Iulian Boldea – Intransigenţa ca rafinament

Critica lui Gheorghe Grigurcu îmbină rigoarea şi acolada stilistică; discursul interogativ-vehement încorporează în structura sa de adâncime rigoarea, nevoia de ordine, de echilibru, demonstraţia fiind de multe ori transpusă în fervoarea unei scriituri dense, abundente. Pe de altă parte, autenticitatea ideaţiei e hrănită de fascinaţia apropierilor, de voluptatea relaţionărilor, îndelung complicate, prin sugestii şi resorturi livreşti sau asocieri neaşteptate, puse deopotrivă sub semnul eficienţei şi al contemplaţiei. Gheorghe Grigurcu e, astfel, un calofil ce-şi măsoară cu moderaţie ardenţa „metaforelor” şi îşi obiectivează efuziunile, cultivă ostentaţia în cantităţi rezonabile, se dedică rafinamentului în proporţii juste, mizând pe o retorică a sugestiei critice şi pe un resort polemic. Comprehensivitatea e calitatea primordială a criticului, prin deschiderea spre formule estetice variate, privite cu elan negator sau cu impuls empatic. Exigenţa, disponibilitatea, spiritul polemic şi dispoziţia jubilatorie, fineţea şi geometria – sunt antinomiile care definesc scrisul lui Gheorghe Grigurcu. Critica devine, astfel, pentru Grigurcu un discurs esenţial ce interoghează rosturile literaturii, tiparele moştenite, modelele prestabilite, refuzând mortificarea, teoretizarea stearpă şi exaltând contactul nemediat cu textul literar.

Citește în continuare →

Iulian Boldea – Stenogramele neantului

Poezia Magdei Cârneci (Hipermateria, 1980, O tăcere asurzitoare, 1985, Haosmos, 1992, Poeme politice, 2000, Poeme TRANS, 2012) a fost percepută sub specia inteligenţei (I. B. Lefter), a experimentului (Andreea Deciu), sau a „romantismului profetic” (Andrei Bodiu). Fireşte, aceste caracterizări, ca şi altele care au fost produse de-a lungul timpului, sunt relative. Situată „la întâlnirea dintre cotidian şi etern” (Mircea A. Diaconu), poezia Magdei Cârneci este expresia unor stări liminare, prin care un real cu suprafeţe şi aparenţe denaturate, alienante este comprimat în expresie lirică tensionată, de reală forţă expresivă şi simbolică. Citește în continuare →

Iulian Boldea – În spaţiul sintezei

Într-un comentariu consacrat cărţii lui Mircea A. Diaconu despre Mircea Streinul, Dumitru Micu sublinia calităţile acesteia, schiţând şi un succint portret al istoricului şi criticului literar la tinereţe: „Abordând biografia şi bibliografia unui scriitor controversat fără nici o idee preconcepută, cu singura intenţie a reconstituirii şi judecării exacte, sine ira et studio, cercetătorul îşi atribuie, pe bună dreptate, onestitatea de a fi opus, «măcar în intenţie», «tendinţelor apologetice, care ar putea să înlocuiască tonul denigrator», «un demers echilibrat şi lucid, descriptiv şi analitic, în acelaşi timp, departe de umorile conjuncturale». Realmente, cartea sa e un model de imparţialitate, de obiectivitate. Apariţia ei reconsacra, dacă se poate spune (după Poezia de la „Gândirea”), un tânăr istoric literar inteligent, prob, informat, stăpân pe instrumentele disciplinei şi având darul scrisului.” Citește în continuare →

Iulian Boldea – O jumătate de veac de echinoxism

boldea2

Apariţia revistei „Echinox”, acum o jumătate de secol, a reprezentat un moment cu semnificaţii multiple și majore pentru literatura română contemporană. Incomodă pentru autorităţile comuniste ale vremii, revista „Echinox” a fost una dintre puținele publicații românești care şi-a croit o ținută europeană, prin amplitudinea multiculturalității (pagini în română, maghiară şi germană), prin dialogul argumentat al valorilor literare, precum şi prin deschiderile multiple spre orizontul universalului. Refuzând imixtiunile ideologicului, revista a fost, pentru cei peste două sute de scriitori şi critici literari care s-au aflat, de-a lungul timpului, în redacţia ei, o adevărată şcoală: de literatură, de moralitate, de onestitate intelectuală. Citește în continuare →

Iulian Boldea – Frică şi luciditate

boldea2

Radu G. Ţeposu trasează cu suficientă claritate şi precizie fizionomia poetică a lui Eugen Suciu, aşa cum reiese ea din substanţa volumului de debut: „Poezia lui Eugen Suciu din Bucuria anonimatului (1979), concisă, aforistică, sentenţioasă, pare irigată în permanenţă de o inteligenţă lirică, dacă pot spune aşa, de o luciditate îndeaproape controlată de reflecţie. În ciuda abstractismului aparent al recuzitei, versurile sale freamătă de o extraordinară senzualitate a imaginaţiei, de o tensiune a asocierilor imprevizibile. Procedând prin esenţializare, prin reducţia fenomenalului la arhetip, Eugen Suciu dublează, în fond, realul prin imagini hieratice şi cristaline”. După Bucuria anonimatului (1979), Cinema Union (1991), Ţeasta (2013), Eugen Suciu publică o nouă carte, Frica (Ed. Tracus Arte, 2017). Se delimitează, şi în acest volum, toposurile privilegiate, propensiunea spre cotidian, dar şi glisarea înspre spaţiul lăuntric. Poemele trasează, cu acurateţe, imagini ale unui peisaj „ipohondru”, cu hieroglife „scrise în aer”, în timp ce poetul – „îmbătat de precizie” – resimte erorile care „răsună în coşul pieptului”, iar umbrele „nu mai au limite”. Citește în continuare →

Iulian BOLDEA – Raţionalitatea ca interogaţie

boldea2

Între filozofie şi literatură

Stabilind reperele fundamentale ale activităţii critice a lui Ion Ianoşi, Ioana Em. Petrescu sublinia umanismul intelectualului, ca trăsătură dominantă şi atitudine estetică privilegiată: „Cu o structură de umanist (monografia Thomas Mann, 1965, este o foarte interesantă experienţă de interpretare umanistă a acestui persiflator al umanistului Settembrini, ironist conştient de criza umanismului burghez cristalizat în Renaştere), cu o fermă şi explicită opţiune pentru filosofia marxistă, cu un temperament retoric, care dramatizează spectaculos ideile (fie ele locuri comune), descoperindu-le, prin participare, o vibraţie interioară clasică – a echilibrului (pe care autorul îl numeşte «echitate» sau «un punct de vedere mlădiat»), I. Ianoşi nu este creator de idei sau de sisteme, dar e un spirit capabil să trăiască patetic dilema – înscenată adesea – a Ideii preexistente”. Citește în continuare →

Iulian BOLDEA – O poetică a renunţării

boldea2

Adept al unei poetici fruste, minimaliste, şi totuşi încrezător în nuanţele limbajului, Andrei Bodiu s-a remarcat prin refuzul oricărei distanţe conceptuale mistificator între sine şi lucruri, denunţând, implicit sau explicit, orice iluzii sau mistificări ale gândului sau cuvântului: „Caligrafii postmoderniste sînt poeziile lui Andrei Bodiu. O realitate epidermică se scrie direct pe pielea poemului. Scene, întîmplări, personaje şi «dialoguri» cotidiene. Iată materia principală învăluită într-o atmosferă derizoriu-absurdă care face suportabilă melancolia” (Nicolae Manolescu). Volumul din 2008, Oameni obosiţi (titlul e reluat de o antologie apărută la editura Cartier în 2016), stă şi el sub norma „tranzitivităţii”, a detaşării de avatarurile şi spasmele eului, consemnând scene, întâmplări, obiecte aparent banale, într-un ton de neutralitate afectivă, ce repudiază crispările emoţionale sau clamările retorice. Avem de a face cu desenul unei lumi ce-şi trădează adesea starea obiectuală, imanenţa din care sensul e evacuat, desen transcris în notaţii, linii şi forme precise, în cuvinte lipsite parcă de personalitate, aşa cum este şi realitatea exterioară de la care pornesc. Citește în continuare →