California (pe Someș) este o carte meta-poetică, un fel de istorie a poeziei mele, a etapelor prin care am trecut (din 1990 până în 2014, când am publicat volumul californian). O carte specială despre straturile poeziei pe care am scris-o de-a lungul timpului.

La sfârșitul lunii aprilie, în 2013, mi-am cumpărat bicicletă: îmi dorisem o bicicletă de când eram copil, de fapt. Lucrul acesta nu se-ntâmplase până în 2013 din tot soiul de motive: fiindcă apartamentul părinților mei era atât de mic, încât nu am fi avut unde să ținem bicicletă; apoi fiindcă nimeni nu știa sigur dacă nu cumva era doar un moft al meu, iar după vreo lună de zile bicicleta ar fi fost  aruncată într-un colț, la uitare. Apoi fiindcă, după ce m-am căsătorit cu Corin, am avut atâtea drumuri și navete (cu trenul ori mașina) de făcut de-a lungul anilor, în și prin viață, încât nu s-a mai pus chestiunea achiziționării unei biciclete. Dar iată că în primăvara lui 2013 mi-am luat inima în dinți. Primele mele plimbări pe malul Someșului, în Clusium, au fost ezitante, mereu cu mâna pe frână, întrucât riscam să mă ciocnesc de copii și cărucioare. Însă, la începutul lunii mai deja știam să rulez binișor. Apoi m-am obișnuit ca în fiecare amurg să o pornesc pe drumul sălbatic, cu bălării, de lângă bloc, apoi prin Parcul Rozelor și după aceea pe aleea asfaltată pe malul râului, de la Parcul Rozelor până la podul Garibaldi. Devenisem o obișnuită a amurgului și a Someșului când, într-o seară, s-a întâmplat ceva. Mă întorceam spre casă, după ce rulasem câteva ture în sus și-n jos pe malul râului, când am auzit un zvon de chitară și niște glasuri răzlețe: erau niște băieți și fete, care zdrăngăneau melodia Hotel California, cu specificul ei dominant de chitară în stilul trupei Eagles. Zvonul chitării aceleia malformate (căci adolescenții auziți de mine improvizau cu sfială) și glasurile acelea, ba subțiri, ba răgușite, m-au făcut să mă întorc în timp, pe vremea când eu însămi eram adolescentă și cântam de zor, cu prietenele mele de liceu (și mai apoi cu acelea din facultate) aceeași melodie auzită acum, improvizată odinioară cu frenezie, fie pe malul Someșului, pe insula zisă a Câinilor (astăzi lichidată), fie la diferite petreceri de liceeni ori de studenți care se credeau buricul pământului. Adolescenții sunt niște flori frumoase, stranii și exotice: există în adolescență o tărie a trăirii și simțirii care nu pot fi egalate mai târziu. Îmi voi aduce mereu aminte de adolescenta simili-hipiotă care am fost și, uneori, chiar reeditez (sufletește) momente de odinioară, din boemia mea adolescentină, post-Woodstock. Adolescența e o zonă a tuturor și a nimănui…

De la întoarcerea asta în timp, la adolescență, a pornit totul, aici a fost declanșatorul unui poem și al unei cărți întregi alcătuită dintr-un singur poem care s-a numit mai întâi Hotel California (pe Someș) și care a devenit California (pe Someș). Am renunțat pe ultima sută de metri la cuvântul Hotel, din titlu, fiindcă respectivul cuvânt era limitativ pentru ceea ce am vrut eu să fac în cartea aceasta despre copilărie, adolescență, tinerețe și maturitate, despre credința în poezie și despre bătălia mea pentru poezie. În California (pe Someș) nu mai comit „exorcisme” prin scris (ca în tinerețe), nu mai scriu în transă (simili-psihedelică sau delirionistă, cum o numeam odinioară), dar mă încăpățânez să consider (fiindcă așa simt și așa gândesc) că poezia este o artă supremă, la fel de intensă și completă precum muzica – ori chiar ceva mai mult. După atâția ani în care am scris poezie și am crezut în ea, s-a decantat în mine ceva senin și puternic în același timp, un soi de lecție de anatomie pe îndelete (transcrisă într-un singur poem amplu), în piața publică, unde mi-am recapitulat fragmentar și stratificat viața de poetă, femeie, om, prieten, etc. Sau, mai exact, mi-am cântat această viață recapitulată, croind un teritoriu al Californiei personale și colective, în același timp.

Prin California (pe Someș) am redescoperit o formă de magie prin poezie. Uneori, senzația mea acută era aceea că aș fi putut fi șamancă în altă viață în care nu prin poezie ori proză m-aș fi manifestat, ci prin alte mijloace și metode de cunoaștere a lumii. Adică nu rațiunea ar fi fost neapărat metoda mea predilectă de funcționare, indiferent când, unde, cât și cum aș fi trăit. Iar dacă termenul șamancă este prea intens și neliniștitor, pot fi puse niște ghilimele de rigoare, la o adică („șamancă”). Cine crede în poezie este un (i)luminat în felul său.

Am crescut pe Someș, nu doar în Cluj, ci și la Năsăud, unde mi-am petrecut mare parte din vacanțele de vară în copilărie. Râul acesta a fost un soi de lichid senzorial și emoțional pentru mine. Și a avut funcție psihică. El a devenit, de la un punct, mai mult decât un râu cu numele Someș, fiindcă a cuprins între malurile lui mai întâi o întreagă lume a mea (California personală), apoi lumea celorlalți ori chiar lumea întreagă. S-a cosmicizat și a adus cu sine, în apele lui, o puzderie de amintiri, trăiri, senzații, idei și credințe (mai ales credința în poezie). Mi-am dat seama la un moment dat că Someșul adună în calea sa TOTUL. Râul acesta a găzduit California mea individuală care, însă, s-a amplificat și a ajuns să găzduiască și alte făpturi cu amintirile, simțămintele ori ideile lor. Drept care California s-a mutat din America la Cluj, doar numai ca să devină și mai întinsă decât este la origine, într-un teritoriu luminos (deși nelipsit de clarobscur), fără granițe. În California (pe Someș) sunt transcrise poetic o mulțime de amintiri din copilăria, adolescența și tinerețea mea. Amintirile depind de-un mecanism emoțional care le declanșează și de un nucleu de origine (o faptă, o întâmplare). Dar ele sunt ca niște fractali, așa încât funcționează în rețele, ramificații, roiuri, hoarde. În ce mă privește, m-am lăsat intenționat locuită de aceste hoarde și roiuri de amintiri.

Există trei straturi de poezie în California (pe Someș), așa prefer să le numesc (nu planuri, ci straturi). Iar călătoriile din această carte sunt exterioare doar ca pretext al amintirilor, ele fiind, în mod asumat, drumuri lăuntrice la și prin toate vârstele mele (copilărie, adolescență, tinerețe, maturitate). Ele sunt, în mod egal, călătorii lăuntrice în căutarea poeziei. Am văzut America doar fragmentar și pe particule: New York, Washington, New Orleans, Baton Rouge, Phoenix, Marele Canion și cam atât. Nu văzusem California în realitate, la ceasul scrierii cărții. Am ajuns la San Francisco doar în 2017, la câțiva ani după ce am publicat inclusiv ediția a doua, adăugită, a cărții. Dar, geografic, pentru a scrie California (pe Someș) nici nu a fost nevoie de o Californie reală. Teritoriul Californiei mele lăuntrice (și colective în același timp) nu s-a putut limita la un Hotel și a avut nevoie de un spațiu mult mai amplu de desfășurare în care să încapă puhoiul de amintiri, sentimente, flash-uri. I-am spus California nu doar pornind de la faimosul cântec al trupei Eagles (Hotel California), ci și fiindcă rememorarea mea în trombă și vârtej era una senină și chiar însorită, în contra nevrozelor mele specifice, transcrise în poezie și chiar în contra versurilor tenebroase din hitul trupei Eagles.

Pe când scriam la California (pe Someș), am început să fac un gest magic și să arunc scoici în râu. Erau scoici adunate de prin toate locurile mediteraneene (mai ales grecești) de unde adusesem acasă de-a lungul timpului așa ceva. A fost un gest simbolic, ca și cum aș putea însămânța Someșul, ca și cum l-aș mediteraniza într-un mod personal. Dar a existat și un alt simbolism, acela de a face să renască volumul meu și în alte limbi. Actualmente, California (pe Someș) a fost tradusă în limba engleză și a apărut la editura Black Widow Press, din SUA, în 2023, în traducerea lui Adam J. Sorkin. Prietenul Andrei Codrescu are și el o versiune de traducere a cărții (chiar dacă nu o va publica niciodată – dar simplul fapt că există o a doua versiune a cărții în engleză mi se pare aproape magic). Textul există transpus și în limba japoneză (de către prietenul și scriitorul Yoshiro Sakamoto), dar nu știu când și dacă are șanse să fie tipărit vreodată. Deocamdată e doar un manuscris nipon și californian pe Someș…

Întrucât California (pe Someș) e și o carte metapoetică, ea conține trimiteri la poezia altor autori pe care i-am citit, care m-au marcat (fie liric, fie existențial). Cartea mea discută în underground și varii rețele neuronale de poezie universală și românească, autori care m-au format și sensibilizat.

Cine călătorește se caută pe sine și lasă lumea să îl/o caute. E o dublă mișcare de căutare. Călătorul se găsește mereu în mijlocul unei questa. California (pe Someș) nu e doar o carte despre un râu din orașul Cluj ori despre acolada pe care o reprezintă acest râu, care cuprinde totul și care are funcția unui mare fluviu mitic, ci e un text despre lumea întreagă prin care am circulat și din care am învățat inclusiv să fiu poetă. Nu e doar o carte recapitulativă și metapoetică în existența mea lirică, ci și una despre acvatic și vegetal, adică despre viață și mai ales despre credința în poezie. Finalul volumului este emblematic, de altfel: Poezia e singură sau Poezia e singura. E un credo la care nu vreau să renunț niciodată: poezia e singură, e izolată de celelalte arte, fiindcă e supremă, e instrumentul cel mai intens de a trăi creator. Am creat o hiperbolă, dar este una în care eu cred cu asupra de măsură. Nu știu dacă poezia mai poate salva lumea în întregime, dar din când în când poezia ne poate salva individual, în mod cert.

Cât despre Noua Californie (pe Someș), continuarea firească a primei Californii, pe care nu știu dacă o voi publica vreodată (manuscrisul are deocamdată treizeci și patru de pagini), începe așa:

La fel ca râul umflat după ploaie, California-pe-Someș crește, se revarsă, inundă câmpia și colinele, astfel încât nu se va sfârși niciodată. Am adunat aici amintiri, senzații, sertare, foi, avioane din ziar. Odiseu mi-a spus într-o zi că mai am de scris o viață întreagă de om.

Râul avea țuguie pe mal,

iarna și primăvara rostogoliseră bolovani aduși de pe munte.

Trecătorii purtau fiecare în coșul pieptului o inimă cât un cartof roșu,

care primise botezul noilor ape.

Peste cartoful roșu se mișca o cruciuliță.

Lumea își aruncase bulendrele într-o cascadă pirpirie, fără detergenți.

Era un fel de Woodstock de iarnă-primăvară,

cu ustensile psihedelice amortizate.

Doar câinii de pe malul Someșului aveau ochelari de simulanți.

[Vatra, nr. 12/2025, pp. 26-27]