Regii gunoaielor, a doua mea frescă realistă în proză, a fost anevoios de scris. E un roman satiric și o distopie pamfletară despre România postcomunistă și alcătuiește un triptic alături de Un singur cer deasupra lor și de manifestul poetic Scrisoare către un prieten și înapoi către țară.

 Personajele din roman sunt legate de evenimente-cheie din postcomunismul românesc, care au marcat mentalitatea autohtonă: execuția cuplului Ceaușescu, fenomenul Piața Universității 1990, mineriada din 13-15 iunie 1990, scandalul Roșia Montană, incendiul din clubul Colectiv, funeraliile regelui Mihai I, răpirea,  violul și asasinarea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, pandemia Covid, scandalul legat de corupția din azilele de bătrâni, problemele politice tensionate din Republica Moldova, dictatura lui Vladimir Putin, invazia Ucrainei de către armata rusă. La care se adaugă fondul corupției politico-economice băștinașe, plus ramificațiile mass-media de manipulare și adicție a populației. Chiar dacă romanul s-a inspirat din realitatea concretă, personajele sale sunt pure ficțiuni.

Citește în continuare →

Ce m-a captivat mereu motivațional în ceea ce privește istoria recentă a României a fost următoarea chestiune: ce tip de memorie ar fi adecvată și strategică pentru a-i sensibiliza pe cei tineri (liceeni, studenți etc.) să recupereze istoria țării lor? E evident că o memorie strictă a suferinței, o memorie emoțională, nu mai interesează neapărat astăzi și nu mai poate fi un fel de cârlig pentru ca tinerii să fie interesați de recuperarea istoriei țării lor. Cea care ar putea interesa -dar și pentru aceasta sunt necesare diverse strategii de atragere și adaptare la mentalul tinerilor- ar putea fi o memorie istorică, informativă. Aceasta, însă, riscă să fie aridă, uneori. Și atunci, de ce nu am putea avea o memorie care să îmbine emoționalitatea cu informația, o memorie etică, o memorie morală, care n-ar trebui să fie justițiară ori revanșardă. Această memorie etică ar putea să fie, de fapt, o memorie tămăduitoare. Cam asta am încercat să fac în romanul Un singur cer deasupra lor, o frescă epică despre perioada comunistă din România, prin personajele mele care sunt, unii, victime, alții, opresori, alții intermediari (sau hibrizi) între victime și opresori. Ori pur și simplu oameni obișnuiți.

Citește în continuare →

Poezia mea din volumul Scrisoare către un prieten și înapoi către țară. Manifest (publicată în 2018; plus o ediție adăugită, în 2019) s-a născut spontan, datorită mișcărilor din stradă, a protestelor din România, între 2017-2018, împotriva corupției și a politicienilor veroși. Nu mi-am închipuit niciodată că voi scrie un manifest civico-poetic, dar așa s-a întâmplat și a fost să fie. Această carte de poezie e specială în lirica mea, însă dimensiunea ei flower-power e înrudită cu aceea din cartea anterioară, California (pe Someș).

Citește în continuare →

California (pe Someș) este o carte meta-poetică, un fel de istorie a poeziei mele, a etapelor prin care am trecut (din 1990 până în 2014, când am publicat volumul californian). O carte specială despre straturile poeziei pe care am scris-o de-a lungul timpului.

Citește în continuare →

După atâția ani, credința mea despre (și în) poezie nu s-a modificat, chiar dacă am avut parte de mai multe etape poetice de-a lungul timpului: am fost neoexpresionistă, post-suprarealistă, flower-power, am scris și poezie civică, precum și poezie post-umană. Toate etapele acestea au depins de mersul vieții mele și de ceea ce simțeam că sunt (auctorial și existențial) într-un moment (context) sau altul. Niciodată nu am depins de mode și trend-uri și nu am scris în funcție de ele. Ceasornicul și totodată calendarul meu poetic (și literar) a fost întotdeauna lăuntric.

Citește în continuare →