu Petrescu sunt „repere” ale criticii și istoriei literare din ultima jumătate de veac. Am avut privilegiul de a le fi fost prezentat de către Profesorul Ion Vlad – un admirator vulcanic al „soţilor Petrescu” – şi şansa de a fi colaborat cu Liviu Petrescu3 (din păcate, pe o durată scurtă de timp: 1995-1999) pe chestiuni de fond ale postmodernismului în versiunea lui genuină (nord-americană) şi-n variantele (româneşti, franceze, britanice etc.).

Citește în continuare →

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (I)

Argument

Nu e deloc simplu să spunem ceea ce au reprezentat Ioana şi Liviu Petrescu pentru literatura română, pentru Alma Mater Napocensis, pentru generaţiile de studenţi care au avut şansa şi privilegiul de a-i cunoaşte, de a le audia cursurile, de a le asculta sfaturile şi sugestiile de lectură. Înainte de toate, revelatorie era prezenţa lor, luminoasă, benefică, stimulativă.

Citește în continuare →

Iulian Boldea – De la concept la empatie şi viceversa

Faptul că a împlinit recent o vârstă frumoasă, intrând cronologic în categoria şaptezeciştilor, nu modifică prea mult percepţia noastră asupra criticului exigent, subtil şi bonom-ironic Al. Cistelecan. Cei care i-am stat în preajmă sau care ne bucurăm de generoasa lui prietenie nu putem să nu fim de acord cu aprecierile Profesorului nostru Ion Pop: „S-ar putea spune, însă, atâtea despre omul Al. Cistelecan, generos, cu o prietenoasă exigenţă faţă de cei care îi caută prezenţa vie sau scrisă. De mai bine de trei decenii mă bucur să îi pot fi aproape şi că îl simt alături. Cu spiritul lui sclipitor, cu omenia lui profundă, cu cărţile sale cu care am devenit prieten de multă vreme ca şi cu autorul lor atât de tânăr, dincolo de orice cifră convenţională de calendar.” (Iulian Boldea, Aurel Pantea, Al. Cistelecan sau bucuria exegezei, Editura Limes, Cluj, 2012).

Citește în continuare →

Iulian Boldea – Sub zodia totalităţii

S-au împlinit, în 5 septembrie 2021,  o sută de ani de la nașterea lui Adrian Marino, autor al unor edificii hermeneutice de remarcabilă anvergură, teoretician cu vocaţia sintezei, cu propensiune spre ideologiile literaturii, spre modelele conceptuale care integrează şi reformulează din perspective novatoare modelele unor discipline precum teoria literaturii, hermeneutica literară sau literatura comparată. Pledoaria lui Marino pentru o critică a „ideilor literare” documentează asupra anvergurii teoretice şi a vocaţiei totalităţii care configurează destinul intelectual al criticului, ale cărui proiecte nu sunt lipsite de alură utopică, prin amplitudinea şi relevanţa lor epistemologică. Un portret credibil al lui Adrian Marino regăsim într-un articol al lui Mircea Martin: „Într-o cultură care a trăit – şi încă mai trăiește – în mirajul subiectivității, care este în continuare obsedată de specificitate şi îmbătată de unicitate, Adrian Marino a căutat mereu generalul, conceptualul, tipologicul, invariantul. Gustul particularului este înlocuit la el cu propensiunea ideologizantă, savorii stilistice şi plasticității expresiei le este preferată ariditatea discursului teoretic, efectele carismatice, «farmecul» sunt refuzate în favoarea tenacității constructive.

Citește în continuare →

Marta Petreu – țintă fixă (III)

IV. Comentarii tematice și globale

Iulian BOLDEA

Exerciţii de luciditate

Eseurile Martei Petreu se disting prin onestitatea interpretării conceptelor şi formelor culturale, într-o scriitură directă, distinctă, argumentată. Fascinată de paradoxuri şi de teme controversate, Marta Petreu resimte repulsie faţă de impostura intelectuală, faţă de mistificările de orice fel, faţă de „literaturocentrism” sau faţă de pervertirile şi manipulările logicii, interpretând teme problematice ale mentalului românesc, dar şi complexe, neîmpliniri şi refulări ale unor personalităţi. „Strălucită eseistă, informată filosofic”, aplicând „la literatură observaţii din logică şi din filozofie” (Nicolae Manolescu), Marta Petreu reliefează fisuri, tare, neconcordanţe din biografia unor scriitori sau filosofi, în conjuncţie cu statutul unor probleme actuale ale culturii româneşti.

Citește în continuare →

Ion Pop – 80

Al. CISTELECAN

Ferestrele deschise ale lui Ion Pop*

Două mari vârste poetice are (uneori simultan) Ion Pop: una blagiană și una bacoviană. Asta însă doar privind lucrurile dintr-un avion critic pilotat de Franco Moretti. La aterizare se vede numaidecât că prin prima vârstă abia dacă adie o boare blagiană iar din cea bacoviană au pătruns numai fiorii unei tematici ce trag după ea o scriitură mai denotativă, mai „realistă” a depresiilor (depresiunii) existențiale. Distanțele (care sunt, fără îndoială, și temperamentale) se văd imediat și în ceea ce s-ar putea numi dacă nu viziune, atunci baremi conduită poetică. E drept că în tinerețe și Ion Pop profesa o „laudă a semințelor” și a „celor ce-n veci” (și, într-un fel, o va profesa pe tot parcursul), dar în vreme ce Blaga se plimba printre mistere și călca pe rune, Ion Pop se plimbă printr-o lume ridicată pe un strat de simboluri și fiecare pas pe care-l face trezește o reverberație simbolică. Lumea lui reală e una invelată iar imanența e totdeauna transparentă, legată de un cod de simboluri care-i garantează geometria și, firește, durata. Oricât de delabrată, realitatea păstrează un potențial simbolic prin activarea căruia se salvează. (De aceea Ion Pop nu poate fi niciodată chiar bacovian: pentru că el e un  „salvator” al realelor, nu doar un reporter al apocalipsei).

Citește în continuare →

Iulian Boldea – Orgoliul umil al confesiunii

Constanţa Buzea este una dintre vocile reprezentative ale poeziei şaizeciste. Cărţile sale de poeme (De pe pământ, La ritmul naturii, Agonice, Coline, Sala nervilor, Leac pentru îngeri, Răsad de spini, PasteluriApe cu pluteLimanul oreiPoemePloi de piatră, Umbră pentru cerPlanta memorie, Pietre sălbaticeUltima Thule, PelerinajNetrăitele) îmbină delicateţea notaţiei, gravitatea emoţiei şi un simţ acut al suferinţei.

Citește în continuare →

Iulian Boldea – Dincolo de unduirile liniştii

Rodica Braga s-a afirmat, de-a lungul timpului, cu talent, pasiune şi sensibilitate, în spaţiul prozei şi al poeziei. Proza (Sângele alb al pietrelor, Eternităţi de o clipă, Nisipul memoriei, Dincolo de dragoste, Singurătatea pământului, Maia, Fluturele negru etc.) se impune prin acuitatea observaţiei, prin receptivitatea la cele mai fine avataruri ale efemerului, dar şi prin lirismul atmosferei, fixată într-un desen cu vibraţii simbolice. Proza este, astfel, o cale de acces spre transcendenţă, într-un dialog al apolinicului cu dionisiacul prin care se disting penumbrele fiinţei, fiind redate cu acuitate configuraţiile interiorităţii sau reflexele senzitivităţii. Rodica Braga relevă, în naraţiunile sale, o diagramă confesivă a eului, fără să ignore captarea unor sensuri ale epocii şi contextului social, fixând, totodată, condiţiei femeii, în ipostazele şi vârstele sale exponenţiale (femeia aflată în căutarea propriei identităţi, a propriei deveniri ontologice şi gnoseologice). Prozatoarea surprinde arhitectura complicată şi evanescentă a sufletului feminin, făptura feminină căpătând reflexe ale unui „metal dur, colţuros, fierbinte şi rece în acelaşi timp, lipsită de moliciuni ascunse şi rotunjimi calme, odihnitoare”.

Citește în continuare →